joi, 20 decembrie 2012

Mayaşii moderni, total neimpresionaţi de psihoza sfârşitului lumii


Mayaşii moderni, total neimpresionaţi de psihoza sfârşitului lumiiMai bine de 200.000 de turişti sunt aşteptaţi, mâine, la siturile arheologice de la Chichen Itza, Mexic, graţie mult mediatizatei date de 21 decembrie, anunţată ca ultima zi a lumii. Descendenţii mayaşilor, însă, sunt total neimpresionaţi de psihoza mondială cu privire la această dată, afirmând că toată această atenţie dăunează culturii lor. Pe de altă parte, autorităţile mexicane se bucură de afluxul de turişti şi de banii pe care aceştia sunt dispuşi să-i cheltuie.

21 decembrie 2012 este ultima zi înscrisă într-un calendar mayaş care urmează un ciclu de 5.125 de ani. În anii '60, un profesor universitar american a interpretat această dată ca fiind una în care mayaşii prevedeau un evenimet dezastruos, interpretările sale fiind extinse în prezent şi generând vâlvă la nivel mondial.

"E o psihoză, o frenezie. Însă cred că este dăunătoare pentru societatea şi cultura noastră", spune Vera Rodriguez, de 29 de ani, o descendentă a mayaşilor care trăieşte în Mexic. 

"Va fi o zi bună pentru afaceri, dar altfel, va fi o zi ca oricare alta", spune şi Julian Nohuicab, alt descendent al mayaşilor, de 34 de ani, un vânzător de băuturi răcoritoare din oraşul Coba, în apropiere de Chichen Itza.

"Nu credem în asta. Nimeni nu poate prezice ziua sau ora. Numai Dumnezeu ştie", spune şi Socorro Poot, o mayaşă de 41 de ani.

Vechea civilizaţie Maya a ajuns la apogeu între anii 250 şi 900, când era răspândită în sudul Mexicului, în Guatemala, Honduras şi Belize. Faimoşi pentru scrierea hieroglifică şi cunoştinţele destul de avansate de astronomie, mayaşii au intrat în declin, începând cu anii 900. Grupuri mai mici au continuat să prospere, însă, până când au fost subjugate de cuceritorii spanioli care au colonizat continentul.

În prezent, se crede că mai există 7 milioane de descendenţi ai mayaşilor, în Mexic, Guatemala şi alte părţi ale Americii Centrale. Majoritatea sunt creştini catolici, acum, deşi printre ei se numără şi budişti sau mayaşi de religie mozaică.

"Nu trebuie să facem confuzie între legende şi realitate", spune Yolanda Cornelio, de 21 de ani, un agent de turism de origine mayaşă. "Sunt oameni care se folosesc de legende şi abuzează de ele pentru a face bani. Sunt mulţi escroci", spune aceasta. 

Yolanda duce turiştii la ruinele piramidelor din Coba. Una dintre cele mai mari atracţii este o piatră pe care este marcată data începerii lumii, care în tradiţia mayaşă este 13 august 3114 înaintea erei noastre.

Turiştii sunt însă mult mai dispuşi să ia aceste lucruri în serios, decât descendenţii mayaşilor. 

"Este un loc sacru. Simt o energie, o emoţie, simt că sunt la locul potrivit", spune Jonathan Ellerby, un scriitor canadian de 39 de ani, venit aici cu ocazia sfârşitului lumii. 

Sursa: jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu