miercuri, 31 iulie 2013

Spicul de grâu – simbolul bogăției

Grâul este alimentul de unde luăm pâinea cea de toate zilele, conține cele mai multe B-uri, iar grâul încolțit este un remediu magnific în refacerea organismului și vindecarea de orice boală.
În acest articol mă voi referi la simbolul abundenței și al bogăției fabuloase care este spicul de grâu.
Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță
Așa cum v-am expus în articolul precedent, în vizitarea Orașului de Aur al Europei, am mai constatat ceva. Peste tot pe zidurile caselor, inclusiv la castel m-a frapat simbolurile pe care le aveau. M-am apropiat de primul zid unde am văzut acel semn și am observat că este simbolul spicului de grâu. Mi-am zis în sinea mea: „Sunt fantastici, ce ușor au făcut ca să fie bogați pe toate dimensiunile!”. Am făcut fotografia de mai jos și de acolo am început să observ peste tot acest simbol. Atunci când te surprinzi, la nivel cerebral se produce un fulger ca un scurtcircuit iar rețelele neuronale vechi, bătătorite prin care datorită obișnuinței de a vedea doar pe unde mergi, ce calci, etc., nu mai transmit impulsuri spre ce vedeai până atunci și încep să transmită impulsuri pe o altă frecvență într-un alt flux de conștiință și astfel sporesc sinapsele pe un alt circuit nou de data aceasta, începi să trăiești în prezent și vezi ce nu ai mai văzut. De aceea am început să observ peste tot spicele de grâu, după ce m-am surprins.
1321
Stând la hotel pe hol, așteptând copiii să se îmbrace pe balustrada scărilor hotelului, observ încastrat în fier forjat simbolul grâului. Ce minunat și ce ușor e să fii bogat. Bogăția (de relații, comunicare, bani, idei, creații, călătorii, bucurie) este de fapt o stare firească a omului, a ultimei creații a lui Dumnezeu. Scrie în geneză „mergeți și vă înmulțiți și stăpâniți peste toate vietățile pământului” – asta mie îmi spune că avem tot ce ne trebuie în acest univers ca să putem să ne manifestăm Sinele Divin, Scânteia Divină din noi. Deci noi suntem bogăție fabuloasă dar nu prea știm cum să o accesăm. Cel mai ușor mod este prin pictograme (simboluri), deoarece informația intră direct în subconștient și începi să te manifești ca atare. Aveți mai jos imaginea
1489
Am poposit pentru masa de prânz la un restaurant. Observ pe peretele de lângă scaunul meu, un tablou cu un lan de spice de grâu la răsăritul soarelui. Ce minunăție! Aveți mai jos această imagine.
1544
Mă uit de jur împrejurul restaurantului, peste tot lanuri cu spice de grâu în diferite ipostaze. Vă redau și altă imagine, pentru a vedea ce ușor este să ne facem viața ușoară.
1546
Când ieșim din restaurant mi se duc ochii (conform zicerii: „vezi doar ceea ce cauți”) la fereastră, unde pe pervazul geamului erau plasate spice de grâu naturale în vaze de sticlă.
1565
Atunci mi-am zis acesta este motivul pentru care sunt bogați. Ei au în sânge în structura ADN, mesajul că sunt bogăție, abundență, bunăstare. Asta e starea firească a locuitorilor din Praga, de fapt este starea firească de a fi a omului. Și cum devenim ceea ce avem implementat în subconștient, ei asta au, asta sunt.
Nu sunt cu nimic diferiți de noi. Veți spune că la ei guvernul, primarul, sistemul le oferă tot, etc. Dar din ce am văzut eu, ei nu așteaptă pe nimeni să le dea nimic ei acționează, ei fac. Nu cred că a venit guvernul să le impună să plaseze spice de grâu peste tot, să-i oblige să le folosească. Ei probabil au ca o tradiție această imagine a spicului de grâu și o folosesc de mii de ani.
Noi avem o comoară de mare preț de la strămoșii noștri daci, dar nu folosim mai nimic, ne place doar să copiem de la alții diverse, dar din păcate ceea ce copiem nu se potrivește vibrației acestei țări. De aceea multe lucruri care nu sunt autentice se potrivește ca nuca în perete prin restaurante, hoteluri, baruri, etc.
Intrați într-un restaurant cu motive populare și veți vedea câtă simbolistică este acolo. În toamnă după ce am fost la Părintele Arsenie Boca și la Sarmisegetuza, îndreptându-ne spre casă am vrut să oprim să mâncăm. O colegă din zona Gheorghieni ne-a spus că se mănânce natural și „ca la mama acasă” într-un restaurant din zona. Când am intrat acolo am rămas la ușă stupefiată de ce minune era în acel restaurat. Peste tot simboluri dacice (și am vorbit cu colegii că nu degeaba ne întoarcem de la Sarmisegetuza, încă mai avem vibrația locului și de aceea am decis să mâncăm într-un loc autentic, dacic), farfurii din lemn, oale de lut, etc. Nu ne mai dădeam duși de acolo, pentru că era un loc magnific iar energia și informația din acea încăpere ne făcea să ne simțim acasă, în siguranță, îmbogățiți de tot ce era acolo.
La dacii noștri simbolistica pentru bogăție era spicul de grâu și pentru evoluție spirituală – strugurele.
Dragi prieteni creatori hai să fim bogați și să trăim în abundență. Lăsați mintea care spune că e criză, că nu se poate, că nu avem aia și aia, și cu un simplu gest să punem simbolul spicului de grâu în casă, la restaurante la hoteluri, pe pereții caselor, vom deveni în scurt timp bogați, așa cum îi “șade” bine românului.
Așa cum în Praga cei care au făcut ca în timp acest oraș să devină de aur, au implementat acest simbol al bogăției peste tot unde ți-ar cădea privirea și unde de cele mai multe ori stai mai mult timp, așa putem și noi de la mic la mare să schimbăm ceva în viața și în realitatea noastră. Nimeni nu ne poate pune piedici de a decora sau plasa în casă spice de grâu sau ceea ce vrem noi, pentru a deveni ce vrem.
Așa cum am mai spus subconștientul nostru lucrează cu pictograme și nu are negații. Folosiți pictograme, simboluri care vă vor ajuta să deveniți ceea ce vreți, și scoateți negațiile din limbaj. Iubiți-vă pe voi și unii pe alții, bucurați-vă de fiecare clipă și trăiți în prezent pentru că viața este un dar pe care merită să-l trăim în toată splendoarea ei. Cu drag

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu