luni, 25 martie 2013

ISTORIA CRIMELOR PAPALITĂȚII (9)

Vezi partea a VIII-a aici: 
http://sfatuitoarea.blogspot.ro/2013/03/istoria-crimelor-papalitatii-8.html


Articol apărut în revista Nexus New Times magazine. 
de Tony Bushby
 
Orgie la Vatican
La moartea lui Inocenţiu al VIII-lea şi după 14 zile de certuri şi intrigi între cardinali, Rodrigo Borgia (1431–1503) a fost ales Papa Alexandru al VI-lea. În timpul conclavului, facţiuni armate numite „escadroane“ au masacrat peste 200 de oameni pe străzile Romei. Grupurile separatiste erau înfuriate de faptul că Borgia, care adunase o avere imensă, mituise gras electorii înainte de începerea conclavului. 11 cardinali i-au vândut votul (Jurnalul lui Burchard, vol. 3), iar Biserica confirmă acest lucru: „că Borgia şi-a aranjat alegerile prin cea mai crasă simonie este un fapt prea autentic pentru a fi pus la îndoială“.
(Enciclopedia Catolică, Pecci ed., ii, pag. 309).
În drumul spre Palatul Lateran, după consacrarea sa din Biserica Sfântul Petru, el a trecut pe sub un arc de triumf care purta următoarea inscripţie pusă acolo de susţinătorii săi: „Caesar a fost un om; acesta e un zeu“.
Rodrigo era membru al infamei familii Borgia care îşi trăgeau faima şi puterea de pe scena politică italiană. Originea sa spaniolă a fost un factor care a atârnat în balanţa alegerilor, dat fiind intenţia cardinalilor de a evita alegerea unui francez. El slujise sub cinci papi pe postul de vice-cancelar, iar alegerea sa a eliberat un număr mare de birouri lucrative şi promovări pe care le promise celorcare îl votaseră. Nu mai devreme de 1460, când era cardinal şi delegat papal, el începuse să fie pârât Papei Pius al II-lea (1458–1462) pentru dansurile obscene cu femei goale ce aveau loc într-o grădină de lângă Siena. Însă a continuat să se bucure de astfel de spectacole până la sfârşitul vieţii. Pontificatul său s-a dovedit a fi cu cele mai grave scandaluri de la Vatican de la Domnia Prostituatelor încoace, iar parada sa de promiscuitate sexuală a fost fără perdea. Din jurnalul şapelanului german Johann Burchard, maestrul de ceremonii al Papei Alexandru al VI-lea, aflăm cele mai multe despre caracterul papei Borgia. Burchard a asistat personal la depravările lui Alexandru şi a scris faimosul comentariu „creştinismul papei e doar de formă“.
Diarium of Burchard
Decăderea morală a lui Alexandru al VI-lea a fost atât de notorie, iar istoria ei atât de lungă şi de cunoscută, încât a rămas ca o mare pată pe obrazul Bisericii moderne care încearcă în van să zugrăvească un trecut papal pios. El a înregistrat un record printre papi în ceea ce priveşte recunoaşterea publică a copiilor săi nelegitimi şi neruşinarea aventurilor sale amoroase în „Palatul Sfânt“. Cu cei 12 copii bastarzi ai săi (Collins Dictionary), printre care Cesare, Giovanni (Juan), Lucrezia şi Jofré şi numeroasele sale amante, „Vaticanul era din nou un bordel“ (The Records of Rome, 1868, British Library), iar curtea sa papală desfrânată a fost comparată cu vechile „cetăţi ale desfrâului“ din Caesarea în care huzurea în tinereţe Sfântul Augustin (d. 430). Alexandru al VI-lea era un pervers sexual, bârfe sordide circulând în lumea intelectuală subterană a Romei. Senatorul Veneţian Sanuto a scris despre Cardinalul Borgia că îi plăcea de Rosa Vannozza dei Cattanei, fiica tânără, frumoasă şi măritată a şambelanului său, pe care Borgia l-a plătit să îi înlesnească o serie de întâlniri secrete cu ea. Ca urmare a acestei aventuri s-a născut Cesare Borgia (1475–1507), iar certificatul de naştere atestă acest lucru. În timpul adolescenţei sale, Cesare, plin de mânie, l-a măcelărit pe şambelan în prezenţa tatălui său, l-a decapitat şi i-a înfipt capul într-un par cu o inscripţie care spunea: „Acesta e capul bunicului meu care şi-a prostituat fiica cu Papa“.
A History of the Popes, op. cit., Capitolul referitor la Alexandru al VI-lea
O asemenea dovadă nu poate fi neglijată. S-a spus şi că Alexandru al VI-lea a întreţinut relaţii sexuale cu Lucrezia (1480–1519), fiica sa cu Rosa Vannozza dei Cattanei. Un zeflemitor din Roma a numit-o pe Lucrezia „fiica, soţia şi nora papei“ şi a afirmat că Alexandru al VI-lea ar fi fost tatăl ficelor ei“.
A History of the Popes, ibid.
Alexandru al VI-lea „…Papa Borgia sub care papalitatea din Renaştere a ajuns la cel mai înalt nivel al corupţiei“
The Papacy, George Weidenfeld & Nicolson Ltd, Londra, 1964, pag. 107.
Acesta e un detaliu de pe o frescă realizată de pictorul italian Bernardino Pinturicchio realizată în apartamentul Borgia de la Vatican.
© Library of the Popes, Venice
S-a spus şi că Alexandru al VI-lea a întreţinut relaţii sexuale cu Lucrezia (1480–1519), fiica sa cu Rosa Vannozza dei Cattanei.
A History of the Popes, ibid. Detaliu din Portret al unei femei de Bartolomeo Veneziano.
Detaliu din Portret al unei femei de Bartolomeo Veneziano.
Se presupune că acest potret ar fi al Lucreziei Borgia.
Şi dacă nu merită să ne întrebăm dacă a avut doi sau trei copii cu Lucrezia, aşa cum spun majoritatea surselor, există alte aspecte ale comportamentului său asupra căruia nu putem să nu ne oprim. Cesare a fost fiul favorit al lui Rodrigo Borgia. Când Cesare avea doar şapte ani, tatăl său i-a netezit drumul spre Colegiul Cardinalilor făcându-l episcop, poziţie în care primea un salariu substanţial.
Iar când Cesare a împlinit optsprezece ani, tatăl său, ca Papa Alexandru al VI-lea, l-a uns cardinal avansându-l mai târziu la gradul de comandant al armatei Vaticanului în eforturile de extindere a Statelor Papale. Cesare a crescut devenind un om cu o minte clară şi puternică iar Papa l-a susţinut până la moarte. Papa a abuzat grav de poziţia sa, atât cea de cardinal cât şi cea de cap al Bisericii, în îmbogăţirea familiei sale, fapt vizibil în consolidarea carierelor fiilor săi Pedro Luis (1468 – 1488) (pentru care a cumpărat ducatul Gandía, reşedinţa ancestrală a familiei Borgia la Valencia, în Spania), Cesare, Giovanni (1476 – 1497) (al doilea Ducat de Gandia) cât şi a Lucreziei. Ambasadorii vorbesc despre faptul că Cesare a adus o mulţime de curtezane frumoase la Vatican pentru plăcerea sexuală a lui Alexandru în ultimii săi ani.
Burchard ne dă detalii şocante asupra unei ocazii în care papa a prezidat o orgie în Palatul Papal:
„Duminică seara, pe 30 octombrie[1501], Don Cesare Borgia i-a oferit tatălul său cina în palatul apostolic, cină la care au servit 50 de prostituate decente şi curtezane în veşminte strălucitoare, care după cină au dansat cu servitorii şi cu cei care se aflau acolo, întâi complet îmbrăcate şi apoi goale. Apoi, pe podea au fost aşezate sfeşnice cu lumânări aprinse şi au fost împrăştiate castane pe care prostituatele goale, în patru labe, erau puse să le culeagă cu gura în timp ce se târau de-a buşilea printre sfeşnice. Papa le privea şi le admira zonele nobile. Seara s-a sfârşit cu o întrecere obscenă între aceste femei, care se acuplau cu servitori ai Vaticanului pentru nişte premii pe care le dădea Papa. Mai târziu Don Cesare, Donna Lucrezia şi Papa şi-au ales fiecare câte un partener şi au continuat desfătarea.“

Diarium of Burchard
Pe fondul acestor lucruri şi din cauza vieţii sale desfrânate, Alexandru al VI-lea nu a putut să scape de satire, de pamfletari şi alţi zeflemitori care şi-au vândut epigramele duşmanilor Papei.
La publicarea în 1501 a unui afiş în limba latină cu imaginea Papei Alexandru ca fiind Diavolul sau Anticristul, Roma s-a cutremurat de un hohot de râs cinic. Afişul îl înfăţişa pe Alexandru făcând ritualuri de magie neagră şi alte ritualuri păgâne, având o emblemă cu Venus în centrul crucii sale creştine de smarald şi o pictură „obscenă“ cu Isis goală atârnând în dormitorul papal.
Giorgio Vasari, Lives of the Most Eminent Painters, Sculptors and Architects, Milano, retipărită în 1907
La acea vreme, vrăjitoria era o problemă mai degrabă ecleziastică decât civilă, iar documentele dovedesc că viziunea Papei nu erau una prea catolică. Următorul comentariu, îngropat într-o colecţie de replici papale cândva trecute sub tăcere, numită Anecdota Ecclesiastica sau „Povestiri Secrete ale Bisericii“ (Vienta, Paris, 1822, ediţie retipărită după cea din 1731) şi confirmat în Enciclopedia lui Diderot dezvăluie ceea ce credea Papa Alexandru al VI-lea despre creştinism: „Doamne Dumnezeule! Cât va mai rezista această sectă superstiţioasă a creştinismului, această invenţie arogantă?“
Am putea să lăsăm deoparte, privind-o ca pe o bârfă nefondată, acuzaţia duşmanilor săi, că Alexandru al VI-lea folosea curent otrava, pentru că în cercurile istorice academice această speculaţie e redusă la două morţi incerte. Dar muşamalizarea crimelor monstruoase comise de Cesare Borgia, „un monstru inuman şi rece“, îl prezintă pe Alexandru ca pe un personaj total neprincipial, cu un nume ce duhnea mai tare decât cel al lui Nero. „Faptul că astfel de acuzaţii i-au fost aduse Papei Borgia şi totuşi el a supravieţuit indică teroarea şi ura pe care le-a semănat împreună cu fiul său“.
The Popes, op. cit., pag. 324
În 1497, din gelozie, Cesare Borgia a ordonat asasinarea fratelui său Giovanni, iar în 1500 a pus la cale uciderea soţului Lucreziei, Alfonso de Aragon, pentru că dorea o alianţă cu avantaje politice mai mari. Giovanni „...a fost pescuit din Tibru cu gâtul tăiat... [Alexandru] a interpretat asta ca un avertisment din partea cerului să se căiască şi nimeni nu a resimţit fapta mai tare decât însuşi Papa. El a vorbit de demisie şi şi-a proclamat hotărârea de a realiza acea reformă a Bisericii «la vârf şi la nivelul membrilor» pe care lumea o cerea şi o aştepta de atâta timp.“
Enciclopedia Catolică, xiv, 32, 33
Însă durerea sa s-a stins în braţele amantelor sale, în special ale Guiliei Farnese, sora de cincisprezece ani a lui Alessandro Farnese şi a cărei imagine în chip de Madonă împodobeşte una dintre marile fresce ale Vaticanului.
Fratele ei a devenit ulterior Papa Paul al III-lea şi nu ar trebui să ne mire să citim în Darium of Burchard că tatăl fiicei Guiliei, Laura, a fost Papa Alexandru al VI-lea. Tot acest papă a fost cel care
i-a spânzurat şi apoi ars pe rug pentru „eroare religioasă“ la Florenţa, în mai 1498, pe reformatorul religios italian, ascetul Girolamo Savonarola (1452–98) şi pe cei doi discipoli ai săi dominicani.
Oricum, în toată depravarea lui, Alexandru era conştient de „tăcuta suspiciune care se răspândea în rândurile intelectualităţii şi chiar a clericilor“ cu privire la adevărul creştinismului şi, realizând că instituţia sa nu îşi putea permite să îi fie pusă la îndoială calificarea, el a recurs imediat la cenzurarea publicaţiilor care îi afectau imaginea.
Diarium of Burchard, op. cit.
În 1501 el a dat un edict în care ordona ca nici o carte în care era pusă în discuţie religia creştină să nu fie publicată fără acordul scris al episcopului local sau fără să „aibă permisiunea personală şi privilegiul Papei“.
Diarium of Burchard, ibid.
Acesta era începutul Indexului Cărţilor Interzise, suprimarea cărţilor care puneau la îndoială dogma Bisericii devenind în scurt timp politica oficială a Vaticanului. Aceasta a fost poate cea mai dramatică formă de cenzură cunoscută în istorie, prin care Biserica a ţinut sub control secole la rând literatura care ajungea la public, prelungindu-şi puterea de sancţiune până în secolul al XX-lea.
Alexandru al VI-lea a murit în 1503, iar cariera sa infamă a ajuns la un binevenit sfârşit. Moartea sa a fost întâmpinată cu urale pe străzile Romei, iar medicului papal i-au fost trimise daruri şi felicitări pentru că nu reuşise să salveze viaţa Papei.
La scurt timp după moartea sa, trupul său s-a înnegrit şi a devenit fetid, alimentând zvonurile că ar fi fost otrăvit. (În istorie, Biserica Romei poartă greaua povară de a fi avut aproape 40 de papi asasinaţi, mulţi dintre ei prin otrăvire.) Cioclii şi hamalii „glumind şi blasfemiind“, spune Burchard, s-au chinuit să bage cadavrul umflat în sicriul care fusese construit pentru el. Bârfele mai spun că un drăcuşor a fost văzut în momentul morţii acestuia, ducând în iad sufletul Papei. Romanii făceau glume pe seama lui, spunând că dacă mama sa ar fi ştiut ce viaţă va duce fiul ei, l-ar fi sugrumat la naştere.
Acelaşi lucru ar putea fi spus şi despre mama următorului papă, Iulius al II-lea, a cărui viaţă şi remarci îi face pe istoricii creştini să intre în pământ de ruşine, pentru că, încă o dată, există dovezi clare cu privire la alegerea unui papă necredincios.


(Va urma)
Sursa: jurnalparanormal.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu