miercuri, 11 septembrie 2013

Mesaj de la Matei, 2 sept. 2013

Siria
Sunt Matei, cu salutari pline de iubire, din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Am spus mai inainte ca Pamantul se afla in cadrul unui nivel energetic care scoate in evidenta atat extremele pozitive, cat si pe cele negative, ale comportamentului individual. Pana sa se ajunga in acest punct al calatoriei inaltarii, framantarile globale au crescut pe masura ce oamenii au raspuns unei nevoi din ce in ce mai acute, de a actiona conform gandurilor si sentimentelor lor.
Aceasta a fost motivatia care a stat la baza a ceea ce voi numiti primavara araba si este ceea ce a adus razboiul civil din Siria, in mijlocul scenei mondiale. Faptul ca fratii si surorile noastre din acea tara se anihileaza unii pe ceilalti, ne intristeaza profund si pe noi, ca si pe voi – nimeni nu ramane indiferent la masacrarea si calvarul milioanelor de refugiati. Aceasta situatie de suferinta umana, de proportii infricosatoare, a creat o mare dilema. Au alte natiuni dreptul moral de a interveni? Daca ar face-o, ar duce asta la escaladarea razboiului, pana la nivel international? 
Guvernele care au puterea de a interveni din punct de vedere militar, vad implicarea din aceste perspective – fiind constiente, in acelasi timp, de propriile situatii interne de care trebuie sa se ocupe si de cetatenii lor, care sunt satui de razboaie. Acei conducatori nu stiu ca retinerea lor de a trece la actiune merge dincolo de aceste consideratii sau ca luptele din Siria merg dincolo de aparente – intreaga voastra lume este influentata de un flux de energie.
Oricat de rece ar suna asta, acest razboi este rezultatul punerii in miscare a energiei, cu multa vreme in urma, iar intrarea in acest flux era esentiala – totusi, inconstient, folosirea armelor chimice a facut asta. NU scuzam, sub nicio forma, aceasta nebunie! Va spunem ca energia intensa investita, de ambele parti, in acest razboi a trebuit sa fie intrerupta, impulsul inaintarii ei trebuia stopat, astfel incat batalia sa inceapa sa se potoleasca si sa iasa de pe cursul sau energetic.
Daca se poate spune ca in orice situatie exista ceva bun – chiar si intr-o situatie atat de dureroasa, ca aceasta – lucrul bun este ca lumea voastra e atat de ingrozita de uciderea oamenilor nevinovati, prin intermediul armelor chimice, incat acest lucru nu se va mai intampla niciodata pe Pamant.
Deoarece energia se misca in directia in care este hranita, este contraproductiv sa o amplificati, analizand in fiecare zi, situatia din Siria sau facand speculatii cu privire la ce a facut un grup sau altul. Ceea ce i-ar servi mult mai mult poporului sirian si lumii voastre sunt rugaciunile pentru vindecarea sufletelor indurerate, pentru atingerea pacii prin negocieri si pentru reconcilierea grupurilor disparate, care si-au jucat rolul. 
Iubirea noastra neconditionata este alaturi de fiecare dintre membri dragei noastre familii pamantene.

Iubire si Pace
Suzanne Ward
www.matthewbooks.com

Un comentariu: