marți, 7 august 2012

Un vulcan gigantic s-a trezit la viaţă în Mexic


Vulcanul Popocatepetl, situat la 70 de kilometri de Mexico, a proiectat luni în atmosferă o coloană de gaze şi cenuşă cu o înălţime de 4,5 kilometri, cea maiimportantă activitate de când a fost plasat sub alertă de nivel 3, imediat sub cea prevăzând evacuarea, anunţă autorităţile, relatează AFP.

Coloana de gaze care emană în mod obişnuit dintr-un vulcan a fost însoţită de o mişcare telurică ce a durat aproximativ 15 minute, a precizat Centrul naţional mexican de prevenire a catastrofelor.

"Nu exită motive de alarmare", a declarat un oficial din statul Puebla, Fernando Manzanilla, care a îndemnat totuşi populaţia să "se informeze permanent " asupra evoluţiei situaţiei.

Popocatepetl şi-a intensificat activitatea începând de la 13 aprilie. Trei zile maitârziu a fost plasat sub faza de alertă de nivel 3. Însă, la Santiago Xalitzintla, satul cel mai apropiat de vulcan, situat la aproximativ 12 kilometri de crater, populaţia era liniştită.

"Nu este nimic. Don Goyo îşi fumează ţigările, asta este tot", a declarat pentru AFP Fabian Sanchez, un locuitor din sat.

"În cea mai mare parte a timpului este cuminte. Nouă nu ne este frică, ci copiilor, care tresar atunci când începe să facă zgomot", a adăugat Juan Ramos, alt sătean.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu