Dintr-o carte a regretatului Ion Ţugui am citit următoarele:
Strămoşii geto-dacilor se numeau Ramani – Poporul Luminii. Erau un popor de elită. Dintre toate seminţiile acelor vremuri, Ramanii aveau o religie monoteistă, cunoşteau foarte multe despre Univers şi despre nemurire. Ei au trăit până în urmă cu opt-zece mii de ani. În urma apariţiei tot mai frecvente a spiritelor malefice care tulburau şi dezechilibrau viaţa populaţiilor din jur, Ramanii au dispărut într-o zonă secretă din pământ. În locul lor au rămas descendenţii lor geto-dacii, «cei mai viteji dintre toţi tracii». Nu întâmplător ţara lor se va numi Dacia Felix. Spre deosebire de Ramani, care credeau în Dumnezeu, geto-dacii aveau un idol spiritual, pe nume Zamolxis. Cultul acestuia conduce la o decădere, la o denaturare de tip religios. Şi asta datorită ritualului crud practicat de daci, care îşi trimiteau un sol în Ceruri aruncându-i în suliţe de viu, şi motivând că astfel el va cunoaşte răspunsul lui Zamolxis la întrebări cruciale…
Un ritual asemănător practicau şi druzii, tot prin sacrificiul uman. Cum dacii erau neclintiţi în credinţa lor, cel sacrificat umbla o vreme prin ceruri, altfel spus, în straturile superioare de energie unde, întâlnindu-se cu spirite superioare, avea şansa să cunoască viitorul. El comunica cele aflate pămîntenilor săi, prin spiritul său, care apărea noaptea, în vis, bătrânilor înţelepţi şi le transmitea mesajele aşteptate.
Zamolxis se pare că chiar a existat; a fost un spirit superior. Dar la un moment dat, el a dispărut pentru totdeauna din Universul tridimensional. Spiritele malefice au început lucrarea împotriva dacilor, în momentul când au început să le râvnească bogăţiile sarmaţii, celţii şi mulţi alţii, care au pornit bătăliile sângeroase împotriva geto-dacilor. Dar odată cu asasinarea lui Burebista, Dacia intră în ura maleficului. Imperiul Roman era în expansiune, nici Dacia n-a fost ocolită de invazie, iar apoi, demnitatea spetifică dacilor l-a dus pe viteazul Decebal la sinucidere. Asta chiar dacă însuşi marele rege ştia că sinuciderea era o crimă la adresa Divinităţii. Istoria în continuare este cunoscută, apariţia poporului român, supravieţuirea civilizaţiei dacilor, apoi stingerea ei lentă şi, în cele din urmă, marele moment malefic al invaziei barbarilor…
Strămoşii geto-dacilor se numeau Ramani – Poporul Luminii. Erau un popor de elită. Dintre toate seminţiile acelor vremuri, Ramanii aveau o religie monoteistă, cunoşteau foarte multe despre Univers şi despre nemurire. Ei au trăit până în urmă cu opt-zece mii de ani. În urma apariţiei tot mai frecvente a spiritelor malefice care tulburau şi dezechilibrau viaţa populaţiilor din jur, Ramanii au dispărut într-o zonă secretă din pământ. În locul lor au rămas descendenţii lor geto-dacii, «cei mai viteji dintre toţi tracii». Nu întâmplător ţara lor se va numi Dacia Felix. Spre deosebire de Ramani, care credeau în Dumnezeu, geto-dacii aveau un idol spiritual, pe nume Zamolxis. Cultul acestuia conduce la o decădere, la o denaturare de tip religios. Şi asta datorită ritualului crud practicat de daci, care îşi trimiteau un sol în Ceruri aruncându-i în suliţe de viu, şi motivând că astfel el va cunoaşte răspunsul lui Zamolxis la întrebări cruciale…
Un ritual asemănător practicau şi druzii, tot prin sacrificiul uman. Cum dacii erau neclintiţi în credinţa lor, cel sacrificat umbla o vreme prin ceruri, altfel spus, în straturile superioare de energie unde, întâlnindu-se cu spirite superioare, avea şansa să cunoască viitorul. El comunica cele aflate pămîntenilor săi, prin spiritul său, care apărea noaptea, în vis, bătrânilor înţelepţi şi le transmitea mesajele aşteptate.
Zamolxis se pare că chiar a existat; a fost un spirit superior. Dar la un moment dat, el a dispărut pentru totdeauna din Universul tridimensional. Spiritele malefice au început lucrarea împotriva dacilor, în momentul când au început să le râvnească bogăţiile sarmaţii, celţii şi mulţi alţii, care au pornit bătăliile sângeroase împotriva geto-dacilor. Dar odată cu asasinarea lui Burebista, Dacia intră în ura maleficului. Imperiul Roman era în expansiune, nici Dacia n-a fost ocolită de invazie, iar apoi, demnitatea spetifică dacilor l-a dus pe viteazul Decebal la sinucidere. Asta chiar dacă însuşi marele rege ştia că sinuciderea era o crimă la adresa Divinităţii. Istoria în continuare este cunoscută, apariţia poporului român, supravieţuirea civilizaţiei dacilor, apoi stingerea ei lentă şi, în cele din urmă, marele moment malefic al invaziei barbarilor…
Sursa : lovendal.ro
Articol preluat de pe http://basarabialiterara.com.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu