Citez din articolul Credeaţi că nu e adevărat? Grecia şi-a pierdut suveranitatea!:
Mai ţineţi minte când s-a pus problema ca Grecia să renunţe la anumite aspecte ce ţin de suveranitatea naţională, ca fiind condiţie pentru noul împrumut? Ei bine, acest lucru chiar se întâmplă.
Nu o spunem noi, ci şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker.
“Suveranitatea Greciei va fi masiv limitată”, a spus oficialul european, într-un interviu pentru o publicaţie germană, în care a explicat că acum Grecia trebuie să vândă din activele statului într-un mod similar cu cel pe care îl avea Germania de Est după căderea comunismului.
Acesta a dat un exemplu de model de privatizare, crearea unei agenţii independente cum au avut nemţii agenţia Treuhand, care a vândut între 1990 şi 1994 nu mai puţin de 14.000 de firme est germane.
Jean-Claude Junker este preşedintele Eurogrupului şi este unul dintre oamenii cheie care a participat la negocierile pentru acordarea unui nou împrumut pentru Grecia.
Declaraţia sa privind limitarea suveranităţii Greciei a fost comentată de presa străină ca atunci când iei bani din afară trebuie să te aştepţi să ţi se limiteze libertatea.
Conform unei informații publicate de Financial Times cu mult înainte de acordarea noului împrumut, autorități din afara țării vor prelua controlul asupra unor funcții care în mod normal aparțineau autorităților interne. Printre acestea, colectarea impozitelor și privatizările.
Cititi va rog si:
Conditii posibile pentru un nou „ajutor”: GRECIA AR TREBUI SA RENUNTE LA SUVERANITATE. Camatarii vor sa colecteze impozitele si sa se ocupe de privatizari …
Mitropolitul Serafim de Pireu: “EVREII sunt de vina pentru situatia actuala din Grecia si din lume”
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: „Tara noastra este condusa de creditorii sai”. SE AUDE LA PATRIARHIE?
Simplificand: camatarii au incurajat Grecia sa mearga pe un drum fundamental gresit, dupa care au inchis robinetul si acum cer plata. Dar nu se putea ajunge aici fara marionetele din conducerea Greciei, ce se dovedesc astfel a fi tradatoare de neam si tara.
Grecia nu poate face plata si atunci camatarii se ofera sa „ajute” dar in anumite conditii. E o schema simpla pe care o aplica la nivel mai mic si camatarii mafiei tiganesti. Firesc, caci ambele specii de camatari se inchina la aceiasi draci.
Dar daca tiganii se opresc la acest nivel serpesc de a face bani, ceilalti sunt mai iluminati si pregatesc terenul pentru ce va urma. Asa ca prin intrusi baricadisti dibace infiltrati, o pun de revolte. Caci este necesara:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Baza piramidei masoneriei = componenta a falsei NOI ORDINI MONDIALE. Si va fi sacrificata, aidoma Comisiei Trilaterale, Bilderberg, si a unor segmente din sistemul financiar – bancar …
O scurta explicatie a chestiunii NOM – fNOM
Cititi va rog si:
Video: „DEBTOCRACY”. Televiziunea B1TV prezinta si dezbate documentarul. Adica HAI LA REVOLUTIE …
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu