miercuri, 30 aprilie 2014

2014 Portalul pleiadian – Transmisii (5)

pasare3
Zaryiena: Bine v-am regăsit, dragilor! Iată că au trecut mai bine de trei luni de la prima noastră transmisie. Am fost plăcut surprinși de interesul multora pentru a crea o lume mai bună, mai frumoasă, mai plină de iubire, pace și armonie! Unii dintre voi ați făcut pași mai măricei, alții ați făcut pași mai mici, dar mulți încă bâjbâiți într-o oarecare negură dulce-amară. Se întâmplă aceasta pentru că nu aveți încredere în propriile voastre forțe și preferați să așteptați schimbarea din exterior.
Dragilor, noi vă susținem, vă ajutăm, vă trimitem toată iubirea noastră, dar nu putem alege în locul vostru! Noi nu putem interveni în efectele voastre pentru că ele sunt creația voastră, iar ceea ce ați semănat aceea veți culege! Bineînțeles că am putea interveni și am putea face multe în locul vostru, dar lucrurile nu se vor rezolva ci doar vom amâna creșterea voastră. Aceasta ar însemna să intervenim în evoluția voastră și să o încetinim! Dacă am interveni în viața voastră și v-am rezolva noi problemele, ar însemna să vă anihilăm puterea și să vă punem într-un soi de grădină umanologică. Nu dragilor, Universul interzice acest lucru! Mă repet: nu am face decât să vă amânăm învățarea lecției iar Universul ne va atinge cu ”nuiaua” și pe noi, pentru că am intervenit în lecțiile voastre.
Reveniți la voi înșivă și redescoperiți-vă puterea de creatori! Reveniți la sinele vostru divin și redescoperiți-vă potențialul vostru de zei magnifici! Nu trebuie să faceți nimic altceva decât să alegeți ceea ce vreți și apoi să credeți că totul vă este cu putință! Nu aveți nevoie de tehnologii deosebite! Nu aveți nevoie de alți oameni pentru asta! Nu aveți nevoie de resurse materiale! Nu aveți nevoie de persoane influente din societate care să vă ajute! Nu aveți nevoie de nimic din toate acestea! Nu aveți nevoie de nimic din exterior! Când veți înțelege că toate acestea sunt doar efecte? Tot ce vă trebuie aveți deja! Totul este în voi și voi sunteți în Tot!
Aveți cel mai puternic instrument de creație din Univers, iar acesta este capacitatea de crea imagini! Imaginea stă la baza creației iar voi aveți capacitatea de a crea orice! Cu toții aveți imaginație dar puțini știu să-și împuternicească această capacitate. Imaginea este asemenea unei semințe! Dar pentru a încolți, o sămânță are nevoie de pământ fertil, de apă și apoi de lumină. La fel stau lucrurile și în procesul de creație. Ceea ce creați trebuie să aibă cât mai multe conexiuni cu realitatea obiectivă, apoi trebuie să udați imaginea cu atenția voastră, dându-i astfel energie, lumină, forță, iar apoi să așteptați procesul de materializare. Nu trebuie să vă gândiți la nimic altceva!
Chiar dacă vi se pare bizar, în procesul de creație nu trebuie să vă preocupe mecanismele intermediare de materializare, precum aspectele relaționale, materiale, logistice sau alte asemenea. Desigur, acestea există și fac parte din procesul tranzitoriu de materializare dar ele nu sunt factori cauzali!
Principiul cauză în procesul de materializare este triada intenție-imagine-emoție. Împuternicirea imaginii constă în felul cum este legată de intenție și de emoție, adică de simțire, de trăire, de vibrație. Intenția este declanșatorul, inițiatorul, factorul prim al materializării! Am observat că aici aveți cele mai multe probleme! Până când nu veți face diferența dintre dorință și intenție, nu veți reuși să faceți primul mare pas în procesul de creație.
Dorința este echivalentă cu ”a dori” iar intenția este echivalentă cu ”a crea”. Întotdeauna, în spatele dorinței există ”aș vrea” însă există și un ”dar nu am ce trebuie” sau ”nu am resursele necesare” sau ”nu văd cum aș putea” sau ”trebuie să mă ajute Dumnezeu”. Creatorul nu are dorințe, el pur și simplu… creează!”
Intenția este altceva! Intenția este instrumentul creatorilor! Intenția este expresia faptului că știți cine sunteți și vă recunoașteți puterea de creatori! Ați uitat acest lucru pentru că ați ales să vă întrupați pe o planetă de vibrație mai joasă, unde procesul de materializare este mai greoi și este necesar să așteptați o anume perioadă de timp până când se concretizează materializarea. Nu este important acest lucru; contează doar să vă treziți din somnul în care v-ați afundat de mii de ani, și să vă recunoașteți puterea!
Nu trebuie nici să vă blamați pentru că ați ales să vă întrupați aici. Terra este o școală minunată, unde se pot realiza salturi uriașe în evoluție! Este, într-adevăr, o școală mai dură, unde lecțiile sunt învățate și prin suferință. De altfel, acesta este un instrument de evoluție extrem de eficient și voi ați ales să-l folosiți, în acest spațiu, pentru evoluție și chiar pentru regăsirea de sine.
Intenția este expresia încrederii în propriile voastre puteri! Intenția are vibrația încrederii că imaginea este sămânța care va da rod, indiferent de condițiile exterioare, chiar dacă nu aveți niciun fel de resort sau ajutor, chiar dacă nu aveți relații privilegiate și chiar dacă totul în jur pare ostil.
Ridicați-vă puțin privirea și priviți la toate obiectele din jurul vostru! Totul, toate obiectele din jurul vostru au fost la început doar… imagini. Cei care le-au creat au crezut în acele imagini și apoi s-au… materializat! Cei care au crezut mai puțin în ele, au depus un efort mai mare pentru materializare dar cei care au crezut mai mult în ele, au muncit mai puțin!
Pentru trezirea ”instinctului” de creator din voi, vom iniția o serie de transmisii speciale, care vor dura un ciclu lunar, adică 28 de zile. Așadar, în următoarele patru săptămâni (13, 16, 20, 23, 27, 30 mai și 3, 6 iunie) vor fi opt transmisii care vor avea în vedere trezirea și dinamizarea corpului vostru de lumină. Din corpul de lumină sunt inițiate creațiile care au la bază iubirea, lumina, armonia!
Fiecare ființă umană are acest corp de lumină! El este un strat al corpului spiritual, deci este mai subtil decât corpul energetic, emoțional și mental.
Trupul de lumină este perfecțiunea întruchipată, este primul trup al spiritului, fiind sursa primă de energie și lumină pentru matricea bio-informațională. Acest trup de lumină nu are defecte, nu are vârstă, nu are niciun fel de condiționări și poate lua orice formă. Singura sa menire este să manifeste iubire, lumină, armonie, frumusețe.
La prima transmisie (între 20:20 și 20:40) veți lucra cu acest corp de lumină. Înainte cu două minute (20:18), veți lucra cu sfera-probă, respectând același proces ca până acum, adică cereți sinelui divin să vă ofere o sferă energetică cristalină și apoi o veți culisa de 20 ori pe direcția celor doi centrii energetici inimă-minte, în rezonanță cu respirația, după care o veți plasa deasupra creștetului, la circa 10 cm. Stați circa 5 minute sub fluxul de lumină și energie după care, printr-un simplu act de voință, veți fi conectați doar la trupul de lumină.
Priviți-vă brațele de lumină, trunchiul de lumină, picioarele de lumină! Admirați perfecțiunea propriului corp de lumină! Simțiți lumina, iubirea, armonia, bucuria! Veți respira lumina și energia prin creștetul corpului de lumină iar acesta va străluci tot mai puternic, asemenea unui mic soare.
În următoarele 15 minute vă veți alimenta conștient acest corp cu energia și lumina din rețea și veți crea tot felul de obiecte cu ajutorul luminii. Puteți crea orice veți dori, folosind toate culorile și formele posibile, începând cu forme și geometrii simple și mergând până la cele mai complexe lucruri. Creați elemente din regnul mineral – munți, câmpii, dealuri, stânci; creați elemente din regnul vegetal – flori, arbori, plante diverse; creați elemente din regnul animal – păsări, fluturi multicolori, mamifere delicate, pești multicolori.
La cea de-a doua transmisie (între 22:10 și 22:30), după ce ați creat sfera și ați plasat-o deasupra creștetului (se va face înainte cu două minute de transmisia propriu-zisă) veți alimenta corpul de lumină circa 5 minute după care veți ieși ”afară”, printr-un simplu act de voință. Nu vă fie teamă, nu este vorba de o ieșire a corpului astral ci de o ieșire a corpului de lumină. Acest lucru nu presupune niciun risc, este asemenea imaginației, ca și cum v-ați plimba cu mintea în diverse locuri.
În continuare, veți privi lumina din jur! Pentru început, priviți lumina din interiorul casei. Totul este din lumină: obiectele de mobilier, cărțile, aparatura electrocasnică și electronică, pereții, totul! Ieșiți apoi din locuință și mergeți unde doriți: pe stradă, în parc, în magazine… Doar priviți lumina din jur! Totul este format din lumină! Oamenii sunt din lumină, mașinile sunt din lumină, copacii, iarba și florile sunt din lumină; toate obiectele pe care le vedeți sunt din lumină. Realitatea este la fel, doar că nu există nimic material ci doar… lumină! De diferite nuanțe și diferite culori, toate strălucitoare!
Dacă simțiți nevoia să vă plimbați mai mult de 15 minute în acest microunivers de lumină, o puteți face!
(va urma)
http://daniilgaucan.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu