Sfântul Mare Mucenic Dimitrie si Cuviosul Dimitrie cel Nou

Modele de trãire crestinã

Cei doi sfinti Dimitrie, sãrbãtoriti unul dupã altul în inima toamnei, reprezintã douã modele diferite de viatã crestinã: luptãtorul pentru credintã si pustnicul. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a renuntat la glorie si la bogãtie pentru a propovãdui dreapta credintã si a murit ca ostas mãrturisitor al lui Hristos; Cuviosul Dimitrie a fugit de lume si, ascuns în pãdure, s-a rugat toatã viata. Bunicii nostri i-au iubit, au spus povesti si despre unul, si despre celãlalt, si au fãcut, din zilele lor de sãrbãtoare, un moment important al vietii lor…

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul

Sfântul Dimitrie a trãit în Tesalonic în timpul domniei împãratilor Diocletian si Maximian Galeriu, în secolul al treilea de la nasterea Domnului Hristos. Tatãl sãu era mai-marele cetãtii; pentru cã erau vremuri grele pentru crestini, l-a botezat în secret pe Dimitrie si i-a dat o educatie crestinã. Când pãrintii sãi s-au mutat la cele vesnice, Dimitrie i-a urmat în functie tatãlui sãu. Pentru faptele sale de vitejie si abilitãtile sale militare, a fost numit de cãtre Maximian Galeriu general al armatei din Tessalia si proconsul al Greciei. Dar în ciuda acestor onoruri, Dimitrie îsi petrecea timpul propovãduind credinta crestinã.

Dupã una dintre victoriile sale împotriva scitilor, împãratul Maximian s-a oprit, pe drumul de întoarcere la Roma, si în Tesalonic. Aflând cã Dimitrie este crestin, l-a închis într-o ocnitã subteranã, pentru judecatã.

Pentru a-si sãrbãtori victoria, împãratul a organizat lupte de gladiatori. Cel mai abil luptãtor al sãu era un urias pe nume Lie, din neamul vandalilor, care si-a învins toti adversarii. Un tânãr crestin, Nestor, mâhnit de atâta sânge vãrsat, a vrut sã-l opreascã pe Lie. I-a cerut binecuvântarea Sfântului Dimitrie, aflat în închisoare, si, în numele Domnului, l-a biruit pe Lie cu usurintã. Mâniat, împãratul a poruncit sã i se taie capul lui Nestor, apoi sã fie executat si Sfântul Dimitrie. Slujitorul sãu a pãstrat haina pãtatã de sânge a Sfântului si inelul, care au fãcut minuni. Mai târziu au fost descoperite si moastele Sfântului, izvorând mir. De nenumãrate ori, Sfântul a apãrat cetatea Tesalonicului de nãvãlitori, de epidemii si foamete, a vindecat bolnavii si a întãrit credinta oamenilor.

Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor (27 octombrie)

Cuviosul Dimitrie cel Nou s-a nãscut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, în sudul Dunãrii. Si-a petrecut de mic viata în rugãciune si era atât de blând, încât atunci când a cãlcat din gresealã un cuib pitit în iarbã, strivind puisorii, nu si-a încãltat piciorul trei ani, drept pedeapsã pentru neatentie. O vreme a dus la pãscut vitele satului, apoi s-a cãlugãrit si s-a retras în pãdure, într-o pesterã din apropierea râului Lom. Si-a trãit viata nestiut de oameni, în rugãciune statornicã cãtre Domnul. Se spune cã pentru smerenia si viata sa curatã a primit de la Domnul darul de a sti dinainte ziua în care se va duce la cele vesnice si s-a pregãtit de moarte, întinzându-se între douã lespezi de piatrã. Dupã trei secole, râul a inundat pestera si a luat cu sine trupul si lespezile. Dupã încã o sutã de ani, Sfântul i s-a arãtat unei fetite bolnave, poruncindu-i sã le cearã pãrintilor sã o ducã pe malul apei, pentru a-si afla vindecarea. Fetita a spus pãrintilor, si sãtenii, care observaserã de mai multã vreme o luminã lângã râu, s-au dus si au scos sfintele moaste întregi si pline de har.

Trupul Sfântului a fost asezat în bisericuta din sat si nu s-a lãsat strãmutat pânã în 1774, când, în timpul unui rãzboi ruso-turc, generalul rus Piotr Saltikov l-a luat cu gând sã-l trimitã în Rusia, pentru a-l feri de turci. Dar când au ajuns la Bucuresti, generalul s-a lãsat înduplecat sã le lase orasului, ca mângâiere pentru suferintele pricinuite de rãzboi. Imediat rãzboiul s-a încheiat si ciuma care bântuia a contenit. Pentru minunile sale, Cuviosul Dimitrie este cinstit ca ocrotitor al Capitalei. Multimi de pelerini se adunã în fiecare an pe 26 octombrie la Catedrala patriarhalã, pentru a-i sãrbãtori pe cei doi sfinti Dimitrie.

Mare sãrbãtoare popularã…

O strasnicã potrivire face ca Sfântul Gheorghe si Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, sã fie pomeniti în calendarul ortodox la sase luni distantã, unul primãvara, celãlalt, toamna. Si cum bunicii împãrteau anul în douã anotimpuri, unul cald si celãlalt rece, povesteau cã Sfântul Gheorghe si Sfântul Dimitrie au primit cheile anotimpurilor de la Dumnezeu: Sfântul Gheorghe încuie iarna si descuie vara, iar Sfântul Dimitrie are grijã sã încuie vara si sã descuie iarna! În ajunul sãrbãtorii Sfântului Dumitru oamenii au obiceiul sã-si pomeneascã mortii. Atunci sfintesc la bisericã si dau de pomanã colãcei, lumânãri si colivã, fructe. Dar mai fac oamenii, mai ales prin sudul tãrii, focurile de Sâmedru, tot pentru odihna celor dragi de pe ceea lume. Copiii si flãcãii adunã gãteje si cetinã de brad si, când sunã clopotele de Vecernie, aprind, la marginea satului, un foc de tabãrã. Copiii mai curajosi sar peste foc si strigã repetat: „Hai la focul lui Sâmedru!”. Femeile împart lângã foc, pentru cei dusi nuci, mere, covrigi sau colãcei. Dupã ce se stinge focul, toti pornesc spre casã, fãrã sã uite sã ia si niste tãciuni, pe care îi aruncã în livezi, sperând ca si la anul Sfântul Dimitrie sã binecuvânteze pomii cu roade bogate.

Cuviosul Dimitrie cel Nou, într-o poveste despre darurile rugãciunii în pustie…

Cicã Sfântul Dimitrie era cioban si trãia cu oile în codru. Nici nu stia cã mai sunt si alti oameni! Nu stia sã se roage, doar sãrea peste o cioatã de trei ori si spunea: „Acestea sunt ale Tale, Doamne!”. Mai sãrea o datã: „Asta este a mea, Doamne!”

Într-o noapte si-a visat semenii si dimineata a pornit sã-i caute. Era într-o zi de duminicã. A vãzut oamenii intrând în bisericã si s-a dus si el. Vãzând cã oamenii poartã un fel de sarici în spate, a umplut cu paie un sac si, luându-l în spate, a intrat în bisericã. Oamenii s-au mirat, dar el nu întelegea cã le vedea pãcatele! În bisericã, ciobanul l-a vãzut pe necuratul însemnându-i pe cei care nu erau atenti la slujbã. Pentru cã ciobanul se ruga cu evlavie, necuratul a tras de o piele de bivol, scotînd un sunet necuviincios. Sfântul Dimitrie a râs si atunci cel rãu l-a scris si pe el pe rãboj. Mâhnit, ciobanul a plecat si, pe drum, nu mai mergea pe deasupra apelor ca pânã atunci! Si-a dat seama cã a pãcãtuit si a hotãrât sã nu se mai întoarcã printre oameni. Dupã multi ani, oamenii i-au gãsit trupul sfintit si au ridicat acolo o bisericã.

Sfântul Mucenic Dimitrie, într-o poveste aromânã despre dragoste si sacrificiu…

Se zice cã, odatã, Sfântul Dimitrie si Sfântul Gheorghe au poposit la casa unui om, a cãrui nevastã tocmai nãscuse un bãiat. Noaptea, cei doi sfinti au auzit ursitoarele spunând:

- Copilul se va îneca în ziua nuntii sale, când va trece cu mireasa peste râu!

Ca sã-l salveze, sfintii l-au rugat pe om sã-i invite la nunta bãiatului. Peste ani, cei doi sfinti s-au dus sã-l salveze. La trecerea peste râu, Sfântul Dumitru si-a schimbat calul cu calul mirelui. Dar nu stiu cum s-a întâmplat, cã armãsarul Sfântului s-a poticnit, cu coada l-a stropit pe mire si acesta s-a înecat.

Atunci sfintii L-au rugat pe Dumnezeu:

- Doamne, învie-l, cãci nici nu a apucat sã se însoare!

- Îi dau viatã numai dacã cineva îi va da din zilele lui.

Pãrintii bãiatului au refuzat. Dar mireasa a iesit în fatã si, pentru cã nu avea voie sã vorbeascã, cum e obiceiul la aromâni, si-a despletit pãrul si l-a împãrtit în douã, fãcând semn cã îi dã mirelui jumãtate din zilele vietii ei. Bãiatul a înviat si cei doi soti au trãit fericiti câte le-au fost zilele…

Sursa: http://www.vrn.ro

9 MARTIE: SFINTII 40 DE MUCENICI

Acest articol apartine blogului Saccsiv

În luna martie, în ziua a noua, pomenirea sfinţilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.

Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.

Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.

De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.

După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.

Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.

Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.

Cititi va rog si:

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1331269200

SFINTII 40 DE MUCENICI

Sursa: Saccsiv’s Weblog

SFANTUL DUMITRU-IZVORATORUL DE MIR. LA MULTI ANI CELOR CARE ISI SERBEAZA ONOMASTICA!

SF. DUMITRU- IZVORATORUL DE MIR

În aceasta luna, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfântului slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de mir si facatorul de minuni, din Tesalonic.
Sfîntul si marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinti de neam bun si dreptcredinciosi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezînd în taină în Domnul nostru Iisus Hristos si slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfînt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra crestinilor din partea păgînilor împărati. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuitilor, tinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult pret al credintei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur si cu pietre scumpe: una a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela si aducea tămîie si se ruga împreună cu sotia sa cea de o credintă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieste întru cei de sus, Fiului Său Unul născut si Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era si milostiv către săraci si aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, si pentru aceasta erau în mare mîhnire si se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea mostenitori casei lor.
După multă vreme au fost auziti, pentru că, aducîndu-si aminte Cel Preaînalt de rugăciunile si de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfînt si vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui nastere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăt, multumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi cînd copilul a ajuns în vîrstă, ca să poată cunoaste si să înteleagă adevărul, l-au dus părintii în casa lor de rugăciune si, arătîndu-i sfintele icoane, i-au zis: “Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul si pămîntul si aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu”. Deci, I-au învătat pe el sfînta credintă, spunîndu-i toate cele ce luminează cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si toate cele privitoare la desertăciunea necuratilor zei păgîni si a idolilor cei neînsufletiti. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părintilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu si, închinîndu-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osîrdie. Părintii lui, chemînd în taină un preot si pe cîtiva crestini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui si al Fiului si al Sfîntului Duh. Copilul, luînd Sfîntul Botez, a învătat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El crestea cu anii si cu întelepciunea, mergînd cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, si era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina si îl făcea întelept. După ce a ajuns la vîrsta cea desăvîrsită, părintii lui s-au dus din vremelnica viată, lăsîndu-l pe Sfîntul Dimitrie mostenitor nu numai al averilor, ci si al faptelor lor cele bune.
Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dînsul pe fiul acestuia, pe Sfîntul Dimitrie, si, văzîndu-i întelepciunea si vitejia in război, l-a făcut antipat si i-a încredintat lui Tesalonicul, zicîndu-i: “Păzeste patria ta si s-o cureti de necuratii crestini, ucigîndu-i pe toti cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit”. Sfîntul Dimitrie, luînd de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăteni si îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum si a învăta pe toti credinta. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducîndu-i pe ei la cunostinta adevăratului Dumnezeu si dezrădăcinînd închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este crestin si pe multi îi aducea la credinta sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mîniat foarte tare.
Întorcîndu-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu scitii si cu sarmatii, pe care i-a supus sub stăpînirea împărătiei Romei si venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice si jertfe idolesti, apoi a venit si în Tesalonic.
Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredintat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, si l-a însărcinat cu toată bogătia ce rămăsese de la părintii lui, aurul, argintul, pietrele de mare pret, si hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau si la săraci, zicînd: “Împarte bogătia cea pămîntească, ca să căutăm pe cea cerească”. Iar el s-a pus pe rugăciuni si pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sînt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stînd înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este crestin si a defăimat închinarea de idoli cea păgînească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temnita cea de obste, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare si veche, care era aproape de palatele unde sedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfînt în cămările acelei băi, care era adîncă si în care, intrînd el, se ruga, grăind ca David: “Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuti mie, grăbeste, că Tu esti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tineretile mele. Spre Tine m-am întărit din pîntece, din sînul maicii mele, Tu esti acoperitorul meu pînă ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, cînd voi cînta Tie si limba mea toată ziua va învăta dreptatea Ta”.
Sfîntul Dimitrie sedea acolo în temnită ca într-o cameră luminoasă, cîntînd si slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfîntul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muste de picior; iar el, însemnîndu-se cu semnul crucii si după ce a zis: “În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste serpi si peste scorpii si peste toată puterea vrăjmasului”, a călcat peste scorpia aceea. Stînd asa în temnită, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, si i-a zis lui: “Pace tie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te si te întăreste si biruieste pe vrăjmasii tăi”. Zicîndu-i acestea, i-a si pus cununa pe cap. Iar sfîntul a răspuns: “Mă bucur întru Domnul si mă veselesc întru Dumnezeu, Mîntuitorul meu”. Si sfîntul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-si verse cu osîrdie sîngele său pentru Dînsul.
În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice si cu privelisti; pentru că împăratii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci cînd intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre si săreau, apoi aruncau cu sulite la semn si se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon si cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte si s-a asezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era si vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea si înfricosat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de priveliste. Împăratul se bucura, văzînd cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji si îi ucidea pe ei, aruncîndu-i de sus în sulite: Mai era acolo si tînărul crestin Nestor, cunoscut Sfîntului Dimitrie. Acela, văzînd pe Lie că ucide pe multi si mai ales că îi pierde pe crestini fără crutare, s-a aprins de rîvnă si, vrînd să se lupte cu Lie, a alergat la Sfîntul Dimitrie care era în temnită si i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis multime de crestini. Nestor cerea de la dînsul binecuvîntare si rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigas de oameni. Sfîntul Dimitrie, însemnîndu-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: “Du-te si îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos”. Apoi Nestor a alergat în acel loc si cu mare glas a strigat: “O, Lie! Vino să ne luptăm amîndoi!”. Împăratul, sezînd la loc înalt si privind pe oameni luptîndu-se, dacă a văzut pe Nestor tînăr si frumos la fată, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dînsul si i-a zis: “Tinere, pentru ce nu-ti cruti viata ta? Oare nu vezi pe cîti i-a biruit Lie si cît sînge a vărsat? Nu îti este milă de frumusetea ta si de tineretea ta? Dacă esti sărac, vino să te îmbogătesc, numai nu te duce să te lupti cu Lie, că o să-ti pierzi viata”. A răspuns Nestor: “Împărate, eu sărac nu sînt, nici nu vreau să-mi pierd viata, ci vreau să mă lupt cu Lie si să-l biruiesc pe el”.
Acestea zicîndu-le, strigă: “Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trîntindu-l jos în sulitele cele ascutite, l-a omorît. Împăratul s-a mîhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decît dacă ar fi căzut el din împărătia sa. Chemînd la el pe Nestor, i-a zis: “Tînărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorît atîtia oameni mai puternici decît tine si tu cum l-ai omorît pe dînsul?” Sfîntul Nestor a răspuns: “Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta”. Acestea dacă le-a auzit păgînul împărat, s-a mîniat foarte tare si a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur si să-i taie capul cu cutitul. În acest chip s-a sfîrsit Sfîntul Nestor, după cuvîntul Sfîntului Dimitrie.
Nu s-a mîngîiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua si toată noaptea era mîhnit. Apoi aflînd că Dimitrie a fost pricinuitorul mortii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu sulitele. “Precum Lie a fost aruncat în sulite de Nestor si a murit, asa si Dimitrie să fie străpuns cu sulitele, ca de aceeasi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie” – asa zicea împăratul. Dar s-a înselat nebunul împărat, socotind că sfintii mor cu aceeasi moarte ca si păcătosii, pentru că moartea păcătosilor este cumplită, iar a sfintilor este cinstită înaintea Domnului.
Începînd a se lumina de ziuă, in ziua de douăzeci si sase a lunii octombrie, au intrat ostasii în temnită si, aflîndu-l pe Sfîntul Dimitrie stînd la rugăciune, l-au împuns pe el cu sulitele. Întîia sulită cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns si Hristos pe cruce. Căci sfîntul, cum a văzut pe ostasi, singur a ridicat mîna dreaptă si acestia I-au si împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu sulita, sfîntul si-a dat în mîinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pămînt fără cinste, mergînd noaptea un oarecare dintre credinciosi, l-a luat în taină si l-a îngropat.
Cînd Sfîntul Dimitrie a fost străpuns de sulite în temnită de către ostasi, era de fată la moartea lui si credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpînului său cea înmuiată în sînge. La fel si inelul lui l-a înmuiat în sînge si multe minuni făcea cu haina si cu inelul, tămăduind toate bolile si gonind duhurile cele viclene, încît s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul si toti bolnavii alergau la dînsul. Aflînd despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul si să-i taie capul. Si astfel, sluga cea bună si credincioasă a sfîntului s-a dus la Domnul după stăpînul său, adică după Sfîntul Dimitrie, căci unde este stăpînul, acolo să fie si sluga lui.
Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra crestinilor. Deasupra mormîntului Sfîntului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvîrseau multe minuni si bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit si credincios, din părtile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea si nevindecabilă, a alergat cu credintă la Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Cînd au ajuns la biserica sfîntului, l-au asezat în acel loc unde se aflau în pămînt moastele mucenicului si îndată acesta a primit tămăduire si s-a sculat sănătos, multumind lui Dumnezeu si preamărind pe Sfîntul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfîntului o biserică mare si frumoasă în semn de multumire.
...............................................................................................................
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

SFANTUL MARE MUCENIC SI TAMADUITOR PANTELIMON

In 27 iulie se praznuieste un Sfant care este binecunoscut mai ales celor aflati in suferinte si in boli – Sfantul Mare Mucenic Pantelimon.
Pantoleon, asa cum se numea initial, era un tanar medic dintr-o familie bogata a Imperiului Roman. Este initiat in medicina si devine atat de priceput incat insusi imparatul se gandeste sa-l ia ca medic particular. Cu alte cuvinte, Pantoleon avea tot ce iti putea oferi aceasta lume: famile instarita si de rang inalt, educatie de nivel inalt si o perspectiva de cariera naucitor de atractiva.
Se pare, insa, ca in sufletul sau era loc de altceva. Nu vorbim aici despre blandete, atentie, sau alte trasaturi firesti care se mai gasesc (acum, din ce in ce mai rar) la oameni, si care ii fac sa fie mai binevoitori sau amabili cu ceilalti. Se pare ca Pantoleon avea un suflet care nu se multumea cu ce ii dadea lumea si nici cu unele calitati omenesti pe care le poti dobandi.
El nu se multumea doar sa faca un mic bine pentru ceilalti, doar sa le vindece sau se le ogoiasca niste rani si sa ii lase in durerea si suferinta lor profunda. El nu se multumea sa ii ajute pe ceilalti omeneste. El nu putea spune „am facut tot ce am putut, gata, de acum inainte nu mai e treaba mea“. Avea o sete in el, o sete a milei fata de cel bolnav si impovarat, o sete de a il smulge pe acesta cu totul, integral, din starea sa, din boala sa. Nu se multumea cu a fi bun, el voia sa fie bun pana la sfarsit. Nu se multumea cu a face mila, el voia sa faca mila pana la sfarsit. Nu se multumea sa vindece, el voia sa vindece pana la sfarsit.
Sesizand fondul acesta sufletesc, Sfantul Ermolae, si el cinstit ca sfant doctor fara de arginti, il abordeaza si ii arata ca „stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei” (din sinaxar).
Dar dupa cum spusese Sf. Ap. Pavel, „toti cei care vor sa traiasca cucernic intru Hristos, vor fi prigoniti“, tot asa a fost si cu Pantoleon. Desi era evident, din faptul ca isi vanduse averea saracilor si vindeca fara bani, ca nu are nici un fel de ambitie personala, ceilalti medicii il pizmuiau, pentru ca era cunoscut si toti cei aflati in suferinte si necazuri nu mai alergau la ei, ci la acest atat de milostiv doctor care nu numai ca nu le cerea bani, dar le daruia niste talanti de aur – credinta – in schimbul bolilor lor!
Medicii il pizmuiau pentru ca suferinta nu mai putea fi exploatata, bolnavii nu mai puteau fi sursa de imbogatire. Se implinea cu acestia cuvantul Scripturii:
“Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm. Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos” (Int. lui Solomon, 2, 10-11).
Pantoleon, rupand aceasta „lege” a faradelegii si facand mila cu cei lipsiti, a provocat in ei reactia tuturor celor care se simt amenintati de vecinatatea cucerniciei: Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie. El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el. Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate. Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată. (Int. lui Solomon, 2, 12-16).
Din pricina acestei pizme, Pantoleon este adus in fata imparatului, judecat si condamnat la chinuri. Pe toate le poarta muceniceste, cu Hristos intru el. La sfarsit, dupa multe chinuri, Pantoleon doreste sa se sfarseasca alergarea lui. Dupa rugaciunea sa, Hristos ii raspunde: “Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon“ (care inseamna “prea milostiv”).
Sa cautam ajutor, noi, toti cei slabanogiti si imbolnaviti de pacatele noastre, toti cei impovarati de boli sau chinuiti de diavoli, sa alergam la acest prea-milostiv Sfant cu incredere sa ii cerem tamaduire, pentru noi si pentru cei apropiati ai nostri!

Rugăciune pentru tămăduire către sfinţii doctori fără de arginţi

Sf. Mc Pantelimon, Sf. Mc. Cosma si Damian, Kir si Ioan, Sf. Mc. Ermolae, Diomid, Fotie si Anichit
O, mari bineplacuti ai lui Hristos si facatori de minuni, ascultati-ne pe noi, cei ce ne rugam voua! Voi stiti necazurile si bolile noastre, auziti multimea suspinarii celor care la voi alearga. Pentru aceasta, voua, ca unor grabnici ajutatori si fierbinti rugatori ai nostri, va strigam: nu ne lasati cu mijlocirea voastra inaintea lui Dumnezeu! Noi pururea ratacim de la calea mantuirii: calauziti-ne, milostivi povatuitori! Noi neputinciosi suntem in credinta: intariti-ne, ai dreptei credinte invatatori! Noi foarte saraci facutu-ne-am de fapte bune: imbogatiti-ne, vistierii ale milostivirii. Noi pururea suntem bantuiti de vrajmasii vazuti si nevazuti si suntem necajiti: ajutati-ne, ai celor neajutorati ocrotitori. Dreapta manie cea pornita asupra noastra pentru faradelegile noastre abateti-o de la noi prin mijlocirea voastra inaintea scaunului Judecatorului Dumnezeu, Caruia voi, sfintilor si dreptilor, stati inainte in ceruri. Ascultati-i, rugamu-va, mari bineplacuti ai lui Hristos, pe cei care va cheama cu credinta, si cereti de la Tatal Ceresc prin rugaciunile voastre iertare de pacate si izbavire din nevoi pentru noi toti: ca voi sunteti ajutatori, acoperitori si rugatori, si pentru voi slava inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
sursa: calauzaortodoxa

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE