Cît de alterate sînt instituţiile statului, dacă a trebuit să intervină S.R.I. pentru anihilarea unei reţele de trafic cu tone de carne stricată şi evaziune fiscală, sprijinită, potrivit declaraţiei procurorilor, de lucrători de la Protecţia Consumatorului şi din Poliţia de Frontieră! Denumirea corectă a „Protecţiei Consumatorului este, de fapt, „Protecţia Infractorilor”. Reiau o întrebare mai veche: în ce ţară din Europa, domnule Prim Ministru, cetăţenii sînt păcăliţi să consume resturile de la masa Occidentului şi să plătească de trei ori, cu arcanul, servicii de care nu toţi au nevoie? Vorbind aici despre taxa radio-tv, încasată abuziv prin factura de energie.
Ce treabă are „Electrica-distribuţie” cu Televiziunea Naţională? Domnule Prim, ajunge cu batjocorirea românilor! Chiar de se plînge românul la A.N.P.C., tot nimic nu rezolvă. Fărădelegea are putere de lege. A.N.P.C. există, aşa, pentru diversiune, ca să se spună că, iată, e cineva acolo care veghează, pe salarii fabuloase, şi-i apără pe consumatori. Da, de unde? Îi protejează pe făptaşi. Cu o lună în urmă, Germania a livrat marcheturilor din Ţară, prin intermediul unor firme româneşti, tone de mezeluri expirate. Aţi văzut pe cineva cu cătuşe la mîini pentru subminarea sănătăţii şi a siguranţei naţionale! Nu. Iată, acum, cu ajutorul S.R.I, au fost găsite 115 tone de carne de porc expirată în judeţele Braşov şi Mehedinţi. Termenul de valabilitate expirase din vara lui 2013. Dragi români, fugiţi de carnea şi de mezelurile supermarcheturilor cum fuge diavolul de tămîie! Altfel, vă achiziţionaţi moartea pe banii dumneavoastră.
Ce treabă are „Electrica-distribuţie” cu Televiziunea Naţională? Domnule Prim, ajunge cu batjocorirea românilor! Chiar de se plînge românul la A.N.P.C., tot nimic nu rezolvă. Fărădelegea are putere de lege. A.N.P.C. există, aşa, pentru diversiune, ca să se spună că, iată, e cineva acolo care veghează, pe salarii fabuloase, şi-i apără pe consumatori. Da, de unde? Îi protejează pe făptaşi. Cu o lună în urmă, Germania a livrat marcheturilor din Ţară, prin intermediul unor firme româneşti, tone de mezeluri expirate. Aţi văzut pe cineva cu cătuşe la mîini pentru subminarea sănătăţii şi a siguranţei naţionale! Nu. Iată, acum, cu ajutorul S.R.I, au fost găsite 115 tone de carne de porc expirată în judeţele Braşov şi Mehedinţi. Termenul de valabilitate expirase din vara lui 2013. Dragi români, fugiţi de carnea şi de mezelurile supermarcheturilor cum fuge diavolul de tămîie! Altfel, vă achiziţionaţi moartea pe banii dumneavoastră.
O strategie bine gîndită este pusă în practică de olimpienii piramidei de Putere. În linia întîi se află firmele de distribuţie a cărnii de porc stricată, apoi, presa, cumpărată şi ea, lansează ştirea unei invazii a gripei porcine, iar companiile farmaceutice, cu vaccinul din care ies aburi calzi, aşteaptă la colţ intrarea pe piaţă. La fel s-a întîmplat şi cu gripa aviară. Fiecare şi-a primit comisionul gras pentru diversiune şi acţiune, fără să ia în calcul pagubele produse ţăranilor români prin uciderea premeditată a zeci de mii de păsări sănătoase. De 24 de ani sîntem sabotaţi cu gripe porcine, aviare, ţînţari, căpuşe, boala vacii nebune, vaccinuri periculoase, medicamente şi alimente burduşite cu substanţe cancerigene.
România este sabotată din interior şi din afară, pentru că instituţiile de ordine şi control iau cina cu mafia autohtonă şi externă. „Protecţia Consumatorului” a devenit o hală ticsită cu neamurile clasei politice! La fel şi droaia de instituţii de control, cu înalţii lor funcţionari, capabili doar să-şi negocieze şpaga cu firmele reclamate de românii păgubiţi. Altfel nu-mi explic cum, sub ochii lor, carnea pe care alte ţări trebuia s-o arunce la tomberon, este adusă şi vîndută ca „nouă” în România, pentru ca „sursa” să nu mai cheltuiască cu distrugerea ei. Başca, profitul. România a devenit raiul escrocilor şi samsarilor occidentali, care şi-au dat mîna cu autorităţile române. Fiţi pe pace! Nimeni de la Inspecţia sanitară sau de la Inspecţia economică nu v-a ajunge după gratii.
Cine a învăţat sluga hoaţă? Aţi ghicit! Guvernanţii. Aceştia încurajează hoţia prin atitudine tovărăşească faţă de hoţi, faţă de hoţii din ei înşişi, prin legi parafate în apărarea lor şi prin amnistierea infractorilor. Au fost înfiinţate zeci de instituţii şi autorităţi naţionale de control, evaluare şi supraveghere, noi ministere de adăpostit tovarăşii de hoţie, dar la un Minister al Siguranţei Naţionale nu s-au gîndit, lipsa siguranţei naţionale fiind cea mai mare ameninţare la adresa României. Hoţii autohtoni au avut ca model chiar unele oficialităţi ale instituţiilor Uniunii Europene. Dacă ne gîndim doar la Cristine Lagarde, şeful F.M.I, acuzată de complicitate la fals şi deturnare de fonduri publice (ar fi furnizat 1 milion de dolari unui susţinător al fostului preşedinte Sarkozy, bani a căror provenienţă este necunoscută) şi la cel mai nou exemplu, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Magdalena Alvarez, implicată în deturnarea de fonduri destinate unui program social. Potrivit presei, suma deturnată ar putea depăşi 140 de milioane de euro. Auziţi cu ce sume se joacă netrebnicii ăştia, în timp ce unor popoare ale Europei integrate, considerate a fi lumea a treia, li se serveşte austeritate, sclavie, dezbinare şi sărăcie!
Hrana şi sănătatea populaţiei sînt o problemă de siguranţă naţională, deci şi de competenţa S.R.I. La fel cum ar trebui să fie manifestaţiile extremiştilor maghiari, ai membrilor şi simpatizanţilor „Partidului Jobbik”, privatizările frauduloase, Pungeşti şi R.M.G.C. Ei nu sînt plătiţi doar ca să urmărească adversarii preşedintelui sau ai primului ministru. Eu cred că instituţia are deja lista cu membrii Jobbik, prezenţi pe teritoriul României (nume, prenume, semne particulare, stare civilă, grupa sanguină). În mod sigur îşi face datoria, însă deciziile le iau alţii, nu întotdeauna în beneficiul statului şi al românilor. Presa scrie că S.R.I. avea unele informaţii de la începutul lui 2013 despre reţeaua care aducea carnea stricată în România. Asta înseamnă că, de peste un an de zile, deşi autorităţile plătite să vegheze la sănătatea populaţiei cunoşteau problema, am fost supravegheaţi să mestecăm bine carnea alterată din import. Explicabil atunci de ce tot mai mulţi sînt interesaţi să-şi extindă afacerea pompelor funebre, avînd în vedere dosarul mitei în care sînt implicaţi cîţiva poliţişti, angajaţi ai SMURD, ai ambulanţei şi patroni de pompe funebre, care primeau cîte 700 de lei pentru fiecare deces semnalat. Pînă şi morţii au devenit o afacere rentabilă pentru mafioţi.
Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: Ziarul Natiunea
http://gandeste.org/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu