joi, 6 septembrie 2012

AURA Cum întărim şi protejăm aura


La un moment dat în decursul evoluţiei tale îţi dai seama că eşti mai mult decît un trup fizic: începi să înţelegi că în lume nu există doar ceea ce ochii tăi pot percepe. Majoritatea oamenilor se concentrează asupra lucrurilor vizibile sau palpabile – însă ştiinţa a dovedit că sîntem influenţaţi de multe altele care nu pot fi cîtuşi de puţin văzute de ochiul uman.   Ted Andrews 

Dacă nu eşti conştient de impactul pe care forţele exterioare îl pot avea asupra ta, este posibil să te trezeşti cu o slăbire a propriului sistem energetic, ceea ce poate avea ca rezultat o boală fizică sau dezechilibre mentale ori emoţionale. Sistemul tău energetic suportă zilnic atacuri şi influenţe. Aşa încît, dacă nu înveţi să recunoşti acest fenomen şi să te protejezi împotriva intruziunilor nedorite, vei descoperi că viaţa ta devine mult mai complicată.
Am trecut cu toţii prin situaţii în care energia noastră a fost afectată de forţe exterioare. Adeseori apar astfel de constrîngeri sonore, termice sau electrice. De asemenea, şi alte persoane îţi afectează la fel de mult sistemul
energetic. Ţi s-a întîmplat vreodată ca, din pricina cuiva, să te simti inferior sau un ratat? Sau ai fost vreodată influenţat să cumperi ceva sau să participi la o acţiune fară să fi vrut cu adevărat să faci acest lucru? Te-aisimţit vreodată epuizat după o discuţie cu o anumită persoană ? Toate acestea sînt intruziuni în cîmpul tău energetic.
Cheia protecţiei energiei personale este însăşi aura. O aură puternică şi vibrantă respinge energiile negative, istovitoare şi dezechilibrante. Nu este greu să menţii o astfel de aură. Practicile sănătoase sînt cele mai benefice pentru aură. Un regim potrivit, exerciţiile fizice şi aerul curat fortifică întregul cîmp auric. Pe de altă parte, lipsa de mişcare, de aer curat, un regim alimentar nepotrivit, abuzul de alcool, de droguri, de tutun etc. uzează şi chiar deteriorează sistemul auric. De asemenea, aura este puternic afectată de stările psihice şi emoţionale – mai mult chiar decît vor să creadă majoritatea oamenilor. Stresul continuu, traumele emoţionale, tulburările psihice, răsturnările de situaţie, îngrijorarea, frica şi alte stări emoţionale şi atitudini negative slăbesc cîmpul aurei. Iar o aură slăbită înseamnă pierderea energiei – deci oboseşti mai repede. Dacă situaţia persistă o perioadă mai lungă de timp, pot apărea găuri şi sfişieri în ţesătura cîmpului aurie. încep să se manifeste probleme de sănătate fizică, împreună cu alte dezechilibre.

* în imaginea următoare puteţi vedea cum arată o aură slăbită: are găuri, zone întunecate şi o formă slăbită, dezechilibrată.
 Există multe căi simple de revitalizare şi întărire a aurei umane. De exemplu, cu ajutorul luminii solare sau al exerciţiilor fizice. Aerul curat are un efect înviorător deosebit de puternic asupra aurei. Mîncatul mai des şi în cantităţi reduse are un efect de echilibrare asupra aurei. Păstrarea intestinelor curate ajută la menţinerea forţei şi energiei aurei. Meditaţia este de asemenea un mijloc de întărire şi apărare. Atenţie însă: evită excesele în oricare dintre aceste aspecte. Moderaţia în orice ajută la păstrarea unei aure vibrante. Muzica poate fi la fel de bine folosită pentru echilibrarea şi întărirea cîmpului aurei. Cantatele gregoriene au un deosebit efect purificator, curăţînd de energii negative atît aura, cît şi mediul înconjurător. Cunoaştem cu toţii acea senzaţie pe care o ai cînd intri într-o cameră în care a avut loc o luptă sau dispută. Aerul este parcă mai dens – simţi tensiunea din jur. Ascultînd cantate gregoriene timp de zece minute, întreaga cameră va fi curăţată de orice energie negativă. La fel se întîmplă şi cu aura. Unora nu prea le plac cantatele gregoriene, din diverse motive, personale sau legate de gust. În acest caz, poţi folosi o piesă de muzică clasică pe care o simţi ca avînd un efect înălţător sau liniştitor – ar putea fi, de pildă, un fragment din Muzica apelor de Hăndel sau din Pastorala lui Beethoven. Parfumurile pot fi de asemenea folosite pentru a proteja şi întări cîmpul auric.
 Este bine cunoscută tradiţia indienilor americani de a folosi fumul şi aromele diferitelor ierburi pentru a curăţa cîmpul aurie sau mediul înconjurător. Parfumurile, fie că este vorba de tămîie sau de uleiuri esenţiale, afectează în mod deosebit aura şi energiile unor firi raţionale şi emotive. Uleiurile şi tămîia au fost folosite din timpuri străvechi pentru anihilarea efectelor bolilor, fie ele de natură fiziologică, emoţională, mentală sau spirituală. Este bine cunoscută combinaţia de salvie şi scardă odorată, al căror parfum are un efect purificator asupra cîmpului auric. La fel de cunoscut este şi efectul binefăcător pe care mirosul de tămîie îl are asupra aurei – deşi, din cauza conotaţiei religioase, mulţi nu sînt de aceeaşi părere. Cu toate acestea, tămîia are o puternică vibraţie energetică ce poate fi eficientă. Persoanele care lucrează în domeniul vindecării – le întăreşte aura, păstrîndu-le astfel obiectivitatea emoţională. Există şi alte mirosuri ce pot la fel de bine să întărească şi să protejeze aura. O studiere atentă vă va dezvălui multe lucruri despre efectele lor dinamice. Un alt instrument pentru protejarea şi întărirea aurei este cuarţul sau cristalul de stîncă. Energia electrică proprie unui cristal va amplifica şi va întări cîmpul aurie. Un foarte bun experiment pentru a dovedi acest lucru ar fi să-i ceri cuiva să-ţi măsoare aura în două situaţii: mai întîi fără cristal şi apoi cînd tii un cristal în mînă. Chiar şi unul de dimensiuni mici, de 2 cm, poate mări cîmpul auric cu aproximativ 1-1,2 m.

Cristalele de cuarţ duble (ascuţite la ambele capete) sînt extrem de eficiente pentru întărirea aurei. Purtînd în buzunar un asemenea cristal, îţi poţi stabiliza aura. Este o metodă eficientă în special dacă ştii că urmează să treci prin situaţii tensionate sau istovitoare – te va ajuta să fii mai puţin obosit şi tracasat. La sfîrşitul zilei, cînd te simţi epuizat sau pur şi simplu vrei să-ţi refaci nivelul energetic, aşază-te sau stai în picioare cu cîte un cristal dublu în flecare mînă (vezi imaginea de la pagina următoare). Relaxează-te şi vezi cu ochii minţii cum energia cristalelor îţi încarcă trupul, alimentîndu-ţi energetic cîmpul aurei. Sprijină operaţiunea adoptînd o respiraţie ritmică. Cinci-zece minute sînt de ajuns pentru a-ţi echilibra şi fortifica energiile, ceea ce te ajută, de asemenea, să treci de la starea de spirit specifică unei zile de lucru la o stare mai relaxată, casnică – te desprinzi astfel de grijile de peste zi, purificîndu-ţi aura de toate reziduurile energetice pe care le-ai cărat după tine. Exerciţiile care urmează sînt deosebit de utile pentru protejarea şi fortificarea întregului cîmp auric. Ele te vor ajuta să te echilibrezi şi să-ţi sporeşti rezervele de energie, dar şi să previi intruziunile de forţe şi energii nedorite. Cu cît îţi menţii aura mai puternică şi mai vibrantă, cu atît mai mult propriile tale energii vor fi ferite de atacuri din exterior.

Tehnica nr. 1 – Cum să te fereşti de „vampirii energetici”

Fiecăruia dintre noi i s-a întîmplat să se simtă epuizat în contact cu un anumit individ: vorbeşti cu el, la telefon sau în persoană, iar cînd ai terminat, parcă eşti lipsit de vlagă -te simţi extenuat, nu mai ai energie, te doare stomacul etc. Este vorba de o scurgere de energie.

Cristalele de cuarţ duble stabilizează şi refac cîmpul energetic din jurul corpului. Ele întăresc şi suplimentează nivelurile tale normale de energie.
Există persoane care absorb energia celorlalţi, de cele mai multe ori în mod inconştient. În multe cazuri, ele se folosesc mai curînd de energia ta pentru aşi suplimenta propria energie decît să şi-o creeze. Singurul lucru pe care aceste persoane îl constată este că, după ce stau de vorbă cu tine sau te întîlnesc, se simt mai bine. Ceea ce nu le dă totuşi dreptul să-şi însuşească energia ta – de aceea, trebuie ca tu să nu le permiţi acest lucru.
Asta nu înseamnă că trebuie să-i acuzi pe aceşti indivizi că sînt vampiri sau să spui că vei rupe orice legătură cu ei pentru că îţi fură energia. Căci atunci vor crede că ai luat-o razna rău de tot – caz în care îţi vei rezolva problema, deoarece persoanele respective probabil că nu vor mai dori să stea de vorbă cu tine, după o asemenea ieşire. Majoritatea oamenilor încă nu sînt pregătiţi să accepte aspectele subtile ale energiei, astfel că trebuie să ai mereu în vedere acest lucru în relaţiile cu ei.
Este mai simplu să corectezi situaţia fără a mai deschide vreo discuţie pe această temă. Căci, la urma urmei, tu hotărăşti dacă vrei sau nu să permiţi cuiva accesul la propria ta energie.
Data viitoare cînd te întîlneşti cu prietenul care „te seacă”, adoptă poziţia de mai sus. Pur şi simplu, aşează-ţi în mod firesc mîinile pe genunchi, cu degetele apropiate, şi încrucişează-ţi gleznele.

Este un gest natural şi simplu şi nimeni nu poate bănui nimic. Poţi folosi această metodă şi atunci cînd vorbeşti la telefon cu astfel de persoane.Făcînd astfel, vei putea verifica eficienţa metodei prin prisma reacţiilor prietenilor tăi. Ai putea să auzi, de pildă, comentarii de genul: „Nu mai eşti la fel de amabil ca înainte” sau „Nu mai eşti prietenos, cum erai altădată” sau „Mă întreb dacă nu cumva X este supărat pe mine” etc. Desigur că nu are nici o legătură cu posibila ta supărare, deoarece vei vorbi în continuare cu ei, la fel de drăguţ şi la fel de des ca înainte. Pur şi simplu, nu le mai dai voie să-ţi ia din energie. Şi pentru că nu mai primesc nici un „semn” din partea ta, au impresia că ceva nu este în regulă. Nimeni nu are dreptul să-şi însuşească din energia ta fără a-i permite acest lucru.

Tehnica nr. 2 – Tehnica respiraţiei energetice

Aerul curat şi respiraţia corectă sînt esenţiale pentru păstrarea unei aure puternice şi pline de viaţă.
Pentru a aduce aurei un maximum de energie, respiraţia trebuie făcută pe nări. Multe persoane au prostul obicei de a respira pe gură, fără să-şi dea seama că respiraţia nazală este mai naturală şi sănătoasă. Respiraţia pe gură te face să fii mult mai vulnerabil la boli şi dezechilibrează vitalitatea aurei – poate chiar să şubrezească organismul. Între gură şi plămîni nu există nimic care să filtreze aerul, astfel încît praful, microbii şi tot felul de impurităţi au cale liberă spre plămîni. De asemenea, respiraţia pe gură introduce aer rece în plămîni, ceea ce poate duce la inflamarea organelor respiratorii.

Pe de altă parte, respiraţia nazală sporeşte vitalitatea şi starea de sănătate a întregului sistem energetic. Nasul are suprafeţe specializate pentru absorbirea pranei din aer (prana poate fi considerată elementul vitalizator
existent în aer). Multe dintre tehnicile de respiraţie orientale impun concentrarea conştientă asupra vîrfului nasului şi a întregii suprafeţe nazale în timpul inspiraţiei. Aceasta măreşte absorbţia de prana, sporeşte vitalitatea aurei şi stimulează întregul sistem energetic al fiinţei umane. Nările şi pasajele nazale sînt prevăzute cu fire de păr care filtrează aerul inspirat şi-l încălzesc prin intermediul membranelor mucoase. Aceasta face ca aerul să fie ideal pentru delicatele organe ale plămînilor, respiraţia devenind pentru aură, mai plină de energie şi forţă.
Principiul de bază al acestei tehnici este respiraţia alternativă, inspirînd pe o nară şi expirînd pe cealaltă. (Nu uita că o concentrare conştientă asupra vîrfului nasului, în special în timpul inspiraţiei, va accentua efectele tehnicii.) Ritmul este stabilit prin apucarea nasului cu degetele.
1. Începe ţinînd degetul mare şi degetele mînii drepte în jurul nasului, şi expiră. Ţine limba lipită de cerul gurii, în spatele incisivilor.
2. Cu degetul mare, închide nara dreaptă; apoi inspiri pe nara stîngă cît ai număra încet pînă la 4.
3. Menţinînd nara dreaptă închisă, cu celelalte degete închide şinara stîngă, astfel încît nasul să fie prins între degetul mare şi celelalte degete ale mîinii drepte, şi ţine-ţi respiraţia cît ai număra pînă la 16. (Dacă nu ai făcut niciodată exerciţii de respiraţie ritmică concentrată, s-ar putea să fie prea mult să numeri pînă la 16. în acest caz, numără mai puţin sau mai repede. Exersînd, vei reuşi să-ţi ţii respiraţia mai mult timp încearcă să inspiri cît numeri pînă la 3, ţine-ţi respiraţia cit numeri pînă la 6 şi apoi expiră cît numeri pînă la 3. Găseşte ritmul care ţi se potriveşte cel mai bine şi exersează.)

4. Dă drumul la degetul mare, eliberînd nara dreapta. Ţine nara stîngă închisă cu degetele. Expiră încet pe nara dreaptă, cît numeri pînă la 8.
5. Eliberează nasul, ridică mîna stîngă şi închide nara stîngă cu degetul mare. Inspiră pe nara dreaptă cît ai număra încet pînă la 4, apoi, cu restul degetelor, închide-o şi ţine-ţi respiraţia cît numeri pînă la 16.
6. Dă drumul la degetul mare şi eliberează nara stîngă. Ţine nara dreaptă închisă şi expiră încet, cît ai număra pînă la 8, prin nara stîngă.
7. Repetă de patru-cinci ori, alternînd părţile. Inspiră pe o nară, ţine-ţi respiraţia şi expiră pe cealaltă nară. Inversează şi repetă procedura. Pentru o „întărire” rapidă, efectuează cel puţin patru cinci respiraţii pe fiecare parte. Va fi de ajuns pentru a-ţi satura imediat cu energie corpul şi aura.

Tehnica nr. 3 Vîrtejul purificator

Este un exerciţiu de vizualizare pentru curăţarea şi purificarea întregului cîmp auric – un excelent exerciţiu pentru sfîrşitul zilei, mai cu seamă în perioadele cînd intri în contact cu multe persoane. Te ajută să îndepărtezi reziduurile energetice, evitînd astfel acumularea lor şi crearea de dezechilibre în cîmpul auric. Durează aproximativ cinci minute pentru a obţine efectul dorit.

1. Aşează-te confortabil şi efectuează o relaxare progresivă. Tehnica respiratorie descrisă mai sus este o pregătire benefică pentru acest exerciţiu. De asemenea, ai putea rosti o scurtă rugăciune sau o mantra. Nu uita că prezentarea de mai jos constituie doar un exerciţiu orientativ, pe care trebuie să înveţi să-l adaptezi propriilor tale energii;
2. Cu ochii minţii, vizualizează cum începe să se formeze, ca un mic vîrtej, o flacără albă, cristalină, la aproximativ 7 m deasupra ta. Arată ca o mică tornadă spirituală. Pe măsură ce-şi conturează pîlnia, vizualizeaz-o ca fiind destul de mare ca să-ţi poată cuprinde cu totul cîmpul auric. Capătul îngust al pîlniei trebuie imaginat ca şi cum ar pătrunde prin creştetul capului, străbătînd în jos axa centrala a corpului tău (vezi figura de mai sus).
3. Acest vîrtej de foc spiritual trebuie văzut ca şi cum s-ar roti în jurul propriei axe, în sensul acelor de ceasornic. Pe măsură ce-ţi atinge aura, vizualizează-1 cum aspiră şi arde toate reziduurile energetice pe care le-ai acumulat.
4. Vezi, simte şi imaginează-ţi cum se deplasează în jos, străbătîndu-ţi întreaga aură şi corpul. Ştii că această mică tornadă îţi curăţă cîmpul energetic de toate energiile exterioare acumulate în timpul zilei.
5. Pe măsură ce înaintează prin corp, permite acestui vîrtej energetic să iasă prin tălpile tale, mistuindu-se chiar în inima pămîntului. Vizualizează cum vîrtejul poartă cu sine aceste reziduuri energetice înspre adîncuri, unde sînt folosite ca îngrăşămînt pentru forme de viaţă inferioare din afara şi din interiorul pămîntului.

Tehnica nr. 4 – Exerciţiul Coloanei Centrale

Este un exerciţiu care-şi are originea în străvechiul sistem de iniţiere cunoscut sub numele de Kabala mistică. Foloseşte sunetul, vizualizarea şi respiraţia:

  • pentru a umple aura cu imense cantităţi de energie
  • ajută la sigilarea scurgerilor şi găurilor din cîmpul auric ;
  • stabilizează şi echilibrează aura;
  • sporeşte nivelurile energetice, astfel încît să dispui de rezerve mult mai mari pentru a putea face faţă activităţilor de zi cu zi;
  • previne epuizarea energiilor de care dispui.
Exerciţiul implică folosirea vechilor nume ebraice ale lui Dumnezeu, ca mantra, asociate cu anumite imagini şi respiraţie. Este o combinaţie ce creează un efect sinergetic. Puterea sporeşte nu de trei ori, ci de opt ori. Cele trei elemente (numele, imaginile şi respiraţia) cresc energia exponenţial (în acest caz, doi la puterea a treia).
1. Aşează-te sau stai în picioare. Relaxează-te cîteva clipe.
2. Vizualizează o sferă luminoasă de un alb cristalin ce coboară încetişor spre tine dinspre bolta cerească, pînă ajunge chiar deasupra capului tău. Este vibrantă şi freamătă de energie. Pe măsură ce rosteşti numele de mai jos, vezi şi simte cum această lumină creşte în intensitate şi umple toată zona superioară a corpului tău.
3. Pronunţă rar numele EHEIEH (E-he-ie). Accentuează fiecare silabă, simţind cum creştetul capului ţi se umple de energie. Repetă numele de cinci-zece ori. Traducerea lui este „EU SÎNT CEL CARE SUNT”.
4. Fă o pauză şi vizualizează o coloană luminoasă ce coboară din această sferă, alunecînd în jos spre zona gîtului, unde se formează a doua sferă de lumină. În timp ce rosteşti cu voce tare Numele lui Dumnezeu, IEHOVAH ELOHIM (Ie~ho-va-E-lo-him), noua sferă de lumină devine tot mai vibrantă şi mai strălucitoare. Pronunţă acest nume de cinci-zece ori. Semnificaţia lui este „Domnul Dumnezeul Creaţiei”.
5. Fă o pauză şi vizualizează o coloană de lumină coborînd din această sferă pînă în zona inimii, unde se formează o a treia sferă de lumină strălucitoare. Rar, silabă cu silabă, pronunţă Numele lui Dumnezeu IEHOVAH ELOAH VaDAATH (Ie-ho-va-E-lo-ah-Vu-Dat). Repetă de cinci-zece ori, simţind cum sfera de lumină creşte tot mai puternică şi umple respectiva parte a corpului tău. Acest nume înseamnă „Domnul Dumnezeul cunoaşterii”.

6. Fă o pauză şi vizualizează o coloană de lumină coborînd din această sferă de lumină către zona inferioară a bazinului. Vizualizează şi simte formîndu-se aici o a patra sferă de lumină strălucitoare. Pronunţă Numele lui Dumnezeu SHADDAI EL CHAI (Şadai- El-Hai) – rar, de cinci-zece ori. Simte cum energia prinde viaţă în această parte a corpului. Numele respectiv înseamnă „Dumnezeu Cel Atotputernic”.
7. Fă o pauză şi vizualizează cum coloana de lumină coboară din cea de-a patra sferă luminoasă pînă în zona picioarelor. Aici se formează o a cincea sferă, în timp ce coloana de lumină coboară în adîncul pămîntului. în timp ce tu pronunţi Numele lui Dumnezeu ADONAI HaARETZJ (A-do-nai-Ha-A-reţ), sfera creşte cu o strălucire cristalină. Repetă acţiunea de cinci-zece ori. Acest nume se traduce „Dumnezeul Pămîntului”.
8. In felul acesta, ai creat Coloana Centrală de echilibru ce-ţi străbate corpul şi aura. îndreaptă-ţi din nou atenţia asupra creştetului capului tău şi începe respiraţia ritmică. Pe măsură ce expiri încet, cît ai număra pînă la 4, vezi şi simte cum energia ta se scurge în jos, pe partea stîngă a corpului, radiind înspre exterior şi fortificîndu-ţi aura de pe partea respectivă. Inspiră cît ai număra pînă la 4 şi aspiră energia în sus, pe partea dreaptă a corpului, dinspre tălpile picioarelor către creştetul capului. Vizualizează şi simte cum această energie radiază înspre exterior, fortificîndu-ţi aura de pe partea dreaptă a corpului. Ţine-ţi respiraţia cît ai număra pînă la 4, după care repetă expiraţia şi inspiraţia de patru-cinci ori.
9. Acum, pe măsură ce expiri, vizualizează şi simte curentul energetic coborînd prin faţa ta, de-a lungul corpului, cît ai număra pînă la 4. Inspiră şi permite-i să urce prin spate. Ţine-ţi respiraţia cît ai număra pînă la 4 şi repetă acţiunea de patru-cinci ori. în acest moment ţi-ai fortificat întregul cîmp auric. Simte cum energia te înconjoară şi conştientizează faptul că ţi-a reparat toate imperfecţiunile aurei şi a recuperat pierderile de energie.
10. Simte acum energia adunîndu-se la picioarele tale. Pe măsură ce inspiri, absoarbe lumina colorată în toate culorile curcubeului dinspre picioare, în sus, de-a lungul coloanei centrale, pînă în creştetul capului. Expiră şi revarsă această lumină-curcubeu prin creştetul capului, astfel încît să umple tot cîmpul aurie cu energia şi culorile sale. Fă o pauză şi lasă-te cuprins de acest cîmp energetic reîmprospătat si strălucitor.

Predau acest exerciţiu la stagiile pe care le organizez şi întotdeauna subliniez caracterul său absolut fundamental si ar trebui practicat de oricine doreşte să-şi dezvolte abilităţi superioare. Este atît de puternic şi de eficient, încît ar trebui să devină un element esenţial şi pentru începători, dar şi pentru cei cu experienţă de ani de zile în domeniul metafizicii. Este fundamental, protector şi întăritor. Nu am găsit nici un alt exerciţiu care să dea atît de multe rezultate şi care să se adapteze în aşa mare măsură fiecărui individ îa parte.
In mod tradiţional, exerciţiul Coloanei Centrale foloseşte cinci sfere de lumină. O variantă dinamică include şi o a şasea sferă, activată în zona celui de-al treilea ochi (între sprîncene). Această chakra are legătură şi cu vederea fizică, şi cu viziunea mediumnică (clarviziune). Este o variantă şi mai dinamică pentru stimularea viziunii aurice.
1. începe ca şi mai înainte, în poziţie şezînd. închide ochii şi relaxează-te.
2. Vizualizează sfera cristalină de lumină coborînd dinspre bolta cerească şi oprindu-se deasupra creştetului capului tău. Pe măsură ce rosteşti numele EHEIEH (E-he-ie), simte cum creştetul capului vibrează de energie. Repetă acţiunea de cinci-zece ori.
3. Vizualizează o coloană de lumină coborînd din această sferă pentru a forma o a doua în zona sprîncenelor. Intonează încetişor Numele lui Dumnezeu IEHOVAH (Ie-ho-va). Vizualizează sunetul ajungînd pînă la 
limitele universului şi înapoi. Simte cum ochiul tău lăuntric vibrează plin de energie. Repetă de cinci-zece ori.
4. Din această sferă, coloana de lumină coboară mai departe, formînd a treia sferă luminoasă în zona gîtului. Pronunţă Numele lui Dumnezeu IEHOVAH ELOHIM. (Ie-ho-va-E-lo-him). Vezi şi simte cum această sferă de lumină vibrează plină de energie strălucitoare.
5. Din această sferă, coloana de lumină coboară şi formează o a patra sferă luminoasă în zona inimii, care începe să vibreze, plină de energie, cu fiecare intonaţie a Numelui lui Dumnezeu IEHOVAH ELOAH VaDAATH (Ie-ho-va-E-lo-ah-Vu-Dat). Repetă de cinci-zece ori.
6. Fă o pauză şi vizualizează coloana de lumină coborînd, din sfera inimii către zona inferioară a bazinului, unde se conturează o a cincea sferă luminoasă. Urmăreşte-o cum se formează şi radiază strălucire cu fiecare intonare a Numelui lui Dumnezeu SHADDAI EL CHAI (Şa-dai-El-Hai).
7. Fă iarăşi o pauză, după care vizualizează coloana de lumină coborînd din a cincea sferă către picioare, unde se formează o a şasea sferă luminoasă – iar coloana de lumină continuă să coboare spre inima pămîntului. Pe măsură ce intonezi Numele lui Dumnezeu ADONAI HaARETZ (A-do-nai-Ha-A-reţ), vezi cum această a şasea sferă luminoasă vibrează pentru tine, plină de energie.
8. în acest moment ai creat o Coloană Centrală de lumină care se întinde de la cer la pămînt străbătînd întreaga ta fiinţă. Ai activat astfel centrele interioare de lumină care îţi vor întări şi proteja aura şi te vor ajuta să-ţi trezeşti viziunea aurică. Acum execută respiraţia ritmică şi vizualizarea descrise în cadrul exerciţiului tradiţional al Coloanei Centrale, paşii 8, 9 şi 10 de la imaginea de mai sus.

 Haina de nuntă aurie

Haina de nuntă de aur” este o expresie care a ajuns la noi prin intermediul creştinismului ezoteric.

Străvechile ceremonii de iniţiere nu erau accesibile oricărui om de rînd, ci doar unora care posedau anumite calităţi. O asemenea ilustrare găsim în parabola nunţii fiului de împărat (Matei, 22.2-14): cel care nu era îmbrăcat cu haină de nuntă nu putea intra. Această haină de nuntă este aura şi sufletul purificate ale individului.
Purificarea aurei se realizează prin suprimarea dorinţelor josnice şi trăirea unei vieţi fără egoism, pline de dragoste faţă de întreaga omenire şi faţă de orice creatură însufleţită.
Această haină ce înconjoară corpul este formată din energie de culoare albastră şi aurie. Aura şi sufletul individului sînt cele care, atunci cînd sînt purificate şi întărite, îl fac să devină un adevărat binefăcător invizibil, care poate folosi în mod conştient acest corp pentru a vizita alte persoane şi locuri, treaz sau în somn.

Intuiţia ta se trezeşte şi se dezvoltă şi-ţi regăseşti bucuria inocentă şi farmecul vieţii. Fiecare zi devine o nouă aventură! Fiecare zi devine o nouă binecuvîntare!

A învăţa cum să vezi şi să interpretezi aura
este un prim pas spre cunoaşterea metafizică. 
E ca şi răsăritul de soare în mijloc de vară.


Ted Andrews-Cum Sa Vezi Si Sa Interpretezi Aura

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu