sâmbătă, 9 martie 2013

Alimente despre care credem ca ne hranesc, iar ele ne otravesc! – Laptele de vaca (I)


Decenii de a randul am stiut ca laptele este un produs indispensabil sanatatii, gresala ce am platit-o in timp, prin generarea si sustinerea bolilor tot mai raspandite printre noi, de lavarste tot mai fragede. Multi nu inteleg nici azi ca laptele de vaca prejudiciaza organismul de minerale, initiaza dezechilibre hormonale si de metabolism.
Vin catre voi, pas cu pas, si intru in constituientii laptelui si va prezint implicatiile pe care acestia le au asupra organismului. Cine nu crede sa nu respinga, apriori, ca fiind fals acest rationament! Dimpotriva, lecturati cu mare atentie acest text, deschizand-ne larg ochii mintii asupra acestei insusuri de argumente. Incerc sa aduc in atentia judecatii, care sa infirme un mit, al carui premise sunt bazate pe necunoastere si atrage, adeseori, dizarmonie si suferinta la nivelul corpului si starii noastre generale.
Laptele a intrat in sfera preocuparilor specialistilor datorita bogatiei sale in calciu si minerale. Din punct de vedere caloric, laptele integral, cel neprelucrat, (nici nu voi pomeni de cel pasteurizat, crezand ca acum vorbesc celor care au facut macar distinctia intre un lapte proaspat, si indragesc gustul lui, fata de cel complet procesat si transformat, adica laptele pasteurizat, acesta fiind pe ‘lista moarta’ de mult, la toti cei interesati macar putin de nutitie!!!) -, contine:
  • 50%grasimi (majoritatea fiind saturate, adica nu de buna calitate, ar zice corpul tau!) si
  • 20% proteine. Un pahar de lapte cotine tot atat de mult colesterol cat o bucata de friptura de 100grame! Si, sa nu piedem din vedere ca avem un obicei alimentar cu prea multe grasimi, deja, (42% din necesarul caloric/zi in loc de 20-30%!), consumam si proteine in exces (peste 100gr/zi in loc de 40!) si aproape deloc fibre alimentare! Ca atare, consumul de lapte nu face decat sa ingreuneze un sistem metabolic deja suprasolicitat.
“Consumam laptele degresat!”, o sa spuneti, doar ca acela intra in sfera pasteurizarii, nu pot sa zabovesc asupra lui, este fara sens, dar pot sa spun doar scurt ca atat lactoza cat si proteinele greu digerabile , care formeaza coagulul dens (inaccesibil sau greu accesibil organelor digestive, ca de aceea laptele zaboveste atat de mult in stomac..de greu ce este de digerat, de ce credeati!?!), reprezinta acelasi balast ca si in cazul laptelui nedegresat. Si nimic mai mult despre laptele degresat, este fara calitati, este nenutritiv si fara sens in procesul de nutritie adecvat organismului matur!
Paradoxul abia acum incepe…
E adevarat ca laptele are un continut mare, mult prea mare de calciu, da? Ok!Statisticile evidentiaza ca tarile cu cel mai ridicat consum de lapte au cea mai ridicata rata a osteoporozei.
Cum asa, ma intrebati?

Prin faptul ca organismul pierde Ca (si cu asta tot insist sa fiti constienti!) incercand sa metabolizeze excesul de proteine adus de lapte (studiile spun de un procent de 20% fata de 11-13%).
Asadar, in special cu Doamnele vorbesc acum, laptele nu ne fereste de osteoporoza si nu ne imbogateste cu Ca, din contra, consumul de lapte produce demineralizarea oaselor, este demonstrat si produce mari dezechilibre, in timp, sistemului nostru hormonal, fiind un produs plin de hormoni. Ma urmariti, da? Scriu acest articol , in special pentru cateva Doamne dragi mie, carora doresc sa le aduc argumentele necesare in a intelege de ce este bine sa consume lapte doar fff rar, ca o “pofta nesanatoasa”, nu ca un mod de hrana, sau ca un produs din dieta zilnica. Cu tot dragul meu…
In urma consumului zilnic de lapte, excesul de proteina ce se descompune in tractul digestiv incarca intestinele cu un sediment vascos, care este absorbit ulterior in sange. Pe masura ce aceste produse de putrefactie se acumuleaza, prin consumul regulat, organismul incarcat se straduieste a le elimina prin piele (acnee, pete pe fata) si prin plamani (guturai). Cele ce nu se elimina prin nici o cale se descompun in interior, formand un mucus ce da nastere la infectii, cauzeaza reactii alergice si incarca articulatiile cu depozite de Ca. Stiti ca multe persoane cu astm bronsic, cu infectii auriculare, acnee sau ciuperci frecvente s-au vindecat complet prin simpla inlaturare din alimentatie a produselor lactate. 
Va mai aduceti aminte, Doamnelor, de ce copiilor, cand fac rosu in gat, nu avem voie sa le dam lapte? 
Ei, da, oare de ce? 
Favorizeaza staza mucusului, favorizeaza dezvoltarea bacteriilor, adica al infectiilor, acesta este motivul!

Organismul nostru, al femeilor, este cel care secreta lapte, nu este construit sa-l si primeasca. Laptele reprezinta insasi o esenta sexuala, continand hormoni, dezechilibreaza balanta sistemului endocrin feminin. Aceste efecte se agraveaza odata cu cea adusa prin administrarea hormonilor artificiali sintetici animalelor, in scopul cresterii productie de lapte. Si, mare atentia, asta nu se intampla doar in industria laptelui, asta a inceput sa se aplice si in gospodariile de la tara. Si toate acestea distrug delicatul echilibru al sistemului endocrin. In atare stari , sa nu va mirati, Doamnelor, daca apar frecvent infectiile vaginale, tulburarile menstruale, infertilitatea, chisturile, fibroamele, tumorile ovariene…din pacate, laptele nu indeparteaza de la noi aceste traume fizice, ci le apropie foarte mult!

In lucrarea “Hrana si Vindecare”, dieteticianul Anemarie Colbin descrie efectul dezastruos al laptelui asupra organismului femeilor si faptul ca anumite discfunctii (inclusiv migrenele si dizarmoniile perioadei ciclului menstrual) au incetat complet, odata cu intreruperea consumului acestuia. Astfel, ar fi bine sa ne informam, sa stim si sa nu asteptam semnale de alarma de la organism, caci, de multe ori, este destul de tarziu, iar remedierea disfunctiilor se vor face cu mai multa greutate…si nu printr-o simpla preventie a bolilor, odata cu hrana constienta si cu adevarat nutritiva!
Multi consumam lapte pentru ca doctorul nostru ne-a spus ca el reprezinta o buna sursa de calciu. Sfatul acesta, din pacate, nu este unul bun si iata inca un argument: laptele de vaca are 120 mg Ca la 100 gr produs, comparativ cu 33 mg la 100 gr produs, cat are laptele matern si 97 mf fosfor la 100 gr produs, comparativ cu 18 mg fosfor la 100 gr, in cazul laptelui uman. Fosforul se combina Ca, in traiectul digestiv si-i blocheaza absorbtia.
Numai alimentele cu un raport de Ca/P > sau egal cu 2/1 reprezinta sursa de Ca. In cazul laptelui uman, raportul Ca/P > sau egal cu 2,35/1, in vreme ce laptele de vaca are raportul de Ca/P > sau egal 1.27/1.
Laptele de vaca are 50 mg Na/100 gr produs, fata de numai 16 mg Na la 100 gr lapte matern. Iata una dintre cauzele banale, dar atat de riscante pentru sanatate, privind excesul de Na din organism.
Raportul dintre cazeina/albumina in laptele de vaca este de 6, iar in cel uman 1. In comparatie cu laptele uman, cel de vaca are mai putin Cl si K (elemente peptizante), dar mai mult Ca si P (efecte coagulante). Acesta este motivul pentru care laptele de vaca coaguleaza in grunji mari, greu penetrabili de scucul gastric. Acum, in aceste rapoarte prezentate imi vine in minte o comparatie dintre lapte si sucul de struguri: raportul din laptele matern dintre proteine/glucide/lipide este de 1,4/3,6/4,7 si acesta corespunde raportului mediu care se gaseste in fructe si legume. Bunaoara,zeama de struguri – mustul, este la fel de bogat in substante nutritive ca si laptele de mama, tocmai de aceea a si fost denumit “lapte vegetal”.

Nu este o concluzie, mai sunt atat de multe de spus, dar amintesc acum ca singurele produse admise obtinute din laptele de vaca, din perspectiva conditiei de sanatate, fireste, sunt untul de casa, smantana si iaurtul. Laptele si branza de capra se apropie mult de natura si consistenta celui uman si se pot consuma fara riscul imbolnavirii.
Si, ca sa nu ma indepartez prea mult de la discutia cu osteoporoza, ce declanseaza aceasta boala? Este consecinta factorilor alimentari care extrag Ca din oase si din dinti. Care sunt aceste produse alimentare? Zaharul si toate alimentele sub care el se ascunde, carnea, amidonul rafinat (paine alba, budinci, produse de patiserie), alcoolul, precum si alimentele care favorizeaza formarea mucusului, adica al mediului acid, cum este laptele! Toatre acestea detremina cresterea aciditatii in sange, iar organismul, pentru a neutraliza aciditatea, dizolva, astfel, Ca din tesuturile osoase. Cea mai buna solutie in tratarea acesteia nu este un tratament medicamentos, ci urmarea unei diete vii, alcaline, fara aditivi chimici alimentari, adica multe legume si fructe, germeni de cereale si sucuri proaspete.

Progresiv (si involutiv, din pacate!), obisnuinta noastra a alunecat, periculos, spre o alimentatie carentata si nespecifica. Vorbim de poluare sub toate aspectele ei (alimentara, fonica, psihica, dar facem atat de putin spre a ne pune sub protectie organismul. Ca si cum viata noastra nu ar conta. Consumam un considerabil surplus de energie pentru a inlatura efectele secundare ale placerii de o clipa. Ma refer la usurinta cu care ducem la gura alimentele placute la gust si daunatoare la sanatate. Si aducem ca argument traditia casei, a comunitatii, a celorlalti, de a bea lapte de vaca, invocam traditia. Numai ca, ceea ce e de patit nu se intampla dintr-o data, nu afecteaza, in masa, membrii comunitatii pentru ca organismele reactioneaza diferit, o stim foarte bine! Hrana de azi este boala de peste 10 ani, daca nu exista cunoastere si cumpatare…

Dragilor, laptele prejudiciaza sanatatea!
1. Codul genetic inadecvat
Informatia din hipofiza vacii este transmisa vitelului ei, pentru crestere si dezvoltare. Odata administrat omului, aceste informatii pot perturba sistemul hormonal si pot aparea dereglari in natura fiziologica: irascibilitate, dureri de abdomen si de cap, diaree, gaze.. oragnismul nostru se adapteaza la aceasta ‘dezinformare’, dar sufera tulburari profunde intinse pe perioada indelungata. Aici vorbim nu de pericolul de lactate absorbit, ci de informatia ce o primim!
 
2. Calciul inacesibil
Laptele de vaca are un continut de Ca adaptat nevoilor vitelului, diferite de cele umane, cu mult peste valorile accesibile si prelucrabile de organismul uman. Proteinele laptelui animal (matricea care se impregneaza cu minerale), nu raspunde constitutiei umane, avand o cantitate extrem de mica de oseina. Urmarea este ca organismul va retine denaturat mineralele, antrenand, atentie, o demineralizare profunda!!! Grupand constatarile majoritatii cercetatorilor, coincidem ca organismul, pe de o parte, pierde din aceste saruri prin circuitul sanguin, prin lipsa oseinei, dar, pe de alta parte, acumuleaza aceleasi saruri (ce se gasesc din belsug, in laptele de vaca) si le depune in partile tisulare si organice din corp, ceea ce determina rigidizarea venelor, arterelor si tesuturilor. Prin urmare, acestea antreneaza induratii, chisturi calculi si depuneri de calciu..
Desi li se administreaza copiilor Ca si vit D, problema rahitismului nu a fost rezolvata. Nici aspectul privind aparitia induratiilor chistice, in cazul persoanelor care beau lapte, nu a fost inlaturat, in ciuda repetatelor interventii chirurgicale.
 
3. Grasimile saturate din lapte
Laptele de vaca, spre deosebire de cel matern sau cel de capra, contine acizi grasi esentiali, saturati, cu molecula mare, pe care ficatul ii digera greu. Sistemul biliar este suprasolicitat, la fiecare consum de lapte, la solicitarea de a dizolva un produs incopatibil cu sistemul digestiv. Fapt riscant, laptele de vaca fixeaza atat toxinele prezente in corp cat si pe cele aduse din alimentatie. Se stie ca, consumul produselor lactate, in cazul bolilor acute sau cronice (gripe, angine infectioase, laringite), intretine focarul de infectie si prelungeste convalescenta. In plus, parte din grasimi trec in sange , la nivelul intestinului subtiere, sub forma de colesterol rau. Un proces cat se poate de daunator sanatatii, si nu a celei de a doua zi, celei de peste cativa ani!
Grasimile saturate, depasind proportia optima, rigidizeaza membranele celulare, accentueaza procesul de scleroza, favorizeaza aparitia si accentuarea tulburarilor nervoase.
 
4. Laptele de vaca sarac in lactoza
Laptele de vaca este cu 50% mai sarac in lactoza decat laptele de mama, astfel el nu are insusirea de constituient al florei intestinale, nu are anticorpi si nu asigura imunitate. Ba din contra, favorizeaza dezvoltarea germenilor patogeni (virusi, bacterii, ciuperci), prin modificarea mediului digestiv si intestinal. De aici, numeroasele infectii ale copiilor, otite, amigdalite, faringite, paraziti intestinali.
 
5. Moleculele gigantice
Stomacul vitelului secreta un fel de cheag, necesar degradarii si coagularii laptelui, iar stomacul copilului are cu totul alt fel de cheag. Cel al vitelului este de 100 de ori mai puternic decat presura, cheagul copilului, iar celelalte molecule ale laptelui de vaca sunt cu mult mai mari decat laptele matern. Este un efort considerabil pe care-l face ficatul si intregul nostru tub digestiv pentru a degrada uriasele molecule din laptele de vaca, iar diluarea cu apa al acestuia nu schimba cu nimic situatia grea in carea se afla organele de digestie, formula sa biochimica ramanand aceiasi. Este foarte important ca mamele sa nu forteze copii sa bea lapte, mai ales daca acestia simt disconfortul fizic si-l refuza, prezenta lactozei in intestin determina balonarile si gazele aferente. unii parinti asociaza laptele cu cacaua, ceea ce determina “fuga” calciului din organism.
 
6. Factori toxici
Laptele crud contine enzime, dar pastreaza marile defecte descrise anterior. Pe de alta parte, in procesul de fabricare a unor branzeturi, asa-zis speciale sau fine, se adauga conservanti (polifosfati, nitrati), deosebit de periculosi pentru sanatate. De pilda, fosfatii inhiba absorbtia calciului, de unde numarul tot mai mare de persoane, mari consumatori de branzeturi si alte produse din lapte, atinse de spasmofilie, iar nitratii blocheaza enzimele digestive, iar prin transformarea lor in nitriti, devin cancerigeni. Unde mai punem ca si vacile sunt supuse la tratamente medicamentoase, hormonale, vaccinuri, antibiotice, sunt hranite cu stimulatori de crestere, iar pajistile si finetele sunt tratate chimic? Toate acestea adaugand un plus de pericol pentru sanatatea noastra.
Am dorit sa scriu ceva care sa va faca sa intelegeti, rational si stiintific, de ce nu avem voie – efectiv, fiind un pericol pentru sanatate -, a consuma lapte. Dar, materialele adunate m-au facut sa renunt la ideea de a scrie un articol..vor fi mai multe!
 
Multumesc Doamnei Virginia Faur pentru cartile publicate, in special pentru cartea “Cat de putin cunoaste omul pe sine”, carte care mi-a fost cea mai la indemna, ca si explicatii complexe, in a scrie articolul acesta. Multumesc!
 
Va invit la un pahar de lapte de orez sau soia, migdale sau ovaz…Noroc si Sanatate!
Lasand gluma la o parte va invit sa reflectati si sa faceti alegeri de hrana care sa nu va coste boli grele peste ani de zile, sau la varste inaintate. Una este sa traiesti santos pana in ultima zi de viata si alta este sa fi bolnav in anii batranetii….
Va doresc numai bine!
Lavinia
 
http://dei-matei.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu