Ce înseamnă să fii cu adevărat pe o cale spirituală? Ce dă autenticitate drumului pe care îl parcurgi? Îţi propui să urmezi o disciplină care să te conducă la comuniunea cu un ideal sublim, divin, la o stare de împlinire interioară şi armonie cu lumea. Totul promite să fie cât se poate de minunat. Pentru unii aspiranţi care s-au lansat pe acest drum, trec însă destul de mulţi ani şi rezultatele profunde întârzie să apară. Mai mult decât atât, scopul final devine foarte abstract, iar calea începe să fie percepută mai degrabă ca un ansamblu rigid de tehnici. În mod cert, ceva lipseşte. Dintr-un punct de vedere înţelept, se poate spune că aici se aplică perfect acel aforism care se referă la paradoxul că uneori „pădurea nu se mai vede din cauza copacilor”. Printre multitudinea de tehnici (copaci), scopul (pădurea) nu mai este perceput(ă), deşi el (ea) este în mod evident acolo.
Este esenţial să reamintim că există un criteriu foarte simplu, universal, care evidenţiază progresul autentic pe calea spirituală. Acel criteriu este CÂT DE MULT POŢI SĂ IUBEŞTI. Dacă încă mai ai foarte multe lucruri şi foarte mulţi oameni care te mai deranjează, dacă te simţi separat-izolat de ceilalţi, dacă iubirea pe care eşti tu dispus să o oferi depinde de ceea ce îţi oferă sau nu ceilalţi, … atunci e clar că eşti încă departe de adevărata viaţă spirituală.
Nu poţi face cu adevărat meditaţii profunde atât timp cât inima ta e lipsită de EMOŢIE. Revelarea Sinelui, de exemplu, nu poate apare pe un fond de indiferenţă sau dezinteres. Revelarea Sinelui apare doar pe fondul unui suflet trezit, care unifică totul prin Iubirea sa atotcuprinzătoare, pentru care nu mai există duşmani sau situaţii pe care le respinge, care acceptă totul şi exact în felul acesta transcende totul.
Esenţa căii spirituale este aceea de a Iubi Totul. Iubind Totul devii Una cu Totul. Având inima împietrită şi păstrând o viziune separatoare nu vei putea fi Una cu tine însuţi. A înţelege cine eşti cu adevărat tu însuţi, cu alte cuvinte a-ți revela Sinele, înseamnă să realizezi – nu doar mental, ci trăind cu toată fiinţa – că eşti în mod beatific şi plin de iubire, Una cu Totul. De aceea esenţa practicii spirituale este aceea de a Iubi Totul. Iar pentru a verifica cât de profund iubim, nu este nevoie de prea multe teorii. Viaţa de zi cu zi ne testează permanent. Poţi simţi clar în orice clipă în inima ta cât de mult îi iubeşti pe cei din jurul tău.
Dar dacă simţi că inima ta e încă foarte mică şi plină de frustrări, suferinţe, tensiuni şi resentimente, nu te descuraja! Pur şi simplu începe să iubeşti tot ce e bun pe lumea aceasta. Iubeşte şi iartă. Iubeşte în ritmul respiraţiei tale. Este esenţial să înveţi să dăruieşti iubire. Iubirea se învaţă. Lumea în care trăim este, din păcate, extrem de lipsită de iubire şi de dăruire. Nu ai nevoie de motive pentru a iubi. Doar relaxează-te şi iubeşte. Un aspect fundamental al iubirii adevărate este acela că ea nu este o cerere, o condiţionare de genul „dacă nu primesc ceea ce aş vrea, atunci de ce să dau eu iubire?”. Nu. Iubirea este pur şi simplu o stare de a fi. Iubirea egoistă, în care nu dai nimic dacă nu primeşti ceva care „să merite” nu este iubire adevărată, ci este doar o nevoie, o dependenţă. Iubirea adevărată este dăruire fără să ceri nimic în schimb, este libertate.
Iubeşte-i pe oamenii din jurul tău, chiar dacă nu îi cunoşti, chiar dacă apreciezi că au foarte multe defecte. Lasă iubirea să curgă prin tine. Ai curajul de a face asta! Vei vedea cât este de minunat. Nu mai analiza atât de mult cu mintea, nu mai judeca. Iartă-i pe toţi, înţelege că fiecare este pe drumul său, fiecare este într-o etapă în care învaţă. Lăsând iubirea să curgă prin tine vei vedea că, de fapt, această iubire nu este a ta, vei simţi că iubirea este ceva grandios şi pur care cuprinde totul şi care te face să descoperi lumea într-un cu totul alt mod şi să te descoperi chiar pe tine.
Indiferent cine consideri tu că eşti, oricât de bogat sau sărac, superior sau inferior, fie că ai toată viața înainte, fie că moartea te pândește după colț, iubeşte cât mai mult! Umple-ţi inima de iubire şi dăruieşte necondiţionat această iubire tuturor. Nu mai categorisi, nu mai calcula, nu mai ţine ranchiuni, doar iubeşte. Este atât de simplu! Nu ai nevoie de nimic ca să faci asta. Oricine ai fi, oriunde ai fi … Iubeşte iubirea însăşi. Fii iubirea. Topeşte-te, dizolvă-te în iubire. Uită cine eşti tu. Fii doar iubire. Fii spontan şi lasă-te purtat de aripa magică a iubirii. Dar atenţie: acestea nu trebuie să fie doar niște gânduri abstracte, pure speculații, ci trebuie să fie stări profunde pe care le trăim cu întreaga ființă. Lasă filosofia şi speculaţiile intelectuale! Doar debordează de iubire.
Oamenii spun adesea că ar vrea să iubească, dar nu au pe cine, că nu au găsit fiinţa potrivită şi că până o vor găsi aşteaptă, sunt într-o continuă căutare. Dar până vor găsi se simt chinuiţi de frustrări şi tristeţe. De fapt, chiar şi atunci când ei spun că au găsit pe cine să iubească, în scurt timp se vede că sufletul lor nu este nici acum liber. Pentru că ori le e teamă să nu fie „înşelaţi” în „iubirea” lor, ori pur şi simplu descoperă că persoana pe care o iubeau nu e la înălţimea aşteptărilor…
Cu toţii tânjim după iubire. Odată ce simţi măcar o clipă de iubire, chiar şi o iubire încă imperfectă, simţim după aceea că viaţa fără această iubire nu mai are sens. Am vrea să dăm totul pentru încă o clipă de iubire împărtăşită. Ori în realitate lucrurile sunt mult mai simple. Suntem asemeni unui peşte ce trăiește scufundat în apă, dar care totuși nu mai vede apa. Noi trăim în iubire. Trebuie doar să ne deschidem sufletele pentru ea. Soluţia nu este să găseşti „persoana potrivită”, ci să găseşti atitudinea potrivită. Începe tu să iubeşti, fără calcule, fără aşteptări. Relaxează-te şi fii liber. Pe cine să iubeşti? Absolut totul! Când vei simţi că inima îţi este plină de iubire pentru tot, că nu-ţi mai este teamă că nu vei găsi „iubirea potrivită”, atunci ceilalţi vor vedea în tine o oază de iubire şi vor veni la tine aşa cum fluturii sunt atraşi de lumină. Dar nu „iubi totul” într-un mod tehnicist, aşteptând să vină cât mai repede „fluturii” la tine. (Măcar unul cât de mic!). Abandonează toate calculele, renunţă la orice aşteptări. Fii gata să trăieşti iubind totul necondiționat, la nesfârşit. În felul acesta oricum ai găsit deja ceea ce căutai. Acesta e fundalul. Nu urmări „fluturii”, ci fii lumina!
Vei vedea că totul se amplifică. Iubirea cheamă iubire. Iubirea adevărată înseamnă umilinţă, puritate, recunoştinţă, discernământ şi adeseori chiar sacrificiu. Nu aştepta nimic în schimb. Ce ai mai putea să ai nevoie? Revărsarea iubirii universale în tine este mai mult decât ai putea primi de oriunde în mod obişnuit. Starea de recunoştinţă care te cuprinde este copleşitoare, este mai mult decât un mic suflet poate susţine. Abia atunci afli cine eşti şi cine este fiecare cu adevărat. Vei vedea că iubirea pentru Tot te face lipsit de orice teamă. Pentru că răspunsul tău în orice situaţie este iubirea. Ego-ul se contractă şi este marcat de teamă pentru că întotdeauna el vrea să găsească strategia cea mai bună. Dar cea mai bună strategie este iubirea.
Iubirea este invincibilă, ea este cea mai mare forţă din univers.
Acest îndemn nu se doreşte a fi o expresie metaforică a unei emoţii. Aici este vorba despre ceva extrem de practic şi concret. Aceasta este o cheie esenţială care se află permanent la îndemâna noastră. Este o cale extrem de simplă şi rapidă, pe care o putem aplica în orice clipă, indiferent ce altceva facem. Timpul vieţii noastre este foarte scurt. Chiar dacă această cale a iubirii şi a dăruirii merge direct la esenţă, ea necesită perioade de aplicare consecventă, conştientă, asumată, presărată cu multe teste şi etape de aprofundare a trăirii. Tocmai de aceea este mult mai bine să nu neglijăm aceste lucruri şi să nu pierdem un timp extrem de preţios. Nici măcar nu este absolut necesar să te aşezi şi să începi să iubeşti ca într-o meditaţie, la modul tehnic.
Iubirea și dăruirea constituie o atitudine de fundal, pe care o ai pur şi simplu pentru că trăieşti, aşa cum respiri.
Desigur, este foarte uşor să trecem mai departe şi să neglijăm toate acestea, spunând că oricum ştiam, făceam asta sau că e cam … bizar (exaltat) şi nu se poate. Dar această judecată pripită și superficială ne face să ratăm ceva atât de simplu şi esenţial…, iar la un moment dat, dacă tot amânăm, poate deveni prea târziu pentru că nu ştii când se termină viaţa.
AUTOR- Marvin Atudorei
Sursa: http://astrodeva.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu