A devenit un obicei ca unii oameni de ştiinţă să emită o teorie privind un aliment sănătos pentru ca după o perioadă alţii să afirme contrariul. În timp, unele alimente au trecut de la a fi recomandate la a fi extrem de nocive pentru organism.
Părerile cercetătorilor sunt foarte diferite, iar ziarul britanic The Sun, citat de agenţia Mediafax, a realizat o cronologie a recomandărilor oamenilor de ştiinţă.
Ouă
1990: Nutriţioniştii au avertizat că ouăle produc un colesterol mare iar consumul mediu a scăzut la două, trei pe săptămână.
2009: Sfatul privind reducerea consumului de ouă a fost retras după ce studiile au arătat că cei mai mulţi oameni nu au colesterolul mărit din cauza lor.
2012: Consumarea a două gălbenuşuri de ou pe săptămână este la fel de nocivă pentru inimă ca şi fumatul pentru că înfundă arterele, afirmă cercetătorii canadieni.
Ciocolata neagră
2011: Nutriţioniştii din New York afirmă că aceasta conţine antioxidanţi care luptă împotriva cancerului şi protejează sistemul cardiac.
2012: Cei care o mânâncă de câteva ori pe săptămână sunt mai slabi decât cei care o fac ocazional, menţiona un studiu american în martie.
2012: O analiză europeană concluzionează că aceasta contribuie la obezitate.
Cârnaţi
2011: Nivelul de sare din cârnaţi poate declanşa o presiune mare a sângelui, infarct sau boli de inimă.
2012: Consumarea unui cârnat pe zi măreşte riscul de cancer pancreatic, precizau cercetătorii în ianuarie.
2012: În aprilie, alţi cercetători au ajuns la concluzia că cei saturaţi de grăsimi sunt sănătoşi dacă au cel puţin 85% carne.
Vinul roşu
2001: Cercetătorii londonezi spun că vinul proteajă inima pentru că se pare că ţine arterele neînfundate.
2011: Vinul roşu poate stimula creşterea bacteriilor în stomac, conform cercetătorilor americani.
2012: Doar un pahar de vin roşu pe zi creşte riscul de cancer la sân, conform oamenilor de ştiinţă din Germania şi Italia.
Pâinea albă
1950: Este plină de vitamine şi minerale. Are de două ori mai mult calciu decât pâinea neagră din făină integrală.
2007: Cercetătorii Universităţii din Virginia spun că pâinea albă nu stimulează îngrăşarea, iar carbohidraţii "nu sunt inamicul".
2012: Oamenii de ştiinţă de la Harvard spun că o porţie pe zi poate creşte semnificativ riscul de a avea diabet de tip 2.
Strugurii
2008: Mostre luate din pieţele europene relevă că strugurii au un nivel ridicat de pesticide.
2011: Consumul de struguri poate preveni boli ale ficatului, conform unui studiu al Universităţii din Queensland
2012: Strugurii sunt bogaţi în vitaminele A, C, B6 şi minerale, ceea ce te poate face să arăţi mai tânăr, precizează experţii britanici.
Cafeaua
1980: Temeri privind cafeaua după ce un studiu american a suferat că aceasta creşte riscul de cancer pancreatic.
2007: O analiză a 66 de teste clinice în spitale relevă că aceasta nu este cancerigenă şi acuză ţigările fumate în timpul servirii cafelei.
2012: Cartea "Cafeaua e bună pentru tine" susţine că aceasta e mai probabil să oprească cancerul şi reduce riscurile de boli cardiologice.
Cartofii
2002: Dieta New Atkins susţine că reducerea alimentelor precum cartofii este cheia pentru slăbit.
2009: Cartofii sunt bogaţi în vitamina B6 care combate stresul, susţin cercetătorii europeni.
2011: Două porţii de cartofi pe zi pot reduce presiunea sângelui, conform nutriţioniştilor americani.
Sursa: www.eva.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu