Se afișează postările cu eticheta super Organismul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta super Organismul. Afișați toate postările

luni, 10 septembrie 2012

Omul superior ?


“Ca profesor, aflat la catedră de mai bine de 40 de ani şi care a predat etica animală timp de 35 de ani, arareori am folosit, drept argument, altceva în afara materialelor tipărite. Dar acest film este atât de bine realizat şi atât de provocator, că, de acum înainte, îl voi include în cerinţele mele de curs, ca pe o unealtă educaţională extrem de puternică.” (Bernard Rollin, Profesor de filozofie şi ştiinţe biomedicale, Universitatea de stat, Colorado)

Un documentar cu adevărat superb, “The Superior Human?”, scenariul şi regia Samuel McAnallen, narat cu sarcasm şi umor de vocea extraordinară a doctorului Nick Gylaw, a fost dedicat Zilei Pământului, în acest an, 2012, fiind primul documentar care contestă, sistematic şi logic, credinţa părtinitoare umană în superioritatea speciei noastre asupra tuturor celorlalte specii care ne populează planeta, motivaţie a masacrului pe care-l orchestrăm de sute de ani, pe baze “ştiinţifice” sau din pură distracţie.

Cu câteva excepţii notabile, primele cărţi privind etica animală nu au apărut decât prin anii ‘70, dar în deceniile următoare domeniul pare să fi înflorit, captivând astfel imaginaţia societăţii ca unul dintre curentele predominante din etica actuală şi a condus, deja, la un mai mare grad de conştientizare şi schimbări majore ale modului cum sunt tratate animalele.
Dar, ca de obicei, schimbările sociale, benefice animalelor, au depăşit gradul general, social, de înţelegere a considerentelor etice care au dictat o asemenea schimbare.
Filmul lui McAnallen promite foarte mult, ca încercare de remediere a acestei situaţii inechitabile şi, într-o manieră neaşteptat de democratică, pentru un producător de film, documentarul a fost pus la dispoziţie, pe internet, complet gratuit.
Pentru cei care nu prea doresc să se scufunde în consideraţii filozofice complexe, dar şi pentru cei dispuşi s-o facă, acest film reprezintă o introducere foarte incitantă în problema fundamentală a eticii animale, mai precis spus în problema presupusei superiorităţi umane, care serveşte, de fapt, drept argument, pentru a bloca extinderea preocupărilor morale asupra regnului animal sau vegetal.
Fără nici un fel de dubiu, afirmaţia categorică, necontestată, neanalizată, dar omniprezentă, că oamenii reprezintă formele superioare de viaţă şi, ca atare, sunt îndreptăţiţi să exploateze toate celelalte forme de viaţă, în beneficiul propriu, reprezintă cel mai formidabil obstacol în calea extinderii acestor preocupări morale.
Până şi unele religii, cum ar fi jainismul, care par, superficial vorbind, să acorde drepturi morale egale tuturor fiinţelor, de fapt îşi fac griji la adresa animalelor numai fiindcă sunt considerate a fi reîncarnări ale oamenilor.
Rămâne valabilă, fireşte, afirmaţia cărturarului hindus Bal Gangadhar Tilak că tocmai jainismul a condus la eradicarea sacrificiilor de animale în religia vedică şi la apariţia conceptului non-violenţei, Ahimsa, dar toate aceste realizări sunt văduvite de aparenta lor abnegaţie, dacă plecăm de la premisa enunţată în paragraful anterior.
Combinând imagini fascinante cu o serie de interviuri sau prelegeri inspirate ale unor personalităţi din domeniu, McAnallen acoperă o diversitate de căi prin care presupusa superioritate umană poate fi negată, raţional vorbind şi nu doar emoţional, respingând această pretenţie absurdă într-un mod care ar putea oferi prilej de dispute interminabile filozofilor, dar, pentru un om normal, reprezintă o provocare la adresa unor prejudecăţi încetăţenite şi chiar înţepenite, într-o manieră foarte greu de ignorat.
Până la urmă, când anume a început această pervertire sau poate manipulare a gândirii umane, care ne-a convins de minunata noastră “superioritate” ?
Imediat după Geneză, oare, aşa cum ne “învaţă” biblia ?
Cine spune că biblia este cuvântul lui Dumnezeu, din moment ce aplicarea ei a condus la declanşarea celor mai mari atrocităţi din istoria umană şi la pierderi enorme de vieţi, aproape imposibil de totalizat ?
Personal cred că antropomorfizarea Creatorului, idee cel puţin aberantă, este cea care ne-a împins spre iluzia că ne aflăm pe picior de egalitate cu esenţa Universului, demonstrând, încă o dată, efectul distructiv al teoriei nivelelor ierarhice, aplicată, în detrimentul holismului, asupra formelor de viaţă, de această dată.
Folosirea de criterii foarte elastice şi, în special, părtinitoare în evaluarea aptitudinilor, care ar fi trebuit să poziţioneze orice specie animală sau vegetală undeva în scara ierarhică, inventată ad-hoc, tot în beneficiul nostru, exclude din start reţeaua extrem de complexă de interconectări şi interdependenţe, mai ales, care acoperă întreg regnul viu şi ne-a făcut, dacă vreţi, să ignorăm realitatea evidentă că energia solară susţine, aproape în exclusivitate, viaţa pe Terra şi că plantele sunt singurele capabile s-o colecteze şi s-o prelucreze direct.
Ce suntem noi ceilalţi, animale şi oameni, prin comparaţie cu plantele ?
Cât de performantă este, de fapt, fiinţa umană ?
Simplu !
Lăsat liber în natură, omul ar muri rapid, fie de inaniţie, fie deshidratat, fie inclus la categoria “delicatese” în meniul vreunui animal de pradă, dacă a uitat cumva să fugă de acasă cu AKM-ul în buzunar şi vorbim exact de acelaşi mediu natural în care toate celelalte forme de viaţă trăiesc şi prosperă.
Cu o singură condiţie… să nu fim noi prin preajmă.
Dacă am apela la acelaşi raţionament contorsionat uman, care ne plasează, convenabil, în vârful absurdului lanţ trofic şi am ignora, din nou, să tratăm regnul viu ca pe un întreg, singura noţiune care se impune, de la sine, este aceea de parazit.
Neplăcut, nu-i aşa ?
Haideţi să fim la fel de consecvenţi în aprecierea performanţelor oricărei alte specii, aşa cum suntem atunci când subliniem superioritatea propriilor noastre aptitudini şi să abandonăm principiul stupid al egalizării noţiunii de “diferit” cu cea de “handicap” sau “inferior” şi, atunci, etica ecologică ar căpăta cu adevărat şi logica cuvenită, fără a mai fi nevoie să ne ascundem în spatele unor motivaţii aparent corecte, dar, în fapt, profund egoiste: nu trebuie să mai distrugem mediul, în căutarea profitului financiar cu orice preţ, fiindcă ne tăiem singuri craca şi periclităm viitorul propriei specii.
Pur şi simplu, nu-mi vine să reproşez absolut nimic acestui film, nici măcar faptul că se raportează constant la “teoria evoluţionistă” a lui Darwin - şi subliniez mereu că este numai o teorie malefică, masonică, contrazisă in corpore de ADN, microbiologie şi dovezile arheologice - fiindcă reuşeşte, la modul surprinzător, să descopere argumente benefice în ea.
Ce-i drept predeterminismul genetic şi ipoteza mutaţiilor genetice, strict aleatoare, nici nu au fost destinate, de fapt, a fi folosite contra animalelor, ci contra noastră, a “superiorilor”, reducându-ne la statutul de simple maşini biochimice, prin opera unui estropiat ca Hawking, aşa cum Descartes proceda, la rândul lui, cu animalele.
În ce-l priveşte pe Descartes, iarăşi nu trebuie să fim foarte miraţi de “performanţele” sale negative, fiindcă este nominalizat de mulţi autori ca membru al masoneriei şi chiar şi biograful său, Adrien Baillet, menţionează că după apariţia manifestelor rosicruciene, în 1614, în Germania şi la 1622 pe străzile Parisului, Descartes devenise aproape obsedat, încercând să se facă remarcat de aceştia.
Teoria lui Descartes nu este malefică prin imaginarea entităţii umane la modul dual, mecanismul biochimic cuplat cu cel mental, non-fizic - imagine comună multor practici spirituale străvechi - ci în faptul că le-a negat celorlalte vietăţi acelaşi drept, la o structură similară, chiar dacă nu atât de “performantă” ca cea umană.
Poate că Blaise Pascal, care i-a fost contemporan, l-a caracterizat cel mai bine pe autorul teoriei dualismului:
“Nu-l pot ierta pe Descartes; în toată filozofia sa, Descartes a făcut tot posibilul pentru a se dispensa de Dumnezeu. Dar Descartes nu i-a putut nega lui Dumnezeu performanţa de a fi pus lumea în mişcare, pocnind, pur şi simplu, din degetele sale divine; după aceea, însă, nu a mai avut deloc nevoie de Dumnezeu.”
În ce priveşte etica umană, poate că nu am mai fi ajuns să apreciem discursurile pătimaşe ale unui militant ca Gary Yourofsky, dacă am fi ţinut cont de microbiologie şi, mai ales, de teoria pleomorfismului, care ne arată cu claritate că organismul uman conţine circa 50 de trilioane de celule, dar şi circa 40 de trilioane de bacterii, aşa că e foarte greu de decis cine anume ne defineşte pe noi, ca entităţi “conştiente”.
E mult mai uşor de decis cine este parazitul în această ecuaţie: cel care încearcă, prin antibiotice”, să-şi “sinucidă” aproape jumătate din propria fiinţă.
Desigur că în paradigma actuală, nu absurdă, ci de-a dreptul dementă, a consumerismului cu orice preţ, consumul a devenit mult mai important decât producătorii.
Ei bine… nu chiar toţi sunt excluşi, fiindcă cei care au inventat şi impus toate formele de discriminare, pentru a ne certifica sclavia, stăpânii noştri multi milenari, se consideră mult deasupra oricărui lanţ trofic.
Şi apropo de discriminare, să n-o uităm pe cea din interiorul propriei specii !
Când vorbim de terorişti ce aruncă cu bombe şi ne uităm urât la arabi, ne lasă subit memoria şi uităm că un ticălos ca Menachem Begin a inventat atentatul cu bombă în locuri publice sau alţii, mult mai nemernici decât el, ca Einstein, Oppenheimer sau Teller au inventat bomba atomică sau cea cu hidrogen.
Oh, ce mândri suntem de teoria relativităţii, furată de Einstein de la Hilbert !
Poate numai ea ne va salva, ajutându-ne să fugim de pe Pământul pe care am ajuns să-l otrăvim cu toate chimicalele noastre criminale.
Şi uite că nu mă pot abţine să nu fiu cârcotaş şi, întorcându-mă la film, nu mă pot opri să nu remarc de cât de puţină trecere se bucură teoria, altminteri strălucită, a lui Rupert Sheldrake, a câmpurilor morfogenice - căreia îi subliniam, cu altă ocazie, similitudinile cu arhiva akashică sau cu subconştientul colectiv al lui Jung - atunci când se face referire la diseminarea inexplicabilă a unei informaţii noi între câini de prerie izolaţi, folosiţi într-un experiment genial.
Dacă recunoaştem că inima şi creierul generează câmpuri electromagnetice, ce pot fi măsurate departe, mult în afara corpului, iar toate procesele metabolice, inclusiv cel al transmiterii influxului neuronal, sunt de natură electrică, de ce oare credem că memoria şi conştiinţa sunt limitate la dimensiunile craniului uman ?
Sau ale craniului animal ?
De ce am ajuns să căutăm crainicul în interiorul televizorului ?
Ar exista răspunsuri şi la aceste întrebări, retorice, de fapt, dar iarăşi pot fi acuzat că mă cramponez de “teorii ale conspiraţiei”, deşi, mare minune şi superbă coincidenţă, filmul afirmă că la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX a început ştiinţa să se delimiteze de orice altceva, mai ales de spirit şi spiritualitate, adică exact atunci când banii familiilor Rothschild, Rockefeller şi Carnegie interveneau în pervertirea învăţământului, devenit obligatoriu.
“Ar trebui să fie vizionat obligatoriu şi vă mulţumesc fiindcă aţi exprimat atât de bine ceea ce simţeam de multă vreme. Omul este departe de a fi superior. Prietenele noastre, animalele, trăiesc într-o osmoză perfectă cu orice ecosistem minunat, în timp ce omul este un parazit, care distruge absolut tot ce atinge, prin lăcomia şi egoismul său.” (Gypsy Wulff, Autor al cărţii “Turning Points in Compassion”)
Sursa: gandeste.org

duminică, 22 aprilie 2012

OMUL CRIST cu Corp de Lumina



1.- Dragi colegi; azi vom merge impreuna pe un alt drum(Potential)
Printr-un Matrix al aceluiasi vesnic moment de ACUM
In care vom vedea cum Creatorul pe Sine s-a facut Om(Noi/Voi)
Din Virf Coborindu-si Constient Frecventa, la Baza VIETII prin SINEA SA de ,,POM,,.
2.- Si cum Create din Punctul Zero al Maretiei Sale
Creatorul prin OM Isi(Ne) ofera Mari  Potentiale.
Pe care Creatorul doreste in Constiinta Noastra a Fi focalizate
Ca Noi Matrixuri viitoare prin NOI/VOI experimentate.
 3.- Caci prin Arhitectura acelor Mari Potentiale mai jos etalate
Creatorul prin NOI/VOI isi impinge Creatia mult mai departe.
Si de aceea NOI/VOI ne indreptam spre un Nou Orizont Superb si Fabulos
Imbibati de Iubirea si Lumina in care NOI/VOI suntem UNICUL Cristos.
 4.- Autocreat la Singular
Cit si la Plural
Identitate ca Obiectiv,
Dar prin Subiectiv,
Esti Crist Individual,
Esti Crist Colectiv,
Esti Crist Pariticipativ.
 5.- Ca identitati, SUNTEM ESENTA Celui ce ESTE
Si prin NOI/VOI, EL Singur isi Creaza propria Poveste.
 6.- Iar Povestea Civilizatiei Terrei celei NOI
EL si-o creaza in ACUM, prin multitudinea de EU-ri:NOI/VOI.
 7.- Si in Multitudinea Iluzorie de Eu-ri NOI/VOI ca Plural
Esenta Divina ca EU SUNT UNUL, este doar un Simplu SINGULAR.
 8.- ACUM jocul Holografic, spre Noua Terra ne indreapta Optimist-Obiectiv
Prin Eu-ri de NOI/VOI, UNIFICATE Constient in CRISTUL COLECTIV.
 9.- Asa ca prin inima ta fi total Imaginativ, Inspirativ, Intuitiv,
Ca pe Noul Pamint sa fii mereu un CRIST Participativ.
 10.- Mai este doar un pas peste o treapta,
Si de-aceea curajos paseste simplist
Fiindca gestul acesta te-ndreapta,
Spre starea cea Noua de Crist.
 11.- Dragi Colegi, pentru a vorbi despre acele Mari Potentiale exprimate anterior, este necesar sa ne definim locul in cadrul Creatiei si a Creatorului atit ca Individualitati aparente cit si ca Unitate Colectiva aflata in jocul manifestarii.
 12.- Din acest considerent, vom aborda acum viziunea Generala despre Creator.
Despre Creator, putem spune faptul ca EL ni se prezinta in doua Ipostaze.
13.- Prima ipostaza este aceea in care Creatorul ne apare ca o SupraFiinta/Supra Fiintare Nemanifestata si unde Constiinta noastra Individuala nu are Acces.
 14.- A doua ipostaza este aceea in care Creatorul nostru ne apare ca Divizare(aparenta) in  Fiintari Individuale dar si Colective, adica o Multitudine de Entitati ce fiinteaza si reprezinta insasi Manifestarea de Sine a Creatorului Unic.
 15.- Dintr-o alta perspectiva, am putea spune faptul ca putem da o definitie a Creatorului nostru, prin utilizarera cuvintelor PREEXISTENTA si EXISTENTA .
 16.- Privind de jos in sus, adica de la Noi(ca Individualitati aparente) spre Creator ca si Fiintare Totala careia ii apartinem in totalitate ca aspecte de Sine Divin, Creatorul Nostru in Existenta sa este definit de trei elemente ale Constientizarii de Sine si anume:
- Vidul( O imensitate Nemarginita) sau Nimicul;
- Potentiale Infinite existente in acest Vid/Nimic dar nedefinite, ne aduse in manifestare;
- Si Constinta Creatorului, adica Punctul Zero sau Centru Vidului/Nimicului cit si Centru Potentialelor Infinite nedefinite, nemanifestate.
 17.- In Punctul Sau Zero de Constiinta(Constienta este inclusa in Constiinta),Creatorul SIMTE(Este in EMPATIE ca Stare de Sine) TOTAL toate cele trei Elemente ce-l definesc: Vidul/Nimicul, Potentialele Infinite si Constiinta de SINE ca AUTOCONSTIENTIZARE.
 18.- In Punctul Sau Zero de Constiinta, ca si AutoConstientizare de Sine, ca si Constiinta a Vidului/Nimicului si ca si Constiinta a Potentialelor Infinite, Creatorul este definit ca Pozitie a Fiintarii sale prin Ipostaza de EXISTENTA.
 19.- Aici in interiorul/locul sau stadiul de Constientizarea a Sa ca si EXISTENTA, Creatorul  isi are sediul central Impersonal si Subiectiv, din care EL Obiectivizeaza/Materializeaza din Sinea Sa tot ceea ce Noi cunoastem ca Matrixuri/Holograme/ Programe/Noi Creatii/Noi Universuri/Noi Dimensiuni, cit si Multitudinea de fiintari aparent divizate si cunoscute de noi sub denumirea de Entitati, Regnuri, Ierarhii.
 20. -Daca telepatic i se pune Creatorului intrebarea: CE se afla dincolo sau deasupra EXISTENTEI TALE ? Raspunsul Creatorului va fi : TOT EU SUNT, dar ca PREEXISTENTA a EXISTENTEI MELE .
 21.- In Concluzie, Creatorul Nostru Este Concomitent atit PREEXISTENTA cit si EXISTENTA. Iar In Interiorul EXISTENTEI sale avem Constientizarea de Sine ca Punct Zero, Constientizarea Vidul/Nimicul/Nemanifestatului, si Constientizarea Potentialelor Infinite pe care intr-un tot Unitar le SIMTE ca Identitate de Sine, o Identitatea din care Creatorul se AutoCreaza ca Manifestare pentru o Eterna AutoConstientizare de SINE Divin.
 22.- Sa intram acum pe calea Marilor Potentiale de care vorbeam la inceputul acestei prezentari.
Perspectiva Marilor Potentiale, surprinde viziunea reala a Continuarii Experientelor noastre in Interiorul Creatorului in alte Matrixuri ,,Viitoare,, dar avind o Noua Calitate data de Bogatia Intelepciunilor Individuale si Colective extrase tot de NOI/VOI din Unicitatea Experimentului 3D terestru ce se incheie in curind.
 23.- Aceste Mari Potentiale sunt ATRIBUTELE EXCLUSIE ale Starii de CRIST Individual dar si Crist Colectiv in mod concomitent.
 24.- Starea de Crist Manifestat, este Sinonima cu Magia si cu Miracolul in Ipostaze mereu Noi si mereu Inedite si mereu Infinite.
 25.- Atingerea Starii de Crist manifestat , este la un pas in fata noastra. Si ca niciodata pina acum in istoria spirituala a Terrei, O Constienta Individuala(Omul) care se manifesta Cristic, are marele avantaj de asi Metamorfoza si Transmuta corpul fizic de la frecventa 3D la frecventa 5D in Corp de Lumina Nemuritor.
 26.- Anul 2012, nediscriminatoriu pune la Dispozitia Omului atit la nivel de Constiinta, cit si la nivel de Corpuri, inclusiv corpul fizic, Energii Noi de Inalta Frecventa care Metamorfozeaza si Transmuta intreaga Fiintare Om in mod Accelerat, spre atingerea Statutului de OM CRIST cu Corp de Lumina.
 27.- Energiile Noi pe care Musai sa le incorporam si sa le manifestam pe tot parcursul anului 2012, pentru atingerea Statutului de OM CRIST cu Corp de Lumina, nu sunt Usoare. Dar acestea ni se ofera fiindca NOI/VOI le-am ,,comandat,, si pentru ca vin pe masura puterii noastre de a le utiliza.
 28.- Pleiadeeni au Spus: Corpurile Voastre Fizice vor fi Imbaiate in Energie Noua. Energia Noua va fi Simtita destul de Puternic de catre Sistemul Nervos. Sistemul Nervos este Interfata dintre Universul Invizibil si Vizibilitatea carnala a corpului fizic ce trebuie sa se obisnuiasca din mers cu incorporarea Energiei Noi si Radierea ei spre Exteriorului lumii fizice exterioare.
 29.- Nu va speriati daca simtiti invariabil cum Energia Noua va Bombardeaza efectiv Sistemul vostru Nervos, aducind cu sine diverse Simptome neplacute, uneori un tremur mai blind sau mai pronuntat al corpului vostru fizic, sau o balasare a coloanei vertebrale ca un fir de trestie in bataia vintului: Kundalinii urca spre crestet.
 30.- Simptomele rezultate din Bombardamentul Energiei Noi asupra Sistemul vostru Nervos, poate fi datorita existentei unui blocaj de energie joasa, poate fi datorita unei rezistente a zonei la noua Metamorfoza si Transmutatie spre care este canalizata, sau efectiv poate fi datorita unei Energii Noi Foarte Mari/Puternice care inunda zona cu Simptome. Vedeti unde va incadrati.
 31.- Nu Toata Lumea are aceleasi Simptome si nu toata lumea incorporeaza aceiasi cantitate de Energie Noua atit la nivel de Constiinta cit si la nivel de Corpuri pina la cel fizic. Alegerea Cantitatii si Intensitatii Energiei Noi destinata Incorporarii, Fiecare si-a ales-o la nivel de Spirit, si chiar daca nu Constientizati acest lucru in starea de veghe, puteti SIMTI ACEST LUCRU PRIN INIMA VOASTRA.
 32.- Indiferent de maximum de Energie Noua pe care un Om poate s-o Incorporeze, Volumul si Intensitatea Energie Noi destinata Incorporarii este Supravegheata de Entitati de Lumina(Conform unei intelegeri prealabile la nivel de Spirit), care ne sustin pe fiecare in parte in mod exclusiv, pentru a nu ne provoca daune corpului fizic in procesul incorporarilor. DE aceea, nu va fie teama. Colaborati si comunicati cu aceste Entitati de Lumina.
 33.- Tot referitor la Energia Noua, Adamus ne spune: Corpurile voastre sunt izbite cu energie.
Vă amintiţi când am spus că anul 2012 este anul livrării? Anul livrării – multă energie vine de pretutindeni; energie vine de la exploziile solare, mai mari ca oricând, mai ,,rele,, ca oricând, energii vin din Pământ, din toate tărâmurile. Energie de pretutindeni vine. Voi aţi cerut asta. Acum o primiţi şi vă plângeţi. Haideţi să respirăm adânc în spaţiul nostru sacru….
 34.- Haideţi să respirăm adânc. Este uimitor că vă ţineţi aşa de bine acum, având în vedere câte se petrec. Este uimitor că trupul vostru nu s-a prăbuşit.  Voi înţelegeţi cu toţii că ADN-ul vostru este refăcut, reconstruit. Sunteţi în curs de construcţie. Voi refaceţi volumul, nivelul de lumină şi energie pe care îl puteţi aduce în realitatea voastră. Chiar dacă în unele zile este foarte intens şi încercaţi să închideţi acestea, nu puteţi. Există un volum imens de lumină şi energie.
 35.- Dupa cum vedeti Dragi Colegi, Statutul de OM CRIST cu Corp de Lumina presupune refacerea/reconstruirea si functionarea ADN-ului la 12 spirale. Asta Stiti, dar mai este ceva suplimentar care ne priveste pe toti laolalta si va rugam sa nu uitati: cele 12 Spirale/Catene functionale ale ADN—ului personal sunt doar o etapa a Ascensiunii noastre.
 36.- Inca de pe acum, INTENTIONATI fiecare spre un numar de Spirale/Catene ADN reconstruite si functionale, intre 13 si 18, ca fiind ceva Natural pentru NOI/VOI . Odata ce ESTI CRIST Manifestat si ai Corpul de Lumina Functional, ai nevoie de Un Corp de Lumina Foarte Puternic si cu Cel mai mare Numar de Spirale/ Catene ADN de Lumina Functionale. Doar astfel putem Infaptui Magia si Miracolele de care stim cu totii ca sunt posibile. Va dorim Succes.
Aprilie 2012
Constiinte ale Punctului Zero.