PUTEREA RUGACIUNII LUI IISUS
Prin insusirile minunate si necuprinse de minte a numelui lui Iisus, se gaseste si puterea de a izgoni pe demoni, lucrul pe care ni-l spune insusi Domnul Iisus Hristos.
El a spus ca, cei ce cred in numele Lui, demonii vor scoate (Mc. 16,17).
Demonii pot sa salasluiasca in om in doua feluri.
I. Satana salasluieste in chip simtit in om, cand locuieste cu fiinta lui, in trupul omului si cand chinuieste si trupul si sufletul. In felul acesta, in om se poate afla un demon sau mai multi (Mc. 5,9).
Acest fel de om, este un demonizat. Din Sfintele Evanghelii aflam ca, Domnul nostru Iisus Hristos, vindeca demonizatii. De asemenea Sfintii Apostoli, ucenicii Domnului, izgoneau pe diavoli din oameni, cu numele Domnului.
II. In chip moral, satana petrece in om, cand omul se face implinitorul voii diavolului. In felul acesta “a intrat satana in Iuda (Ioan 8,27), adica a pus stapanire pe mintea si vointa lui, s-a unit cu el in duh. In aceasta stare, se afla, tinand seama de gradul lor de pacatosenie, toti cei ce s-au botezat in Hristos, dar s-au indepartat de El prin pacate. Astfel inteleg Sfintii Parinti, intoarcerea diavolului cu alte sapte duhuri mai cumplite in templul sufletesc, din care s-a indepartat Duhul Sfant, prin pacatele omului (Matei 12, 43-45).
Vrajitorii pot trimite prin vraji, farmece si descantece, diavoli in sufletele oamenilor pacatosi, care nu merg regulat la Sfanta Biserica, nu postesc, nu se Spovedesc, nu se Impartasesc si nu implinesc canonul de rugaciuni si de milostenii. Duhurile care intra in acest fel de om, pot fi izgonite de Rugaciunea lui Iisus, daca vietuim in necontenita pocainta.
Sa facem aceasta nevointa care este atat de mantuitoare pentru noi. Sa ne ingrijim, sa izgonim duhurile diavolesti intrate in noi, din pricina neglijentei si a pacatelor noastre, prin Rugaciunea lui Iisus.
Aceasta rugaciune are Puterea de a invia pe cei omorati de pacate si de a-i izgoni pe demoni (Ioan 11,25). Rugaciunea lui Iisus, mai intai descopera prezenta demonilor in om si apoi ii izgoneste. Puterea satanei, care salasluieste in om, in vremea vietii lui pacatoase, cand aude numele Domnului Iisus Hristos, chemat in rugaciune de cel ce se roaga, incepe sa se clatine. Atunci, diavolul atata in om toate patimile, cautand sa-l inrerupa pe crestin de la rugaciune si sa-l inspaimante.
Precuviosul Parintele nostru Ioan Proorocul, arata ca, lucrarea patimilor si a demonilor sunt legate intre ele, caci demonii lucreaza prin mijlocirea patimilor. Cand in vremea Rugaciunii lui Iisus vom simti o deosebita tulburare si fierbere a patimilor, sa nu cadem in deznadejde si tulburare din aceasta pricina. Dimpotriva, sa ne imbarbatam si sa ne pregatim pentru o nevointa mai puternica cu Rugaciunea lui Iisus, ca unii ce simtim in chip vadit ca rugaciunea a inceput sa produca in noi lucrarea care ii este proprie.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune : “Pomenirea numelui Domnului nostru Iisus Hristos il atata la lupta pe diavol. Caci sufletul ce se sileste in Rugaciunea lui Iisus, poate dobandi totul, si binele si raul. Mai intai omul va vedea raul dinlauntrul inimii sale, apoi binele. Aceasta rugaciune il atata pe diavol, si tot aceasta rugaciune il va smeri si-l va alunga. Aceasta rugaciune da pe fata pacatul care este in noi si tot aceasta rugaciune il poate nimici. Aceasta rugaciune va birui si smulge incetul cu incetul diavolul din inima noastra.”
RUGACIUNEA SI FELURILE EI
Sfantul Ioan Scararul spune ca : “Rugaciunea dupa calitatea ei, este petrecerea si unirea mistica a omului cu Dumnezeu. Iar dupa lucrare, este intarirea inimii, impacarea cu Dumnezeu, maica si fiica lacrimilor duhovnicesti, pod peste ispite, zidul care ne apara de necazuri, sfaramarea razboaielor, lucrarea ingerilor, sporirea duhovniceasca a omului, hrana sufleteasca, luminarea mintii, securea deznadejdii, nimicirea intristarii, bogatia monahilor, comoara celor ce se linistesc, imblanzirea maniei, oglinda sporirii duhovnicesti, descoperirea asezarii sufletesti, prevestitoarea rasplatirilor viitoare, semnul slavei Ceresti” (Scara Cuv. 28, pag. 307).
Sfantul Evagrie monahul spune ca: “Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu, vlastarul blandetii, rodul bucuriei duhovnicesti si al multumirii, alungarea intristarilor si a descurajarilor, urcusul mintii catre Dumnezeu, lucrare demna de vrednicia mintii, sau intrebuintarea cea mai buna si curata a ei.”Iar Dumnezeiescul Parinte Marcu Ascetul zice ca “Rugaciunea este maica tuturor virtutilor”.
Treptele rugaciunii sunt urmatoarele:
1. Rugaciunea vorbita sau orala
2. Rugaciunea mintii,este rugaciunea in care mintea cugeta la cuvintele rugaciunii
3. Rugaciunea mintii in inima, este rugaciunea in care se uneste cugetarea mintii
cu simtirile duhovnicesti ale inimii.
4. Rugaciunea inimii sau rugaciunea de sine miscatoare este rugaciunea in care inima se roaga mereu, fie ca omul mananca, fie ca doarme, fie ca vorbeste, fie ca lucreaza.
5. Rugaciunea vazatoare, este rugaciunea in care sufletul omenesc vede sufletul altor oameni, vede puterile ingeresti si cunoaste gandurile oamenilor.
6. Rugaciunea in extaz sau rugaciunea curata, duhovniceasca. Aceasta este rugaciunea in care mintea omeneasca este rapita in Cer de catre Sfanta Treime si este dusa in cele mai inalte contemplatii in Rai. Aceasta este rugaciunea cea mai presus de hotarele rugaciunii si se mai numeste si vedere duhovniceasca, iar cel aflat in aceasta treapta a rugaciunii, spune asemenea cu Sfantul Apostol Pavel ca, nu stie daca este in trup sau inafara de trup (II Corinteni 12,3).
Sporirea duhovniceasca in rugaciune, se face organic, dupa cum un copil creste si devine adult si apoi om matur, fara ca sa stie momentele in care a trecut peste aceste varste ale sale.
DATORIA CRESTINULUI DE A INVATA
SI PRACTICA RUGACIUNEA LUI IISUS
Duhul Sfant prin gura Apostolului Pavel ne porunceste: “Rugati-va neincetat!” (I Tesaloniceni 5,17).
Dupa marturia Sfantului Duh: “Frica de Dumnezeu este inceput al intelepciunii” (Proverbe 1,7) si dupa marturisirea dumnezeiescului Parinte Isaac Sirul: “Frica Domnului este inceput a toata fapta buna” atunci, dupa cum la toata fapta buna inceput se face frica de Dumnezeu, tot astfel si la maica tuturor faptelor bune, care este sfintita rugaciune, inceput bun si temelie este frica de Dumnezeu. Tot astfel, din frica de Dumnezeu se naste infranarea de la patimi si trezvia atentiei, prin care orice om se abate de la rau (Proverbe 15,29).
Cine are frica de Dumnezeu si pomenirea Lui in minte, unul ca acesta neincetat se roaga. Daca rugaciunea mintii n-ar fi obligatorie, atunci Duhul Sfant nu ne-ar fi spus prin gura proorocului David: “Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea (Psalm 33,1; 102, 1-2). De asemeni nici dumnezeiescul Apostol Pavel – gura lui Hristos – nu ne-ar fi poruncit: “Rugati-va neincetat!” (II Tesaloniceni 5,17).
Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi intelegem ca trebuie sa ne rugam tot timpul si in orice loc, dar mai ales la Biserica si la Sfintele Manastiri, unde este mai puternic darul rugaciunii. Dar vor zice unii, cum putem sa ne rugam neincetat avand atatea munci grele de facut si o singura gura si un singur cuvant?
Dar bunul Dumnezeu, Cel ce toate cu negraita intelepciune le-a facut, Acela din inceput ne-a inzestrat cu indoit cuvant si indoita gura, spre a putea implini cele ce prin Duhul Sfant avea sa le ceara de la noi. Deci, in afara de gura trupului nostru, avem si o gura tainica a sufletului nostru. Cand omul vorbeste despre cele ale vietii, cand mananca sau doarme, cum poate sa-L laude pe Dumnezeu? La aceasta raspunde Sfantul Vasile cel Mare, ca este o gura de taina a omului dinauntru, prin mijlocirea careia omul devine partas cuvantului datator de viata a lui Dumnezeu, care este painea cea vie, care s-a pogorat din Cer.
Despre aceasta paine spune Sfantul Prooroc David: “Gura mea am deschis si am aflat” (Psalm 118,131). Dumnezeu ne cheama sa deschidem aceasta gura tainica, pentru ca sufletul sa primeasca hrana cea vesnica, Harul Duhului Sfant. Dar inafara de orice rugaciune tainica, Sfantul Isaac Sirul arata ca, orice gandire cu frica lui Dumnezeu, orice cugetare duhovniceasca, orice grija a mintii pentru mantuire si orice munca pe care o facem cu rabdare, smerenie si dragoste crestina spre folosul semenilor nostri si spre slava lui Dumnezeu, este de fapt o rugaciune, si zice: “Se cuvine sa cunoastem fratilor, ca orice vorbire ce se face in taina si toata grija mintii pentru Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti, in rugaciune se preface, ori cuvinte citite de ai spune, ori glasuri ale gurii spre doxologia lui Dumnezeu, ori grija de mantuire in Domnul, ori inchinaciuni ale trupului, ori cantare de psalmi prin cuvantare de stihuri si altele de acest fel, prin care se face invatatura rugaciunii curate si din care se naste Dragostea fata de Dumnezeu”.
Este bine sa stim ca si simtirea de Dumnezeu fara cuvinte este o rugaciune. Cand cineva munceste cu frica lui Dumnezeu si spre folosul semenilor si are prezenta lui Dumnezeu in minte, unul ca acesta se afla intru simtirea de Dumnezeu si este intru rugaciune. Daca la aceasta simtire de Dumnezeu adauga si cuvinte (rugaciune), atunci este asemenea cu cel care peste focul aprins mai pune lemne.
Domnul nostru Iisus Hristos este unicul mijlocitor pentru Mantuirea noastra obiectiva. Numele Lui a imprumutat de la Dumnezeirea Lui o putere atotsfanta si nemarginita. Asadar, daca toata munca noastra o vom face simtind prezenta lui Dumnezeu si rugandu-ne Lui, atunci toata viata noastra se va preface intr-o rugaciune neincetata plina de nadejdea mantuirii. Sa muncim, avand in gura noastra rugaciunea lui Iisus, in minte vederea lui Dumnezeu si sa ne rugam neincetat, oricand si oriunde, sau altfel spus, sa stam cu mintea in inima inaintea Domnului si sa ne rugam. Iar fara rugaciunea lucratoare si munca binecuvantata, nimeni nu poate scapa de actiunea patimilor si a gandurilor de la diavoli.
Cei care se nevoiesc la ascultare la Sfintele Manastiri, in viata de obste, mai repede biruiesc patimile, caci prin munca, rabdare si taierea voii lor, lovesc deodata patimile in piept si in cap si, prin lovituri repetate, ajung sa le omoare desavarsit. Pentru cei ce sunt in singuratate (pustie), lupta este numai cu gandul, care este tot atat de slaba in lucrarea ei, ca lovitura pricinuita de atingerea uei muste, de aceea omorarea patimilor in singuratate seprelungeste mult timp si aproape intotdeauna, ea nu este propriu-zis o omorare, ci o amortire pe un anumit timp, pana cand nevoitorul se va intalni cu cauzele patimilor. In acest caz, patimile ca fulgerele se aprind si de nu se va trezi cineva cu putere mare, rugaciune si post aspru, nu ramane nevatamat.
Iata de ce Sfintii Parinti poruncesc sa biruim patimile cu post, prin lupta cu ele in viata de obste si numai dupa aceea sa mergem in pustie.
Mirenii care vor sa se lupte cu patimile, vor avea ispite de la cei din casa lor, de la oamenii cu care lucreaza sau cu care se intalnesc. De aceea ei trebuie sa aiba un duhovnic sporit la manastire, facand ascultare binecuvantata si astfel fiind sub canonul duhovnicului si intariti prin darul sfintei manastiri, vor putea mai usor sa se mantuiasca. Asadar, nu se cuvine sa ne avantam mai inainte de vreme spre o sporire desavarsita in rugaciunea inalta, de care, dupa Sfantul Isaac Sirul: “abia se invredniceste unul din zece mii”.
Noua celor patimasi si neputinciosi ne este destul sa vedem macar urma linistii mintale, adica rugaciunea mintii lucratoare, prin care se alunga din inima atacurile vatamatoare si vrajmase ale gandurilor rele. In aceasta consta lucrarea noilor incepatori, prin care, daca vrea Dumnezeu, se poate ajunge si la rugaciunea inalt-contemplativa. Crestinii devin prin Sfantul Botez, fii ai lui Dumnezeu, dupa Har (Galateni 3, 27).
Dumnezeu este Tatal nostru iar noi suntem copii Lui preiubiti. Mama noastra este Maica Domnului. Asa dupa cum un copil sta de vorba cu mama si ii spune toate lucrurile pe care vrea sa le faca si se roaga ei, asa si noi trebuie sa ne rugam Maicii Domnului – Mama noastra. Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale si prin Preacurata Maica Sa ne va milui pe noi si ne va implini cererile cele mantuitoare.
Cadem in pacate pentru ca nu rezistam ispitelor ce vin de la trup, de la oameni si de la diavoli. Si nu rezistam la ispite pentru ca nu suntem intariti de harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu nu ne intareste pentru ca nu mergem la Biserica, nu postim, nu ne spovedim, nu ne rugam si nu ne impartasim cu Sfintele Taine. Daca muncesti in manastire si te rogi, esti fiu al lui Dumnezeu dupa har. Daca muncesti fara sa te rogi, esti asemenea unui rob.
Ca si in muncile trupesti, in practicarea rugaciunii omul trebuie sa aiba dreapta socoteala. Astfel, postul aspru, asceza peste masura, pentru a primi darurile dumnezeiesti, il vor duce pe nevoitor la mandrie si chiar la iesirea din minti. Sa ne rugam neincetat, dar in mod special la orele 12, 15, 18, 21, 24, 3, 6 si 9. Rugaciunea care se face in acelasi timp, in mai multe locuri si de catre mai multi crestini, ne va innoi pe noi si va schimba duhul tarii. Inainte de a adormi, sa practicam rugaciunea lui Iisus pe respiratie, sa spunem Crezul, sa ne insemnam cu Sfanta Cruce. Daca ne rugam cand muncim, Dumnezeu prin Prea Curata Sa Maica, va ajuta lucrarea noastra. Daca nu ne vom ruga, mintea noastra va face tot felul de planuri, care unele vor reusi iar altele ori, pentru ca Dumnezeu ne smereste, nu vor reusi.
Cei care vin si se roaga la Sfintele Manastiri vor reaprinde mai tare focul si darul Sfantului Duh in inimile lor. Trebuie sa ne rugam neincetat pentru ca neincetat suntem ispititi de patimile trupului, si sufletului de catre oameni si de catre diavoli. Cand ne rugam, Harul Duhului Sfant vine si indeparteaza ispitele care vin asupra noastra.
Iata de ce duhovnicii trebuie sa practice si sa invete pe ucenici, Rugaciunea lui Iisus.
Si, dupa cum invata un Sfant Parinte: “Cand oala de mancare se afla pe foc, nu se apropie de ea musca, dar cand se raceste vine musca si se aseaza in ea”.
Tot astfel si de omul care este aprins cu focul Duhului Sfant, nu se apropie diavolul”. Cel mai mult lupta diavolii pe crestinii care se roaga. Orice crestin cand se roaga, poate observa cu mintea pe diavol, care cauta sa-l intrerupa de la rugaciune, ratacindu-i gandurile in toate colturile lumii si la toate pacatele care le-a facut sau le-ar putea face. “Caci stie diavolul ca nimic nu-l lupta mai tare, decat rugaciunea cea catre Dumnezeu”, ne spune Avva Agaton (Patericul Egiptean, pagina 25).
( va urma)
Sursa: Saccsiv’s Weblog
Prin insusirile minunate si necuprinse de minte a numelui lui Iisus, se gaseste si puterea de a izgoni pe demoni, lucrul pe care ni-l spune insusi Domnul Iisus Hristos.
El a spus ca, cei ce cred in numele Lui, demonii vor scoate (Mc. 16,17).
Demonii pot sa salasluiasca in om in doua feluri.
I. Satana salasluieste in chip simtit in om, cand locuieste cu fiinta lui, in trupul omului si cand chinuieste si trupul si sufletul. In felul acesta, in om se poate afla un demon sau mai multi (Mc. 5,9).
Acest fel de om, este un demonizat. Din Sfintele Evanghelii aflam ca, Domnul nostru Iisus Hristos, vindeca demonizatii. De asemenea Sfintii Apostoli, ucenicii Domnului, izgoneau pe diavoli din oameni, cu numele Domnului.
II. In chip moral, satana petrece in om, cand omul se face implinitorul voii diavolului. In felul acesta “a intrat satana in Iuda (Ioan 8,27), adica a pus stapanire pe mintea si vointa lui, s-a unit cu el in duh. In aceasta stare, se afla, tinand seama de gradul lor de pacatosenie, toti cei ce s-au botezat in Hristos, dar s-au indepartat de El prin pacate. Astfel inteleg Sfintii Parinti, intoarcerea diavolului cu alte sapte duhuri mai cumplite in templul sufletesc, din care s-a indepartat Duhul Sfant, prin pacatele omului (Matei 12, 43-45).
Vrajitorii pot trimite prin vraji, farmece si descantece, diavoli in sufletele oamenilor pacatosi, care nu merg regulat la Sfanta Biserica, nu postesc, nu se Spovedesc, nu se Impartasesc si nu implinesc canonul de rugaciuni si de milostenii. Duhurile care intra in acest fel de om, pot fi izgonite de Rugaciunea lui Iisus, daca vietuim in necontenita pocainta.
Sa facem aceasta nevointa care este atat de mantuitoare pentru noi. Sa ne ingrijim, sa izgonim duhurile diavolesti intrate in noi, din pricina neglijentei si a pacatelor noastre, prin Rugaciunea lui Iisus.
Aceasta rugaciune are Puterea de a invia pe cei omorati de pacate si de a-i izgoni pe demoni (Ioan 11,25). Rugaciunea lui Iisus, mai intai descopera prezenta demonilor in om si apoi ii izgoneste. Puterea satanei, care salasluieste in om, in vremea vietii lui pacatoase, cand aude numele Domnului Iisus Hristos, chemat in rugaciune de cel ce se roaga, incepe sa se clatine. Atunci, diavolul atata in om toate patimile, cautand sa-l inrerupa pe crestin de la rugaciune si sa-l inspaimante.
Precuviosul Parintele nostru Ioan Proorocul, arata ca, lucrarea patimilor si a demonilor sunt legate intre ele, caci demonii lucreaza prin mijlocirea patimilor. Cand in vremea Rugaciunii lui Iisus vom simti o deosebita tulburare si fierbere a patimilor, sa nu cadem in deznadejde si tulburare din aceasta pricina. Dimpotriva, sa ne imbarbatam si sa ne pregatim pentru o nevointa mai puternica cu Rugaciunea lui Iisus, ca unii ce simtim in chip vadit ca rugaciunea a inceput sa produca in noi lucrarea care ii este proprie.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune : “Pomenirea numelui Domnului nostru Iisus Hristos il atata la lupta pe diavol. Caci sufletul ce se sileste in Rugaciunea lui Iisus, poate dobandi totul, si binele si raul. Mai intai omul va vedea raul dinlauntrul inimii sale, apoi binele. Aceasta rugaciune il atata pe diavol, si tot aceasta rugaciune il va smeri si-l va alunga. Aceasta rugaciune da pe fata pacatul care este in noi si tot aceasta rugaciune il poate nimici. Aceasta rugaciune va birui si smulge incetul cu incetul diavolul din inima noastra.”
RUGACIUNEA SI FELURILE EI
Sfantul Ioan Scararul spune ca : “Rugaciunea dupa calitatea ei, este petrecerea si unirea mistica a omului cu Dumnezeu. Iar dupa lucrare, este intarirea inimii, impacarea cu Dumnezeu, maica si fiica lacrimilor duhovnicesti, pod peste ispite, zidul care ne apara de necazuri, sfaramarea razboaielor, lucrarea ingerilor, sporirea duhovniceasca a omului, hrana sufleteasca, luminarea mintii, securea deznadejdii, nimicirea intristarii, bogatia monahilor, comoara celor ce se linistesc, imblanzirea maniei, oglinda sporirii duhovnicesti, descoperirea asezarii sufletesti, prevestitoarea rasplatirilor viitoare, semnul slavei Ceresti” (Scara Cuv. 28, pag. 307).
Sfantul Evagrie monahul spune ca: “Rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu, vlastarul blandetii, rodul bucuriei duhovnicesti si al multumirii, alungarea intristarilor si a descurajarilor, urcusul mintii catre Dumnezeu, lucrare demna de vrednicia mintii, sau intrebuintarea cea mai buna si curata a ei.”Iar Dumnezeiescul Parinte Marcu Ascetul zice ca “Rugaciunea este maica tuturor virtutilor”.
Treptele rugaciunii sunt urmatoarele:
1. Rugaciunea vorbita sau orala
2. Rugaciunea mintii,este rugaciunea in care mintea cugeta la cuvintele rugaciunii
3. Rugaciunea mintii in inima, este rugaciunea in care se uneste cugetarea mintii
cu simtirile duhovnicesti ale inimii.
4. Rugaciunea inimii sau rugaciunea de sine miscatoare este rugaciunea in care inima se roaga mereu, fie ca omul mananca, fie ca doarme, fie ca vorbeste, fie ca lucreaza.
5. Rugaciunea vazatoare, este rugaciunea in care sufletul omenesc vede sufletul altor oameni, vede puterile ingeresti si cunoaste gandurile oamenilor.
6. Rugaciunea in extaz sau rugaciunea curata, duhovniceasca. Aceasta este rugaciunea in care mintea omeneasca este rapita in Cer de catre Sfanta Treime si este dusa in cele mai inalte contemplatii in Rai. Aceasta este rugaciunea cea mai presus de hotarele rugaciunii si se mai numeste si vedere duhovniceasca, iar cel aflat in aceasta treapta a rugaciunii, spune asemenea cu Sfantul Apostol Pavel ca, nu stie daca este in trup sau inafara de trup (II Corinteni 12,3).
Sporirea duhovniceasca in rugaciune, se face organic, dupa cum un copil creste si devine adult si apoi om matur, fara ca sa stie momentele in care a trecut peste aceste varste ale sale.
DATORIA CRESTINULUI DE A INVATA
SI PRACTICA RUGACIUNEA LUI IISUS
Duhul Sfant prin gura Apostolului Pavel ne porunceste: “Rugati-va neincetat!” (I Tesaloniceni 5,17).
Dupa marturia Sfantului Duh: “Frica de Dumnezeu este inceput al intelepciunii” (Proverbe 1,7) si dupa marturisirea dumnezeiescului Parinte Isaac Sirul: “Frica Domnului este inceput a toata fapta buna” atunci, dupa cum la toata fapta buna inceput se face frica de Dumnezeu, tot astfel si la maica tuturor faptelor bune, care este sfintita rugaciune, inceput bun si temelie este frica de Dumnezeu. Tot astfel, din frica de Dumnezeu se naste infranarea de la patimi si trezvia atentiei, prin care orice om se abate de la rau (Proverbe 15,29).
Cine are frica de Dumnezeu si pomenirea Lui in minte, unul ca acesta neincetat se roaga. Daca rugaciunea mintii n-ar fi obligatorie, atunci Duhul Sfant nu ne-ar fi spus prin gura proorocului David: “Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea (Psalm 33,1; 102, 1-2). De asemeni nici dumnezeiescul Apostol Pavel – gura lui Hristos – nu ne-ar fi poruncit: “Rugati-va neincetat!” (II Tesaloniceni 5,17).
Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi intelegem ca trebuie sa ne rugam tot timpul si in orice loc, dar mai ales la Biserica si la Sfintele Manastiri, unde este mai puternic darul rugaciunii. Dar vor zice unii, cum putem sa ne rugam neincetat avand atatea munci grele de facut si o singura gura si un singur cuvant?
Dar bunul Dumnezeu, Cel ce toate cu negraita intelepciune le-a facut, Acela din inceput ne-a inzestrat cu indoit cuvant si indoita gura, spre a putea implini cele ce prin Duhul Sfant avea sa le ceara de la noi. Deci, in afara de gura trupului nostru, avem si o gura tainica a sufletului nostru. Cand omul vorbeste despre cele ale vietii, cand mananca sau doarme, cum poate sa-L laude pe Dumnezeu? La aceasta raspunde Sfantul Vasile cel Mare, ca este o gura de taina a omului dinauntru, prin mijlocirea careia omul devine partas cuvantului datator de viata a lui Dumnezeu, care este painea cea vie, care s-a pogorat din Cer.
Despre aceasta paine spune Sfantul Prooroc David: “Gura mea am deschis si am aflat” (Psalm 118,131). Dumnezeu ne cheama sa deschidem aceasta gura tainica, pentru ca sufletul sa primeasca hrana cea vesnica, Harul Duhului Sfant. Dar inafara de orice rugaciune tainica, Sfantul Isaac Sirul arata ca, orice gandire cu frica lui Dumnezeu, orice cugetare duhovniceasca, orice grija a mintii pentru mantuire si orice munca pe care o facem cu rabdare, smerenie si dragoste crestina spre folosul semenilor nostri si spre slava lui Dumnezeu, este de fapt o rugaciune, si zice: “Se cuvine sa cunoastem fratilor, ca orice vorbire ce se face in taina si toata grija mintii pentru Dumnezeu si toata cugetarea celor duhovnicesti, in rugaciune se preface, ori cuvinte citite de ai spune, ori glasuri ale gurii spre doxologia lui Dumnezeu, ori grija de mantuire in Domnul, ori inchinaciuni ale trupului, ori cantare de psalmi prin cuvantare de stihuri si altele de acest fel, prin care se face invatatura rugaciunii curate si din care se naste Dragostea fata de Dumnezeu”.
Este bine sa stim ca si simtirea de Dumnezeu fara cuvinte este o rugaciune. Cand cineva munceste cu frica lui Dumnezeu si spre folosul semenilor si are prezenta lui Dumnezeu in minte, unul ca acesta se afla intru simtirea de Dumnezeu si este intru rugaciune. Daca la aceasta simtire de Dumnezeu adauga si cuvinte (rugaciune), atunci este asemenea cu cel care peste focul aprins mai pune lemne.
Domnul nostru Iisus Hristos este unicul mijlocitor pentru Mantuirea noastra obiectiva. Numele Lui a imprumutat de la Dumnezeirea Lui o putere atotsfanta si nemarginita. Asadar, daca toata munca noastra o vom face simtind prezenta lui Dumnezeu si rugandu-ne Lui, atunci toata viata noastra se va preface intr-o rugaciune neincetata plina de nadejdea mantuirii. Sa muncim, avand in gura noastra rugaciunea lui Iisus, in minte vederea lui Dumnezeu si sa ne rugam neincetat, oricand si oriunde, sau altfel spus, sa stam cu mintea in inima inaintea Domnului si sa ne rugam. Iar fara rugaciunea lucratoare si munca binecuvantata, nimeni nu poate scapa de actiunea patimilor si a gandurilor de la diavoli.
Cei care se nevoiesc la ascultare la Sfintele Manastiri, in viata de obste, mai repede biruiesc patimile, caci prin munca, rabdare si taierea voii lor, lovesc deodata patimile in piept si in cap si, prin lovituri repetate, ajung sa le omoare desavarsit. Pentru cei ce sunt in singuratate (pustie), lupta este numai cu gandul, care este tot atat de slaba in lucrarea ei, ca lovitura pricinuita de atingerea uei muste, de aceea omorarea patimilor in singuratate seprelungeste mult timp si aproape intotdeauna, ea nu este propriu-zis o omorare, ci o amortire pe un anumit timp, pana cand nevoitorul se va intalni cu cauzele patimilor. In acest caz, patimile ca fulgerele se aprind si de nu se va trezi cineva cu putere mare, rugaciune si post aspru, nu ramane nevatamat.
Iata de ce Sfintii Parinti poruncesc sa biruim patimile cu post, prin lupta cu ele in viata de obste si numai dupa aceea sa mergem in pustie.
Mirenii care vor sa se lupte cu patimile, vor avea ispite de la cei din casa lor, de la oamenii cu care lucreaza sau cu care se intalnesc. De aceea ei trebuie sa aiba un duhovnic sporit la manastire, facand ascultare binecuvantata si astfel fiind sub canonul duhovnicului si intariti prin darul sfintei manastiri, vor putea mai usor sa se mantuiasca. Asadar, nu se cuvine sa ne avantam mai inainte de vreme spre o sporire desavarsita in rugaciunea inalta, de care, dupa Sfantul Isaac Sirul: “abia se invredniceste unul din zece mii”.
Noua celor patimasi si neputinciosi ne este destul sa vedem macar urma linistii mintale, adica rugaciunea mintii lucratoare, prin care se alunga din inima atacurile vatamatoare si vrajmase ale gandurilor rele. In aceasta consta lucrarea noilor incepatori, prin care, daca vrea Dumnezeu, se poate ajunge si la rugaciunea inalt-contemplativa. Crestinii devin prin Sfantul Botez, fii ai lui Dumnezeu, dupa Har (Galateni 3, 27).
Dumnezeu este Tatal nostru iar noi suntem copii Lui preiubiti. Mama noastra este Maica Domnului. Asa dupa cum un copil sta de vorba cu mama si ii spune toate lucrurile pe care vrea sa le faca si se roaga ei, asa si noi trebuie sa ne rugam Maicii Domnului – Mama noastra. Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale si prin Preacurata Maica Sa ne va milui pe noi si ne va implini cererile cele mantuitoare.
Cadem in pacate pentru ca nu rezistam ispitelor ce vin de la trup, de la oameni si de la diavoli. Si nu rezistam la ispite pentru ca nu suntem intariti de harul lui Dumnezeu. Iar harul lui Dumnezeu nu ne intareste pentru ca nu mergem la Biserica, nu postim, nu ne spovedim, nu ne rugam si nu ne impartasim cu Sfintele Taine. Daca muncesti in manastire si te rogi, esti fiu al lui Dumnezeu dupa har. Daca muncesti fara sa te rogi, esti asemenea unui rob.
Ca si in muncile trupesti, in practicarea rugaciunii omul trebuie sa aiba dreapta socoteala. Astfel, postul aspru, asceza peste masura, pentru a primi darurile dumnezeiesti, il vor duce pe nevoitor la mandrie si chiar la iesirea din minti. Sa ne rugam neincetat, dar in mod special la orele 12, 15, 18, 21, 24, 3, 6 si 9. Rugaciunea care se face in acelasi timp, in mai multe locuri si de catre mai multi crestini, ne va innoi pe noi si va schimba duhul tarii. Inainte de a adormi, sa practicam rugaciunea lui Iisus pe respiratie, sa spunem Crezul, sa ne insemnam cu Sfanta Cruce. Daca ne rugam cand muncim, Dumnezeu prin Prea Curata Sa Maica, va ajuta lucrarea noastra. Daca nu ne vom ruga, mintea noastra va face tot felul de planuri, care unele vor reusi iar altele ori, pentru ca Dumnezeu ne smereste, nu vor reusi.
Cei care vin si se roaga la Sfintele Manastiri vor reaprinde mai tare focul si darul Sfantului Duh in inimile lor. Trebuie sa ne rugam neincetat pentru ca neincetat suntem ispititi de patimile trupului, si sufletului de catre oameni si de catre diavoli. Cand ne rugam, Harul Duhului Sfant vine si indeparteaza ispitele care vin asupra noastra.
Iata de ce duhovnicii trebuie sa practice si sa invete pe ucenici, Rugaciunea lui Iisus.
Si, dupa cum invata un Sfant Parinte: “Cand oala de mancare se afla pe foc, nu se apropie de ea musca, dar cand se raceste vine musca si se aseaza in ea”.
Tot astfel si de omul care este aprins cu focul Duhului Sfant, nu se apropie diavolul”. Cel mai mult lupta diavolii pe crestinii care se roaga. Orice crestin cand se roaga, poate observa cu mintea pe diavol, care cauta sa-l intrerupa de la rugaciune, ratacindu-i gandurile in toate colturile lumii si la toate pacatele care le-a facut sau le-ar putea face. “Caci stie diavolul ca nimic nu-l lupta mai tare, decat rugaciunea cea catre Dumnezeu”, ne spune Avva Agaton (Patericul Egiptean, pagina 25).
( va urma)
Sursa: Saccsiv’s Weblog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu