vineri, 4 aprilie 2014

Extrem de grav! Convorbire intre doi ambasadori rusi: Să-i lăsăm deocamdată pe români și bulgari în UE. Apoi o să le tăbăcim fundurile în direcția care trebuie! AUDIO



Afirmatii grave facute de doi oficiali rusi, care se saluta unul pe altul cu "Shalom"(!!!), intr-o convorbire telefonica aparuta vineri pe internet. Ambasadorii Federatiei Ruse in Eritrea, respectiv Zimbabwe si Malawi  au fost inregistrati in timp ce spuneau ca “le vor tabaci fundurile” romanilor si bulgarilor in “directia corecta”, insa pentru moment ii lasa “sa ramana in UE”.

Convorbirea telefonica dintre Igor Nilokaevici Chubarov si Serghei Viktorovici Bakharev a fost publicata pe internet, pe YouTube, pe un cont nou creat sub numele de “Michael Berkan”. 

Autenticitatea inregistrarii nu a fost confirmata, dar nici infirmata pana acum de diplomatii rusi.
La inceputul convorbirii, Chubarov il felicita pe Bakharev pentru faptul ca Zimbabwe a votat impotriva rezolutiei prin care ONU a decis ca nu recunoaste referendumul prin care Crimeea a fost anexata de Rusia. Apoi, cei doi glumesc pe seama europenilor si a americanilor, dand exemple de corectii ce ar putea fi aplicate celor doua continente.

***
Igor Nilokaevici Chubarov: Acum am o sarcină simplă, pentru moment spun doar un lucru-cheie şefilor de misiuni. Le repet: „Fraţilor, am luat Crimeea, dar nu este afurisitul de sfârşit. (râde) În viitor vă vom lua afurisita de Catalonia, Veneţia, precum şi Scoţia (pronunţat greşit astfel încât numele ţării să însemne „tărâmul vitelor” – n.r.) şi Alaska. Şi nu vom fi mulţumiţi nici cu asta (râde)”.

Serghei Viktorovici Bakharev: În primă instanţă, vom fi.
Igor Nilokaevici Chubarov: De acord, doar în primă instanţă, apoi ne vom mai gândi. Toate acele afurisite de limitrofe, de exemplu Letonia, Estonia şi alţi europeni, dar şi românii şi bulgarii, le vom tăbăci fundurile în direcţia corectă – acolo unde trebuie să fie.
Serghei Viktorovici Bakharev: O, nu, e mai bine să nu ne atingem de ei, n-o să-i lovim. Ar fi mai bine pentru noi să deranjăm „Californialand”, „Miamiland”, astfel de locuri părisite (râde).
Igor Nilokaevici Chubarov: Ai dreptate, practic, 95% din afurisiţii noştri de cetăţeni sunt în „Miamiland”! (râde)
Serghei Viktorovici Bakharev: Exact.
Igor Nilokaevici Chubarov: Avem drepturi depline să organizăm un referendum.
Serghei Viktorovici Bakharev: La fel şi-n „Londonland”!
Igor Nilokaevici Chubarov: Da, cu siguranţă, ai dreptate. O să-i lăsăm o perioadă pe români şi bulgari, lasă-i să rămână în UE deocamdată (râde).
Serghei Viktorovici Bakharev: Alături de statele baltice.
Într-un ton uşor mai serios, notează jurnaliştii străini, Chubarov îi spune tovarăşului său că un înalt oficial european i-a spus că Rusia ar trebui să ia înapoi România şi Bulgaria.
Igor Nilokaevici Chubarov: Apropo, am vorbit de curând cu şeful de departament/delegaţie UE despre tot soiul de lucruri, eram pierduţi în mulţime şi mi-a zis: „Ascultă, luaţi înapoi România şi Bulgaria”. „Absolut, nu”, i-am răspuns. „Fraţilor, n-o să se aleagă nimic din asta”.
Serghei Viktorovici Bakharev: Distrează-te în continuare cu toate astea. (râde)


https://www.youtube.com/watch?v=xJK00daiKD8


http://danielroxin.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu