Premisele concluziei de demitere: În conformitate cu Constituţia, Art. 95, Parlamentul, după consultarea CCR, suspendă din funcţie preşedintele României.În mod simetric arhirecunoscut, Parlamentul este instituţia în drept care să-l şi repună în funcţie, dacă există temeiuri de fapt şi de drept pentru repunere.
CCR nu-l poate repune în funcţie, deoarece nu CCR l-a suspendat şi nici nu există altă prevedere legală care să stipuleze, în mod expres, că CCR îl repune în funcţie pe preşedintele suspendat, dacă există temeiuri pentru repunere.
Rolul CCR în procesul de suspendare şi demitere este precizat clar în lege.
-CCR dă un aviz consultativ asupra intenţiei de suspendare ce i-a fost adusă la cunoştinţă de către Parlament;
-Plenul Curtii Constitutionale decide cu o majoritate de doua treimi asupra valabilitatii referendumului;
-Decizia CCR asupra valbilităţii referendumului nu este o decizie de repunere în funcţie, deoarece nu CCR a decis suspendarea;
-(2) Hotararea Curtii Constitutionale stabileste NUMAI daca a fost respectata procedura pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia.
-Ca orice Hotărâre a CCR, decizia asupra valabilităţii referendumului se publică în M.O.;
-(3) Inaintea publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, hotararea Curtii Constitutionale se prezinta Camerei Deputatilor si Senatului, întrunite in sedinţa comună.
Ca for care a decis SUSPENDAREA, Parlamentul este singurul în măsură să se pronunţe asupra DEMITERII. (Parlamentul nu este poştaş, să primească Hotărârea CCR şi s-o trimită la M.O., mai ales că nu există o prevedere explicită în acest sens.)
Parlamentul, în temeiul tuturor probelor existente la dosarul Referendumului, are atribuţia legală în această privinţă, atribuţie conferită de Legea Referendumului, Art. 10, care are următorul cuprins:
„ ART. 10. Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.”
Această atribuţie, stabilită expres în Lege, nu poate fi a altei instituţii; ea poate fi numai a Parlamentului. Iată şi de ce:
Conform Art 47 din Legea Curţii Constituţionale („Art. 47. - (1) Plenul Curtii Constitutionale decide cu o majoritate de doua treimi asupra valabilitatii referendumului”). Coroborat cu Art. 5, alin (2) din Legea Referendumului („ART. 5 (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.”) Curtea are atribuţii NUMAI în privinţa VALABILITĂŢII Referendumului, dar nu are atribuţii să se pronunţe asupra demiterii.
Aplicarea Art 10 din Legea Referendumului cade, fără dubii, în sarcina Parlamentului, deoarece Art. 10 nu se referă la aceleaşi fapte şi la acelaşi moment, ca Art. 5.
Aplicarea Art.5 şi aplicarea Art. 10 nu pot fi făcute de aceeaşi instituţie şi din cauză că prevederile celor două articole sunt aproape contradictorii.
Citirea corectă, logic, a celor două articole ne duce, fără nicio îndoială, la următoarea
CONCLUZIE:
1.CCR decide NUMAI dacă Referendumul a îndeplinit condiţiile de valabilitate, în baza tuturor prevederilor legale care-i cad in competenţă.
2.Parlamentul analizează, în plenul celor două camere, decizia CCR privitoare la valabilitate.
3.Parlamentul are, conform Art. 10 din Legea Referendumului, atribuţia şi posibilitatea de a APROBA DEMITEREA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI, prin referire numai la CONDIŢIA întrunirii majorităţii voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.
Această prevedere din Lege are corespondenţă logică în Turul al doilea al alegerilor pentru preşedinte, situaţie în care nu mai este necesară NICIO condiţionare a prezenţei la vot.
Pe deasupra, Parlamentul are la dispoziţie şi Temeiul că numărul votanţilor pentru demitere a fost de 7,4 milioane, ceea ce corespunde la un cvorum ce 14,8 milioane de votanţi.
jurist Florea Ciobanu -
sursa: jurnalul.ro
Sursa: gandeste.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu