
În asta constă ipocrizia societăţii – să nu îţi arăţi interiorul, să nu îţi arăţi adevărata faţă. Să ţi-o ascunzi. Să o arăţi cuiva intim, şi care te va înţelege. Dar cine este intim? Nici chiar îndrăgostiţii nu îşi arată unul altuia adevărata faţă. Căci, cine ştie, acum se iubesc, dar s-ar putea ca în clipa următoare să nu se mai iubească. Aşa că fiecare se închide în el, devine o insulă. Nu te uita la alţii, uită-te la tine. Şi, cu orice risc, lasă să iasă la suprafaţă ce e în tine. Nu există risc mai mare ca reprimarea. Dacă îţi reprimi sentimentele, îţi vei pierde toată pofta de viaţă, tot entuziasmul. Îţi vei pierde toată viaţa, dacă vei continua să-ţi reprimi emoţiile. Reprimarea e toxică, îţi otrăveşte fiinţa.
Ascultă-ţi inima şi indiferent ce e acolo, scoate la suprafaţă. În scurtă vreme îţi va fi foarte uşor să o faci, vei deveni priceput şi îţi va plăcea. Şi o dată ce ştii cum e să fii autentic, n-ai să mai vrei niciodată să fii fals, pentru că autenticitatea e foarte frumoasă. Continui să decizi să fii fals pentru că n-ai simţit niciodată gustul realului. Realul a fost reprimat încă din copilărie, ai fost învăţat să-l reprimi chiar înainte de a şti ce e, şi ai continuat să-l reprimi inconştient, mecanic. Fii conform cu tine însuţi – altă posibilitate nu există. Trebuie să fii responsabil faţă de fiinţa ta. Eşti răspunzător de fiinţa ta şi Dumnezeu nu o să te întrebe de ce nu eşti altcineva.
Problema e cum să fii tu însuţi. Şi dacă poţi s-o rezolvi, toate celelalte probleme nu mai contează. Atunci viaţa e un mister frumos care trebuie trăit, nu o problemă de rezolvat!
Problema e cum să fii tu însuţi. Şi dacă poţi s-o rezolvi, toate celelalte probleme nu mai contează. Atunci viaţa e un mister frumos care trebuie trăit, nu o problemă de rezolvat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu