marți, 18 februarie 2014

Oamenii de stiinta au descoperit patru spirale ale ADN-ului in celulele umane


Pe măsură ce lunile trec, tot mai multe descoperiri vin să demonstreze falsitatea teoriilor de până acum, promovate de ştiinţă. Cuprinşi parcă de o ciudată amnezie, oamenii au acceptat aberaţiile şi minciunile ştiinţei „moderne’’, ale istoricilor şi ale arheologilor. Printr-o misterioasă alchimie a sufletului şi a minţii deopotrivă, în ultima vreme spiritele par însă să se deştepte, iar conştiinţa pare să-şi recapete locul pierdut pentru un timp în fata inerţiei şi a obscurantismului.
Un exemplu tipic este cel referitor la ultimele descoperiri în domeniul structurii ADN-ului uman. Cercetătorii au descris „codul chimic” al vieţii noastre ca fiind o elice dublu spiralată, dar de curând ei au descoperit că de fapt ADN-ul nostru ar avea patru astfel de elice. Structurile au fost denumite „cuadruplele-G”, deoarece ele se formează în regiunile de ADN în care predomină guanina, adică una dintre cărămizile de bază ce alcătuiesc ADN-ul nostru (celelalte fiind adenina, citozina şi timina). Cele patru „linii de guanină” sunt ţinute la un loc prin acţiunea specifică a hidrogenului.
Balasubramanian
Descoperirea a fost publicată în revista NatureChemistry, studiul fiind condus de profesorul Shankar Balasubramanian de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie. 
Profesorul subliniază faptul că, dacă cineva ar fi îndrăznit să remarce această descoperire în urmă cu câţiva ani, ar fi fost considerat drept nebun, acesta fiind „spiritul obişnuit al legii” în ştiinţa modernă. El afirmă că nouă descoperire ar putea atrage atenţia asupra unei conduite diferite în ştiinţă. Descoperirea este foarte importantă, pentru că ea demonstrează că, în realitate, ADN-ul nostru are o natură multidimensională, depăşind limitările inerente planului fizic.
 

 
 
( pentru conf. C.M.)
Sursa: http://spirituletern.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu