Longinus era un ofiter de vita veche, familia lui avand sange regal, mai precis facand parte din clanul despre care se spune ca se trage din unul dintre cei doi fondatori ai Romei, respectiv Remus. S-a nascut in secolul I in Capadocia (regiune cu o bogata istorie aflata astazi in Turcia) si a primit sarcina nefasta de a comanda plutonul de executie in timpul rastignirii lui Hristos. „Sutasul si cei care il pazeau pe Iisus impreuna cu el cand au vazut cutremurul de pamant si cele intamplate s-a inspaimantat foarte tare si au zis: cu adevarat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27, 54), sta scris in Noul Testament, care nu pomeneste numele ostasului roman. Potrivit traditiei, ofiterul se chema Longinus si, in calendarul catolic si ortodox, este ridicat la demnitatea de sfant: sfantul Longinus.
Ce l-a condus pe acest pagan la convertire? Fara indoiala ca a fost impresionat de blandetea si calmul lui Hristos, de vorbele pe care le-a rostit inainte de a muri, de modul in care a suportat suferintele si agonia. Dar a fost ceva mai mult: Iisus i-a dat harul convertirii pentru o fapta buna: dat fiindca, vazandu-l sfarsit de puteri, pe drumul Golgotei, i s-a facut mila si i-a luat crucea de pe umeri, obligandu-l pe Simon din Cirene sa i-o duca, sau pentru ca le-a permis femeilor sfinte sa se apropie de locul supliciului, lucru neingaduit la o executie capitala, sau poate pentru ca, in momentul in care l-a auzit spunand: „Mi-e sete”, i s-a facut mila si a dat dispozitie unui soldat sa ia din plosca sa apa amestecata cu otet – bautura soldatului roman – si sa-i umezeasca buzele arse.
Pe de alta parte, Loginus curta o tanara evreica de familie foarte buna, pe nume Rasela, care era una din femeile care lepadasera bogatia si il urmasera pe Hristos. Se spune ca, prin intermediul ei, Longinus stia cine era Iisus si chiar ar fi fost pe jumatate convertit la noua religie. In consecinta, ajungand sa fie martor la chinurile Mantuitorului, le scurteaza, dupa obiceiul timpului: strapungandu-l cu sulita coasta dreapta, „de a curs sange si apa”. Dar nu-i zdrobeste fluierele picioarelor, respectandu-se profetia „si oasele Lui nu pot fi zdrobite”. Cronicarii orientali au inregistrat ca aceasta fapta s-a petrecut in ziua de vineri, la ora 21 si 20 de minute (ora Ierusalimului).
Scrierile apocrife, multe descoperite la Marea Moarta, vorbesc de Lancea Destinului, despre care se spune ca ar fi sulita romana ce a apartinut centurionului Cornelius Longinus. Aceasta sulita are o poveste impresionanta, potrivit cronicarilor. Fusese confectionata de un neintrecut fierar orb de la Damasc, din fier ceresc (de provenienta meteorica) si din cutitasul profetului Ilie. Manerul fusese intarit cu inele elegante de bronz si sculptat din lemn de cedru libanez, incrustat cu elixire magice care o faceau „invingatoare, vesnica, usoara, iar focul de ea nu se prindea”. Longinus a cumparat lancea cu 30 de talanti, o suma uriasa la acea vreme, echivalentul a cateva sute de mii de euro.
Fierarul l-a consolat: „sa nu-ti para rau ca ai platit o mica avere; sulita este mai importanta decat tot ce am facut eu pana acum si va fi mai faimoasa decat cetatea Damascului cu cele sapte porti ale ei”. Legendele spun ca Lancea Destinului conferea posesorului talente militare si victorie asupra dusmanului oricat de ingrozitoare ar fi fost batalia. A ramas in posesia familiei lui Longinus pentru o suta de ani. Apoi, a ajuns o vreme in mana imparatului Traian, care nu credea in virtutile sale miraculoase, dar a avut surprinzatoare victorii militare, chiar si impotriva Daciei, in pofida renumelui sau de invincibilitate de pana atunci.
Mai tarziu, lancea sutasului a intrat in posesia Sfantului Mauritius Africanul, primul cavaler crestin. Apare apoi in Bizant, unde a ramas mai multe sute de ani, devenind una din armele imparatului Constantin cel Mare. A fost furata de venetieni, potrivit unor marturii. Ultima stire certa arata ca Lancea Destinului a facut parte din tezaurele nepretuite ale Cavalerilor Templieri.
Se spune ca ar fi fost recuperata de arheologul german Otto Rahn, in anul 1938, din imprejurimile castelului Monsegur – din tinutul catarilor (in Franta) – si ca ar fi ajuns in posesia lui Adolf Hitler, pana la 28 decembrie 1942, cand a fost sustrasa din buncarul fuhrerului de catre un comando american. Exista zvonuri ca, in prezent, Lancea Destinului s-ar afla la Fort Knox (SUA), ceea ce ar face ca Washington-ul sa fie de neinvins. O copie a acesteia se afla intr-o catedrala din Germania.
Potrivit traditiei, ofiterul Longinus si-a pierdut vederea dupa moartea lui Iisus pe cruce si s-a vindecat de orbire prin atingerea de sangele Mantuitorului de pe sulita sa. Se spune ca a renuntat la cariera militara si a murit ca martir. S-a pretins ca trupul sfantului Longinus ar fi fost descoperit la Mantua in anul 1304, impreuna cu un burete imbibat cu sangele lui Hristos (pe care il pastrase dupa ce asistase la curatirea trupului Sau coborat de pe cruce). Relicvele au fost impartite, ajungand in diverse locuri: Praga, Karlstein, Vatican. Dar, in acelasi timp, sardinienii sustin ca ar fi in posesia moastelor, pe care le-ar fi gasit pe insula lor, unde sfantul a fost supus la chinuri in timpul imparatului Nero. Pe de alta parte, grecii sustin ca Longinus a fost martirizat in Gabala, Capadocia. Se spune insa ca i s-ar fi gasit capul la Ierusalim si ar fi fost dus in Capadocia. Sfantul Longinus este sarbatorit la 15 martie de catre Biserica Catolica. O impresionanta statuie a sa se gaseste in Bazilica Sfantul Petru de la Vatican.
Sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu