Preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, a declarat, vineri, că “isteria” privind aflatoxina a fost “artificial creată” de multinaţionale din România “prin încălcarea teritoriului lor de interese economice”.
“Am încercat să finalizăm nebunia şi isteria cauzate de aşa-zisă problemă a aflatoxinei din România. Toată această isterie este artificial creată de către nişte multinaţionale din România prin încălcarea teritoriului lor de interese economice. Înainte cu trei săptămâni de izbucnirea scandalului, s-a discutat de problema laptelui cu aflatoxină în Serbia, în care se face referire de către o persoană că sunt informaţii că şi în România ar fi probleme cu lapte contaminat cu aflatoxină. În Serbia funcţionează două multinaţionale procesatoare de lapte care sunt şi în România”, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, Claudiu Frânc, la finalul unei întâlniri cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România a spus că pericolul contaminării laptelui cu aflatoxină a fost insuficient explicat de autorităţi, în condiţiile în care şi dacă ar fi fost înregistrată o prezenţă a aflatoxinei de zece ori peste limitele admise de normele UE “ar fi fost nevoie ca o persoană să consume zeci de litri de lapte pe zi, timp de 200 de zile, ca să aibă probleme”.

Claudiu Frânc a precizat că, în urma scandalului, procesatorii de lapte au solicitat reducerea preţului laptelui cu 30 la sută, ceea ce nu este de acceptat.
La rândul său, Otvos Moise, preşedintele unei asociaţii de crescători de bovine din judeţul Covasna, a declarat că laptele din România “este cel mai bun din UE şi nimeni nu s-a îmbolnăvit”.
“Dacă se reduce preţul pe litrul de lapte, rămânem fără efectivele de animale. Nu permitem reducerea preţului la lapte”, a menţionat Otvos.
În prezent, fermierii mari vând laptele la procesatori cu 1,30 - 1,40 de lei pe litru, în timp ce micii fermieri vând cu un leu litrul.
ANSVSA a făcut publice, joi, rezultatele anchetei pentru determinarea conţinutului de aflatoxină M1 din lapte şi a arătat că, din cele 1.335 de probe recoltate, 67, reprezentând 5 la sută, au fost pozitive.
Din cele 67 de probe de lapte în care s-a găsit aflatoxină peste limita europeană admisă (0,05 la sută), 34 au provenit din ferme, cinci - de la centre de colectare, opt - de la automate de vânzare, iar 20 - din unităţi de procesare.
În cadrul anchetei, au fost verificate 785 de ferme, probe pozitive fiind la 4,3 la sută dintre acestea, 177 de centre de colectare, 134 de automate pentru vânzare şi 239 de unităţi de procesare.
Cu acelaşi prilej, 47 de automate pentru vânzarea directă a laptelui crud au fost închise temporar, echivalentul a 14 la sută din numărul total de automate din România, 193 de tone de lapte crud au fost oprite de la procesare/vânzare, ceea ce reprezintă 0,03 la sută din producţia lunară a României, iar 104 tone de produse lactate au fost reţinute în depozitele unităţilor de procesare şi distruse, respectiv 1,66 la sută din producţia lunară a României.
Probele au fost recoltate timp de o săptămână, începând din 7 martie, anlizele derulându-se ulterior.
Ancheta a fost demarată după ce, în 4 martie, au fost depistate niveluri ridicate de aflatoxină în produsul crud la o fermă.
sursa: impactnews.ro
http://gandeste.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu