Maestre, nu te-ai supărat pe mine pentru că nu am făcut aşa cum ai vrut?” „Mă bucur întotdeauna pentru fericirea ta, dar pentru că nu am nici un fel de aşteptări în ceea ce te priveşte, orice ai face nu mă poate afecta”, i-a replicat Maestrul (fragment din „Autobiografia unui yoghin” a lui Yogananda). Comentăm astăzi expresia „pentru că nu am aşteptări în ce te priveşte, orice ai face nu mă poate afecta”.
Vorbim despre puterea aşteptărilor de a ne dezechilibra emoţional. Mulţime de emoţii negative pe care le trăiesc oamenii apar din pricina aşteptărilor disproporţionate, adesea iluzorii pe care le au de la alţi oameni şi chiar de la ei înşişi. Aşteptările ne pot face fericiţi şi ne pot ghida pe drumul către împlinirea unor vise, cum ne pot răpi liniştea şi starea interioară de mulţumire. Ca toate lucrurile pe lumea asta, aşteptările au şi ele două tăişuri. Abilitatea noastră de a avea aşteptări sau de a le ajusta de fiecare dată, în aşa fel încât ele să ne servească şi nu să ne saboteze, ar putea fi cheia către măiestrie în viaţa omenească.
Mulţi, foarte mulţi oameni nu cred în transmiterea gândurilor sau a emoţiilor, unii au chiar un soi de reacţie adversă la asemenea idei, totuşi, în mod straniu, aceştia „se aşteaptă” ca cei din jur să ştie ce gândesc ei, ce vor, ce nevoi şi ce dorinţe au şi să le împlinească. Ei sunt aceia care cred că „oamenii ar trebui să ştie” ce au de făcut. Că oamenilor ar trebui să le treacă părin minte aceleaşi gânduri care le trec şi lor. Dacă se gândesc acum că „x trebuie să le dea un telefon”, ei creează instantaneu o aşteptare, o neînţelegere interioară, o emoţie negativă şi chiar o frustrare.
Ei se aşteaptă la un telefon, iar celălalt... nu gândeşte la fel, face altfel, celălalt habar nu are de aşteptarea cu pricina. De la o mică aşteptare de acest fel poate izbucni un foc interior, un amestec de frustrare şi de iubire, de dorinţă de apropiere şi de ură cauzată tocmai de aşteptarea neîmplinită. Toţi cei care au trecut prin poveşti de iubire pot recunoaşte simptomatologia aşteptării unui telefon care nu mai vine şi valurile de emoţie şi de tensiune apărute ca o consecinţă a acestei aparent mărunte aşteptări.
Aşteptările nu ne afectează numai în lăuntrul relaţiilor de dragoste, ci în toate relaţiile noastre de viaţă. Noi avem aşteptări de la noi înşine şi avem aşteptări de la întreaga lume. Când aşteptăm ca un lucru să fie într-un fel anume, mintea vede unilateral. Mintea-şi pune ochelarii de cal. Ea vede propria-i perspectivă, fără a socoti că şi ceilalţi ar putea vedea cu ochelari de acelaşi fel, dar din unghiuri diferite. De aceea, aşteptările de care devenim dependenţi sunt şi cele prin care mintea noastră se agaţă de spânzurătoare, pentru a ne purta apoi pe valurile de nestăpânit ale suferinţei, frustrării, nefericirii şi deziluziei.
Un om plin de aşteptări nu poate simţi fericirea; el vede fericirea cu ochelarii minţii sale, cu ochelarii personali şi o vede împlinită atunci când ceilalţi fac, spun şi se comportă aşa s-ar aştepta el însuşi. Dar lumea, oamenii apropiaţi şi chiar evenimentele tind întotdeauna să ia forme atât de diverse, atât de opuse încât aşteptările noastre vor fi întotdeauna înşelate. Oamenii nu vor face în mod exact ceea ce noi aşteptăm de la ei. Nu vom putea nici noi să facem tot ceea ce alţii aşteaptă să facem. Întotdeauna ne vor înşela aşteptările câte puţin şi, chiar dacă oamenii ar face mereu ceea ce noi aşteptăm, vom găsi cu mintea altceva de aşteptat. Un om fericit este un om care şi-a ajustat nivelul aşteptărilor.
Un om fericit este unul care poate avea aşteptări, dar care nu se înfurie şi nu suferă dacă ceea ce aşteaptă nu se împlineşte şi nu caută perfecţiunea. Căci în spatele mulţimii de aşteptări ce ne populează mintea se piteşte mirosul straşnic al parumului numit perfecţionism. În principiu, toate lucrurile ar putea fi altfel decât sunt. Toate ar putea fi mai bune. Oamenii ar putea fi mai buni, dar nu sunt întotdeauna şi nu sunt toţi la fel de buni. Şi frunzele ar putea fi mai frumoase, dar nu sunt toate la fel. Nici trandafirii nu sunt la fel de frumoşi, aşa că aşteptările exagerate nu fac decât să pretindă că ceilalţi ar trebui să facă ceea ce gândim noi că-i bun. Iar asta ne face nefericiţi. Să fii mai fericit ar însemna să aştepţi mai puţin sau să aştepţi cât vrei de mult, dar relaxat; dacă va fi să fie cum aştepţi, e bine, iar de nu va fi să fie, e tot bine!
