Foto: timesofisrael.com
Israelul avertizează că ar putea ataca Iranul, în contextul în care specialişti internaţionali afirmă că regimul islamist de la Teheran ar putea avea în circa o lună suficient uraniu purificat la nivelul necesar fabricării unei bombe atomice.
Institutul american pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională a anunţat într-un raport că Iranul ar putea produce în aproximativ o lună suficient uraniu îmbogăţit pentru fabricarea unei bombe nucleare, informează ziarul USA Today, conform Mediafax.
Zilele trecute, un parlamentar iranian anunţa că regimul de la Teheran a suspendat momentan activităţile de purificare a uraniului până la nivelul de 20 la sută, în contextul acuzaţiilor Occidentului referitoare la componenta militară a programului nuclear iranian. "A fost suspendată producţia pentru că nu este necesar uraniu purificat la nivelul de 20%", afirma Hossein Naqavi Hosseini, purtătorul de cuvânt al Comisiei parlamentare pentru Afaceri Externe. Însă, duminică, un alt deputat iranian, Alaeddin Boroujerdi, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Securitatea naţională, a declarat că activităţile de îmbogăţire a uraniului la nivelul de 20% continuă.
În acest context, Danny Danon, adjunctul ministrului iranian al Apărării, a avertizat că Israelul ar putea ataca instalaţiile nucleare iraniene. "Noi am spus foarte clar de fiecare dată că Israelul nu va sta să privească la modul în care Iranul va dezvolta armament care să aşeze Israelul, întregul Orient Mijlociu şi chiar întreaga lume sub umbrela de teroare iraniană", a atras atenţia Danny Danon.
Israelul, Statele Unite şi mai multe ţări occidentale suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.
Sursa: http://www.antena3.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu