joi, 18 aprilie 2013

12 tratamente naturiste pentru a combate depresia

In prezent, se apreciaza ca in Europa si Statele Unite, proportia celor afectati de o forma usoara sau medie de depresie este de 18-20%, adica o persoana din cinci!


Semne si simptome de depresie

Depresia se caracterizata prin urmatoarele manifestari:

  • indispozitie generala
  • pierderea interesului fata de activitatile care altadata provocau placere
  • evaluare autodepreciativa (sentimente de vinovatie complexe de inferioritate; o persoana depresiva se considera adesea incapabila, inadaptata, lipsita de valoare, fara sanse)
  • viziune pesimista asupra lumii si vietii
  • perceptie pesimista asupra viitorului
  • insomnie
  • manifestari de tip anxios (atac de panica, “nodul in gat”, “fluturasii in stomac”)
  • tulburari de alimentatie (bulimie,anorexie, pierderea apetitului)
  • lipsa de interes pentru problemele profesionale, personale, sociale
  • tendinta de autoizolare
  • scaderea randamentului cognitiv: diminuarea atentiei, memoriei, gandirii, capacitatii de concentrare
  • aparitia frecventa a senzatiei de oboseala
  • gandurile de sinucidere
Unii pacienti nu lasa sa se observe nimic in ceea ce priveste starea lor psihica. La ei, accentul principal cade pe deficientele de memorie, uitatul frecvent, veselia exagerata.
Uneori depresia are manifestari fizice - dureri de stomac, ameteli, tahicardie, greata, dureri de cap.
La persoanele depresive se accentueaza contractia musculara, aceasta putand provoca spasme ale tubului digestiv, dureri de spate, dureri difuze, cefalee.
Mai ales in cazul femeilor depresia se poate ascunde in spatele unui exces de incredere in sine, prea mult sport, “obsesia” pentru perfectiunea exterioara, diete, imbracaminte si machiaj.

Tratamente naturiste contra depresiei

1 Suc de portocale si spanac

Portocalele si spanacul contin cantitati importante de acid folic, triptofan si vitamina B6. 
Aceste ingrediente ajuta la refacerea sistemului nervos in conditiile de stres psihic si anxietate, stimuleaza functia neuronala si au actiune tonica asupra activitatii cerebrale.

Un suc obtinut, cu ajutorul unui blender dintr-un pumn de spanac, o portocala si o lingura de miere, alunga semnele usoare de depresie si invigoreaza starea de spirit.

2 Ciocolata neagra

Ciocolata neagra contine mult magneziu, care este un mineral esential pentru transmiterea impulsurilor nervoase. 
Deficitul de magneziu se asociaza cu dificultati de concentrare, oboseala cronica, dureri musculare.

3 Sportul ca medicament

Este de remarcat ca, mai mult de 80% dintre persoanele depresive provin din mediul urban si au un trai sedentar.
Efortul fizic, facut sistematic, activeaza musculatura, respiratia, metabolismul, dar si anumite mecanisme naturale de protectie psihica (prin hormonii anti-stres care se elibereaza in urma activitatii fizice).

Studiile au aratat ca, dupa 30 de minute de efort fizic (alergare, sporturi in aer liber, inot) scoarta cerebrala elibereaza anumiti neuro-transmitatori care genereaza stari de relaxare, multumire, optimism.
Sportul (minim 20 de minute) facut de 3 ori pe saptamana, in cadru natural, imbunatateste somnul, mareste rezistenta la stres, permite “descarcarea” tensiunilor interioare care, prin acumulare pot duce la depresie.
Miscarea fizica nu doar trateaza depresia, dar o si previne.
Un studiu american a comparat efectele unui medicament antidepresiv cu efectele jogging-ului pe doua grupuri de pacienti depresivi.
Dupa 4 luni, s-a constatat ca administrarea medicamentului si alergarea au avut acelasi efect de ameliorare a depresiei.
Dupa un an, insa, un sfert din pacientii tratati cu medicamente au recazut in depresie, in vreme ce 90% dintre "alergatori" erau in forma foarte buna.


4 Lumina solara

In tarile nordice, expunerea la razele soarelui este considerata, un adevarat tratament contra starilor depresive.

Studiile au aratat ca lipsa luminii solare duce la depresie, anxietate, agitatie, scaderea capacitatilor fizice, psihice, intelectuale.
Atunci cand radiatiile luminoase si ultraviolete ale soarelui ajung in contact cu pielea, anumite celule fotosensibile de la acest nivel, transmit impulsuri nervoase, care ajunse la creier, stimuleaza producerea endorfinelor "hormonii fericirii".Acesti neurotransmitatori induc o stare de buna-dispozitie, au un efect tonic psihic si fizic, cresc optimismul.
De asemenea, lumina stimuleaza direct o zona a creierului-hipotalamusul, denumit si “creierul endocrin”, deoarece controleaza buna functionare si descarcare a tuturor glandelor endocrine.

5 Sunatoare

Toate cercetarile au aratat imbunatatirea starii emotionale a pacientilor depresivi, dupa tratamentul intern cu sunatoare.
Principiile active din aceasta planta elimina treptat tristetea, astenia, tulburarile de somn, creste tonusul psihic si optimismul.
Cea mai eficienta metoda de administrare a acestei plante este pe cale interna, sub forma de pulbere (obtinuta prin macinarea plantei uscate cu rasnita electrica).
Se fac cure de 2 luni, timp in care se ia o lingurita de pulbere de sunatoare de patru ori pe zi. Sunatoarea se tine cateva minute sub limba, inainte de a fi inghitita.

6 Kava kava

Kava kava este o planta exotica, din sudul Pacificului, unde radacina sa este folosita pentru echilibrarea emotionala.
Principiile sale active influenteaza centrii nervosi de responsabili de inducerea starilor de relaxare.
Capsulele sau comprimatele cu extract din aceasta planta, reprezinta un remediuexcelent in tratarea tulburarilor anxios-depresive.
La fel ca sunatoarea, kava kava nu induce stari de somnolenta si nu afecteaza capacitatea de concentrare.

7 Polen

Putina lume cunoaste efectul benefic al polenului de albine in tratarea depresiei.
O cura de 3 luni, timp in care se administreaza o lingurita de polen pe zi, duce in peste 60% din cazuri ameliorarea starii emotionale si psihice.
Frecventa starilor de tristete, de pesimism, scade treptat, pacientul isi recapata tonusul psihic si fizic.
De asemenea, s-a observat ca laptisorul de matca este foarte eficient in cazul femeilor depresive care asociaza si un deficit de hormoni estrogeni.
Se face o cura de 28 de zile cu miere care contine laptisor de matca, sau comprimate cu laptisor de matca, pe care le gasim in magazinele apicole.

8 Respiratia sanatoasa

Binecunoscutul indemn de “a respira adanc” pentru a te calma, este cat se poate de adevarat.
Rezultatele testelor medicale au aratat ca o respiratie lenta, ampla, care sa foloseasca intreaga capacitate pulmonara (inclusiv lobii inferiori) duce la o imbunatatire substantiala a starii emotionale a pacientilor care sufera de depresie.

De aceea, pentru ameliorarea starilor depresive, se recomanda exercitii de respiratie, precum in aceste exemple:
1. Intinsi pe spate si relaxati, inspiram cat mai adanc si cat mai incet, lasand abdomenul sa se umfle treptat cu aer. Dupa ce inspiram, pastram aerul in plamani cateva secunde, dupa care il expiram sacadat pe gura, rostind usor in acelasi timp "ha-ha-ha". Realizat timp de 10 minute/zi, acest exercitiu are efecte emotionale foarte bune.
2.Respiram de cateva ori, lent si profund. Ne concentram atentia pe inspiratie si expiratie, intrand “in ritmul respirator”.
Apoi, ne imaginam ca aerul ne iese si ne intra prin inima. Fiecare inspiratie o umple de energie si fiecare expiratie alunga energia negativa din corp. Acest exercitiu se recomanda sa fie practicat 20 de minute/zi.

9 Omega-3

Acizii grasi polinesaturati omega-3, au fost denumiti “alimentul fericirii”, deoarece acesti acizi grasi reprezinta constituentii esentiali ai creierului, pe care organismul nu-I poate sintetiza.
Consumul de alimente si suplimente cu omega-3 (somon, herring, ton, sardine, nuci, uleiuri vegetale extravirgine:de masline, de soia, de seminte de in, seminte de in, seminte de floarea soarelui) amelioreaza depresia, creste functia cognitiva, previne instalarea bolilor neurodegenerative (Alzheimer, Parkinson).


10 Amestecul de fructe uscate

Amestecul de fructe si seminte uscate este un adevarat izvor de sanatate pentru sistemul nervos, deoarece este bogat in antioxidanti, vitamine, minerale, glucide si acizi grasi polinesaturati, care stimuleaza si protejeaza functia creierului.
Persoanele care se simt obosite sau care manifesta semne si simptome de depresie si surmenaj, pot face cure de cateva saptamani, timp in care, dimineata, pe stomacul gol, se consuma doar un amestec de fructe uscate si seminte, lasate de seara, intr-un pahar cu apa, pentru hidratare.
Amestecul poate contine: smochine, curmale, migdale, merisor, caise, seminte de in, nuci, seminte de floarea-soarelui, stafide negre.
Se consuma la micul dejun atat fructele si semintele inmuiate, cat si lichidul in care au stat. 
Acest amestec intareste si echilibreaza sistemul nervos.

11 Valeriana

Valeriana sau odoleanul este o planta cu un puternic efect anxiolitic, antidepresiv, de imbunatatire a somnului.
Se administreaza de trei ori pe zi cate o lingurita de pulbere de valeriana, in cure de 30-60 de zile, cu 7-10 zile de pauza.
Depozitarea pulberii de radacina de valeriana se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani.

12 Spovedania si rugaciunea

In credinta ortodoxa bucuria si optimismul constituie un mod de a trai si de a privi lumea: "Bucurati-va pururea. Rugati-va neincetat. Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos, pentru voi" (I Tesal. 5,16-18).
Spovedania si comuninunea cu Dumnezeu, in rugaciunea personala si colectiva sunt un adevarat “balsam” pentru suflet, leacuri impotriva deznadejdii, tristetii si depresiei.
Spovedania ne poate ajuta sa ne cunoastem pe noi insine si sa ne eliberam de sentimentele apasatoare, datorate pacatelor.
Prin toate acestea, sufletul are posibilitatea sa isi redobandeasca linistea, armonia, pacea launtrica, impacarea cu sine.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu