Carnea - painea cea de toate zilele pentru unii
“Nu pot fi digerate de tubul digestiv, decât în zece ani. Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor, dar şi a celei mai urâte forme de cancer - cel colonorectal“, spune Mencinicopschi.
Secretele industriei cărnii: chimicalele din salamuri Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera. Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ zece kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 28-30 de grame de produse din carne. Anul trecut, media ţărilor europene mergea către aproape 100 de grame consumate zilnic. Totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este printre cele mai slabe din Europa, asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ce pun în farfurie.

Slănină multă şi injecţii cu apă
În unităţile de producţie mari şi în abatoarele tehnologizate, sacrificările de animale sunt rare. După tranşare, 80% din carne se foloseşte pentru specialităţi, iar restul intră în producţia salamurilor, a cârnaţilor, parizerului şi a crenvurştilor.
Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu soia sau alte grăsimi hidrogenate. Malaxarea se face într-un recipient mare de metal, în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul. Din saci de rafie se adaugă făina de soia, şi, potrivit fiecărui reţetar, se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi. Omogenizarea se face în câteva minute, iar pasta prinde gust şi aspect de carne. Ambalarea se face în membrane de plastic, care, uneori, ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului.
De cealaltă parte, produsele “premium”, ca pastrama, muşchiul sau cotletul, sunt injectate cu saramură şi fosfaţi, compuşii care reţin cea mai multă apă.
Injectarea se face cu o maşină specială cu ac, iar vidarea maschează că produsul e umplut cu apă. Saramura, care trage foarte mult din greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul.

E-urile sunt importate şi, în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt prafuri obţiunite prin deshidratare.
Departe de “mâncatul sănătos”
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, spune că absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele “eco”, sunt pline de chimicale.
Cel mai mult, însă, atrage atenţia asupra intoxicării cu reclame:
“Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun. Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici“.

Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.
Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă.
Medicii spun că efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta. În schimb, pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase. “Românii s-au obişnuit să cumpere apă la la preţ de carne. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Dintre cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii”, spune Gheorghe Mencinicopschi.

SCUMP - 80% din carnea tranşată merge pentru specialităţi, ca pastrama şi cotletul
Etichetele fără valoare
Specialistul în sănătate alimentară atrage atenţia că potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile mai scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau de pendenţă: “Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu-i imediat, dar mâncând şi mâncând, duce la obezitate”.
Din lista lungă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe pentru organism. “Roşul carmin se extrage dintr-o insectă. În procesul chimic de extracţie, se foloseşte aluminiul. Consumul distruge celulele nervoase şi riscul cel mai mare îl reprezintă Alzhaimerul”, explică Gheorghe Mencinicopschi.
Aspectul de “delicios” al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care au chiar 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam.
“Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul, în schimb, chiar n-are ce căuta într-un produs din carne. Pentru că nu vor să fie scrupuloşi, producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor”, spune Mencinicopschi.
AMENINŢĂRI
Bolile care ne urmăresc
Bolile care ne urmăresc
Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani, femeile vor suferi de osteoporoză. Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi, în multe cazuri, vor fi obezi. Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care, pe lângă faptul că reţin apă, au rolul de a omogeniza.
44% CARNE
Cârnaţi Cabanos
Conţinut: carne de porc inferoară - cu slănină şi şorici - 44%, carne de vită - 16%, faină de soia - 40%. Se adaugă usturoi, condiment universal, coriandru şi agent de afumare. Aditivi: stabilizatori: (polifosfat de potasiu, caragenan), antioxidant (acid ascorbic), potenţiator de gust, glutamat monosodic (aditiv care provoacă apetit mare şi dependenţă), zaharuri - dextroză, lactoză, colorant natural: carmin, conservant - nitrit de sodiu si nitrat de potasiu. Pentru omogenizare se mai folosesc grăsimile vegetale. Se ambalează în intestine subţiri de oaie. Se lasă la fiert 20 de minute, la 75 de grade C. Zvântarea se face într-o cameră frigorifică, timp de 2-3 ore.

60% CARNE
Cârnaţi de porc
Conţinut: carne de porc 60%, cu slănină şi şorici, proteină vegetală din soia nemodificată genetic, apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (di-polifosfat de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu, potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural - carmin, conservanţi: nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu. Nitritul de sodiu previne creşterea bacteriei ce cauzează botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează culoarea roşie a cărnurilor procesate şi dă o aromă specifică.

Cotlet de porc
Conţinut: cotlet de porc, un strat de slănină de 0,5-1 centimetri. Carnea, tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20%- 40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină specială cu ac.Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia de ardei, piper şi coriandru, unde se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi, potenţiatori de gust. Se lasă şase zile la rece, apoi se afumă industrial. 14 porţii de mezeluri pe lună cresc cu 78% riscul apariţiei unei forme de boală pulmonară obstructivă cronică, care este foarte gravă. Afecţiunea reprezintă una dintre primele cinci cauze de deces în Vest. Se manifestă prin scăderea capacităţii organismului de a menţine o concentraţie normală de oxigen în sânge.
62% CARNE
Lebărwurst
Conţine: carnea capului de porc în proporţie de 62%, slănină tare 7%, organe - inimă, rinichi, splină 15%, ficat 16%. Se adaugă supa de la fierberea capului, mixul de condimente, ceapă fiartă, zahăr şi sare. În malaxor se adaugă aditivii - colorantul alimentar - carmin, antioxidanţi, amidon de cartofi. Compoziţia se ambalează în membrane sintetice şi se fierbe la 75 de grade C. Un lebărwurst “tradiţional” trebuie să conţină mai puţin de şase grame de sare la 100 de grame de produs şi, în principiu, să aibă cel mult trei aiditivi sintetici, iar termenul de valabilitate să nu depăşească zece zile. Un produs mai puţin conservat îşi schimbă culoarea la deschiderea ambalajului.
80% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI
Parizer de porc
Conţine:80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasăre dezosată mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente - sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75 de grade C. Din cauza amidonului şi a fibrelor din soia, conferă starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasăre, care este prelucrată cu utilaje speciale. Această pastă conţine şi resturi de piele, chiar şi oase.
60% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI

Salam de vară
Conţine:60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară - adică ceea ce se poate prelucra din picioare, gât - mix de condimente - sare, boia, piper sau extract de condimente - aditivi care imită gusturile condimentelor, făină de soia 20%, antioxidanţi, colorant - carmin, glutamat de sodiu (E 261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate acestea se amestecă în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (de plastic), se zvântă şi se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin patru-cinci zile. În alte cazuri, se adaugă agent de afumare.
40% SARAMURĂ
Pastramă
Conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în sos timp de trei până la cinci zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid. Afumarea se face cu fum lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate.
70% SLĂNINĂ ŞI ŞORICI
Şuncă de porc
Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici) - proteine din soia, toată gama de antioxidanţi, colorant - carmin.
Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi trece în malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură, a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi, compoziţia se pune în forme metalice care se ţin la un tratament termic de 75 de grade Celsius. După răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.

100 ALIMENTE FARA CALORII
1. Afine - normalizează glicemia şi au calorii negative.
2. Agar - este un gel extras dintr-o algă sub formă de pulbere. Ajuns în organism, absoarbe lichidele şi îşi măreşte volumul, captând grăsimile şi zaharurile. Nu e digerat de organism, ci eliminat cu tot cu grăsimi şi zaharuri. Cantitatea optimă este de 3 g pe zi. Se poate folosi la supe şi sosuri.
3. Alge marine - conţin multe fibre.
4. Ananas - conţine enzime care dizolvă grăsimile.
5. Anason - degresează organismul.
6. Andive - au calorii negative, stimulează secreţia biliară.
7. Anghinare - diuretic, scade colesterolul.
8. Ardei iute - intensifică metabolismul.
9. Avocado- are proteine vegetale uşor digerabile.
10. Broccoli - are calorii negative.
11. Busuioc - degresează organismul, are calorii negative.
12. Caise - laxative, ajută digestia.
13. Cardamonul - este un condiment tradiţional arab numit şi “hell”. Câteva seminţe luate înainte de masă cu 10 minute, stimulează digestia, iar puse în cafea neutralizează toxicitatea ei.
14. Carne de curcan - are puţine calorii şi puţine grăsimi.
15. Cartofi - se consumă fără grăsimi şi doar cu alte legume.
16. Castane - ard grăsimile.
17. Castravete - are calorii negative, elimină toxinele.
18. Căpşune -elimină toxine din organism, au calorii negative.
19. Ceapă - degresează organismul, are calorii negative.
20. Chimen - reglează secreţia de enzime.
21. Cicoare - stimulează digestia.
22. Cimbru -degresează organismul.
23. Cireşe - sunt depurative.
24. Coacaze negre - reechilibrează metabolismul.
25. Coada-calului - măreşte procesele de eliminare a toxinelor 26.
Conopida - are calorii negative.
27. Coriandru - reduce balonarea.
28. Cresonul - se poate consuma ca salată, suc, supă sau pentru condimentarea cărnii şi a legumelor. Are efect antibiotic fără a afecta flora stomacală, întăreşte sistemul imunitar, e un bun diuretic şi detoxifiant şi ajută la eliminarea grăsimii. Ceaiul e bun şi contra tusei. Atenţie, planta uscată îşi pierde puterile curative!
29. Cuişoare - au calorii negative.
30. Dafinul - are marea proprietate de a dizolva şi elimina grăsimile, iar pentru asta nu trebuie consumat în cantităţi mari, câteva frunze puse în mâncare sunt suficiente, însă trebuie folosite frecvent pentru ca efectul să fie vizibil.
31. Dovlecel - are calorii negative.
32. Fasole pătată - este purgativă.
33. Fasole verde - are calorii negative.
34. Ghimbir - intensifică metabolismul.
35. Ginseng - elimină toxinele.
36. Graham - are multe fibre.
37. Grapefruit -contine enzime care dizolvă grăsimile.
38. Gulie - reglează nivelul glucozei.
39. Hrean - degresează organismul.
40. Kiwi - este puternic antioxidant.
41. Lămâie - degresează organismul, are calorii negative.
42. Lemn dulce - stimulează ficatul şi secreţia vezicii biliare şi îmbunătăţeşte digestia. Se foloseşte rădăcina şi se consumă ca ceai, infuzie: 2 linguriţe la o cană. Se bea după masă. Atenţie, măreşte fertilitatea, iar consumul pe o perioadă mai mare de câteva săptămâni poate duce la hipertensiune sau edeme!
43. Izma - are efect răcoritor.
44. Mandarine - reduce indigestia.
45. Mango - are calorii negative
46. Măceşe - alungă oboseala.
47. Măcriş - este detoxifiant.
48. Mărar - degresează organismul, are calorii negative.
49. Mei - are multefibre.
50. Mentă - are calorii negative, este diuretică.
51. Mere - au calorii negative.
52. Miere - scade pofta de mâncare.
53. Migdale - scad colesterolul.
54. Morcovi - au calorii negative.
55. Mure - sunt laxative.
56. Muşeţel - uşurează digestia.
57. Napi - diuretic, purifică sângele.
58. Nectarine - au puţine calorii.
59. Oregano - intensifică funcţiile hepatice.
60. Orez basmati - intensifică digestia, răcoritor.
61. Orez brun - intensifică digestia.
62. Orz - intensifică funcţiile hepatice.
63. Papaya - reglează glicemia.
64. Păducel - reduce aciditatea gastrică.
65. Păpădia - intensifică arderile.
66. Păstârnac - este diuretic.
67. Pătrunjel - are calorii negative, elimină grăsimea.
68. Pepene roşu - este diuretic.
69. Peşte - reduce colesterolul, are grăsimi bune.
70. Piper - degresează organismul.
71. Portocale - au calorii negative.
72. Ridichi - au calorii negative.
73. Rodii - scad colesterolul.
74. Rosmarin - este diuretic.
75. Roşii - degresează organismul
76. Salata verde - stimulează metabolismul.
77. Salvia - are calorii negative.
78. Schinduf - se consumă seminţele sau frunzele, pisate şi amestecate
cu mâncare. Ajută la digestie şi scade nivelul colestrolului. Sub
formă de ceai: 2 linguriţe la o cană cu apă; are efect antitusiv şi
laxativ, se bea călduţ după 3 ore de infuzare.
79. Scoici - reglează funcţia tiroidiană.
80. Scorţişoară - degresează organismul.
81. Secară - grăbeşte digestia intestinală.
82. Seminţe de dovleac - au efect de purificator intestinal.
83. Seminţe de floarea-soarelui - au grăsimi bune, nu îngraşă.
84. Seminţe de in - drenează intestinul.
85. Seminţe de susan - previn osteoporoza.
86. Sfecla - are calorii negative.
87. Şovârf - este tonic gastric.
88. Spanac -
are calorii negative şi multe fibre.
89. Sparanghel - are calorii negative.
90. Şofran - accelerează metabolismul.
91. Tapioca - este un fel de făină obţinută din tuberculii maniocului,
care ajută la scăderea colestrolului şi la reducerea stratului adipos.
92. Tarhon - dizolvă grăsimile.
93. Tofu - conţine fibre.
94.Ţelină - are calorii negative.
95. Urzica - e detoxifiantă şi laxativă
96. Usturoi - degresează organismul, are calorii negative.
97. Varză - este diuretică şi purgativă.
98. Varză chinezească - are calorii negative, este foarte săţioasă.
99. Varza de Bruxelles - are calorii negative.
100. Vinete - conţin multe fibre

Nu hrani cancerul
- Cancerul este “hranit” de modul nostru de viata: lipsa de miscare, ruperea de natura si de ritmurile firesti ale organismului (alimentare, asimilare, eliminare, munca, odihna si repaus de noapte). Desi lucrurile nu sunt tocmai roze, avem solutii la indeamana, chiar daca par mai greu de atins sau mai costisitoare. Vointa si mai multa determinare. Evident si o schimbare in atitudine si chiar o rasturnare a “valorilor” actuale. Acolo unde acest lucru s-a produs deja, stiti foarte bine despre ceea ce voi vorbi mai jos.
- Mancam prea mult si de slaba/proasta calitate.
- Carnea pe care o consumam este plina cu multe adaosuri nesanatoase si consumam mult prea frecvent carne (uneori si de 3 ori pe zi) moment in care organismul nu o mai poate asimila si apar cancere de colon sau de tub digestiv datorita abundentei in substante toxice sau impropriu de asimilat de catre organismul nostru.
- Puii si alte animale crescute cu hormoni (nota mea – chiar si pastravii sau alti pesti de crescatorie sunt crescuti cu antibiotice si cu concentrate si acest lucru e recunoscut chiar de producatorii care nu vor sa riste sa-si piarda productia) sunt si aceasta o cauza.
- Zaharaul alb, dublu rafinat care introduce in organism un stres suplimentar pentru organele care secreta enzime care prelucreaza si sunt responsabile cu “digerarea” a ceea ce am ingerat.
- Faina alba care nu contine toti nutrientii bobului de grau – recomandarea este sa consumati paine integrala!
- Sarea care este iodata peste masura cand, de fapt, nu avem nevoie, cu totii, de exces de iod! Oricum iodul din sare nu este unul natural!
- Vaccinurile care nu sunt necesare decat in anumite cazuri speciale si nu in programele de masa cum sunt ele prezente acum (un exemplu clar este vaccinul impotriva TBC-ului care se face nou nascutilor in primele minute de la nastere si care nu a scazut incidenta acestei boli in populatia tarii noastre si studii internationale arata chiar contrariul! Alte tari au renuntat demult la anumite vaccinuri (printre care si la acesta). Noi de ce continuam?
- Laptele UHT a carui proteina, de fapt, este modificata si indepartata prin acest procedeu de cea originala.
- Iaurturile cu fructe (sau fara) care nu mai contin doar bacteriile responsabile de alterarea laptelui si transformarea lui in iaurt (tineti minte iaurtul de pe vremea cand eram noi copii? – mai are vreun iaurt din ziua de azi acel gust?), ciaditivi, lapte praf si alte substante potentiatoare de gust si indulcitoare.
- Fierul si medicamentatia in exces cu efectele adverse si cu contributia lor la dezechilibrea majore in organism si chiar cu hranirea cancerului atunci cand este bine asimilat de organism (fierul de exemplu este dovedit a fi un mare hranitor al celulor canceroase!) – deci atentie la aportul de fier pe care il recomanda medicii in cazul anemiilor, atat la copii dar si la adulti!
- Laptele praf care se da in alimentatia copiilor mici si carora li se impinge administrarea lui pana la varste inaintate, in detrimentul diversificarii alimentare care este impinsa mai tarziu.
Recomandarile doctorului:
- Consumati mai putine alimente industrializate si excesiv prelucrate.Produceti in casa sau apelati la diferite magazine de profil care nu folosesc doar trend-ul bio sa vanda produse mai scumpe. E mai greu de gasit asa ceva, dar, coroborat cu faptul ca nu avem nevoie, de fapt de multa mancare, puteti incerca sa mancati mai putin dar mai de calitate!
- Mai putina carne – credinta ortodoxa si practicarea postului (miercurile si vinerile de peste an si posturile mari) ne aduce la o traditie milenara mai sanatoasa. Urmariti piramida alimentatiei sanatoase care are la baza cruditatile si legumele si fructele neprocesate termic. In orice revista sunt prezentate.
- Carne mai de calitate – alegeti surse mai sigure si care inca mai cresc puii in batatura si mai hranesc animalele in mod traditional. Stiu, nu e simplu, dar nu e imposibil! (avem surse de carne de pui, vita si curcan printre membrii comunitatii noastre sau in afara ei, dar persoane de incredere!)
- Miere in loc de zahar si evident urmarirea mai cu atentie a etichetelorpentru ca, da, foarte multe produse contin zahar si, de fapt nu vorbim despre miere ci de anumiti inlocuitori! (avem surse de miere si sunt multi producatori mici, care pot asigura necesarul de miere al famiilor noastre).
- Mancare mai putina, respectarea meselor principale, in perioadele de post chiar renuntarea la una dintre mese. In acest fel dam ragaz organismului sa asimileze si sa se odihneasca.
- Masa de seara nu mai tarziu de ora 20:00.
- Culcarea inainte de ora 22:00 (lipsa somnului dinainte de miezul nostru este responsabil de infarcturi si alte accidente vasculare chiar la 30- 35 de ani). Culcatul devreme genereaza o trezire matinala si un alt ritm de viata pe toata durata zilei.
- Paine integrala, paine fara E-uri, paine de secara (recomandata expres de nutritionisti pentru tranzitul deosebit si aportul de nutrienti pe care aceasta o aduce!)- [...]
- Sarea iodata nefiind necesara tuturor, puteti trece la sare neiodata (se mai gaseste prin magazinele naturiste), dar aici verificati-va si consultati si medicul dumnevoastra curant care insa trebuie sa va fie si prieten si nu doar un medic care face birocratie! Incercati sa-i mai gasiti pe astfel de oameni! Ei sunt putini dar exista. Inca! Direct la salina se mai gaseste sare netratata! Atentie: orice producator de paine sau de alte produse care foloseste sarea este obligat sa foloseasca sare iodata! E real si nu o spun spre ingrijorarea excesiva. Doar ca o informare a voastra! (…)
- Incercati sa gasiti si sa sprijiniti producatori locali de pe langa marile orase (avem in comunitatea noastra sursa de oua, lapte, produse lactate si produse din carne si sursa de cartofi, salate, ridichi si alte legume de sezon nefortate si pregatite atunci cand acestea sunt in mod natural dezvoltate si nu fortate cu diferite solutii chimice sau vitamine in apa).
- Nu folositi in exces produsele cosmetice si inlocuiti-le cu cele fara SLS si parabeni (…). (sursa: razbointrucuvant.ro)
Sarea in exces ucide
Consumul excesiv de sare provoacă aproximativ 2,3 milioane de decese anual, fiind mult mai nociv decât consumul de băuturi carbogazoase, scrieMediafax.
Potrivit unui studiu prezentat de American Heart Association, aproximativ 15% din totalul deceselor cauzate de infarct, accidente vasculare cerebrale și alte boli asociate inimii sunt cauzate de consumul excesiv de sare.
Consumul excesiv de băuturi carbogazoase este de asemenea responsabil de decesul a circa 180.000 de persoane anual, potrivit unui alt studiu realizat de Universitatea Harvard.
“Măsuri naţionale şi globale de sănătate publică, precum programe de reducere a concentraţiei de sare din alimentaţie ar putea salva milioane de vieţi”, a declarat coordonatorul acestui studiu, Dariush Mozaffarian, profesor de medicină şi epidemiologie la Harvard School of Public Health.
“Povara sării este mult mai grea decât povara băuturilor dulci, pentru că acestea din urmă reprezintă doar un tip alimentar, pe care oamenii pot să îl evite cu uşurinţă, în timp ce sarea se află în toate produsele”, a adăugat el.
Cercetătorii au analizat 247 de sondaje referitoare la consumul zilnic de sare, realizate pe persoane adulte, grupate în funcţie de vârstă, sex, regiune şi ţară, între 1990 şi 2010, în cadrul programului Global Burden of Diseases Study din 2010, un studiu internaţional la care au participat 488 de medici din 303 instituţii medicale din 50 de ţări.
Aproape 1 milion dintre aceste decese - 40% din total - au fost premature, persoanele decedate fiind oameni în vârstă de până la 69 de ani.
Circa 60% dintre decese s-au produs la bărbaţi şi 40% la femei. Infarctele au cauzat 42% dintre decese, iar accidentele vasculare cerebrale au cauzat 41% dintre ele. Restul deceselor au fost provocate de alte tipuri de boli cardiovasculare.
84% dintre decesele cauzate de consumul excesiv de sare s-au produs în ţările cu venituri mici şi medii.
sursa: antena3.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu