
Când Bucureştiul a picat, cum se întâmplă cu Tripoli azi, mulţimea a sărbătorit, chiar dacă luptele continuau şi viitorul era un mister, scrie New Yorker în articolul "Vedere din Bucureşti: După Revoluţie". Începutul sfârşitului a venit în 1989, scrie Elissa Curtis, când revoluţia a cuprins fostul bloc sovietic: Polonia, Ungaria, Germania de Est, Bulgaria, Cehoslovacia şi România.
Dictatorul acestei ţări, Nicolae Ceausescu, era un Gaddafi la vremea lui, arată articolul din revista americană: brutal, rupt de realitate, megaloman. El a fost dat jos de propriul popor, care s-a revoltat violent. Pe ideea "ce a devenit acum România", New Yorker publică o serie de fotografii realizate de Davin Ellicson. "Deşi ţara a suferit poate cel mai mult din fostul bloc sovietic, puţini ştiu că Bucureştiul învie", a povestit fotograful.
Nu e prima dată când media internaţională, scriind despre luptele din Libia, face apel la trecut şi foloseşte referinţele Revoluţiei române din 1989.
Într-un comentariu de pe DailyBeast, desprea soarta dictatorilor, Ceauşescu nu lipseşte de pe listă. Newsmax.com scrie despre fuga liderilor şi aminteşte de tunelurile din Bucureşti. Procesul soţilor Ceauşescu este amintit şi de onislam.net.

Întrebarea este ce se va întâmpla cu fiii lui Muammar Gaddafi, toţi şase au fost implicaţi mai mult sau mai puţin în regimul tatălui lor şi cel mai probabil, odată ajunşi în mâinile justiţiei, vor da socoteală împreună pentru vărsarea de sânge din Libia. La fel cum şi cei doi băieţi ai fostului preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, sunt anchetaţi alături de tatăl lor.
Sursa: agendadeiasi.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu