Ce se intampla de fapt?

In conditiile in care, impreuna cu Andrei Plesu, partizanii legionari ai “ordinii” (mult mai “ordonati” legionarii daca e sa-i compari cu comunistii si nazistii) denunta tezele “national-comuniste” si “conspirationiste”, cred ca ar trebui lamurite cateva lucruri. Fireste ca nu Vestul e la ordinele lui Basescu, si nici excesul de zel al acestei slugi nu ar fi determinat Vestul sa mearga (asa cum a facut-o), impotriva principiilor democratice si de bun simt, pana in panzele albe, accelerand astfel trezirea romanilor la realitate. Si nici despre USL nu este vorba, intrucat aceasta formatiune politica nu modifica relatia cu UE si FMI decat prin niste amagitoare carpeli de bodaproste. Cel putin asta e mesajul pe care il transmite pana acum. Mai mult, opinia publica din Romania ramane inca, in mare parte confuza (a se vedea aberatiile cu localnicii din Piata Olt care protesteaza impotriva abuzurilor procuraturii fluturand drapelul UE).

In esenta, problema e cu totul alta, si in esenta, in ciuda confuziei care predomina inca in mare parte in randurile populatiei, si a intereselor diferite sau chiar divergente care intra in ecuatie (cele populare, si cele ale USL-ului) acest referendum reprezinta, la fel ca si referendumul anulat al grecilor, o reactie nationala si democratica impotriva actualului sistem european si global, pe care o minoritate care privatizeaza profiturile are inca interesul sa-l mentina, si pe care majoritatea pe seama careia sunt socializate pierderile nu mai vrea sa-l mentina. Asta se vede de fapt de la Washington si Bruxelles.

Elitele globale inteleg foarte bine acest lucru, si nu de USL se tem ei, cum nici nu mor de dragul nostru, ci se tem de popor: de popoare. Eurocratii inteleg faptul conform caruia, cazul romanesc, nu reprezinta decat un episod in contextul de ansamblu al miscarii centrifuge de recuperare a suveranitatilor nationale, singurele prin care poate functiona (cel putin in momentul de fata) democratia, si care au fost pana acum instrainatate in favoarea unor structuri economice autonome in raport cu socialul, impersonale, netransparente, nedemocratice si transnationale. Asistam, in cazul romanesc ca si in cazul celorlalte popoare europene (in cazul european, criza financiara e completata de problemele structurale ale unei Uniuni care avantajeaza unele natiuni pe seama altor natiuni), la o dezvrajire a proiectului european si a neoliberalismului. Mai precis la o reafirmare a politicului cu scopul reintegrarii economicului in social (ca sa folosesc termenii lui Karl Polanyi), si, pe langa aceasta, la o furie populara indreptata, inevitabil, impotriva elitei care a construit actualul Moloh neoliberal, care cere noi generatii de sacrificiu. Unii spera ca din actualul proces va rezulta o lume mai dreapta. Altii zic ca va iesi haos, razboi, pogrom, s.a.m.d. Dumnezeu stie.

Cert este ca, in actualul context, institutiile aservite marelui capital si trompetele lor din teritoriu se tem de popor (si in general de politic) ca dracu’ de tamaie. D-aia urla toti “liniste, treziti pietele financiare!”, precum Leana din balcon in decembrie 89′. Si e normal sa fie asa. E in logica sistemului. Occidentul nu-l vrea neaparat pe Basescu. Vrea doar sa puna botnita votului popular, care musca. Pentru ca, in ciuda a ceea ce tot repeta limba de lemn tismaneana, actuala oranduire economica si democratia se exclud reciproc, fapt de care incepe sa-si dea seama tot mai multa lume, cu consecinte fatale pentru actualul sistem. Sistem care se poate perpetua doar daca majoritatea jupuita sta cuminte in banca ei de teama sa nu sperie pietele financiare. Or, un astfel de sistem nu are cum sa reziste la nesfarsit. Or se imparte mai echitabil bogatia (daca se [mai] poate), or se ajunge la fascism global malthusian (ceea ce spera basistii), or se ajunge la o revolutie dupa care Dumnezeu stie ce va urma. Pentru moment, oamenii inca mai cred in democratia populara exercitata prin intermediul institutiilor statului national.

Inca mai apara ce a mai ramas de aparat, sau incearca sa mai recupereze ceea ce inca mai poate fi recuperat, desi, paradoxal, ca sa fac trimitere la Rousseau, nu sunt intotdeauna constienti de adevarata natura si miza a ecuatiei politice. Dar “sentimentul” de revolta este, de principiu, si firesc si legitim. Daca si aceasta credinta in democratia bazata pe suveranitatea nationala va fi dezvrajita, urmeaza prapadul. Intre timp, PDL-ul face tot ce ii sta in putinta pentru a submina atat democratia cat si statul national. Altfel spus, in ciuda a ceea ce afirma multi “amici” moderati, PDL-ul ne duce la dezastru mai repede decat ar putea sa o faca USL-ul.

Evident, e foarte posibil ca USL-ul spera sa obtina din rasturnarea dictaturii globale o restauratie a privilegiilor oligarhiei locale (sau mai bine zis o reapropriere a acestor privilegii de la puscariabilii din tabara adversa – aia cu morga justitiara afisata pentru cei care de ani buni sunt spalati pe creier cu stereotipiile secretate de Plesu, Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu, &co.: comunistii vs. anticomunistii, Occidentul vs. Rusia, elita vs. poporul, s.a.m.d.). Ramane de vazut daca va reusi. Parerea mea, desi pot, si sper sa ma insel, este ca avem de-a face cu un val prea mare pentru niste interese atat de meschine si de retrograde. In definitiv, finalitatea acestei actiuni politice depinde in mare parte de actorul numit popor. Din concedierea poporului prin obstructionarea, boicotarea si terorizarea procesului electoral, poate profita oricine, mai putin poporul. Macar atata lucru ar trebui sa ne intre bine in cap, atunci cand ne mai intalnim cu eroi civilizatori care vor sa ne faca, noua primitivilor de la portile Orientului, binele cu forta.

Alexandru Racu
sursa: alexandruracu.wordpress.com

Sursa: gandeste.org