Se afișează postările cu eticheta UMANITATII. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UMANITATII. Afișați toate postările

vineri, 19 aprilie 2013

Ioan Savu – Nu vedeţi că totul se îndreaptă spre controlul absolut al individului şi spre îngenuncherea lui?


 Lumea în care trăim, se îndreaptă într-o direcţie greşită. Asta e tot mai evident, pentru tot mai mulţi oameni. Mulţi dintre cei cărora le pasă, se întreabă cum a fost posibil să ajungem aici? Totul s-a petrecut pas cu pas, îndepărtându-ne încet, încet, de calea firească a vieţii.
Oamenii nu mai au o viaţă normală de familie, nu se mai ocupă de copii, de nepoţi. Serviciul, afacerea sau viaţa publică, ne mănâncă cea mai mare parte din timpul unei zile. Ne-am croit un model de viaţă greşit. Scara noastră de valori e falsă.
E posibil ca şi lucrurile materiale să ne aducă bucurii. Ne dorim o maşină, o casă, un aparat, o mâncare gustoasă, o funcţie importantă, etc şi ne bucurăm când reuşim să le avem. Cred că nu e nimic rău în asta. E de dorit şi e bine să ne ducem viaţa în bucurii. şi lui Dumnezeu îi place asta, că doar e un Dumnezeu al bucuriei, al iubirii.
Nu cred totuşi că aceste tipuri de bucurii, înseamnă trăiri profunde. Nu pot aceste tipuri de bucurii şi alte asemenea lor să fie comparate cu bucuria de a fi împreună cu familia, de a-şi strânge în braţe soţia, de a ţi se naşte un copil, de a-i auzi gânguritul, de a fi de faţă la primii lui paşi, de a ţi se spune mama, tata, bunu sau buna, şi mai târziu, când spun prima poezie, sau au primul rol într-o piesă la “Grădi”, apoi la şcoală, cu bastonaşele şi tabla înmulţirii…
Ori după ce mai cresc, îngrijorarea trecerii unor examene, primele importante din viaţa lor, după ce au o prietenă sau un prieten, Doamne câte frământări ai împreună cu ei, încercând să-i sfătuieşti, sau făcându-te că nu ştii, dar fiind atent la reacţiile şi relaţiile lor… Apoi pregătirea pentru căsătoria, pe care uneori, când e prea devreme, o mai amâni un pic, convingându-i să facă logodna, şi să mai stea aşa un an…
Cu ce poţi compara fragilitatea şi nevinovăţia unui copil sau nepot pe care îl ţii în braţe, ochii aceia mari şi senini cu care te priveşte şi în care se întrevede Profunzimea şi Taina Cerurilor? Doamne, şi atunci când se lipesc de tine, pupându-te pe obraz, te topeşti!
Am meditat de multe ori pe această “Taină a căsătoriei”, într-un firesc al vieţii trăite conform legii firii, tinerii soţi îşi jertfesc cu bucurie cei mai frumoşi ani ai tinereţii pentru generaţia care vine, pentru că viaţa, aşa cum ne e dată pe Pământ, să dăinuiască! Dar câte bucurii şi împliniri îţi aduce această jertfă, şi cum să nu-ţi aducă, dacă te înscrii şi faci parte din Planul Divin pentru Pământ. Că doar e un Dumnezeu al Vieţii, al perpetuării ei!
Pe cale de consecinţă, dacă în mod voit faci altfel, cu tine însuţi sau constrângându-i ori stimulându-i pe aţii să facă aşa, înseamnă că te situezi în tabăra potrivnică Domnului ! Atunci ai trăit degeaba, viaţa ce ti-a fost dată pentru a te apropia de Dumnezeu, ai folosit-o nefericit, îndepartându-te de El.
Suntem fiecare dintre noi, într-o fuga continuă, în criză de timp, fugăriţi de propriile opţiuni greşite. Greşeala nu e că ne bucurăm şi de lucrurile materiale, ci că ne bucurăm în primul rând, sau mai grav, ne bucurăm numai de lucrurile materiale! Constatăm cu durere că mulţi dintre tinerii de azi, mai ales femeile, pun mai mare pret pe carieră, decat pe familie ! Sacrificând cea mai mare parte a unei zile, aproape a fiecărei zile, chiar şi sfârşitul de săptămână la serviciu, nu mai au timp să-şi facă o familie. Sau dacă au totuşi o familie, unul sau fiecare din cei doi îşi va trăi practic viaţa “în alte anturaje”, la serviciu sau “la partid”, unde se nasc alte afinităţi şi interese, în detrimentul firescului, al căsniciei, aceasta pierzându-şi viabilitatea.
La noi în Banat, e o doină a cărei cuvinte spun: Unii oameni tare-s prosci/ Ei nu ştiu că-n lume-s gosci/ Strânge omul ca furnica/ Ş-ân groapă nu ia nimica. Patru scânduri prinsă-n cui/ Îs averea orşicui!
Asta nu înseamnă să trăim săraci lipiţi, dar se cuvine să avem o corectă perspectivă asupra propriei vieţi, asupra lucrurilor cu adevărat importante, a ierarhizării corecte a necesităţilor şi dorinţelor, a opţiunilor, a unei scări de valori corecte. E valabil acest lucru şi pentru ce prezentăm ca valoros celorlalţi şi, de multe ori ca beneficiari ai unei poziţii sociale de conducere, impunem celorlalţi.
Modelele de viaţă importate, le înghiţim pe nemestecateTot ce vine din Occident şi mai ales din America, ni se pare tabu. E bine să învăţam unii de la alţii, indivizi sau popoare, dar cu discernământul şi bunul simţ creştin. Atunci când căile şi metodele evident falimentare la ei în plan uman sau social, ni le impun ca fiind “căi de urmat”, să şi le ţină lor! Se închină de fapt, unui singur Dumnezeu, Banul! Pentru asta, toate eforturile şi învăţăturile lor manageriale au ca scop şi duc spre un singur lucru – maximizarea profitului prin eficienţă maximă! Pare OK. Dar ia uitaţi-vă la ce a dus la ei:
- Peste 50% din familii sunt dezbinate,
- Consumul de droguri şi criminalitatea, în rândul copiilor şi al tinerilor e o plagă socială, a devenit endemică!
- Protecţie socială “0″
- Capcanele aruncate de Bănci şi cei din spatele lor, prin diferite “oferte tentante”, au lăsat mulţi oameni în stradă,
- Banii electronici ce scapă de controlul structurilor statale, sunt înmulţiţi şi manipulaţi discreţionar de cei ce vor de fapt să controleze lumea!
- etc.
Vi se pare o direcţie bună, un exemplu demn de urmat? Nu vedeţi că totul se îndreaptă spre controlul absolut al individului şi spre îngenuncherea lui?

Cu ani în urmă, vreo 30, am găsit aruncată, o carte, groasă, cu coperte tari, în pânză roşie. Am răsfoit-o, era editată prin 1952, parcă, şi se numea “Probleme economice ale URSS”. Autor I.V. Stalin. Scria acolo, printre altele: “… dacă ţăranul sovietic mai are pe lângă casă, un mic lot de teren pe care cultivă legume, zarzavaturi şi fructe pentru consum propriu, excedentul vânzându-l pe piaţa liberă, nu putem spune că am făcut Revoluţia în Agricultură! Dacă ţăranul sovietic, are pe lângă casă o vacă sau o capră ale căror produse le foloseşte pentru consumul propriu, iar excedentul îl valorifică pe piaţa liberă, nu putem spune că am făcut Revoluţia în Agricultură! … “
Îmi amintesc apoi de perioada comunistă, în România, când Ceauşescu dorea să facă în fiecare cartier câte o Cantină mare în care să mănânce toţi oamenii, urmând să dispară produsele alimentare din comerţ, pentru o eficienţă mai bună de utilizare a lor, fără risipă. în Bucureşti chiar s-au construit Circurile Foamei! (ce-au devenit apoi, anii ăştia, Mall-uri). Totul era centralizat – curentul, apa, căldura. Mâncarea era oricum raţionalizată, la cartelă, dar se dorea un control şi mai puternic al individului, o dependenţă mai mare de Sistem, ce se dorea a fi Absolută!
Acum mă uit în jurul meu, văd şi simt că se urmăreşte acelaşi lucru, mai perfid, cu mijloace la îndemană mai eficiente, organizate la nivel planetar, cu pârghii multiple. Gândiţi-vă la impunerea plăţilor electronice, a cardurilor şi dorinţei de eliminare a plăţilor în moneda fizicăDincolo de comoditatea aparentă a plăţilor electronice, pericolul ce ne paşte e uriaş! Nefiind constrânşi de rigorile clasice ale acoperirii vechi în aur şi cele noi în bunuri şi servicii, pot declara oricâţi bani electronici, pot îmbogăţi sau sărăci oricând şi pe oricine. Dacă eşti incomod şi nu te supui, îţi suspendă cardurile şi conturile şi te blochează total. Nu vei putea exista în afara sistemului controlat! Nu-ţi vei mai putea plăti telefonul, curentul, gazul, apa, televizorul, combustibilul la maşină, şcoala copiilor, nu vei mai putea merge cu mijloacele de transport în comun, nu te vei putea deplasa cu niciun fel de mijloc de transport pe distanţe scurte sau lungi, nu vei putea să-ţi cumperi mâncare şi îmbrăcăminte, etc., nimic de fapt. Depinzi în totalitate de Sistem!
Dacă vi se pare că exagerez, uitaţi-vă cum au evoluat şi evoluează lucrurile! Umanitatea nu poate să-şi permită existenţa unei singure variante, şi aceea fiind controlată de oameni care au dovedit că sunt fără Dumnezeu!!! Toate acestea sunt implementate de “cozi de topor”, vorba unui demnitar sovietic : “N-avem noi atâtea topoare, câte cozi găsim la voi!”. Aşa şi acum, prin atragerea în diverse “Societăţi Discrete”, în oferirea de posturi de conducere “în multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri”, posturi în organismele internaţionale, toate acestea şi multe altele, plătite cu Neamul şi cu ţara iar mai nou şi cu Limba. Desigur, cu motivaţii bine fundamentate! Pentru a nu supăra pe “Big Brother”, unul sau altul, nu?
Gandiţi-vă că se doreşte, evident tot în numele eficienţei maxime, înlăturarea gospodăriilor ţărăneşti, cu produse naturale şi sănătoase, şi impunerea unor ferme mari, cu produse nesănătoase şi fără gustMicii producători ce aveau o oarecare independenţă, trebuie să dispară, că se pot sustrage sistemului controlat şi nesănătos! Pământul vor fi nevoiţi să-l vândă pe bani puţini altora, de preferinţă străini, ce-l vor cultiva cu plante tehnice, sau folosite pentru combustibili ori altele! Nu există pentru ei, în această ţară, soluţii economice de stat, planuri de sprijin şi încurajare pe termen scurt, mediu şi lung. Ei sunt doar ai ţării, fac parte din neamul ăsta! Produsele alimentare de import, subvenţionate direct sau indirect acolo, pline de “E”- uri, vor fi singurele la îndemană pentru săracii noştri. Populaţia îmbolnăvită, va fi tratată doar cu produsele farmaceutice de sinteză, ale multinaţionalelor, nu? şi cu vaccinurile pline de diverse tulpini de viruşi altoiţi unii cu alţii, impuse nouă, pentru binele nostru! Adevărate bombe împotriva vieţii, nu vă amintiţi?

Industria a fost anihilată. E adevărat că dotarea tehnologică era deficitară, dar şi unităţi economice noi, ce au fost dotate la standarde la zi, s-au făcut una cu pământul, fără a fi lăsate să producă un minut! Mai ţineţi minte cum a fost modificat Mersul Trenurilor în aşa fel încât să le fie imposibil oamenilor să mai facă naveta, să ajungă la serviciu?
Privind în urmă la anii ce-au trecut, vedem clar că prin “cozile de topor” ce au făcut legile şi au condus ţara în aceşti 21 de ani, s-a urmărit o strategie clară, dar nefastă pentru România şi români! Cât de naivi am putut să fim, am mers ca nişte viţei la tăiere!
N-avem căi de comunicaţie modernizate, din resturile rămase de la furturile făcute de diverşi băseşti şi berceni, blesteme ale acestui popor, plătim cei mai mulţi bani din Europa, pe km de drum, făcut prost şi aşa! Mai ţineţi minte? – “Aici sunt banii dumneavoastră”. Era adevărat, erau şi acolo, în acele table plătite în Elveţia cu 50$ pe bucată! Calea ferată dusă la ruină şi materialul rulant vândut la kilogram în străinătate, ca fier vechi!
Resursele subsolului concesionate pe nimic, pentru comisioane grase. Pădurile prăduite, rase de pe dealuri şi munţi, expunând aşezările omeneşti la inundaţii şi dezastre. Lemnul vândut evident ca materie primă, sau cu minima prelucrare, dupa ce au fost închise fabricile de mobilă. Parlamentari şi guvernanţi ce s-au comportat cu această ţară ca armate de ocupaţie! Simbriaşi ai Diavolului! Patrimoniul cultural şi spiritual al neamului, distrus! Uitaţi-vă la Roşia Montană! Atentat la Fiinţa Neamului, la Istorie, Biserică, învăţământ şi Limbă!

România arată ca după un război. Cu industria în ruine, cu pământurile nelucrate, cu drumurile pline de gropi, cu oameni flămânzi, milioane de români pribegiţi care pe unde, copii rămaşi fără părinţi, boală şi, de multe ori deznădejde! Da, sunt efectele unui război, dar nu unul clasic, ci unul mult mai perfid, unde târziu îţi dai seama că aparentul şi atat de doritul de tine aliat, dorea de fapt să te extermine! şi făcea totul pentru asta, zâmbindu-ţi şi bătându-te amical pe umar! Un război cu efecte pe generaţii! E războiul cu cei fără Dumnezeu, marea finanţă mondială şi cei ce o manevrează! E războiul cu “prietenul” FMI, de exemplu, ce pune pumnul în gura României şi românilor, folosindu-şi “cozile de topor” de la cele mai înalte nivele decizionale, pentru ca sute de mii, poate milioane de oameni să fie ameninţaţi a fi aruncaţi în stradă de bănci!

Până când fraţi Români? Ne întrebăm până când îi mai îngăduie Dumnezeu? Îi îngăduie până când noi îi suportăm şi le permitem să se hrănească din Suflul Neamului, batjocorindu-ne strămoşii, îngenunchindu-ne pe noi şi vânzându-ne viitorul copiilor şi nepoţilor noştri!
E vremea să facem ceva, să ne unim voinţa şi puterea, şi sunt convins că putem, dar curăţând înainte, acum, de acum chiar, toate aceste ticăloşii ce mai sălăşluiesc încă şi în mulţi dintre noi. Trebuie să plecăm pe acest drum curaţi, sau să rămânem înlanţuiţi în tarele noastre de caracter, manifestate de fapt, pe termen lung, în folosul altora, plătind cu ţara!


Trebuie să avem grijă, că risipând truda strămoşilor, manifestându-ne ca nişte nedemni, şi iresponsabili, Darul acesta de la Domnul, această ţară Minunată, se va lua de la noi şi se va da altora!
Ioan Savu – Timişoara, noiembrie 2010
Savu
La Buziaș, 700 din cei 7000 (!!!) de locuitori ai orașului, au mărșăluit în 4.04.2013 împotriva exploatării gazelor de șist.

Sursa: gandeste.org

luni, 1 octombrie 2012

BILL COOPER - Inceputurile umanitatii (1.10.2012)


Bill Cooper - Mystery Babylon (1993)
 00 - Dawn Of Man

Va prezentam astazi ”primul episod din seria Mystery Babylon realizata de catre William Milton Cooper, cunoscut deasemenea sub numele de Bill Cooper, in anul 1993 in cadrul propriei emisiuni de radio intitulata “The Hour Of The Time”.
     Mystery Babylon este o serie de emisiuni ce demasca secretele unor societati secrete infiintate pe baza doctrinelor anticelor “Scoli al Misterelor” de origine Babiloniana asa cum ar fi Masoneria, Ordinul Cavalerilor Templieri, Societatea Skull & Bones si multe altele. Bill Cooper incearca sa elucideze mistere ce au supravietuit miilor de ani si ii arata pe cei care au stat in spatele acestor culte ale misterelor atat in lumea antica cat si in prezent.  Pe parcursul a peste 40 de emisiuni ce insumeaza multe ore veti putea invata si intelege ce este si ce a fost in mintea celor ce au influentat lumea in care traim astazi” .. SURSA http://foculrenasterii.blogspot.ro/
Bill Cooper este unul dintre primii teoreticieni ai conspiratiei care a incercat sa patrunda in mintea elitelor oculte care conduc din umbra aceasta lumea. Interpretarile lui lasa loc subiectivismului insa este un punct de vedere ce merita investigat mai ales ca Bill a fost ucis prin impuscare in 5.11.2001 dand astfel un plus de credibilitate teoriilor lui. In 28.062001, deci cu putin timp inainte de evenimentele de la 11 sept, a demascat incercarea manipulatorie a presei de a-l scoate responsabil pe Bin Laden pentru un eventual atac asupra Americii (ascultati emisiunea in limba engleza aici) .
In ceea ce-l priveste pe Satan si pe Lucifer si viziunea aceasta crestina asupra subiectului am mai vorbit despre asta pe blog si ne repetam: pentru noi Satan vine mai degraba, de la Saturn (care în engleză de ex. se citeşte Sætərn, cu un r mai putin accentuat si astfel suna extrem de similar) şi care în astrologie, are din cele mai vechi timpuri, mai vechi decât creştinismul, simbolistica agentului materialităţi, principiului limitării şi al individualizării, deci al apariţiei egoului, zeul distrugerii, bătrânul timp, plumbul, densitatea. Satana mai poate fi ascoiat si cu sarpele (reptilianul, draconianul, dracul) Shietan, care a oferit cunoasterea intelectuala (lumina cunoasterii - pe Lucifer - simbolul planetei Venus, lumina diminetii, focul in viziunea lui Cooper) lui Adam si Eva (posibil primii umani modificati genetic de reptilieni) si astfel i-a coborat in minte, in dualitate ... sau cu Seth, zeul intunericului din mitologia egipteana ... Existenta acestuia ca o entitate aproape egala cu Dumnezeu in putere este o idee a oamenilor din trecut, daca este sa ne raportam la teoria extraterestrilor antici. Daca un extraterestru ar fi venit pe pamant in trecut ar fi fost luat drept zeu. Existenta acestuia este posibila, dar nu ca o entitate cu puteri dumnezeiesti, ci mai degraba ca un extraterestru, cel mai probabil un reptilian din constelatia Alpha Draconis,  cu tehnologii avansate si capacitati mentale sporite. Consideram posibila existenta conspiratiei reptiliene impreuna cu micii cenusii si a altor specii extraterestre recesive pentru inrobirea pamantului si distrugerea civilizatiei umane. Asadar nu negam existenta lui Satan, ci a povestii mitologice pe care acesta a imbracat-o in mintea oamenilor de-a lungul milenilor.  SerialulStargate are mult adevar in el pentru cine are ochi sa vada ... Entitatea Anubis din film poate fi o reprezentare a acestor reptilieni care au capacitate de translatie interdimensionala.
Revenind la filmul de azi, in el se analizeaza simbolistica filmului „2001 - A space Odyssey” din anul 1968, un film realizat de Stanley Kubrick. O alta interpetare a filmelor lui Kubrick gasiti si in articolul  Kubrick's Odyssey (2011)  - Secrets Hidden in the Films of Stanley Kubrick - Part One: Kubrick and Apollo . Ar fi multe de spus insa va mai lasam si pe voi sa ganditi si sa trageti concluzii ...

Multumim celor de la fumsioglinizi.info pentru traducere ...

VEDEȚI FILMUL TRADUS, AICI:





Aceste filme sunt OPEN SOURCE.

marți, 24 iulie 2012

BINE DE STIUT...


"Dacă vă întrebaţi care este momentul în care a început toată această poveste a manipulării umanităţii şi a liniilor genealogice care orchestrează Marea Operă, ar trebui să ne întoarcem probabil în timp cu sute de mii de ani. Cu cât am studiat mai mult această problemă de-a lungul anilor, cu atât mai evident mi-a devenit faptul că originea liniilor genealogice şi a planului de preluare a controlului planetar nu are legătură cu planeta noastră, ci cu una sau mai multe rase provenite din alte sfere sau dimensiuni ale evoluţiei. Altfel spus, este vorba de extratereştri. Dacă mai aveţi încă îndoieli în privinţa existenţei vieţii extraterestre, vă supun atenţiei câteva cifre simple. Soarele nostru nu este decât una din cele circa 100 de miliarde de stele din această galaxie. Sir Francis Crick, laureatul premiului Nobel, afirmă că în universul nostru există aproximativ 100 de miliarde de galaxii, din care numai în galaxia noastră există cel puţin un milion de planete care pot susţine viaţa în forma pe care o cunoaştem noi. Gândiţi-vă la ce număr am ajunge dacă am extrapola aceste date la scara întregului univers, ca să nu mai vorbim de celelalte dimensiuni ale existenţei, aflate în altă gamă de frecvenţă decât cea percepută de simţurile noastre. Dacă am naviga cu viteza luminii (300.000 de kilometri pe secundă), ne-ar trebui 4,3 ani ca să ajungem până la steaua cea mai apropiată de sistemul nostru solar. Această cifră spune multe despre nivelul de îndoctrinare a oamenilor, cărora li s-a băgat în cap că viaţa extraterestră este o prostie, în timp ce ideea că viaţa a apărut exclusiv pe această planetă minusculă din univers este considerată o idee credibilă! Este suficient să examinăm structurile complexe care existau pretutindeni în lume în antichitate pentru a ne convinge că încă din acele vremuri pe pământ se afla o rasă avansată. Ni se spune pe toate canalele că în acele vremuri nu existau pe planeta noastră decât rase primitive (prin comparaţie cu umanitatea modernă şi cu nivelul tehnologic actual), dar această afirmaţie este de-a dreptul ridicolă. La fel ca în toate domeniile ştiinţei oficiale, estabilshment-ul istoricilor şi arheologilor inventează propriile sale teorii, le consideră fapte incontestabile şi ignoră dovezile copleşitoare care atestă că aceste teorii sunt greşite. Scopul acestor „oameni de ştiinţă” nu este de a educa, ci de a îndoctrina. Toţi cei care nu se conformează liniei oficial acceptate a istoriei sunt izolaţi de restul istoricilor şi arheologilor, care fie ştiu că slujbele, reputaţia şi fondurile pe care le primesc depind de susţinerea versiunii oficiale, fie pur şi simplu nu văd mai departe de lungul nasului. Acelaşi lucru este valabil în privinţa tuturor profesiunilor „intelectuale” şi educaţionale.
Pe întreaga planetă există structuri uluitoare clădite cu mii de ani în urmă, care nu ar fi putut fi create decât cu o tehnologie cel puţin egală cu a noastră (de multe ori superioară). La Baalbek, o localitate situată la nord-est de Beirut, în Liban, trei blocuri masive din piatră, fiecare cântărind 800 de tone (!), au fost mutate cu cel puţin 600 de metri şi poziţionate vertical, la baza unui zid stâncos. Povestea s-a petrecut cu câteva mii de ani înainte de Christos! Un alt bloc de piatră din apropiere cântăreşte aproximativ 1000 de tone (greutatea a trei avioane cu reacţie). Cum a fost posibil ca nişte greutăţi atât de mari să poată fi mutate în acele vremuri îndepărtate? Istoricii oficiali nu doresc să răspundă la asemenea întrebări, ştiind unde ar conduce răspunsurile. Cărui constructor modern i s-ar putea cere să facă aşa ceva? „Să fac CE!? ar striga el. Eşti nebun”. În Peru există misterioasele Linii Nazca. Oamenii acelor timpuri au înlăturat pământul colorat de la suprafaţă, scoţând la iveală un strat de pământ alb. Prin această metodă incredibilă au creat imagini uriaşe de animale, peşti, insecte şi păsări. Unele sunt atât de mari încât nu pot fi văzute în întregime decât de la 330 de metri altitudine! În mod evident, cunoaşterea care a permis construirea minunilor de la Nazca, Baalbek, Marea Piramidă de la Gizeh şi alte asemenea structuri uimitoare nu putea proveni decât de la o rasă avansată, care trăia în acele vremuri în mijlocul unei populaţii mult mai primitive. Textele din Vechiul Testament şi din alte lucrări, precum şi întreaga tradiţie orală a antichităţii, descriu această rasă sub denumirea de „zei”. Aud tot timpul diferiţi credincioşi creştini negând că Biblia pomeneşte ceva de „zei”. În realitate, Vechiul Testament abundă de asemenea referiri. Cuvântul „Dumnezeu” folosit frecvent în acest text este o traducere a unor expresii care însemnau „zei”, la plural (de pildă, Elohim şi Adonai). Nu este deloc greu de înţeles că fiinţele care puteau realiza opere tehnologice de o asemenea amploare erau privite în acele timpuri drept „zei” de către oamenii care nu puteau înţelege această cunoaştere avansată. Prin anii 30 (în secolul nostru), aviatorii americani şi australieni au aterizat în nişte zone îndepărtate din Noua Guinee pentru a aproviziona trupele din zonă. Băştinaşii, care nu văzuseră în viaţa lor un avion, au crezut că aceştia erau zei şi au făcut din ei nucleul unei noi religii. Cu atât mai dramatic trebuie să fi fost acest fenomen în lumea antică invadată de fiinţe venite din alte sisteme stelare sau dimensiuni, care au coborât pe pământ în navele lor infinit mai avansate decât tot ce există la ora actuală (cel puţin, conform versiunii oficiale!). Un influx tehnologic provenit din afara planetei sau dintr-o altă sursă ar fi singura explicaţie a marii majorităţi a „misterelor” pe care istoricii oficiali le tratează astăzi printr-o tăcere asurzitoare. Numai în acest fel pot fi explicate incredibilele trăsături ale construcţiilor antice, dar şi misterul inexplicabil al unor civilizaţii precum cea egipteană şi cea sumeriană (ţinutul Shinar de care vorbeşte Biblia), care au apărut la apogeul înfloririi lor şi abia ulterior au început să decadă, deşi cursul normal al evoluţiei ar fi fost să înceapă de pe un nivel inferior şi să avanseze lent, printr-un proces de învăţare şi acumulare de experienţe. Nu putem avea nici o îndoială că în acele vremuri s-a produs o infuzie de tehnologie avansată, care mai târziu s-a pierdut. În toate culturile lumii există texte şi legende străvechi care descriu „zeii” ce au adus cu ei această cunoaştere avansată. De pildă, numai în acest fel poate fi explicat misterul fenomenalelor cunoştinţe de astronomie pe care le deţineau popoarele din antichitate. Există nenumărate legende în întreaga lume care vorbesc de o Epocă de Aur a umanităţii, distrusă de un cataclism şi urmată de o „cădere a omului”. Iată cum a descris lumea de dinainte de „cădere” poetul grec Hesiod:
Oamenii trăiau la fel ca şi Zeii, fără vicii sau pasiuni, fără conflicte şi fără să muncească din greu. Trăind în armonie cu fiinţele divine (extratereştrii?), ei îşi duceau zilele în linişte şi pace, într-o societate fără inegalităţi, uniţi prin iubire şi respect reciproc. Pământul era mai frumos atunci decât astăzi, producând în mod spontan o mare varietate de fructe. Oamenii şi animalele vorbeau aceeaşi limbă şi conversau unii cu ceilalţi (în mod telepatic). Nu sufereau de bolile bătrâneţii, iar trecerea în lumile vieţii superioare se făcea lin şi fără durere, ca şi cum ar fi adormit.
Oricât de utopică ar părea această imagine, există nenumărate texte în toate culturile antichităţii care descriu lumea din acele vremuri îndepărtate în termeni similari. Noi nu vom putea recrea lumea de atunci decât dacă ne vom schimba felul de a gândi şi de a simţi. Cele mai explicite relatări privind rasa avansată se găsesc pe câteva zeci de mii de tăbliţe din lut descoperite în anul 1850 la circa 400 de kilometri de Bagdad, în Irak, de Sir Austen Henry Layard, un arheolog britanic care făcea săpături în ruinele Ninivei, capitala Asiriei. Locul este situat în apropiere de oraşul irakian modern Mosul. Au urmat apoi şi alte descoperiri în această regiune, care corespunde Mesopotamiei de altădată. Sursa primordială a acestei cunoaşteri nu erau asirienii, ci sumerienii, o populaţie despre care se crede că a trăit în această regiune între anii 4000 şi 2000 î.Ch. De aceea, mă voi referi în continuare la aceste tăbliţe din lut ca la Textele sau Tăbliţele Sumeriene. Deşi sunt considerate una din cele mai mari descoperiri arheologice din toate timpurile, la 150 de ani după scoaterea lor la lumină acestea continuă să fie ignorate de istoria şi de sistemele de educaţie convenţionale. De ce oare? Pentru un motiv cât se poate de simplu: demolează versiunea oficială asupra evenimentelor istorice. Cel mai faimos traducător al acestor tăbliţe este savantul şi autorul Zecharia Sitchin, un istoric care cunoaşte sumeriana, aramaica, ebraica şi alte limbi antice din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Acesta a studiat cu atenţie şi a tradus Tăbliţele Sumeriene, ajungând la concluzia că ele descriu extratereştri. Alţi cercetători afirmă că Sitchin s-a folosit de o variantă ulterioară a limbii sumeriene pentru a traduce una anterioară (mai veche), aşa că traducerea lui nu este corectă în proporţie de 100%. După părerea mea, principalele lui ipoteze sunt corecte, fiind sprijinite de numeroase alte dovezi şi relatări, dar mă îndoiesc că toate detaliile pe care le oferă sunt autentice. Am convingerea că o bună parte din interpretările lui Sitchin sunt îndoielnice, deşi sunt absolut de acord cu concluziile sale generale. Conform traducerii sale (confirmate de cele ale altor traducători), tăbliţele afirmă că civilizaţia sumeriană, din care derivă numeroase tendinţe ale societăţii moderne, a fost „un dar al zeilor”. Nu este vorba de nişte zei mitologici, ci de fiinţe concrete, care trăiau printre oamenii acelor timpuri. Tăbliţele îi numesc pe aceşti zei AN.UNNAK.KI (Cei care au venit din cer pe pământ) şi DIN.GIR (Cei Puri, coborâţi din rachetele lor zburătoare). Numele Sumerului era KLEN.GIR (Ţara Domnului Rachetelor Zburătoare, sau Ţara Celor care Privesc, conform traducerii lui Sitchin). Străvechiul text cunoscut sub numele de Cartea lui Enoh îi numeşte şi el pe zei „Privitorii”, la fel ca şi vechii egipteni. Expresia egipteană care îi desemnează pe zei este Neturu, care se traduce chiar prin „Privitorii”. Textele egiptene afirmă şi ele că zeii au venit în vasele lor celeste.
Tăbliţele afirmă că Anunnaki au venit de pe o planetă numită Nibiru, (Planeta Încrucişării), despre care Zecharia Sitchin crede că are o orbită eliptică de 3600 de ani, care începe undeva între Jupiter şi Marte şi se extinde foarte departe în spaţiul cosmic, dincolo de Pluto. Ştiinţa modernă a identificat un corp ceresc pe care l-a numit Planeta X, situată dincolo de Pluto şi despre care se crede că face parte din sistemul nostru solar. Pe de altă parte, o orbită eliptică ar fi extrem de instabilă şi greu de susţinut. Savanţii pe care i-am consultat şi în care am încredere cred că Sitchin s-a înşelat în privinţa teoriei sale despre Nibiru, deşi principalele teme susţinute de el pe marginea zeilor Anunnaki sunt corecte. Tăbliţele Sumeriene traduse de Sitchin descriu cum planeta Nibiru aproape că a provocat la începutul formării sistemului nostru solar distrugerea unei planete care exista cândva între Jupiter şi Marte. Sumerienii numeau această planetă Tiamat şi i-au dat porecla de „Monstrul Apelor”. Ei susţin că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter (numită astăzi Marea Brăţară a Benzilor) a apărut ca urmare a unei coliziuni între una din lunile lui Nibiru şi Tiamat. Textele continuă afirmând că rămăşiţele planetei Tiamat au fost aruncate pe o altă orbită, devenind în final planeta Pământ (vezi Figura 2). Numele sumerian al Terrei înseamnă „Cea Despicată”, căci coliziunea a produs o gaură mare în planeta originală. Este interesant de remarcat că dacă scoatem apa din Oceanul Pacific, ceea ce rămâne este o gaură imensă."(VA URMA)

SURSA: DAVID ICKE SECRETUL SUPREM

marți, 15 mai 2012

CRANIUL MAYAŞ CARE TREBUIE SĂ PROTEJEZE UMANITATEA DE APOCALIPSĂ A CĂZUT ŞI S-A SPART



Acest articol apartine blogului Blog Enciclopedic 

Un vechi craniu mayaş, despre care profeţiile spuneau că va apăra omenirea de un sfârşit violent, a fost scăpat pe jos într-un laborator din Germania.
În timpul unei şedinţe foto, craniul din rocă vulcanică, numit Quauthemoc, a căzut pe podea; în urma incidentului, bărbia lui Quauthemoc a fost ciobită. Până acum nimeni nu ştie cu exactitate dacă craniul a fost scăpat de cineva sau a căzut singur.
“Probabil a fost pus într-un loc instabil pentru că, dintr-o dată, s-a prăbuşit pe podea. O bucată mare din bărbie s-a spart. A fost cu adevărat tragic”, a declarat un martor.
Cu toate acestea, proprietarul craniului, un istoric amator, Thomas Ritter, nu crede că oamenii de ştiinţă vor fi responsabili pentru Apocalipsă. “La început am fost şocat, dar apoi am aflat că prejudiciul a fost minor şi m-am liniştit. Nu cred că e un semn rău”.
Legenda mayaşă susţine că artefactul este unul din cele 13 cranii magice care ar avea puterea de a ajuta umanitatea să supravieţuiască Apocalipsei “programate” anul acesta pe 21 decembrie.
În acea zi, Thomas Ritter plănuieşte să ajungă în Mexic pentru a fi alături de ceilalţi 12 proprietari de cranii. “Profeţia spune că, în aceea zi, craniile vor dezvălui o cunoaştere secretă umanităţii. Mai multe detalii nu sunt cunoscute. Este posibil ca ele să înceapă să vorbească sau ceva de genul acesta”, a explicat Ritter.
Ritter spune că, în cursul unei expediţii organizate de nazişti, obiectul a fost furat de la o mânăstire din sudul Indiei sau Tibetului, cândva între 1937-1939. După război, el a fost găsit printre bunurile ministrului Heinrich Himmler, cunoscut drept un colecţionar de artefacte “păgâne”.

Sursa: The Local

joi, 10 mai 2012

Primul Contact cu Federatia Galactica In Diversitate Descoperim Unitatea


Copyright © Ben-Arion. Poti copia si distribui acest material atata vreme cat nu alterezi continutul acestuia, ramanand astfel complet. Este acreditat autorului. Sa introduci urmatoarele link-uri la inceputul articolului: http://www.AshtarCommandCrew.net/ sihttp://www.BenArion.com/
Cuvintele cheie ale acestui Prim Contact sunt Iubire si Adevar. Nimic nu va ramane cum a fost inainte de Contact. Va fi o reuniune pe care o vom experimenta impreuna cu mii de civilizatii cosmice, existente doar in aceasta galaxie. Este un proces pas-cu-pas, care ne va introduce in familia universala. 
Masmedia ne arata doar o parte din adevarul a ce se intampla actualmente pe Pamant. Cine cauta raspunsuri va trebui sa le gaseasca pe cont propriu. Adevarul e ca schimbarile sunt majore si puternice, mai mult decat ne putem imagina. Planeta noastra e pe punctul de a iesi din propria “carapace”, ridicandu-se spre o frecventa mai inalta, iar treaba aceasta va ii afecta pe toti cei care traiesc aici.
Acum as dori sa va vorbesc despre implicatiile acestui prim contact.

Oamenii vor percepe si simti acest Contact Cosmic in moduri diferite, in functie de sistemele de credinta care-i influienteaza.
• Unii ii vor vedea ca salvatori, “salvandu-i” de cel rau.
• Unii ii vor vedea ca Ingeri considerandu-i superiori oamenilor.
• Altora le va fi Frica pentru ca vor simti o experienta total necunoscuta.
• Altii vor avea sentimente mixte simtindu-se foarte confuzi.
• Iar unii vor “vedea” cu inimile lor adevarata natura a acestui Eveniment si mai ales toate schimbarile pozitive pe care le va aduce, intr-o stare de Iubire si Calm launtric.

Nu exista o cale buna sau rea prin care sa privim acest eveniment, el “pur si simplu este”. Dar multi vor deveni confuzi datorita “filtrelor perceptuale” sau mai bine zis a “ochelarilor invechiti” pe care i-au purtat tot timpul vietii.
Unii oamenii n-au nici cea mai vaga idee ca am avea un Suflet, care are capacitatea de a “parasi” corpul fizic, ca suntem fiinte Eterne de lumina avand o experienta umana. Altii vor vedea aceste navete spatiale ca apartinand dimensiunii a 3-a unde inca vietuim, pentru ca nu au inca un concept de dimensiuni superioare, si nu vor putea sa prinda sensul larg al evenimentului. Asadar credintele vor avea rolul de filtre imense pentru a percepe ceea ce vom vedea. Unii oameni vor conecta ceea ce vor vedea bazandu-se pe invataturile cu care au crescut si asa mai departe.
Dar Incet oamenii vor incepe sa realizeze ca suntem Fiinte Spirituale, avand o experienta umana si ca suntem o singura familie.

Sunt miliarde de oamenii pe acest pamant, iar din acestia nu sunt multi care Stiu la nivel constient ce e pe cale sa se intample. Multi se vor “trezi” pentru ca vor fi afectati de energiile inaltatoare ale Iubirii. Deci, primul contact reprezinta pentru multi o cheie de trezire…
Prezentarea in fata federatiei galactice va fi pentru noi ca o “zi de nastere”, nu exista descrieri atasate sau Credinte ori Idei. Pur si simplu este Destinul nostru Divin, cu totii am decis si am planificat acest eveniment. Nu are absolut nimic “Religios”, pur si simplu este, primindu-ne in tabloul larg al Iubirii si trezindu-ne din Matricea Limitata in care inca vietuim.
Ca sa-l descriem intrucatva, e ca si cum umanitatea a trait undeva intr-o cabanuta din fundul padurii in absenta soarelui. Acum e momentul sa iesim din aceasta cabanuta si sa realizam ca suntem parte din univers si ca totul este conectat si sincronizat.
Multi oameni vor fi socati cand vor fi anuntati, pentru ca le va intoarce viata cu “susu-n jos”. Ganditi-va doar la toti acei sceptici care si-au renegat propriul suflet cu atata vehementa. Cand se va intampla, le va fi foarte greu sa se ierte pe ei insisi. Unii oameni nu vor gasi cuvinte pentru a interpreta ceea ce vor experimenta prin sentimente. Iar altii vor dori sa-si apere credintele. Iar acest lucru e de-nteles pentru ca nu e usor sa te debarasezi de vechile si limitatele credinte, nu poate fi la fel de simplu ca 1, 2, 3
Aici veti interveni voi, voi cei care cititi acest mesaj, sa explicati si sa va ingrijiti de fiecare, si sa fiti un exemplu. Sa impartasiti tot ce ati practicat toata viata. Sa fiti o ancora a Pacii si Calmului interior in toata aceasta stare confuza.

Oamenii nu vor putea intelege ca ceea ce se intampla acum pe pamant e interconectat si intretesut, si ca aceasta schimbare este la fel de naturala ca Primavara dupa Iarna. Este un ciclu cosmic. Unii vor fi “fixati” pe ce se va vedea la suprafata acestor vizite, iar tu esti aici sa le arati insemnatatea profunda a contactului, si ce va aduce acesta umanitatii. Este o Schimbare Spirituala.
Oamenii vor avea nevoie de multa ghidare si suport psihic in acesta schimbare, nu e ca 1, 2, 3 si sa plecam. Pentru unii, e doar o povestioara, si nu-si pot imagina acest lucru, nici in cele mai stranii vise. Nu e minuanat ca suntem aici, acum , parte din aceasta “Schimbare Magica”? Nu se rezuma totul doar la Contactul Fizic, ci este contactul cu divinul dinauntrul nostru, pe multe niveluri.
Veti conlucra cu echipele Federatiei aici pe Pamant, in diferite servicii, in functie de pasiunile voastre. Cateva exemple ar putea fi:
• Arhitectura noua care sa aduca beneficii naturii si oamenilor.
• Deschiderea centrelor de vindecare si meditatie.
• Ocrotirea animalelor.
• Ocrotirea si asigurarea adaposturilor si alimentelor oamenilor care le necesita prin diferite “tehnologii avansate” oferite de federatie, si care totodata vor fi la indemana tuturor.
• Curatarea oceanelor, a marilor si a atmosferei de toti agentii poluanti .

Posibilitatile activitatilor pe care le putem face sunt nesfarsite. Tototdata vei avea contactul personal in cadrul federatiei care stie deja cine esti, intocmai ca un mentor. 
Va fi destul sprijin din partea pamantenilor care deja s-au “trezit”, care au stiut dintotdeauna ca va veni aceasta zi, si care au venit pe acest Pamant sa se pregateasca si sa-si ofere serviciile in aceste momente de prim contact si tranzitie. Detineti multa intelepciune inauntrul vostru, care se va manifesta in cadrul acestui prim contact. Va fi o infuzie de intelepciune intuitiva, pe care ati avut-o dintotdeauna. Va iesi la lumina atunci cand vom avea nevoie de ea. 

Totodata veti putea calatori in lume fara efort, cu ajutorul acestor navete, sentimentul libertatii fiind de neimaginat, dar va dura ceva vreme pana ne vom adapta. Vor exista centre, de genul centrelor “ambasador”, unde oamenii pot interactiona cu fiintele din alte lumi precum Sirius, Pleiade si mult altele. Vor fi multe programe educationale, prin diferite metode, precum “tehnologia holografica cu lumina”. Deci vei afla ce se intampla si de ce. Nimeni nu va fi lasat in urma si toti isi vor gasi raspunsurile pe care le cauta.
Din punctul meu de vedere, acesta este modul in care vom fi introdusi Federatiei Galactice.
• Schimbari in Sistemul Economic, introducerea unui sistem tranzitoriu temporar, pentru ca intr-un final banii vor disparea cu totul, neavand nevoie de acestia. Este mult mai benefic sa impartasim si sa preschimbam serviciile intre noi in dragoste pura si armonie 
• Masmedia va anunta prezenta federatiei in mai multi pasi. Aceasta a inceput sa se faca deja, un exemplu fiind “Proiectul de dezvaluire initiat de Steven Greer”, precum si multi altii. Milioane de oameni au conlucrat in aducerea la cunostinta a “Energiei primului Contact”, iar tu esti unul dintre acestia. Vor fi mai multe titluri de prima pagina, fara a se mai musamaliza.
• Vor fi vizibile flotele masive ale Federatiei Galactice si a Comandamentului Ashtar peste tot in lume, si nimeni nu va mai putea nega acest fapt. Vom putea filma sau fotografia in detaliu aceste aparitii, impartasindu-le tuturor pe internet, unde va fi viral.

In diversitate vom regasi Unitatea
Civilizatiile cosmice sunt o “versiune mai evoluata” sau o expresie a noastra acordata la Energiile Cosmice. Fiintele Galactice au o semnatura energetica unica la fel ca si noi de altfel, o asa zisa personalitate, care este emanata din inimile lor. Va fi extrem de usor sa comunicam cu fratii si surorile noastre galactice, si va fi multa bucurie si mai ales curiozitate.
Nu au nimic de ascuns, pur si simplu vor emana prin Aura Unica si personalitatea lor astfel ca toti sa poata vedea si simti. Sunt maestrii in a fi ei insisi.

Totodata este important si pentru ei intalnirea cu noi. Noi suntem o reflectie a lor, iar ei sunt o reflectie a noastra. Intalnirea cu o fiinta din alta lume ar putea fi ca intalnirea cu un strain pe strada cu care ai vorbit dar pe care nu-l cunosti.
Noi am ales sa ne incarnam in aceasta densitate si realitale limitata pentru a le schimba din interior, si multi din federatie si din comandamentul Ashtar ne-au tinut sub observatie cu multa iubire. Ne respecta foarte mult pentru alegerea pe care am facut-o incarnandu-ne aici pe Pamant, pentru a fi de ajutor umanitatii in aceasta tranzitie. Deci practic Noi suntem Ei!
Ei nu puteau forta aceste schimbari din afara, dar au invitat energiile inalte, sa vina aici pe pamant si sa impamanteze energiile Cosmice, si acesta e motivul pentru care Federatia poate veni in aceasta lume, pentru ca am integrat Constiinta Luminii in aceasta realitate. Daca nu ar fi existat voluntari care sa vina aici sa ridice nivelul de constiinta, acest tip de Contact nu ar fi fost posibil.
Noi am venit pe Pamant si am ales sa uitam totul, dar incet incet am inceput sa ne amintim cine am fost in acest proces. Usor, usor am inceput sa ridicam nivelul constiintei umanitatii catre o Cunoastere Superioara. Deci acesta a fost un parteneriat pe termen lung, invitand federatia sa ne viziteze acum, aici. Nu e doar un accident.
Asadar oamenii care au vazut in “Primul Contact” drept o interferare, au uitat ca oameni din alte sisteme solare, Universuri si Dimensiuni au fost aici de mii de ani conlucrand pentru bunul mers al acestui eveniment.
Noi, Federatia Galactica, de fapt luam cu noi pentru totdeauna acasta experienta de a fi pe Pamant si o impartasim cu alte civilizatii. Noi vom ajuta si alte civilizatii care abia se trezesc, intocmai cum o facem cu voi acum, asa precum si noi la randul nostru am fost ajutati. Este natural faptul ca ne ajutam unii pe ceilalti sa trecem prin diferite niveluri ale creatiei.
Noi de fapt vom avea diversitate foarte mare pe Pamant in timpul acestei schimbari, deoarece fiinte din alte sisteme planetare vor face parte din acest prim contact. In principiu vor fi prezentati fiintele asemanatoare oamenilor, iar apoi celor tip Felina, fiintelor Leu, si asa mai departe, precum si celor tip reptilieni, puntru ca nu toti sunt aserviti intunericului. Nu putem judeca pe nimeni dupa aparenta fizica, este inima care conteaza in primul rand. 
Vom gasi unitatea prin aceasta diversitate in acest prim contact. A fi Unul nu inseamna a Fi La Fel. Inseamna sa daruiesti si sa onorezi unicitatea care exista in fiecare asa cum sunt ei. Exista multe Ceremonii planetare in diferite civilizatii, care sunt parte din asa zisa lor cultura. Vom gasi calea de a vietui aici pe Pamant. Federatia Galactica este aici pentru a ne ajuta, a ne indruma, nu pentru a ne prelua sarcinile.
Bucurati-va de micile evenimente din vietile voastre actuale, pentru ca nu le veti mai experimenta pentru mult timp. In curand lucrurile nu vor mai fi la fel. Realitatea voastra se va schimba. Am prezentat doar la suprafata cum se vor derula lucrurile, dar cred ca va imaginati ce energii ne vor fi introduse.
Te-ai putea intreba cand va fi primul Contact?
Acesta nu e un joc de asteptare. Alegem sa asteptam sau alegem SA FIM CEEA CE DORIM SA EXPERIMENTAM acum si aici? Numai e nimic de asteptat, suntem in mijlocul evenimentelor. 
“Contactul Oficial” nu reprezinta un singur eveniment, ci are mai multe faze. Se intampla chiar acum, escaladand si devenind din ce in ce mai evident. Tine de capacitatea noastra de a avea incredere si de a stii ca ceea ce cautam rezida inauntrul Inimilor noastre.

Noi suntem Federatia Galactica & Comandamentul Ashtar, Ambasador-Diplomat reprezentand energiile de pe Sirius. Va urez Pace si Bucurie in aceasta transformare de constiinta. Nu sunteti singuri (alone), sunteti toti ca unul (All-one). Misiunea mea este sa fiu Schimbarea aici si acum, amintindu-le calatorilor de aici cine sunt ei cu adevarat, oferindu-le un exemplu viu.
La final va spun ca nu e Nimic Nou sub Soare, asa ca fiti versiunea Voastra evoluata
Ben-Arion