miercuri, 1 august 2012

AICI, DOCUMENTUL-BOMBĂ cu care USL vrea ACUM să ÎMPIEDICE REVENIREA LUI BĂSESCU LA COTROCENI


Tensiune din ce în ce mai mare acum, pe ultima sută de metri: rezultatele finale ale referendumului au ajuns la Curtea Constituţionallă, iar CCR se întruneşte la ora 14 să decidă: e valid sau invalid referendumului.


SCRISOAREA USL

„Vă rugăm să constataţi că prevederile în vigoare la data declanşării procedurii prezentului referendum erau cele ale Legii 3/2000, aşa cum a fost modificată de OUG nr. 41/2012. Legea aplicabilă procedurii de desfăşurare a referendumului este, în opinia noastră, cea de la data declanşării procedurii. Aplicarea unor prevederi legale intrate în vigoare ulterior declanşării procedurii referendumului este contrară dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României privind neretroactivitatea legii", scrie în sesizarea trimisă la Curtea Constituţională de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.
Ei cer CCR să „solicite toate informaţiile suplimentare pe care le vom detalia mai jos de la Biroul Electoral Central, Institutul Naţional de Statistică, Autoritatea Electorala Permanenta, Casa naţională de asigurări de sănătate şi orice alta instituţie a statului care ar putea atesta numărul real al populaţiei României".
În plus, preşedinţii celor două Camere reclamă strategia PDL şi a lui Traian Băsescu la referendum. „Boicotarea referendumului de către Partidul Democrat Liberal, nu doar prin declaraţii publice, ci prin acţiuni concrete, de natură să împiedice exercitarea de către cetăţeni a dreptului de vot a afectat în mod decisiv exprimarea voinţei suverane a poporului, în conformitate cu art. 2 din Constituţie", se arată în sesizarea trimisă către CCR.


Ce urmează

Până la ora 14.00, la Curtea Constituţională sunt verificate documentele primite de la BEC.
Documentele cu rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui au ajuns de la Biroul Electoral Central la Curtea Constituţională. La ora 14, CCR începe dezbaterea pre REFERENDUM 2012.


REZULTATELE FINALE ANUNŢATE DE BEC

Participarea la referendum a fost de 46,24%; dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă,  a anunţat Biroul Electoral Central în această dimineaţă, ânainte ca datele să fie trimise la Curte
Din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la referendum 8.459.053, adică 46,24%.
Curtea Constituţională este instituţia care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui României.

Sursa:  Libertatea.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu