Viaţa la ţară, o bombă cu explozie întârziată?!

Viaţa la ţară nu mai este ca odinioară. A pierit clocotul de bucurie al zilelor în care fiecare ştia ce are de făcut şi de aşteptat. De fapt, au dispărut tinerii, au plecat bătrânii, s-au năruit multe case, iar altele sunt de-a dreptul pustii. După ‘90, puţinii locuitori ai satelor sunt mânaţi, parcă, de urgenţa timpului care se răzvrăteşte. Şi nu împotriva climei sau a firii umane, ci a unui amestec ciudat de apăsare nevăzută, de hoţie cunoscută (se fură, de pildă, kilometri de cablu telefonic!), de minciuni vehiculate, de manipulări şi dezinformări. Nu ştiu dacă odată cu prăbuşirea comunismului s-au ales apele şi caracterele. Înţeleg însă că au început să se adâncească diferenţele de opinie, de interese, de necunoaştere, dar şi neputinţa de a face faţă greutăţilor zilnice, muncii pământului, vârstei înaintate. Altădată, nimeni nu se grăbea să existe cu atâta înverşunare a neputinţei, cu atâta apăsare sufletească… Astăzi, mulţi oameni de la ţară sunt victima contextului care pune modernitatea şi capitalismul în conflict cu nepăsarea autorităţilor. Astăzi, mulţi oameni de la ţară şi-au vândut pământul străinilor: greci, arabi, italieni, evrei… În timp ce fostele livezi de pomi fructiferi sau podgoriile, care aparţineau, cândva, statului, sunt invadate de ciulini. Ciulini şi bombe cu explozie întârziată…

Undeva, pe harta ţării, la cumpăna dintre Subcarpaţii Getici şi Câmpia Română, am întâlnit oameni care nu-şi mai permit răgazul să respire. Să-şi ia o distanţă între ceea ce fac şi ceea ce şi-ar dori cu adevărat; între ceea ce simt şi ceea ce duc în spatele încovoiat de muncă şi aşteptare zadarnică. Acolo, viaţa pare a fi o boccea zvârlită, la întâmplare, pe marginea drumului. Numai trăitorii locului nu ştiu acest lucru. Sau nu vor să-l exprime. Dacă-i întrebi: “Cum merge pe la voi?”, îţi răspund, în doi peri, văzându-şi mai departe de ale lor: “Merge, merge… cu noi cu tot. Ne ducem la vale…”. Trebuie să-i priveşti cu duioşie şi să accepţi că spun adevărul. Adevărul lor, îmblânzit de speranţă. Fiindcă şi acolo, la cumpăna dintre Subcarpaţii Getici şi Câmpia Română, mai există nădejde. Una tipică locului şi timpurilor noastre. Care abundă în nemulţumiri nerostite, dar intuite. Cineva îmi spunea, conspirativ, că, undeva, la marginea localităţii, se construieşte, de câţiva ani, un depozit subteran pentru deşeuri radioactive. Deşeuri de… import. “E greu de verificat, dar la ce folos? Oricum, zarurile au fost aruncate!” - se aude prin comună. Oricum, boala sistemului se întinde ca o plagă; oricum se ştie că în multe localităţi din ţară - pe şest - sau cu acordul autorităţii responsabile, pe mari suprafeţe de teren arabil se “cultivă” moartea; una care nu dă socoteală nimănui. Se dă prioritate “bombelor cu explozie întârziată”, gunoaielor toxice aduse de oriunde, mai ales de când “suntem europeni”…

Dar viaţa la ţară merge înainte… şchiopătând. Nimeni nu vede, nimeni nu aude. Poate pentru că, deocamdată, nu face zgomot… (Veronica Marinescu -curierulnational.ro)

TOTB/ Roxana Bucata: Țăranul și corporația: Cum se transformă satul românesc, amenințat de landgrabbing

De la drumul național spre Turda, faci la dreapta înainte să închei cei 20 de kilometri de la ieșirea din Cluj și pornești la vale, pe un drum asfaltat, printre case îngrijite, cu lanuri aurii la orizont. Zgomotul camioanelor și mirosul de benzină se atenuează pe măsură ce te apropii de centrul satului Tureni. Aici, liniștea e deranjată doar de un radio care se aude de la bar și de uruitul unei mașini de curățat știuleți, pornit la câteva case mai încolo.

E vremea recoltei, așa că foarte rar zărești un om la lucru în grădină, iar pe drum, în afară de câte o mașină în trecere, te întâlnești doar cu câțiva țigani care au venit dintr-un sat vecin, cu căruța, să strângă gunoaie. Toropiți de soare, molipsiți de încremeneala satului, tinerii n-au spor la strâns ambalaje și se opresc bucuroși să-ți dea referințe despre localnici.

“Cel mai mult pământ are domnu’ de aici, de peste drum”, spune una dintre fete, care pare să fie mai informată decât cei de la Registratura primăriei și nici nu termină propoziția că-l și strigă pe sătean: “Domnu’ Ludușan, veniți până la poartă!”. Iosif Ludușan iese din hambar și deschide poarta. Are 70 de ani, s-a născut în Tureni și a făcut agricultură toată viața, la fel ca părinții lui. “De când am primit terenul înapoi de la CAP, o bucată de pământ nu am lăsat nelucrată. În fiecare an am lucrat tot pământul. Pe raza comunei nici nu mai e nimeni care să-l lucreze așa. Acum, mulți au abandonat, l-au dat la asociație, la Transavia”, spune agricultorul care își lucrează cele 20 de hectare cu puțin ajutor de la băiatul lui. Avantajul lui este că are utilaje și, chiar dacă au fost secetă și recoltă slabă, pierderea nu a fost așa mare pentru că nu a plătit pentru servicii.“Un hectar de cultură costă cam 2.500 de lei, dacă o lucrare nu o execuți bine, ai pierdut recolta. S-au scumpit și carburanții, așa că foarte mulți oameni au dat pământul în arendă. Eu nu am dat deloc, nici nu am de gând. Îl muncesc cât pot”, spune Iosif Ludușan, care ar fi mai bucuros să vadă oamenii asociindu-se în comună și lucrând pentru ei.

Compania Transavia, producător de carne de pui din județul Alba, și-a făcut apariția în comuna Tureni anul trecut, și până acum a luat în arendă 1.060 de hectare de la țărani, dintr-un total de 7.000 de hectare de teren agricol al comunei. Comasarea terenurilor continuă. “Când a venit Transavia, am citit contractul, am pus afișe prin sat și am făcut adunare generală. Le-am zis oamenilor : dacă și-l dau, nu și-l dau, e treaba lor”, spune doamna primar Elena Daniela Mănăilă. “Le-am citit la oameni tot contractul, articol cu articol. Erau două articole care mie nu mi-au plăcut, le-am explicat la oameni să fie în cunoștință de cauză, ce decid e problema lor”, spune acesta. Una dintre clauzele care au ridicat probleme a fost cea care stipulează că terenul este dat în arendă pe o perioadă de zece ani. În ciuda prevederii, mulți oameni din comună și-au dat pământurile pentru 100 de euro pentru un hectar pe an sau 800 de kilograme de porumb pentru un hectar pe an pentru terenuri arabile, și jumătate din această valoare pentru terenuri nearabile. În plus, se adaugă o sumă de bani egală cu nivelul impozitului agricol anual corespunzător.

“Că e un lucru bun, rău, asta decide fiecare. Și părerea mea e împărțită. Pe de o parte, e un lucru foarte bun pentru că se lucrează terenul. Dar, pe de altă parte, ca și proprietar, dacă vrei să-ți faci ceva pe terenul tău – poate peste cinci ani îi crește valoarea -  nu poți pentru că l-ai dat în arendă”,spune doamna primar.

“Am și intrat un pic într-un conflict cu compania, pentru că nu e stabilită foarte bine proprietarea.  În unele cazuri, terenul era în litigiu sau se suprapuneau două titluri de proprietate sau nu se închidea tarlaua. Societatea, să zicem, a luat în arendă pe hârtie 20 de hectare, dar, în realitate, erau doar 18 și se suprapuneau cu terenuri ale unor cetățeni care nu dădeau în arendă. A doua, nemafiind drumurile de exploatație agricolă, încercau să-și transporte produsele pe drumurile noastre comunale. Sper să înțeleagă, să-și facă drumuri de exploatație agricolă”, mai spune doamna primar, care susține că trebuie făcută o lege a comasării. Compania și oamenii au o înțelegere scrisă acum, dar nu e de ajuns, trebuie legiferată această situație, spune aceasta.

Landgrabbing-ul, o amenințare mondială

Acapararea de teren de către companii e deja un fenomen național și este combătut de Asociația Ecoruralis, care promovează, în schimb, micii fermieri și hrana sănătoasă.“După cum am observat noi, companiile intră unde este disponibilitate de teren al cuiva, al satului, al oricui și unde există și un context social care să le permită să acceseze mai ușor terenul.În Tureni, populația este îmbătrânită, fiecare om are un teren pe hotar, pe lângă grădină și se poate acționa. Poți să te apropii de om, să vii cu cifre, speculații pentru a prelua terenul respectiv”, spune Attila Szocs, administrator la Ecoruralis, asociație care studiază fenomenul de landgrabbing, adicăacapararea de către corporații, eventual străine, a terenurilor agricole, comasarea lor pe suprafețe foarte întinse, practicarea unei agriculturi intensive, scoaterea recoltei din comunitate, transformând satele în zone monoindustriale axate pe agricultură modernă în care omul nu-și mai are locul.

Transavia a luat în arendă suprafețe mari de teren în comuna Tureni la un preț mic, dar pe o durată mare de timp, ceea ce e avantajos pentru companie. “Dacă a devenit stăpân pe majoritatea terenurilor, ce mai contează restul?”, spune Attila, care consideră că oamenii nu sunt destul de bine informați dacă iau astfel de decizii. “Ei dau pământul, dar o să aibă în vecinătatea lor o firmă care face agricultură în mod total diferit. Intră cu pesticide, intră pe terenuri mari, intră și pe terenuri care nu sunt cumpărate sau arendate. Din punct de vedere economic, zona respectivă va fi axată pe acea monoindustrie. Din punct de vedere al mediului, vor fi poluate apele, pentru că societățile folosesc erbicide, pesticide, îngrășăminte chimice. Și țăranul folosește erbicide, dar numai când are nevoie și dacă are bani. Nu o să folosească tot timpul, el încearcă să ocolească metoda asta, merge pe prevenție, mai iese cu sapa, nu stă cu burta la soare și așteaptă să crească buruienile ca să folosească erbicidul. Companiile vor folosi chimicale la cu totul altă scară”, spune Attila care se întreabă: “Omul, dacă ar fi conștient că dă în arendă pământul la un mare industriaș și îl primește înapoi peste 10 ani, total distrus și steril, l-ar mai da?”.

Economic, avem de-a face cu un blocaj, spune Attila. Transavia nu va vinde produsele în sat, nu va ajuta satul cu nimic, dimpotrivă, limitează posibilitățile din comunitate. “Dacă va continua acapararea masivă de terenuri, Tureniul va fi un sat mort. Autoritățile trebuie să se decidă pe ce cale o iau, pe calea sustenabilă sau pe calea dezvoltării bazate pe industrie și beneficii rapide.Se pot accesa fonduri europene, guvernamentale, te poți dezvolta altfel. Îți trebuie o viziune, ceva diferit față de ce oferă acum Primăria Tureni. Dar în contextul prezent, fiecare se bucură de orice firimitură”.

Tureniul este una dintre multele comunități care au intrat în acest joc allandgrabbing-ului . “Județul Timiș este o altă zonă acaparată masiv, unde companii cu capital străin se bat cap în cap. Dar și în zona de câmpie – Călărași, Brăila, Constanța, Fetești – sunt cazuri. Știm un caz în care un industriaș german vrea să intre într-o zonă pe lângă Fetești, să cumpere 35.000 de hectare de teren. Dacă asta e viziunea autorităților – investiții străine, capital străin – în România vom vedea insule străine, unde industriași străini cultivă pentru export și noi să fim doar interfața lor de business, ca o masă de poker.”

Acapararea de teren este un fenomen mondial, iar cele mai grave cazuri sunt în Africa. Dacă legislația din România e proastă, în Africa e dezastruoasă. Acolo, șeful de trib este responsabil pentru toate terenurile comunității, iar dacă el ia decizia să primească bani de la industriași, toți membrii tribului rămân fără titlu de proprietare. Asta se întâmplă în toată Africa, spune Attila, iar oamenii se mută la periferia marilor orașe, unde trăiesc în sărăcie și în boală. Toate țările bogate se concentrează pe cumpărarea de terenuri în Africa. “E un fel de neocolonianism. Dacă de-a lungul istoriei am obținut terenurile prin forță, acum obținem cu bani și acte”, spune Attila.

Soluția propusă de Ecoruralis constă în asocierea țăranilor pe plan local. “Am fost în județul Buzău și am văzut o alternativă foarte faină. La nivel comunal, oamenii își uneau pământurile și le lucrau ei prin sistemul pe care îl gândeau ei a fi viabil pentru agricultură. Astfel, nu mai depinzi de un industriaș, ci de puterea de muncă a fiecăruia, de investițiile fiecăruia. Unul e mai tânăr, unul e mai bătrân, unul e mai bogat, altul mai sărac, dar își pun totul laolaltă și lucrează împreună”.

Insula ecologică

Sandor Korosfoy s-a mutat în urmă cu mai mult de doi ani în satul Comșești, comuna Tureni. În continuare lucrează în Cluj, la o firmă de certificare de sisteme de managent, dar locuiește la țară, unde a pus bazele unei gospodării bio. Împreună cu un vecin, acesta a cultivat cereale și cartofi, dar nu au avut recoltă, pentru că pământul e foarte aproape de cele ale vecinilor care dau cu insecticide, iar toate insectele vin la ferma ecologică. “Am avut invazie. Noi punem plante și stropim cu ceaiuri să nu le lăsăm să vină, dar au venit și n-am mai avut ce să facem. Neavând nicio intenție să dăm cu chimicale, recolta s-a distrus, foarte puțin a rămas”, spune Sandor despre cultura de 4 hectare. Acum au rămas doar cu grădinile, de unde au îndepărtat gândacii manual sau stropind legumele cu ceaiuri, macerat de urzică sau punând crizanteme în jurul lor, flori neîndrăgite de gândaci.

“Noi experimentăm metoda cu teren acoperit, fără săpat, fără arat. Pregătim pământul, punem semințele, acoperim cu paie și doar unde au ieșit plantele care ne interesează le lăsăm libere. Necesitatea de a uda este redusă, pentru că paiele păstrează umiditatea. Nu cresc buruieni, iar dacă totuși apar anumite specii, sunt ușor de smuls. Pământul va rămâne cu aceste paie, care se transformă în compost, și va fi un pământ destul de afânat, nu se va mai săpa.  Acum experimentăm, am avut o recoltă foarte bună cu metoda asta”, spune Sandor care are și dovada: un “dovlecel” de vreun metru cules din grădina sa. Și vecinii au văzut că e o metodă bună și se gândesc să o preia. Dacă în grădinile țăranilor care fac agricultură covențională, recolta a fost strânsă deja, grădina bio a lui Sandor e încă verde, la mijlocul lui septembrie.

Pe lângă grădină, Sandor are și o fermă de capre în asociere cu alte trei familii. De asemenea, ferma e bio, caprele pășunând pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare, unde nu s-a folosit îngrășământ chimic în ultimii 10 ani. “Suntem la nivel de subzistență, pentru că ce se produce e pentru consum propriu; o parte se vinde, dar veniturile nu acoperă întregul trai. Obiectivul este să ne strângem 4-5 familii, să facem o fermă modernă, ca un centru de resurse în care să fim capabili să furnizăm tot ce este nevoie pentru o familie de la oraș care vrea produse agricole bio – lactate, ouă, pâine, roșii, castraveți, dovlecei – și să asigurăm familiilor noastre absolut tot, să nu mai fie nevoie să cumpărăm altceva”, spune Sandor.

Pentru a construi acest centru de resurse, fermierul este în căutarea unui teren în sat, mai izolat de terenurile contaminate cu pesticide, unde să cultive cereale și să crească animale. Planul este să facă înțelegeri cu alte ferme de unde să ia animale – vaci bălțate românești, cai huțuli, bivolițe, rațe etc. – și să le dea înapoi peste un an, doi. Între timp, face un centru de resurse pentru familiile tinere de la oraș care vor să se stabilească la țară, cărora Sandor le va putea oferi o mică fermă de start-up: trei porci, o vacă, găini, semințe și ce le mai trebuie.

Sandor este și el martor la acapararea terenurilor de către Transavia în comună, dar vede un avantaj în asta pentru tinerii care vor să se stabilească la țară și să înceapă o fermă, ca el. Compania dictează un preț mic al pământului, astfel că și tinerii își pot permite să ia în arendă pământ. De asemenea, pentru țărani poate fi un lucru bun. Poate unii dintre ei care lucrează cu mijloace medievale nu aveau o recoltă de 800 de kilograme la hectar, cât primesc de la companie.

“Majoritatea care își dau pământurile sunt în vârstă, oricum nu mai pot să lucreze, sau sunt mutați la oraș și pământul respectiv nu le mai aduce venituri ori, pur și simplu, sunt obosiți după zeci de ani de muncă al căror rezultat oricum nu prea se vede. Normal că, dacă ar fi să judecăm logic, să primești 100 de euro pentru hectar pe an e destul de puțin, având în vedere că, dacă mergi în piață și îți faci cumpărăturile, 200 de lei lași acolo dacă îți iei ce ai nevoie pe două săptămâni, iar dacă e să-ți cumperi tot, de la legume la cereale, ești în pierdere”, spune Sandor.

Dar principiul nu e sănătos. Pe terenurile respective se va face agricultură intensivă. Acum sunt anii pregătitori ai terenului. Urmează ca pământul să fie tratat cu îngrășământ chimic și pregătit pentru un nivel mai mare de eficiență, probabil într-un an sau doi vor ajunge acolo. Un nivel mai mare de eficiență înseamnă un nivel mai mare de contaminare, spune Sandor care adaugă că există inclusiv riscul ca societatea să cultive organisme modificate genetic. Dacă vor începe să cultive astfel de plante tot ce e în jur, în cursul anilor, se contaminează.

Și Sandor promovează asocierea și lucrarea unei ferme de minim 10 hectare – pentru că acolo începe rentabilitatea. Dar, cu rotație de culturi bio, pentru a nu sărăci solul, și cu monitorizarea semințelor ca în cazul în care se contaminează cu OMG-uri să luăm altele. Deși sună ciudat pentru țăranii care au suferit din cauza colectivizării, refacerea  asocierilor este soluția pentru zonele rurale. Într-un sat de 300 de familii ar putea exista 4-5 ferme la care să se asocieze mai multe familii, iar agricultura ar deveni rentabilă. Din producția lor ar asigura și necesarul celorlalți din sat – se produce local, se consumă local. Dezvoltarea satelor și apropierea de oraș au făcut ca în sat casele să aibă toate facilitățile celor de la oraș, iar la magazine să găsești tot ce cumperi și de la supermarketul din oraș, astfel că și nevoile sătenilor s-au schimbat. Fermele vor fi nevoite să asigure produse semi-preparate, așa cum se cere, și numai prin asociere ar fi posibil ca fermierii să-și facă și o microfabrică unde să producă astfel de alimente. Iar dinamica satului este încurajatoare. Deși mulți tineri din sat nu sunt interesați de agricultură și pleacă spre orașe, multe familii tinere de la oraș se mută la țară, pentru că e mai ieftin, iar distanțele sunt tot mai scurte. Dacă acum 20 de ani era greu de ajuns de la Cluj la Tureni, acum este foarte ușor, iar peste 20 de ani probabil va fi și mai facil.

Dar, dacă fenonemul de acaparare continuă, nu vor mai putea fi făcute ferme locale, iar toții banii vor merge la Transavia. Modelul de dezvoltare propus de Sandor va funcționa doar dacă va exista destul teren pentru localnici. În plus, se va ajunge la situații paradoxale ca țăranul care creștea găini în curtea lui să-și cumpere de la magazinul din sat ouă de la compania care i-a luat terenul în arendă, pe bani mai mulți decât dacă ar avea ouă din producția proprie.

Noi nu mai vrem pământ

Transavia a luat de pe umerii multor săteni din Tureni o mare povară – pământul pe care nu mai pot sau nu-l mai pot lucra. Cei mai mulți dintre cei care au semnat contracte cu compania din Alba Iulia sunt bătrâni, nu au utilaje și nici ajutoare.

La ora prânzului, la celălat birt din sat, aproape de lanurile de porumb, stau doi consăteni la un pahar de tărie. “Dacă stai să socotești aratul, discuitul, semănatul, sămânța și restul, nu se merită, nu ne scoatem banii”, spune unul dintre ei care și-a dat în arendă 1 hectar și 70 de arii la Transavia. Și-a păstrat 25 de arii, atât cât poate lucra. Pe terenul rămas cultivă legume pentru consum și evită pe cât posibil erbicidul.  Tată a șapte copii, bărbatul de 61 de ani nu mai are niciun venit, pentru că de doi ani este șomer. “Nu-i avantajos, am auzit că-i promis 800 de kilograme la hectar, din care se mai trage TVA, se ajunge la 650 de kilograme. În orice caz, pe țărani îi abțiguie cum scrie cartea. Astea-s legile țării”, spune săteanul.

Cum clienții sunt la recoltat sau se ascund prin case de căldură, doamna care vinde la magazinul din centru are timp să povestească despre mersul satului pe vremuri și cum s-a schimbat până acum. “Înainte toată lumea avea terenul lui, lucra… Acum lumea dă pământul pentru că nu are posibilitate să-l lucre. Erbicidul e scump, dacă n-ai sămânță trebuie să cumperi, un săculeț costă o sută și ceva. Îngrășământ, 130 de lei sacul. Ce-i un sac?”, spune Iuliana Nagy, care și-a dat cea mai mare parte din pământ fetei, care a rămas în sat și se ocupă, împreună cu soțul, de agricultură.

Mașina de desfăcut știuleți a tăcut, semn că e ora mesei. Doamna Coroiu a pregătit prânzul pentru muncitorii chemați la treabă. După masă, Ioan Coroiu povestește cum se descurcă la 90 de ani cu treburile agricole. “Am 10 hectare de teren aici în Tureni, până anul trecut le-am lucrat, anul ăsta am dat 6 hectare la asociație, la Transavia”, spune el. Observ cum toată lumea spune “asociație” când vorbește de Transavia, semn că anii colectivizării nu sunt așa îndepărtați pentru cei bătrâni. “De vrem, de nu vrem suntem mulțumiți. Era bine când era al nostru, îl lucram noi, da’ acum nici nu putem, suntem bătrâni”, spune Ioan Coroiu.

“Oamenii au îmbătrânit, tinerii s-au dus la oraș, s-au făcut domni. Nu mai sunt agricultori, tineretul se duce, lasă pământul, lasă agricultura. Așa o venit vremurile astea. Aici la noi să spun că poate vin de la oraș acum. Vin aici și își fac case, cumpără grădini, poate că s-ar schimba într-altă privință treburile agriculturii. Dar agricultura încet mere de tăt”, spune bătrânul care s-a născut în Tureni, a muncit 30 de ani în fabrica de ciment, a fost doi ani în război. Lăcrimează. “Au trecut, acum sunt 90 de ani. Soția are 84 de ani. Suntem aproape de cimitir, dar mai merem. Nu ne lăsăm (râde).”

Familia Chiorean a dat 3 hectare și 70 de arii la Transavia și primește în schimb 800 de kilogame de cereale pe hectar pe an și echivalentul în bani a valorii impozitului pe teren. “Eu am 73 de ani, nevasta 67, băiatul stă în Turda, fata în Cluj, avem nepoți care au terminat facultăți. Cine să-l lucreze?”, se întreabă Ion Chiorean. Din tot terenul au păstrat un hectar pe care încă mai cultivă porumb, grâu furajer și cartofi, dar întreținerea și recoltarea sunt foarte scumpe pentru că nu au utilaje. “Am semnat contract pe 10 ani. Am auzit prin sat că după 10 ani nici nu ni-l mai dă înapoi, dar ne pare bine că l-au luat. Oricum nu-l mai putem scoate de la ei, ca să-l scoți trebuie să plătești cauțiune de 3.000 de lei la hectar”, spune bătrânul.

Doamna Maria Chiorean aproape plânge de bucurie că au scăpat de teren. “La 73 de ani să mai lucri în agricultură ca să te întreții… Copiii pleacă din sat, că nu e plătită munca asta de jos”, spune ea. Unii, însă, nu renunță la pământ nici în ruptul capului. “Am o mătușă, are 88 de ani, a săpat singură, și-a strâns vreo doi cartofi. Și acu’ dacă o cauți, ea e la cules”.

Până în acest moment, compania Transavia nu a furnizat un punct de vedere cu privire la strategia sa.

Sursa: gandeste.org

Mihai Goţiu: “Trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie!”

(…)Există o lege a tăcerii în presă, se ştiu multe lucruri, există o grămadă de informaţii pe care foarte puţini le fac publice. Într-adevăr, la nivelul percepţiei opiniei publice, e „la modă” Roşia Montană. S-a atras de atâtea ori atenţia că Roşia este doar vârful de lance, proiectele fiind mult mai multe, aproape toţi Apusenii fiind „acoperiţi” şi nu doar Apusenii. Avem Baia Mare, ajungem la Arad, apoi Caraşul… e vorba de o întreagă strategie de vânzare pe doi bani a resurselor naturale ale României, pe de altă parte - nu mi-e frică s-o spun - trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie. Cineva, bazându-se pe câţiva baroni locali care iau firimituri, profită la maximum de resursele naturale ale unei ţări. Ba mai mult, se ajunge inclusiv la înstrăinarea terenurilor agricole, o altă resursă vitală.

Cum suntem măcinaţi mărunt?

Pot spune că anul de pornire a fost 1995 şi personajul în jurul căruia se învârt multe dintre aceste afaceri este Frank Timiş. Deloc întâmplător, în 1995 el punea primele „balize” atât pe Roşia Montană, pe Certej, în domeniul aurului, însă trecea şi în partea cealaltă, obţinând şi licenţele pentru gazele de şist de la Bârlad. Le-a vândut apoi în 2011 către Chevron prin Regal Petroleum. Nu poţi să nu te-ntrebi cum e posibil ca un individ urmărit, condamnat pentru trafic de stupefiante în Australia, ajunge să deţină informaţii-cheie în toate domeniile ce ţin practic de siguranţa naţională. Când vorbim de aur-argint, de gaze de şist, de metale şi materiale rare, nu mai putem discuta de o scurgere accidentală de informaţii! Logic, totul s-a oferit de către cel sau cei care au centralizat informaţiile la vârf!

De unde atâtea firme canadiene „strategice”?

Schema e un pic mai complexă; majoritatea acestor firme sunt listate în Canada şi sunt subsidiare ale unor firme-mamă, cu acelaşi nume, înmatriculate în paradisuri fiscale bananiere. E o întreagă încrengătură, nici Fiscul american n-a reuşit să le pună cap la cap. Pe de-o parte, există firme din Barbados, din Cayman, Insulele Virgine şi-aşa mai departe, iar pe de altă parte, ele sunt listate cu acelaşi nume la Bursa din Canada. Alegerea Canadei ca loc de funcţionare a firmelor miniere, de fapt e vorba doar de sediul administrativ, e pentru că acolo nu există lege care să reglementeze funcţionarea acestor companii în afara ţării. La începutul lui 2010, 60% dintre companiile miniere erau înregistrate în Canada şi ele deţineau peste 40% din totalul exploatărilor din lume. De ce au „puişori” în paradisuri fiscale? E foarte simplu, acolo dispare profitul! O să vezi că există un Deva Gold cu sediul în Deva, dar mai există un Deva Gold cu sediul în Barbados, practic o subsidiară a European Goldfields, preluat de Eldorado Gold, care e acum deţinătorul a 80% din proiectul de la Deva. La fel cum există un Gabriel Resources (care deţine 80% din proiectul RMGC de la Roşia Montană) la Toronto, un Gabriel Resources în Insulele Jersey şi unul în Barbados.

Vorbim acum de reprezentanţi ai statului român care au aruncat o firmă „momeală” gen Minvest, care va dispărea cu totul în firma investitorului „strategic”… Dincolo de teoria conspiraţiei, se pare totuşi că asasinii economici există şi sunt pe ultima sută de metri…

În ecuaţie apare Barrick Gold, care preia tot mai multe procente din exploatările aurifere, concern aflat şi în culisele încercării de preluare a Cuprumin. Are în România trei firme pe care le controlează; Carpathian Gold, Valhalla, Samax… sunt preluate deja teritorii imense în Hunedoara, la Rovina, Cireşata şi Colnic - ultimele două denumiri de dealuri de fapt. Există şi neconcordanţe, să nu le spun altfel, între ceea ce ne prezintă Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi licenţele de explorare şi exploatare prezentate de aceste firme pe propriile site-uri oficiale. Avem cazul Băişoara, lângă Cluj, despre care RMGC nu ne spune nimic, dar care apare cu licenţă de explorare pe site-ul ANRM! Neconcordanţe existau şi pe site-ul European Goldfields - tot a lui Frank Timiş, practic „frăţiorul” RMGC (Gold Corporation) -, preluată de Eldorado Gold la începutul acestui an, beneficiara contractului de la Certej. Acţionar important de la sfârşitul anului trecut la European Goldfields e emirul din Qatar, cel căruia, pe 29 iulie, după anunţarea rezultatului referendumului, Băsescu îi… transmitea salutări prin intermediul corespondentului Al Jazeera… În ceea ce priveşte legalitatea acordului de mediu primit, mie mi se pare cel puţin dubios faptul că o agenţie regională a ajuns să dea avize de mediu pe un proiect de interes naţional.

Putem întocmi o hartă a secătuirii resurselor vitale ale României?

Încercăm! Tot în Alba, lângă Roşia Montană, se derulează un al doilea proiect, la Bucium, pentru care există licenţă de exploatare. Un alt proiect este la Băişoara, în Cluj, unde există deocamdată doar licenţă de explorare. Astea ar fi ale RMGC-ului. Vine apoi Eldorado Gold, despre care v-am vorbit ceva mai devreme, care a preluat European Goldfields; ei au exploatarea de la Certej… toate le au în judeţul Hunedoara. Au concesionat acolo 59 de kilometri pătraţi, apoi au în jurul oraşului Brad concesiune de 338 de kilometri pătraţi, sub numele de New Brad, şi o alta, New Deva-Muncel, o concesiune lângă Deva, de 137 de kilometri pătraţi. Deci ei au concesionat o treime din judeţul Hunedoara! După care apare Carpathian Gold, cu explorare la Rovina, tot în Hunedoara…

Carpathian e o firmă listată la bursă, în spatele căreia se află de fapt Barrick Gold. Tot Barrick mai e implicat în Transilvania Minerals, care, în asociere cu Valhalla, au licenţă de explorare în Arad (Bratosin) şi Caraş-Severin. Însă la ANRM nu mai apare nimic despre Severin! În Maramureş apare exploatarea deşeurilor din iazurile de decantare cu nişte firme ruseşti pe care încă n-am apucat să le verific. Apoi Băiţa, în judeţul Bihor, unde apare o licenţă de explorare pentru un zăcământ mixt care conţine şi aur şi argint, dar şi metale şi materiale rare.

Care este legătura cu gazele de şist?

Sunt două legături. Prima e numele lui Frank Timiş, care a preluat practic aurul Apusenilor prin cele două proiecte care sunt într-un stadiu avansat - Roşia Montană şi Certej - şi gazul de şist de la Bârlad, vândut acum Chevron-ului. Se pare că deja şi-a vândut toate afacerile din România până la urmă… A doua ţine de aceeaşi ”reţetă” de tip colonialist de exploatare a resurselor naturale ale ţării.

Unde duce reţeaua după intermedierile şi „vânzările succesive” ale lui Timiş?

Din informaţiile mele, merg către fosta reţea de Securitate…

Fosta şi actuala reţea… oare în mâna cui o fi, a lui Antonescu?

Ha, ha… parcă nu se ştie?! Dar în poveste apare şi Arpad Paszkany… Cine sunt acţionarii şi principalele nume din spatele firmelor „canadiene”? Pe de-o parte sunt firme miniere - cum e de exemplu Newont-ul sau Barrick sau Benny Steinmetz Group (BSG), cu exploatări în Sierra Leone -, iar pe de altă parte sunt „greii” de pe Wall Street: John Paulson, Tomas Kapplan, George Soros, principalii jucători la bursă pe minele de aur. BSG are o legătură cu Videanu de pe vremea când era primar, au dezvoltat un mare proiect imobiliar, Planorama, în Capitală, nu ştiu dacă e finalizat nici până astăzi.. Asta ar fi o filieră… Revenind la Barrick, ei au investit mai mult în acţiuni ale firmelor ce se ocupau cu aurul în România, după ce, anul trecut, pe 14 iulie, s-a primit acordul pentru descărcarea de sarcină arheologică pentru Cârnic (Roşia Montană). După patru zile Barrick cumpăra masiv acţiuni. La Carpathian a cumpărat 9% cu posibilitatea de a-şi mări pachetul. Preşedintele Barrick Gold este Peter Munk, unul dintre principalii acţionari la TriGranit, care-l are ca asociat şi administrator în România pe Arpad Paszkany. Au fost şi fotografiaţi amândoi la inaugurarea Polus Center din Cluj.

Arpad Paszkany cel reevaluat de Băsescu?!

Da, dar să nu uităm că tatăl său, tot Arpad, făcea parte dintr-un grup din care mai făceau parte un domn Voiculescu, un domn Columbeanu-tatăl, un domn Demian Şandor, şeful TriGranit care, înainte de 1989, avea nişte ocupaţii similare în Ungaria cu cei pe care i-am enumerat până acum în România.

Înseamnă că Irinel Columbeanu-fiul nu şi-a făcut averea vânzând telefoane în faţă la Inter…

Şi Paszkany spune că şi-a făcut avere din bişniţă cu deodorante…

Mai era unu’ Cataramă, care zicea prin anii 90’ că s-a pricopsit după ce vânduse vreo şase motociclete…

He, he…

Se mai simplifică lucrurile… Înţelegem de ce funcţionează atât de bine Diktatul axei Bruxelles -Washington…

Pot da doar o parte din informaţii, pentru că mai am o parte în verificare. Acte prin care se vede cum firme de lobby şi public-relation din New York recomandă companiei Gabriel Resources să lucreze cu nişte firme germane, una producătoare de cianură, alta specializată în închiderea minelor, pentru a se obţine sprijinul ambasadorului Germaniei în România.

Aceste fiind zise, mai avem ceva de făcut când Serviciile au luat-o „pe arătură”?

Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne opunem, aşa cum s-a întâmplat în cazul Roşia Montană. Foarte multă lume e acum disperată şi demoralizată după acest aviz de mediu de la Certej, dar trebuie continuată lupta în justiţie şi mai ales pentru aplicarea hotărârilor judecătoreşti. Povestea de la Roşia era terminată de mult dacă se respectau hotărârile definitive şi irevocabile…

Dar mai avem judecători neşantajabili cu dosare din arhiva SIPA?

Da, mai avem şi oricum, până la urmă, presiunea publică din România a oprit o lege specială de expropiere în favoarea companiilor miniere care trecuse de Senat şi ar fi trebuit să fie votată încă de anul trecut în Camera Deputaţilor. Peste 100.000 de semnături şi fiecare deputat contactat (mail, telefon etc.) şi avertizat de zeci, sute, mii de cetăţeni din colegiilor lor că dacă votează legea se vor „arde” definitiv, uite că i-a oprit, cel puţin până la ora la care vorbim. Uite că nici la Certej n-au toate proprietăţile pe care ar trebui să-şi desfăşoare proiectul. Oricum, oamenii de acolo, care se opun, trebuie să ştie că vor fi sprijiniţi de cei din societatea civilă care au luptat şi până acum la Roşia Montană, de la profesori universitari şi academicieni până la (nu în ultimul rând) he, he… membri ai galeriilor de fotbal.

Nu ţi-e un pic frică, sau mai bine zis, ai ce pierde din toată povestea asta? Cum stai cu declaraţia de avere?

Am o maşină de litraj mic căreia i-au tăiat de trei ori cauciucurile până acum. A fost şi atacată cu ouă la Roşia Montană de agenţii de pază de la RMGC - nu ştiu ce i se poate întâmpla mai mult, că e o maşinuţă de 1,2, acum i s-a spart şi toba, dar ”opera” asta din urmă îmi aparţine, pe drumurile din Roşia. Despre conturile mele, dacă găsesc hackerii ceva prin ele, îi felicit, măcar să-mi spună şi mie c-am avut ceva. Oricum, mai bine te lipseşti de orice ban numai să vezi ceva unic în lume. În Muntele Cârnic, sub pământ, ce vor ăştia să distrugă… să-ţi imaginezi doar peşterile din Moria, din ”Stăpânul Inelelor”. Ei, aşa ceva există în realitate! De la galeriile romane şi până la exploatările recente, închipuie-ţi camerele cu coloane pe 24 de etaje. Şiruri, şiruri de coloane şi de camere, şi labirinturi… Ca înălţime sunt câteva blocuri turn unul peste altul.. E un palat interior. Aşa ceva nu există nicăieri în lume!

Marcel Bărbătei

sursa: cotidianul.ro

Sursa: gandeste.org

11 lucruri care se pot întâmpla atunci când ţara ta devine sclava bancherilor

De ce Grecia, Spania, Italia, Portugalia şi atât de multe alte ţări experimentează în acest moment condiţii asemănătoare unei depresiuni economice? Din cauză că au o datorie mult prea mare. De ce au o datorie atât de mare? Din cauză că au permis să devină sclavii bancherilor. Împrumuturile de bani de la bancheri au permis unei naţiuni să aibă un standard de viaţă mai ridicat pe termen scurt, dar întotdeauna ele vor genera un standard de viaţă mai mic pe termen lung.

De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece întotdeauna va trebui să plăteşti înapoi mai mulţi bani decât ai împrumutat. Iar atunci când ajungi în punctul în care eşti împrumutat la un nivel de peste 100% din PIB, practic te îneci în datoria respectivă, arată Theeconomiccollapseblog.com.

Cantităţi uriaşe de bani care ar fi putut furniza servicii esenţiale şi stimula economia se îndreaptă spre achitarea datoriei publice. Astăzi, cetăţenii Greciei, Spaniei, Portugaliei şi Italiei experimentează un standard de viaţă cu mult sub cel care ar trebui să fie, deoarece bancherii i-au prins în spirala fără sfârşit a datoriilor. Din păcate, majoritatea oamenilor care locuiesc în respectivele ţări nu au nici cea mai mică idee referitoare la cauza principală a problemelor lor.

Adevărul este că nici o naţiune suverană de pe Pământ nu ar trebui să fie nevoită să împrumute nimic de la altcineva. În teorie, nu este nimic care să oprească un guvern să tipărească bani fără datorie şi să îi pună în circulaţie. Însă, nu acesta e modul în care funcţionează lumea.

În schimb, guvernele noastre împrumută bani care au fost aruncaţi în existenţă din neant de către băncile centrale. Care este sensul acestei acţiuni? De ce guvernele noastre nu îşi crează proprii bani?

Dacă guvernul Greciei ar fi emis în mod direct valută grecească în toţi aceşti ani, atunci, această ţară ar fi fost o naţiune cu o datorie zero, iar acum nu ar fi fost în mijlocul unei depresiuni profunde.

Aşadar, de ce nimeni nu propune să treacă la un astfel de sistem? În schimb, toată lumea încearcă să găsească o modalitate prin care grecii să treacă prin această depresiune şi să continue să-şi plătească datoriile neviabile.

Este o adevărată tragedie ce s-a întâmplat cu Grecia. În acest moment, oraşul Boston are o economie mai mare decât întreaga naţiune a Greciei.
Însă, asta se întâmplă atunci când permiţi bancherilor să prindă în capcană datoriei o ţară întreagă.

Sistemele bancare centrale ale lumii sunt proiectate să întreţină spirale ale datoriilor fără sfârşit, care transferă averea în mod sistematic de la oameni, prin intermediul guvernelor, în mâinile celor super-bogaţi.

Uitaţi-vă la ce se întâmplă în SUA. Datoria naţională americană este acum de peste 5000 de ori mai mare decât era atunci când a fost creată Rezerva Federală.

Grecia, Spania, Italia, Portugalia şi restul naţiunilor din lumea occidentală nu au intrat în datorii din greşeală. Acest lucru s-a întâmplat conform unui plan. Si putem vedea ce se întâmplă atunci când sistemul începe să se destrame, dacă privim la ceea ce se întâmplă în acest moment în Grecia şi Spania.

Următoarele puncte reprezintă 11 lucruri care se pot întâmpla atunci când permiţi ţării tale să devină înrobită de bancheri:

1. La un moment dat naţiunile care se îneacă în datorii trebuie să implementeze “măsuri de austeritate” într-o încercare de a rămâne solvabile.

Acest lucru cauzează încetinire economică şi o creştere a şomajului. Vedem acest lucru că se produce în Grecia, Spania şi în mai multe alte ţări în acest moment.

În ultimii patru ani, economia grecească s-a contractat aproape până la 25%. Săptămâna aceasta s-a anunţat că rata şomajului în Grecia a crescut până la 23,1%. Cu un an în urmă era de doar 16,8%.

În Spania, rata şomajului este şi mai mare. Aceasta a atins un prag de 24,6% şi unii analişti se aşteaptă ca aceasta să atingă 30%. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă aceste naţiuni nu ar fi avut o datorie aşa de mare.

2. Progresul economic poate merge de fapt în sens invers într-un sistem care se bazează pe datorii.

În Grecia, un număr mare de cetăţeni au renunţat la maşinile proprii şi au început să folosească bicicletele.

Costurile mari ale taxelor de drum, de combustibil şi reparaţii forţează cetăţenii greci să renunţe la maşini într-un număr din ce în ce mai mare. Potrivit biroului de statistică al guvernului, numărul de maşini de pe drumurile greceşti s-a redus cu peste 40% în fiecare din ultimii doi ani. Între timp, peste 200.000 de biciclete au fost vândute în 2011, mai mult cu aproape 25% faţă de anul precedent.

3. Sistemul tău bancar se va prăbuşi la un moment dat, în mod inevitabil.

Fiecare bulă a datoriei se sparge la un moment dat şi autorităţile din întreaga Europă încearcă cu disperare să nu permită sistemului bancar european să facă implozie totală, Însă, în ciuda eforturilor depuse, oamenii îşi retrag în continuare banii din băncile din sudul Europei într-un ritm alert.

Urmăriţi retragerile ce au loc în Spania.

Ieşirile de capital din Spania s-au mărit de peste patru ori în mai şi au ajuns la 41,4 miliarde de euro, în comparaţie cu luna mai a anului 2011, potrivit cifrelor puse la dispoziţie de banca centrală spaniolă.

Cifrele indică faptul că în primele cinci luni ale anului 2012, un total de 163 de miliarde de euro au părăsit ţara. În timpul aceleiaşi perioade a anului 2011, Spania a înregistrat intrări nete de capital de 14,6 miliarde de euro.

4. În toate ţările cu un sistem bazat pe datorie, taxele vor creşte la un moment la niveluri ridicole.

Atunci când taxa pe venit a fost introdusă în SUA în anul 1913, majoritatea americanilor se aflau în categoria de impozit de 1%. De-a lungul anilor au existat nenumărate promisiuni potrivit cărora taxele vor fi limitate, dar acele promisiuni ajungeau să fie încălcate.

Chiar dacă oficialii oferă “reduceri de taxe” pe de o parte, aceştia reuşesc să strângă pe altă parte câte zece taxe diferite.

Politicienii noştri adoră să inventeze noi moduri de a ne taxa fără să simţim. În Franţa, de exemplu, preşedintele socialist proaspăt ales spune că partidul său plănuieşte să mărească rata de impozitare de top până la 75%.

Totuşi, chiar dacă politicienii noştri ne taxează până la moarte (şi chiar şi după…), cu toate acestea ei tot reuşesc să adune munţi gigantici de datorii.

5. Valuta proprie devine, încet dar sigur, fără valoare.

Majoritatea oamenilor nu realizează acest lucru, dar inflaţia reprezintă o taxă. Fiecare ban pe care îl deţinem momentan într-o bancă îşi pierde constant din valoare. Acest lucru se întâmplă din cauză că într-un sistem bazat pe datorie cantitatea totală de bani şi cantitatea totală de datorie se presupune că va continua să se extindă.

Din momentul creării rezervei Federale, dolarul american a scăzut în valoare cu peste 95%. Acest lucru nu a fost un accident. Valoarea fiecărei valute majore din lume s-a redus constant.

6. Atunci când lucrurile devin suficient de rele, vor începe protestele din stradă.

Aici, este suficient să amintim că în urmă cu câteva săptămâni,  peste un milion de funcţionari publici au ieşit pe străzi, în 80 de oraşe spaniole diferite.

7. Când o economie bazată pe datorie se prăbuşeşte, banii devin tot mai puţini şi deficitele au tendinţa de a se produce.

Priviţi doar la ce se întâmplă în Grecia. Deficitul medical a devenit o problemă serioasă. Următorul fragment face parte dintr-un articol din Bloomberg:

“Mina Mavrou, care conduce o farmacie într-o suburbie de clasă mijlocie în Atena, petrece câteva ore pe zi implorând fabricanţii de medicamente, comercianţii şi colegii să vâneze medicamente pentru clienţi. Medicamentele care ar putea salva vieţi apar pe ecranele farmaciştilor sub formă de “liniuţă”,ceea ce înseamnă că produsele nu se află pe stocul lor sau că aceştia nu pot comanda cât de multe unităţi au nevoie.

“Atunci când vedem linia roşie, ne vine să plângem – spune Mavrou. Situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece”

Cele 12.000 de farmacii care pot fi găsite la aproape fiecare colţ de stradă din oraşele greceşti sunt capilarele bolnave ale unui sistem complex de a obţine tratament pentru pacienţi. Instituţiile ce se ocupă de acest departament au declarat deficite în ceea ce priveşte jumătate din cele mai utilizate 500 de medicamente ale ţării.”

8. Populaţia va deveni atât de disperată încât vor începe să se organizeze în benzi criminale care să jefuiască marile magazine pentru a obţine mâncare şi provizii.

Atunci când oamenii nu au de muncă şi nu îşi pot hrăni familiile se trezesc adesea făcând lucruri pe care nu şi le-au imaginat vreodată că le-ar face.

9. Dacă lucrurile ajung să fie suficient de rele, chiar şi serviciile esenţiale pot începe să îşi sisteze activitatea.

Autorităţile din Grecia sunt îngrijorate în mod legitim că ar putea existaîntreruperi în furnizarea de gaze naturale şi de electricitate. Furnizorii lasă facturile neplătite pentru o perioadă lungă de timp şi într-o zi milioane de greci se vor trezi şi vor observa că alimentarea cu energie a fost tăiată.

Regulatorul de energie al Greciei RAE a declarat pentru Reuters vineri, 10 august 2012, că va cere o şedinţă de urgenţă săptămâna viitoare pentru a avertiza cu privire la un colaps al sistemului ţării de gaze naturale şi electricitate, puternic avariat de datoriile naţiunii.

10. Într-o depresiune economică, mulţi oameni încep să-şi piardă complet speranţa.

Un număr din ce în ce mai mare de părinţi din sudul Europei sunt puşi în faţa unor situaţii atât de disperate încât îşi abandonează copiii.
Următorul fragment este dintr-un articol recenet CNBC:

“Potrivit SOS Villages, o fundaţie de caritate europeană, care încearcă să ajute familii în vederea depăşirii problemelor financiare înainte să se producă abandonul, anul trecut peste 1.200 de copiii din Grecia şi 750 din Italia au fost abandonaţi. Aceste cifre reprezintă un număr aproape dublu faţă de cei 400 abandonaţi anul trecut în Italia şi cei 114 abandonaţi în Grecia în anul 2003.”

11. La fel cum a fost în timpul Marii Depresiuni din anii ’30, există o creştere a sinuciderilor atunci când o economie se prăbuşeşte.

Grecia nu s-a mai întâlnit niciodată cu o rată a sinuciderilor atât de mare. Iar dacă trăieşti în SUA, trebuie să acorzi mai multă atenţie la ceea ce se întâmplă în Europa, deoarece America va trăi în condiţii similare foarte curând.

La fel ca în Europa, americanii au permis să fie înrobiţi de bancheri şi acum suferă consecinţele. Din păcate, majoritatea americanilor nu ştiu cum au ajuns în această situaţie. SUA a acumulat cea mai mare datorie din istoria lumii şi economia se va prăbuşi la un moment dat.

Un studiu a descoperit că 64% dintre toţi americani dispun de mai puţin de 1000 de dolari în contul lor bancar.

Si chiar dacă economia SUA este pe punctul de a intra într-o nouă recesiune economică, majoritatea americanilor încă achiziţionează lucruri inutile şi le plătesc cu carduri de credit pe care nu ar trebui să le folosească.

Dacă vreţi să vă faceţi o idee încotro ne îndreptăm cu toţii, priviţi spre Grecia şi Spania, aceste ţări trec prin iadul economic, şi cu toţii ne vom alătura lor cât de curând. Pregătiţi-vă cât mai puteţi.

Sursa: Financiarul

Sursa: danielroxin.blogspot.ro

Ce sunt aceste energii atat de puternice care rup totul in cale ?

Postat Maria

  

-Doar simte energia alegerilor ! Iesi din energia implicarii ca observator si simte energia care se intampla acum !

-Sunt niste curenti extraordianri de puternici ,ma simt ca intr-un vartej in mijlocul marii ,e ametitor !Aproape ca mi-e frica …

-Nu-ti fie !Simte!

-Vad lumina si intuneric ,curenti enormi ma trag ,ma zapacesc ..ma las purtata de ei ..incetul cu incetul ma duc catre fundul acestei furtuni energetice ..incep sa simt ca lucrurile se linistesc ..Simt si stiu si constientizez ca la fundul apei e intotdeauna liniste profunda !Stau aici !Si parka astept ceva !Privesc in sus si vad ca o tornada la suprafata  in aceasta apa –energie .Mi-e bine jos .ma intreb cum jos poate fi asa liniste si sus atata vijelie ?

-In orice vijelie este si liniste si orice liniste incepe vijelia ,Insa acestea se creaza un ape alta .

 -Cum asa ?

-Simte !

MA uit in jos desi pare ca nu e nimic mai in jos decat mine simt un alt nivel cu propria lui vijelie dar pare organizata .Pare ca o miscare browniana de particule cu un sens anume .nu ma sperie .E ceva ordonat .Revin in locul meu si privesc iar in sus .MA avant cu curaj in vijelia de la nivelul meu .MA simt trasa si smulsa ca si cum ma rup in bucati .Forta e foarte  mare .Simt ca ma innec si ma cobor la fund .

-N-a venit inca timpul sa urci .Poti fi distrusa daca stai mult in zona asta

-Ce sunt aceste energii  atat de puternice care rup totul in cale ?

_Sunt patimile acestui popor .

-Cum asa ?

-Dorinta de libertate care a fost reprimata secole si veacuri navaleste inafara intr-un mod patimas ,salbatec ,chiar violent .Acestea se aduna colectiv .Sunt demonii si ingerii vostri la un loc ca neam .Intunericul si lumina neamului vostru .Acest vartej trebuia sa se produca ,el trebuia sa rabufneasca ,sa se consume ,sa se traiasca ,sa se cosntientizeze pentru ca apoi sa se limpezeasca .

-N-am fost si la revolutie asa ?

-Simte revolutia aia si vei vedea si vei compara

Simt un bloc enorm de piatra ! Ce naiba e asta ? Nu se intampla nimic ..intr-o clipa piatra explodeaza in mii de bucatele ..Explozia elibereaza fiecare particica de piatra si-I confera independenta si libertatea .Dar si separarea …Inteleg insfarsit ! Atunci a fost altfel ! Am explodat spre libertate dar ne-am si separat dintr-un bloc comun .Blocul de piatra numit communism .Separarea .a trebuit sa o traim ,sa o experimentam …pana sa ajungem sa ne separam de ea si sa ne dorim iar o Unitate dar altfel .Una care curge ,una care e maleabila ,una asemanatoare cu apa …in care desi te separi si esti o picatura poti reveni oricand in Apa ta comuna ..ca nor ,ca picur ,ca roua ,ca ploaie ,ca lacrima ..Pricep prin simtire ca am trecut de la o piatra la o apa .Sa fie trecerea de la o era la alta ?Am trecut in era varsatorului parca ..Sa fi fost asta piatra lui Petru  de atunci ?Si cui ii este incredintata Apa de acum ?

Intrebarea simt sa i-o pun Chiar LUI ,Domnului  Hristos .

-Piatra este buna dar si apa este buna .Piatra devine apa mai intai energetic caci de regula pietrele stau in apa si simt apa si mobilitatea ei .Ele isi doresc sa fie apa .Si ajung apa ..I Apa la randul ei isi doreste sa fie foc .Intotdeauna soarele se oglindeste in mari si oceane .RAzele solare se scalda in apa ,se balacesc iar apa isi doreste sa fie soare ,sa fie foc celest .Si devine .Foc .Mai incolo tot asa ..sa ne oprim aici

-CE e focul acesta ?

-E transmutare in primul rand .Alchimizare .E Duh sfant !E soare ,vibratie inalta ,lumina  catalizatoare ,purificatoare ,nascatoare de ceruri noi si pamanturi noi .CAnd soarele isis creste atat de mult vibratia ca acum el insusi se transforma pe deplin si energia si-o transmuta din foc in plasma si apoi pamant ,un nou fel de pamant ,acel de la inceputuri ,Un lut ce-l poti modela si recrea dupa al tau nivel de constiinta ,creator .

-Ok …sa nu ne abatem ..ce se intampla acum la noi in tara ?

-Este vartejul de la suprafata si este linistea dela fund ..

-Si cat timp va fi asa ?Eu ce fac ?Stau aici cuminte jos si privesc in sus ?

-OAre cand tu privesti in sus la stele te framanta grija de a le aranja ?Sau tu te bucuri de stralucirea lor si le contempli ?

-Stai asa !CA stelele nu se invart haotic si se izbesc unele de altele ca energiile din acel tumult de apa ?

-Crezi tu …LA un anumit nivel chiar asa fac .CA nu vezi tu din cauza distantei e altceva .Crede-ma ca nici tumultul din apa ta nu este vazut din cer .Distanta te pacaleste usor

-Bine .bine care e idea ?
-Stai in zona ta de confort interior.evolutia se intampla oricum cu sau fara tine .Poti fi oriunde doresti la fund,in cer,mai sus ,mai jos ,in alt spatiu ..cam in asta sta liberul arbitru dar nu uita !Toate se intampla oricum indifferent cum te-ai pozitiona! Acest puzzle creator se face oricum indifferent de cum pui tu piesele ..

-Nu stiu ce sa zic …credeam ca-I altfel..ca pot allege ,crea ,altceva ..Eu ..nOi ..toti

-Ti-am mai spus !Nimic nu este cu adevarat nou pt creatie .Nu exista Nimic care sa nu fi fost creat deja!!!!!!!Doar constiinta voastra e alta .Piatra ,apa,focul ,plasma ,pamantul ,aerul ,acestea sunt stari de constiinta .Acestea au fost si sunt voi insa le constientizati acum si credeti ca le creati dar deja sunt .Doar le re-descoperiti ! Nu lasati egoul sa creada ca inventati roata la caruta .Nu !

-Pentru  vindecare ce ne spui ?

-La fel ! Tumultul de la suprafata corpului fzic isi face treaba lui .Nu va place,nu stati in el ci in interiorul vostru sacru .Stati la fund ! In Inima ,in centru ,in 0 cum vreti sa-I spuneti !

-Si asa ma vindec ?

-Nu dar te transformi

-Ahhh razi de mine …Jana n-a murit ci  se transforma ?
-Cam asa ceva …glumesc da …din interior incepe vindecarea .Si incepe lasand-o sa-si faca treaba .Doar priviti-o dinauntru inafara .Sau de jos in sus .Incercati !SImtiti!

Multam !

Anca Todirica - Iasi

Sursa: eulinterior.blogspot.ro

Ţara unde s-a inventat capitalismul a ajuns la concluzia că doar prin naţionalizarea totală a RBS poate determina banca să reia finanţarea economiei

Autor: Ioana Nita

George Osborne, ministrul de finanţe al Marii Britanii. Foto AFP

În pofida oricăror concepte ale eco­nomiei de piaţă, guvernul de la Londra ia în considerare naţionalizarea totală a Royal Bank of Scotland (RBS), una dintre cele mai mari bănci britanice, pentru a forţa astfel instituţia să-i acorde mediului de afaceri finanţarea de care are atâta nevoie.

Miniştrii cabinetului discută cu privire la alocarea a cinci miliarde de lire sterline (6,33 miliarde de euro) de la buget pentru a achiziţiona participaţia de 18% necesară pentru a deţine în totalitate controlul RBS, dar George Osborne, ministrul de finanţe, nu este de acord, scrie publicaţia Financial Times.

Faptul că miniştrii iau în considerare propunerea, ceea ce ar însemna ca responsabilitatea activelor toxice ale băncii să devină a contribuabililor, arată cât de enervaţi sunt aceştia de barierele pe care ei cred că băncile le pun în calea finanţării economiei.

Guvernul crede că diferitele scheme ale ministerului de finanţe de a stimula creditarea bancară nu au funcţionat, iar "forţarea" băncii RBS de a acorda mai multe credite este singura soluţie de a pune băncile în mişcare.

Acest lucru ar însemna dirijarea de către stat a băncilor pentru ca acestea să mărească creditarea pentru companii, fapt ce i-ar putea determina pe ceilalţi acţio­­nari să ia măsuri legale. În consecinţă, potrivit unor miniştri, singura soluţie este ca statul să cumpere participaţiile celorlalţi acţionari.

"Aceasta este o discuţie care are loc mereu", a afirmat un oficial al gu­vernului, iar un alt reprezentant al executivului a menţionat că solicitările pentru naţionalizarea totală a RBS au crescut după publicarea datelor de­zastruoase ale creşterii economiei britanice din cel de-al doilea trimestru, dar şi din cauza problemelor pe care le are RBS în a-şi curăţa bilanţul.

Cu toate acestea, persoane apro­piate instituţiei de credit au precizat că naţionalizarea totală a RBS este puţin probabilă. Aceştia s-au întrebat, de asemenea, cum va obliga guvernul banca să împrumute mai mult micile întreprinderi fără să împovăreze contri­buabilii cu riscuri excesive.

Această măsură ar fi o schimbare completă a politicii guvernamentale faţă de când a cumpărat prima participaţie la RBS în 2008. Miniştrii au insistat ca banca să îşi continue activitatea ca entitate comercială.

RBS a anunţat pierderi de 1,5 miliarde lire sterline (1,9 miliarde euro) înainte de plata impozitelor pentru primele şase luni ale anului, acestea fiind cauzate de creşterea datoriilor şi de provizioanele pentru despăgubirea clienţilor afectaţi de colapsul sistemului IT al instituţiei. Din cauza prăbuşirii sistemului informaţional, compania va încasa una dintre cele mai mari amenzi, de câteva zeci de milioane de lire sterline. De asemenea, banca se află şi în mijlocul scandalului privind mani­pularea dobânzilor Libor.

Ministerul de finanţe rămâne ostil cu privire la ideea naţionalizării totale. "Ne-am angajat să redăm sănătatea băncii RBS astfel încât aceasta să poată sprijini economia britanică în viitor, iar actuala strategie încearcă să înde­plinească acest obiectiv. Politica gu­vernului a avut ca scop încă de la început ca RBS să aparţină din nou sectorului privat, însă acest lucru se va întâmpla doar când aceasta va oferi plusvaloare pentru banii contribuabililor."

Reprezentanţii RBS au susţinut în mod repetat că acordă credite micilor întreprinderi atât cât îşi permite, fără să îşi asume riscuri mari. Aproximativ jumătate din noile credite acordate de RBS anul trecut au fost direcţionate către întreprinderile mici şi mijlocii.

Sursa: www.zf.ro