Sfântul Mare Mucenic Dimitrie si Cuviosul Dimitrie cel Nou

Modele de trãire crestinã

Cei doi sfinti Dimitrie, sãrbãtoriti unul dupã altul în inima toamnei, reprezintã douã modele diferite de viatã crestinã: luptãtorul pentru credintã si pustnicul. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a renuntat la glorie si la bogãtie pentru a propovãdui dreapta credintã si a murit ca ostas mãrturisitor al lui Hristos; Cuviosul Dimitrie a fugit de lume si, ascuns în pãdure, s-a rugat toatã viata. Bunicii nostri i-au iubit, au spus povesti si despre unul, si despre celãlalt, si au fãcut, din zilele lor de sãrbãtoare, un moment important al vietii lor…

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul

Sfântul Dimitrie a trãit în Tesalonic în timpul domniei împãratilor Diocletian si Maximian Galeriu, în secolul al treilea de la nasterea Domnului Hristos. Tatãl sãu era mai-marele cetãtii; pentru cã erau vremuri grele pentru crestini, l-a botezat în secret pe Dimitrie si i-a dat o educatie crestinã. Când pãrintii sãi s-au mutat la cele vesnice, Dimitrie i-a urmat în functie tatãlui sãu. Pentru faptele sale de vitejie si abilitãtile sale militare, a fost numit de cãtre Maximian Galeriu general al armatei din Tessalia si proconsul al Greciei. Dar în ciuda acestor onoruri, Dimitrie îsi petrecea timpul propovãduind credinta crestinã.

Dupã una dintre victoriile sale împotriva scitilor, împãratul Maximian s-a oprit, pe drumul de întoarcere la Roma, si în Tesalonic. Aflând cã Dimitrie este crestin, l-a închis într-o ocnitã subteranã, pentru judecatã.

Pentru a-si sãrbãtori victoria, împãratul a organizat lupte de gladiatori. Cel mai abil luptãtor al sãu era un urias pe nume Lie, din neamul vandalilor, care si-a învins toti adversarii. Un tânãr crestin, Nestor, mâhnit de atâta sânge vãrsat, a vrut sã-l opreascã pe Lie. I-a cerut binecuvântarea Sfântului Dimitrie, aflat în închisoare, si, în numele Domnului, l-a biruit pe Lie cu usurintã. Mâniat, împãratul a poruncit sã i se taie capul lui Nestor, apoi sã fie executat si Sfântul Dimitrie. Slujitorul sãu a pãstrat haina pãtatã de sânge a Sfântului si inelul, care au fãcut minuni. Mai târziu au fost descoperite si moastele Sfântului, izvorând mir. De nenumãrate ori, Sfântul a apãrat cetatea Tesalonicului de nãvãlitori, de epidemii si foamete, a vindecat bolnavii si a întãrit credinta oamenilor.

Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor (27 octombrie)

Cuviosul Dimitrie cel Nou s-a nãscut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, în sudul Dunãrii. Si-a petrecut de mic viata în rugãciune si era atât de blând, încât atunci când a cãlcat din gresealã un cuib pitit în iarbã, strivind puisorii, nu si-a încãltat piciorul trei ani, drept pedeapsã pentru neatentie. O vreme a dus la pãscut vitele satului, apoi s-a cãlugãrit si s-a retras în pãdure, într-o pesterã din apropierea râului Lom. Si-a trãit viata nestiut de oameni, în rugãciune statornicã cãtre Domnul. Se spune cã pentru smerenia si viata sa curatã a primit de la Domnul darul de a sti dinainte ziua în care se va duce la cele vesnice si s-a pregãtit de moarte, întinzându-se între douã lespezi de piatrã. Dupã trei secole, râul a inundat pestera si a luat cu sine trupul si lespezile. Dupã încã o sutã de ani, Sfântul i s-a arãtat unei fetite bolnave, poruncindu-i sã le cearã pãrintilor sã o ducã pe malul apei, pentru a-si afla vindecarea. Fetita a spus pãrintilor, si sãtenii, care observaserã de mai multã vreme o luminã lângã râu, s-au dus si au scos sfintele moaste întregi si pline de har.

Trupul Sfântului a fost asezat în bisericuta din sat si nu s-a lãsat strãmutat pânã în 1774, când, în timpul unui rãzboi ruso-turc, generalul rus Piotr Saltikov l-a luat cu gând sã-l trimitã în Rusia, pentru a-l feri de turci. Dar când au ajuns la Bucuresti, generalul s-a lãsat înduplecat sã le lase orasului, ca mângâiere pentru suferintele pricinuite de rãzboi. Imediat rãzboiul s-a încheiat si ciuma care bântuia a contenit. Pentru minunile sale, Cuviosul Dimitrie este cinstit ca ocrotitor al Capitalei. Multimi de pelerini se adunã în fiecare an pe 26 octombrie la Catedrala patriarhalã, pentru a-i sãrbãtori pe cei doi sfinti Dimitrie.

Mare sãrbãtoare popularã…

O strasnicã potrivire face ca Sfântul Gheorghe si Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, sã fie pomeniti în calendarul ortodox la sase luni distantã, unul primãvara, celãlalt, toamna. Si cum bunicii împãrteau anul în douã anotimpuri, unul cald si celãlalt rece, povesteau cã Sfântul Gheorghe si Sfântul Dimitrie au primit cheile anotimpurilor de la Dumnezeu: Sfântul Gheorghe încuie iarna si descuie vara, iar Sfântul Dimitrie are grijã sã încuie vara si sã descuie iarna! În ajunul sãrbãtorii Sfântului Dumitru oamenii au obiceiul sã-si pomeneascã mortii. Atunci sfintesc la bisericã si dau de pomanã colãcei, lumânãri si colivã, fructe. Dar mai fac oamenii, mai ales prin sudul tãrii, focurile de Sâmedru, tot pentru odihna celor dragi de pe ceea lume. Copiii si flãcãii adunã gãteje si cetinã de brad si, când sunã clopotele de Vecernie, aprind, la marginea satului, un foc de tabãrã. Copiii mai curajosi sar peste foc si strigã repetat: „Hai la focul lui Sâmedru!”. Femeile împart lângã foc, pentru cei dusi nuci, mere, covrigi sau colãcei. Dupã ce se stinge focul, toti pornesc spre casã, fãrã sã uite sã ia si niste tãciuni, pe care îi aruncã în livezi, sperând ca si la anul Sfântul Dimitrie sã binecuvânteze pomii cu roade bogate.

Cuviosul Dimitrie cel Nou, într-o poveste despre darurile rugãciunii în pustie…

Cicã Sfântul Dimitrie era cioban si trãia cu oile în codru. Nici nu stia cã mai sunt si alti oameni! Nu stia sã se roage, doar sãrea peste o cioatã de trei ori si spunea: „Acestea sunt ale Tale, Doamne!”. Mai sãrea o datã: „Asta este a mea, Doamne!”

Într-o noapte si-a visat semenii si dimineata a pornit sã-i caute. Era într-o zi de duminicã. A vãzut oamenii intrând în bisericã si s-a dus si el. Vãzând cã oamenii poartã un fel de sarici în spate, a umplut cu paie un sac si, luându-l în spate, a intrat în bisericã. Oamenii s-au mirat, dar el nu întelegea cã le vedea pãcatele! În bisericã, ciobanul l-a vãzut pe necuratul însemnându-i pe cei care nu erau atenti la slujbã. Pentru cã ciobanul se ruga cu evlavie, necuratul a tras de o piele de bivol, scotînd un sunet necuviincios. Sfântul Dimitrie a râs si atunci cel rãu l-a scris si pe el pe rãboj. Mâhnit, ciobanul a plecat si, pe drum, nu mai mergea pe deasupra apelor ca pânã atunci! Si-a dat seama cã a pãcãtuit si a hotãrât sã nu se mai întoarcã printre oameni. Dupã multi ani, oamenii i-au gãsit trupul sfintit si au ridicat acolo o bisericã.

Sfântul Mucenic Dimitrie, într-o poveste aromânã despre dragoste si sacrificiu…

Se zice cã, odatã, Sfântul Dimitrie si Sfântul Gheorghe au poposit la casa unui om, a cãrui nevastã tocmai nãscuse un bãiat. Noaptea, cei doi sfinti au auzit ursitoarele spunând:

- Copilul se va îneca în ziua nuntii sale, când va trece cu mireasa peste râu!

Ca sã-l salveze, sfintii l-au rugat pe om sã-i invite la nunta bãiatului. Peste ani, cei doi sfinti s-au dus sã-l salveze. La trecerea peste râu, Sfântul Dumitru si-a schimbat calul cu calul mirelui. Dar nu stiu cum s-a întâmplat, cã armãsarul Sfântului s-a poticnit, cu coada l-a stropit pe mire si acesta s-a înecat.

Atunci sfintii L-au rugat pe Dumnezeu:

- Doamne, învie-l, cãci nici nu a apucat sã se însoare!

- Îi dau viatã numai dacã cineva îi va da din zilele lui.

Pãrintii bãiatului au refuzat. Dar mireasa a iesit în fatã si, pentru cã nu avea voie sã vorbeascã, cum e obiceiul la aromâni, si-a despletit pãrul si l-a împãrtit în douã, fãcând semn cã îi dã mirelui jumãtate din zilele vietii ei. Bãiatul a înviat si cei doi soti au trãit fericiti câte le-au fost zilele…

Sursa: http://www.vrn.ro