miercuri, 9 octombrie 2013

Planeta X/Nibiru poate fi catalizatorul pentru transformarile prin care va trece planeta noastra in perioada 2016 – 2023


Cunoscutul autor, avocat şi redactor radio Alfred Lambremont Webre a prezentat de curând date despre o situaţie cosmică ce nu este pe deplin necunoscută în rândul celor care studiază subiectul, dar care ne aduce totuși nişte precizări importante. 


„Catastrofobia” provocată de trecerea Planetei X/Nibiru prin apropierea Pământului a generat multă neînţelegere şi a fost alimentată de tot felul de informaţii eronate. Planeta X/Nibiru este asociată cu o stea pitică maro, adică o stea dintr-o categorie specială, aflată la o anumită etapă a evoluţiei sale, ce formează se pare un sistem dublu cu Soarele nostru. Apropierea ei de sistemul nostru solar a fost asociată cu evenimente cataclismice la nivelul planetei noastre, care ar modifica radical suprafaţa Pământului şi ar provoca transformări masive în toate domeniile de activitate.
Cu toate acestea, există se pare posibilitatea ca această apropiere a Planetei X/Nibiru (datele de ultimă oră au indicat că această apropiere va începe în anul 2016) de Pământ să reprezinte chiar catalizatorul de care planeta noastră are nevoie pentru a realiza saltul evolutiv important spre care se îndreaptă cu hotărâre. Una dintre estimări arată că Planeta X/Nibiru a orbitat prin interiorul sistemului nostru solar mai mult de 1,25 milioane ori în decursul celor 4,6 miliarde de ani de când acesta s-a format. Cu alte cuvinte, Pământul se află în interiorul unui sistem cosmic binar format din Soarele nostru (Sol) şi steaua pitică maro ce orbitează în jurul lui Sol pe o orbită eliptică (ce se afla la un anumit unghi faţă de ecliptica sistemului nostru solar) în decurs de 3600 de ani.
Din punct de vedere istoric, se pare că Planeta X/Nibiru a avut un impact diferit asupra Pământului la fiecare dintre cele 1,25 de milioane de treceri prin apropierea sa.
Date astronomice recente, care au fost făcute publice de astronomul Marshall Masters prevăd o posibilă trecere a Planetei X/Nibiru prin apropierea Pământului în anul 2016. Informaţii importante pot fi obţinute din vizionarea atentă a acestui documentar:

 

Concluziile lui Masters, prezentate la sfârşit, indică o trecere în diferite faze ale Planetei X/Nibiru prin apropierea Pământului, începând cu 2016. La momentul actual, steaua pitică maro se afla în apropiere de Saturn, pe orbita ei înclinată faţă de ecliptica sistemului solar.
Foarte important va fi însă, spune Alfred Lambramont Webre, modul în care umanitatea va trata această apariţie pe cerul planetei noastre. Cabala malefică va intenţiona, poate, să determine haos şi panică, folosindu-se de efectele teribile ale unei astfel de apropieri cosmice (în punctul de minimă distanţă), pentru a prelua controlul şi puterea integrală la nivelul planetei. Prin urmare, depinde foarte mult de modul în care populaţia va reacţiona şi va înţelege situaţia. Marile probleme pe care le va genera un astfel de eveniment extraordinar la nivel planetar va determina reconsiderarea valorilor pentru fiinţa umană şi îndreptarea ei către spiritualitate şi către înţelegerea mult mai profundă a vieţii şi realităţii universale.
Alfred Lambremont Webre afirmă în acest sens: „Perioada ce va urma, marcată de acest eveniment, este preludiul unei ere a păcii şi a dezvoltării, a creativităţii, a cooperării şi fericirii fără precedent pe Pământ. Felul în care omul va pătrunde în această eră se află doar la alegerea lui. Cunoaşterea ce îi va permite să se ridice deasupra greutăţilor enorme care îl aşteaptă va izvorî, paradoxal, chiar în mijlocul unei ere limitată şi lipsită aproape complet de raţiune, fiind atunci precum o arcă ce ne va permite să navigăm prin apele tulburi ale Potopului noului mileniu.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu