marți, 18 februarie 2014

Un celebru antropolog american pune la dispozitia umanitatii dovezi uluitoare ce atesta faptul ca istoria ei a fost contrafacuta

18 feb.2014

Dovezile ce au fost adunate în ultimele decenii de arheologi şi antropologi despre civilizații umane foarte evoluate, care au trăit în negurile antichităţii, cu mult înainte de Epoca Glaciară, demonstrează de asemenea că nivelul tehnologic atins de acele civilizaţii de pe planeta noastră era foarte înalt.Antropologul american Semir Osmanagich, fondator al Parcului Arheologic din Bosnia şi totodată cel care a promovat la nivel mondial uluitoarele piramide din Bosnia, declară că se află în posesia unor dovezi ştiinţifice irefutabile care atestă existenţa unor civilizaţii antice ce depășesc cu mult chiar și civilizația noastră actuală. Ca urmare a acestor evidențe, istoria omenirii, aşa cum a fost ea predată şi înţeleasă până în prezent, va trebui schimbată din temelii. Examinarea vârstei feluritelor structuri descoperite în diferite zone ale globului revelează cu claritate faptul că ele au fost construite de către civilizaţii foarte avansate în urmă cu mai bine de 29 000 de ani.

Bazându-se în special pe descoperirile epocale realizate în situl arheologic din Bosnia – care actualmente este cel mai activ din lume -, dr. Semir Osmanagich prezintă lumii întregi rezultatele testelor cu carbon asupra unor eşantioane materiale organice, prelevate din acea zonă a uriaşelor piramide din Bosnia. Testele au fost efectuate în unul dintre cele mai prestigioase laboratoare deprofil din lume (Laboratorul Radiocarbon din Kiev, Ucraina) şi atestă faptul că vechimea acestor eşantioane este de 29 400 de ani, cu o toleranţă în plus sau în minus de 400 de ani.
S-a putut de asemenea constata că oamenii care au construit acele piramide cunoşteau foarte bine secretele frecvențelor energetice, ceea ce le-a permis să folosească resursele naturale (pământ etc.) pentru a edifica nişte construcţii uriaşe, la o scară ce nu a fost încă atinsă pe planeta noastră până în prezent. Dovezile arată cu claritate că piramidele au fost construite în scopul de a servi ca dispozitive energetice foarte puternice, perfect aliniate cu reţeaua energetică a planetei noastre, asigurând astfel energie atât pentru vindecare, cât şi pentru felurite alte activităţi.
În afară de piramidele din Bosnia, zidul de piatră Rockwall din Texas (America) reprezintă de asemenea un mister extraordinar, pe care arheologii şi oamenii de ştiinţă sunt incapabili deocamdată să-l rezolve. Rockwall reprezintă o construcţie magnifică din piatră, în statul american Texas, ce are un diametru de aproximativ 18 kilometri şi înălţimea unei clădiri cu şapte etaje. Zidul a fost construit în urmă cu mai bine de 20 000 de ani şi este acoperit în întregime cu pământ. Fireşte, problema pe care oamenii de ştiinţa caută să o rezolve este: cine a construit acea magnifică lucrare şi în ce scop.
Noile descoperiri despre civilizaţiile din antichitate au aprins tot mai mult interesul față de aceste aspecte și mai ales față de adevăratele origini ale speciei umane. Au fost realizate astfel unele producţii TV remarcabile, cum ar fi serialul National Geographic: 100 Greatest Mysteries Revealed- Ancient Civilisations Unearthed. Cartea lui Michael Cremo, Forbidden Archeology, reprezintă şi ea un vârf de lance în domeniu, afirmând că ştiinţa şi cunoaşterea unor civilizaţii umane extrem de vechi au fost în mod deliberat ignorate, deoarece ele contraveneau ideilor şi curentului modern de gândire despre originile omului. Cartea a fost considerată una dintre cele mai puternice lovituri împotriva dogmatismului ştiinţific actual, fiind apreciată la superlativ de sute de ziarişti şi chiar de către unii cercetători de avangardă.

(pentru conf. C.M.)

http://spirituletern.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu