joi, 7 martie 2013

Sistemul bancar trebuie să se reinventeze. Mii de clienţi au câştigat deja procesele


Băncile, disperate din cauza proceselor

Discuţiile purtate ieri de reprezentanţi ai băncii centrale pe tema litigiilor colective iniţiate de clienţi împotriva băncilor, prin care aceştia reclamă existenţa unor clauze abuzive în contractele de împrumut, par să aibă cu totul o altă ţintă, respectiv grăbirea executării silite, nicidecum înlăturarea clauzelor abuzive din contracte, a declarat ieri, pentru Curierul Naţional, avocatul Marius Coltuc, reprezentantul Casei de Avocatură Coltuc şi Asociaţii.
“Discuţiile purtate astăzi (ieri - n. red.) la BNR, fără reprezentanţi ai clienţilor care sunt parte în procesele colective, au vizat o aşa-zisă derogare de la lege, care prevede că instanţa unde se exercită calea de atac este Curtea de Apel. Ei vor să fie Înalta Curte, pentru că aceasta ar putea asigura o practică unitară. Nu este nevoie de nicio derogare, pentru că, potrivit noului Cod de Procedură Civilă, care a intrat deja în vigoare, avocaţii pot invoca practica unitară pentru procesele colective”, a afirmat av. Coltuc.
Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a propus ieri ca procesele colective împotriva băncilor privind clauzele abuzive din contractele de creditare să aibă cale de atac la Înalta Curte de Casaţie, ca o excepţie de la lege, pentru că deciziile în astfel de speţe privesc o masă largă de populaţie, iar instanţa supremă poate asigura o practică unitară.
Anterior, Şerban Toader, Senior Partner şi Head of Advisory la KPMG România, afirmase că băncile se confruntă cu costuri tot mai mari legate de litigiile iniţiate de clienţii nemulţumiţi şi că instituţiile financiare ar trebui să le recâştige acestora încrederea, dar nu cu scopul creşterii profitabilităţii băncilor.
Contactat telefonic, avocatul Marius Coltuc a explicat ieri pentru Curierul Naţional că “practica unitară poate avea impact mare asupra băncilor, dar şi influenţe asupra proceselor individuale iniţiate de clienţi”. “Toată discuţia a fost legată în fapt de problemele BCR, care vrea să-şi facă un Departament de recuperare a creanţelor, unde să lucreze aproximativ 500 de angajaţi. Dacă vor să nu mai aibă probleme, ar putea să modifice contractele aflate în vigoare. De ce nu le modifică astfel încât să nu mai conţină clauzele abuzive? De fapt, băncile nu vor asta, ci vor să meargă cât mai repede cu executarea silită. Cer ca Înalta Curte să judece căile de atac în speranţa că, fiind instanţă naţională, va ţine cu ţara, adică cu ei”, a declarat pentru Curierul Naţional avocatul Marius Coltuc, de la Casa de Avocatură Coltuc şi Asociaţii.
Piperea şi Asociaţii: Mii de clienţi au câştigat deja procesele
La rândul său, av. Alexandru Dimitriu, reprezentant al Casei de Avocatură Piperea şi Asociaţii, a amintit că Legea 193/2000 stipulează clar procedurile în cazul existenţei clauzelor abuzive în contractele de împrumut. “În baza Legii 193/2000, mii de clienţi au câştigat în instanţă procese prin care cer băncilor eliminarea clauzelor abuzive din contracte. Pot să vă spun că aproape toate procesele iniţiate individual de clienţi ai BCR, Volksbank, Bancpost şi RBS au fost câştigate în toată ţara. Aşteptăm să vedem dacă băncile vor face recurs, dar o mare parte dintre procese sunt deja definitive”, a spus av. Alexandru Dimitriu.
Acesta a explicat că a fost pierdut un singur proces colectiv împotriva băncilor, dar Casa de Avocatură va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Olteanu: Obligaţia BNR este să se asigure că deponenţii îşi pot recupera banii
Banca Naţională a României a organizat ieri seminarul “Consecinţe juridice generate de intrarea în vigoare a modificărilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori”, eveniment inclus în seria de manifestări Colocviile juridice a BNR.
Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a afirmat ieri că “o clauză abuzivă nu trebuie să se regăsească în niciun contract” şi că “obligaţia BNR este să se asigure că cei care depun banii la bancă pot să şi-i recupereze”. “Orice bancher preferă să îşi facă un plan realist de afaceri decât unul optimist care să eşueze”, a spus Olteanu, precizând că există 17,1 milioane de depozite.
Bogdan Olteanu a ţinut să precizeze că misiunea BNR este de a asigura funcţionarea sistemului financiar, dar nu are ca scop protejarea vreunei bănci sau a acţionarilor. El a amintit că niciun ban public nu a fost folosit pentru a salva bănci din România, iar atunci când băncile au avut pierderi au suportat singure, iar acţionarii băncii au adus bani pentru a rămâne în limitele indicatorilor prudenţiali. “Ţinta BNR este alta şi ţine de specificul activităţii, banii de credite vin de la deponenţi. Pentru BNR este extrem de important să se asigure că banii din credite sunt daţi înapoi nu pentru acţionari, ci pentru a fi restituite depozitele”, a spus Olteanu.
Viceguvernatorul BNR a precizat că banca centrală şi-a asumat alături de instituţiile statului, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, realizarea unui studiu de impact asupra sistemului bancar şi derularea unei dezbateri publice privind procesele colective împotriva băncilor pe clauze abuzive.
KPMG: Sistemul bancar trebuie să se reinventeze
La rândul său, Şerban Toader, Senior Partner şi Head of Advisory la KPMG România, a afirmat că sistemul bancar nu mai reprezintă un motor de creştere şi că acesta ar trebui să se reinventeze. “Bani noi sunt aduşi în sistem, dar nu pentru credit, ci pentru a mări fondurile proprii sau a acoperi pierderile de peste 2 miliarde de lei. Băncile au fost afectate şi la nivelul imaginii şi al reputaţiei. Relaţia dintre bancă şi client parcă nu mai e acolo unde ar trebui să fie. Există percepţia că băncile au urmărit profiturile pe termen scurt şi că şi-au pus propriile interese înaintea celor ale clienţilor. Nu mi-aş dori să fiu în pielea unui conducător de bănci. Băncile se confruntă cu costuri tot mai mari legate de litigii. Acum, ar trebui să le explice clienţilor cum se calculează dobânda şi care sunt costurile unui credit. Băncile trebuie să redobândească încrederea clienţilor şi să conceapă produse pentru clienţi, nu cu scopul profitabilităţii lor. (…) Pentru sistemul bancar, nu e pentru prima dată când trebuie să se reinventeze. Sunt sigur că acest lucru se va întâmpla şi pe viitor”, a afirmat Toader.
Băncile au câştigat mai puţin de 1% din procese
Mai multe case de avocatură  au anunţat în urmă cu o lună că 7 bănci au câştigat în instanţă doar 22 de litigii iniţiate individual de clienţii nemulţumiţi, dintre cele 3.000 soluţionate de instanţe, băncile fiind obligate, conform legii, să remedieze deficienţele din contracte şi, în unele cazuri să plătească despăgubiri împrumutaţilor.
Potrivit datelor furnizate de Casa de Avocatură “Coltuc”, băncile au perceput diferite comisioane abuzive, precum comisioane de administrare, de rezervă sau de risc. Cele 3.000 de procese au fost iniţiate împotriva băncilor Volksbank, BCR, OTP, Piraeus, Banca Transilvania, Bancpost şi UniCredit Ţiriac.
Afrodita Cicovschi
          gandeste.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu