sâmbătă, 10 septembrie 2011

Cometa Elenin – O noua amenintare pentru 2012

Există voci care susţin că misterioasă Planeta X (Nibiru sau Tyche) este una şi aceeaşi cu celebră cometă Elenin (C/2010 X1). Cometa a fost descoperită de astronomul rus Leonid Elenin. Cel mai bizar lucru este că iniţial s-a calculat că ea a trece la o distanţă considerabilă de Pământ, adică la mai bine de 8 UA (1 196 784 000 km) iar acum calculele oamenilor de ştiinţă arătă cu totul altceva.

În dată de 4 martie 2011, misterioasă cometa/planeta va pătrunde în planul solar ecliptic şi se va afla la 2,26 UA (unităţi astronomice ce echivalează cu aproximativ 338 091 480 km de Pământ). Începând cu această dată, Elenin va influenţa Pământul, activitatea vulcanică dar şi cutremurele se vor intensifica într-o perioadă de timp foarte scurtă.
La numai câteva zile, adică pe 15 martie 2011, Saturn, Elenin, Pământul, Soarele, Jupiter şi Uranus se vor alinia într-o primă conjuncţie cu urmări nefaste pentru sistemul nostru solar. Pe Pământ în dată de 15 martie 2011 or avea loc fenomene naturale de o intensitate ieşită din comun. Pământul o să fie influenţat de magnetismul planetei misterioase şi se va produce o explozie gravitaţională de o intensitate foarte mare care nu doar vă perturba câmpul magnetic al Pământului forţând mişcarea polilor magnetici.
În dată de 11 septembrie 2011 o a doua construcţie se a produce iar pe 17 octombrie 2011 Elenin o să fie vizibilă cu ochiul liber de pe Pământ, aflându-se la o distanţă de doar 0.232 AU (34 706 736 km – Luna se afla de Pământ la o distanţă de 384 390 km de Pământ). În 22 noiembrie 2011 o a treia conjuncţie se a produce.
Dacă cometa Elenin este Planeta X, ce se presupune că fiind o pitică roşie, atunci Pământul a avea de suferit din cauza influentelor magnetice şi gravitaţionale ce provin de la pitică roşie. În cazul în care Elenin este doar o cometă, putem concluziona că direcţia pe care se îndreaptă este una singură, Pământul. Coordonatele actuale ale stelei sunt 5h 53 min 23 sec – 6 10′ 58, în constelaţia Leul. Nu trebuie să uităm că sfârşitul lumii după calendarul mayaş nu este 12 decembrie 2012 ci se a produce în 28 octombrie 2011. Oare Elenin să aducă odată cu venirea sa sfârşitul vieţii pe Pământ?
Intrarea Cometei Elenin in Sistemul Solar ii pune in alerta pe rusi. Apropierea acestei comete de pamant, in 17 octombrie 2011, presupune ca va perturba mult activitatea terestra. Scenariile sunt din ce in ce mai sumbre si pot vi reamintite intr-o serie de articole ce circula pe Internet si despre care NASA nu doreste inca sa confirme sau sa infirme nimic.
Ceea ce este senzational e ca Google ascunde date din imediata proximitate a acestei comete, asa cum a mentionat Agentia.org intr-un material publicistic. Cometa Elenin ar fi de fapt o pitica rosieidentificata ca si Hercolubus si ar putea avea legatura cu deja faimoasa planeta Nibiru. Rusii se tem de alinierea de la 15 martie 2011, dar mai ales la apropierea de Pamant din 17 octobrie din acest an.
Materialul ne-a fost semnalat de expertul Agentiei in astfel de chestiuni, Cristian Negureanu, iar faptul ca rusii s-au decis sa sporeasca numarul adaposturilor nucleare, cu inca 5.000, intr-un plan de urgenta care i-a fost prezentat lui Dimitri Medvedev ne pune pe ganduri serios.
Planul de parare are aprobarea ministrului rus al Apararii, serghei Serdyukov care vorbeste despre o veritabila “explozie gravitationala”, cu consecinte dramatice pentru Terra.
Expertii rusi vorbesc de o miscare controlata a cometei, un soi de “dirijare inteligenta”, care ii face sa se intrebe despre tinata reala a acestui corp ceresc.
Aceasta se apropie de Terra in toamna mult mai aproape decat ar fi fost normal, ca si cand ar fi cazut intr-o “plasa gravitationala”. ca si cum intreaga cometa r putea fi pilotata.
Pare ca aceasta cometa descoperita de profesorul Leonid Elenin la 10 decembrie 2010 si confirmata mai apoi de mai multe observatoare astronomice, are o mare legatura si cu noua planeta descoperita in sistemul solar, cea a carei marime este de trei ori mai mare decat Jupiter, avand o masa gazoasa si care a primit denumirea de Tyche, aflandu-se mult dupa orbita lui Pluto.
Descoperirea a fost facuta de americanii Daniel Whitmire si John Matese de la Observatorul Universitatii din Louisiana.
Si o stire de ultima ora: NASA instaleaza pe tot teritoriul SUA camere de supraveghere care ar trebui sa surprinda meteoriti in cadere. Actiunea e botezata “What’s Hitting Earth?”. Coincidenta?
Un raport pregătit pentru preşedintele rus Dmitry Medvedev, sugerează necesitatea construirii a 5000 de buncăre suplimentare în Moscova cu privire la posibilul dezastru ce se va produce în anul 2012.
Raportul în cauză menţionează apropierea cometei Elenin şi potenţialul impact ce poate pune în pericol viaţa pe Pământ. Cometa Elenin este aşteptată să fie vizibilă cu ochiul liber de pe Pământ în dată de 17 octombrie 2011, în cazul în care îşi respectă actuala traiectorie.
Acest raport a fost întocmit de ministrul de interne al Rusiei, Anatoliy Serdyukov, şi are la baza semnul de întrebare care s-a ridicat în clipa în care cometa Elenin şi-a modificat foarte mult traiectorie. Dacă iniţial s-a crezut că Pământul nu este în pericol, acum, după noile calcule s-a ajuns la concluzia că sfârşitul lumii este mult mai aproape decât s-a crezut dacă Elenin îşi va modifica iar traiectoria. Cercetătorii ruşi cred că această cometă misterioasă, care din senin ameninţa viaţa pe Pământ, este controlată de o formă de inteligenţă superioară. Altfel nimeni nu îşi poate explica schimbările bruşte de direcţie pe care le are în drumul său spre Terra. După noile calcule, Elenin este o ameninţare certa la adresa vieţii oamenilor pe Pământ, însă dacă traiectoria să nu se modifica iar în dată de 17 octombrie 2011, v-a trece la o distanţă foarte mică de planeta noastră.
Un alt aspect ciudat stipulat în raportul oamenilor de ştiinţă ruşi, arata că Elenin este în “contact direct” cu planeta de mărimea lui Jupiter, care s-a descoperit recent. Elenin este un mesager trimis de pe Tyche care se vrea un semnal de alarma sau un deschizător de drumuri. Oare o civilizaţie extraterestră vrea să-şi facă anunţată vizita în acest fel? Care poate să fie raţiunea acestui gest? Nimeni nu poate să ofere un răspuns mai elaborat când vine vorba despre cometa Elenin pentru că nu respectă legile fizicii şi se comporta precum o maşinuţă teleghidată de la distanţă.
Punctul de vedere al NASA este controversat atunci când vine vorba de cometă Elenin. Reprezentanţii NASA au declarat că: ” Datorită devierii orbitei cometei Elenin, nu există garanţie că nu va lovi Pământul”.
Fostul ministru al apărării al Canadei, Paul Hellyer, are un punct de vedere straniu despre ceea ce va urma, declarând că:” Acum câteva decade, vizitatori de pe alte planete ne-au avertizat despre ceea ce va urma şi s-au oferit să ne ajute. Dar noi, sau cel puţin unii dintre noi, au interpretat acest ajutor ca pe o ameninţare şi au hotărât că mai întâi să tragă şi apoi să întrebe.” Cu siguranţă că Paul Hellyer s-a referit la incidentul intitulat “Bătălia din Los Angeles” din anul 1942, când forţele americane au atacat un OZN. După acest incident SUA a intrat în război.
Guvernele ţărilor puternice deja şi-au pregătit foarte multe buncăre în care se pot refugia liderii politici dar şi oamenii cu foarte mulţi bani şi care pot supravieţui timp de mai multe luni. Aceste buncăre secrete există în Statele Unite, în Rusia, China şi alte ţări care se pare că s-au pregătit pentru marea drama din anul 2012. Interesant este că informaţiile sunt clasificate “top secret” iar dacă există scurgeri guvernele le tratează cu indiferenţă.

sursa
http://pasionatdeastronomie.blogspot.com/2011/04/cometa-elenin.html
Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu