sâmbătă, 4 august 2012

Se confirmă existenţa celulelor stem canceroase


Apariţia miercuri a trei studii (două în revista Nature şi unul în Science) par să confirme existenţa celulelor stem canceroase şi rolul lor în dezvoltarea tumorilor. ‘Ipoteza’ existenţei acestora ‘era formulată de ceva timp’, arată cercetătorul olandez Hugo Snippert, coautor al studiului publicat în Science, citat de AFP.
Celulele stem canceroase par a fi la originea creşterii unei tumori şi ar explica apariţia ulterioară a metastazelor. Potrivit lui Hugo Snippert, de la Universitatea din Utrecht, cele trei studii, desfăşurate pe şoareci de laborator, arată că celulele stem din celulele tumorale sunt responsabile de producerea unor noi celule canceroase.
Studiul realizat de echipa olandeză a lui Hugo Snippert demonstrează activitatea celulelor stem din adenoame ale intestinului, care prefigurează un cancer. O celulă sănătoasă se transformă într-o ‘celulă canceroasă de origine’ de la care se dezvoltă o tumoră, arată Snippert.
Celulele stem canceroase trebuie să facă acum obiectul cercetării farmaceutice. ‘Este importantă studierea celulelor stem canceroase şi compararea lor cu celulele stem normale pentru a vedea care sunt diferenţele’ şi a pune la punct tratamente personalizate, subliniază cercetătorul.
Într-un alt studiu publicat de revista Nature, o echipă americană a găsit într-o tumoră la creier de tip glioblastom un ‘subansamblu de celule’ care pare a fi sursa reapariţiei tumorilor după tratamentul chimioterapeutic.
‘Studiul demonstrează că cel puţin în anumite tumori solide există celule stem canceroase‘, afirmă cercetătorul Luis Parada de la Universitatea Texas Southwesern, coautor al cercetării.
Al treilea studiu, realizat de cercetători de la Universite Libre din Bruxelles şi de la Universitatea Cambridge vizează cancerul de piele şi indică şi el existenţa unor celule canceroase cu proprietăţile celulelor stem.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu