miercuri, 6 februarie 2013

Cele 5 limbaje ale iubirii

iubirea relatie
„ Două inimi când se-mbină,
Când cufund pe tu cu eu,
E lumină din lumină,
Dumnezeu din Dumnezeu.”
Mihai Eminescu

Manifestarea iubirii faţă de Creaţia Divină şi elevarea în şi spre Legea Iubirii este principala misiune a vieţii noastre.
Fiecare dintre noi iubim şi dăruim bucurii celor din jur într-un mod propriu. Comunicarea sentimentelor faţă de cei din anturajul nostru se face printr-un anumit „limbaj” principal, caracteristic fiecăruia dintre noi ( uneori şi prin unele limbaje secundare).
Problemele de comunicare apărute de obicei într-o relaţie de iubire sau prietenie sunt datoratelimbajelor diferite folosite de cele două persoane implicate. În orice relaţie de iubire ( inclusiv relaţiile de familie sau de prietenie sinceră), fiecare din cele două persoane va manifesta iubirea în modul propriu şi se va aştepta să o primească în acelaşi mod.
Cei mai mulţi oameni nu conştientizează faptul că cei din jur pot folosi un alt limbaj al iubirii decât al lor şi că cele două ar trebui îmbinate. Trebuie să fim dispuşi să învăţam principalul limbaj al iubirii partenerului dacă dorim să comunicăm eficient.
Iubirea adevărată, sinceră, presupune efort şi energie investite în avantajul celuilalt, satisfacţia proprie venind din bucuria lui. Ţelul iubirii nu este să obţii ceea ce doreşti, ci să faci ceva spre binele celui pe care îl iubeşti.
Acest lucru este valabil, desigur, şi în cazul relaţiilor cu copiii. Orice copil are anumite nevoi afective fundamentale, care trebuie îndeplinite în cazul în care dorim să fie echilibrat din punct de vedere afectiv. Satisfacerea nevoilor afective ale copilului se obţine atunci când părintele „vorbeşte” limbajul de iubire înţeles şi folosit de copil.
Mi-a plăcut ideea dr-lui Ross Campbell, psihiatru american, care spune că în fiecare persoană există un „rezervor afectiv” care aşteaptă să fie umplut cu iubire. Când rezervorul de iubire al partenerului este plin şi se simte în siguranţă pentru că îl iubeşti, el va face tot posibilul pentru a-şi atinge potenţialul maxim în viaţă şi astfel va reuşi să-şi îndeplinească MP primit de la Sfânta Treime.
Psihologul Gary Chapman, consilier matrimonial, a descris în cartea sa „Cele 5 limbaje  ale iubirii” principalele moduri prin care oamenii dau şi recepţionează iubirea în cuplu, prezentând cazuri reale din activitatea sa .

Limbajele principale ale iubirii sunt:


1. Cuvintele de încurajare

Încurajarea presupune empatie şi o abordare a lucrurilor din perspectiva partenerului şi ar trebui să învăţăm mai întâi ce este important pentru el. Susţinerea celuilalt în acţiunile noastre ne dă încredere în noi. Realitatea este că, atunci când suntem aprobaţi, suntem mult mai motivaţi să reacţionăm pozitiv şi deci să facem ceea ce ar dori partenerul.
Complimentele şi  aprecierea faptelor bune realizate de partener comunică iubirea extrem de puternic. Mark Twain spunea cândva: „Pot trăi două luni de pe urma unui compliment bun.”
Exprimarea complimentelor şi a încurajărilor, recunoaşterea valorii şi talentelor se face cel mai bine prin declaraţii simple, directe şi într-o formă frumoasă. Iubirea înseamnă bunătate şi dacă dorim să ne comunicăm iubirea verbal trebuie să folosim vorbele bune şi un ton adecvat, blând. Acestea determină creşterea  IRB a partenerilor şi a compatibilităţii cuplului.

2. Timpul acordat

Prin „timpul acordat” se înţelege canalizarea întregii atenţii asupra unei anumite persoane. Şi acest sistem este o modalitate foarte puternică de comunicare a iubirii. Este foarte important ca acest timp să fie petrecut împreună cu PIEC mare. Nu e suficient să fii alături de cealaltă persoană, ci e necesar ca nimic să nu distragă atenţia. Unii consideră că petrec timpul împreună, când de fapt ei doar trăiesc unul în preajma celuilalt.
Nu e neapărat ca partenerii să se soarbă din ochi unul pe altul, dar din punct de vedere afectiv este important ca cei doi să se concentreze unul asupra celuilalt. Petrecerea timpului cu persoana respectivă, implicarea în anumite activităţi având dorinţa comună de a comunica afecţiunea este esenţială într-o relație armonioasă. Nu este importantă activitatea, ci motivaţia a ceea ce faci. Scopul este să trăieşti cevaîmpreună. Şi un efect secundar al activităţilor comune este faptul că furnizează amintiri preţioase pentru momentele ulterioare şi consolidează comunicarea emoţională.

3. Primirea de daruri

Cadourile de orice fel sunt simboluri vizuale ale gândurilor de iubire . Acest limbaj este unul din cele mai simple şi deci este uşor de învăţat. Darurile pot fi de orice dimensiune, culoare şi formă, pot fi cumpărate, găsite sau făcute. Pentru cel care le primeşte este important gestul şi gândul care l-a inițiat.
Există şi altfel de daruri, care nu sunt palpabile, dar care uneori sunt mai elocvente. Acestea sunt dăruirea sinelui şi dăruirea iertării. Să fii acolo când partenerul are nevoie de tine este important pentru cel al cărui principal limbaj este primirea de daruri. De asemenea, dăruirea iertării necondiţionat este unul din cele mai înălţătoare moduri de exprimare a iubirii. În cazul acestui limbaj valoarea unui dar  nu are nici o legătură cu cea financiară, ci doar cu cea afectivă, este dovada convingătoare a sentimentelor partenerului.

4. Serviciile

Toate limbajele ne îndeamnă să oferim ceva partenerului şi pentru unele persoane acest lucru înseamnă exprimarea iubirii făcând diverse lucruri pentru binele şi confortul celuilalt.
Iisus Cristos a ilustrat în mod simplu dar profund exprimarea iubirii printr-un serviciu atunci când a spălat picioarele ucenicilor săi.Smerenia faţă de partener arătată prin servicii face parte integrantă din iubire. Apostolul Pavel a rezumat această filozofie spunând: „ Slujiţi unul altuia prin iubire.” ( Galateni 5,13).
Aceste servicii sunt de fapt nişte fapte bune menite să ajute persoanele cărora le sunt făcute să eleveze spiritual. Treburile casei presupun grijă, planificare, timp, efort şi energie şi, menite pentru confortul  partenerului, devin o expresie reală a dragostei.

5. Mângâierile fizice

Se ştie că atingerea fizică este o modalitate clasică de a comunica iubirea afectivă.  Studii privind dezvoltarea copiilor arată că cei ţinuţi în braţe şi mângâiaţi îşi dezvoltă o viaţă afectivă mai sănătoasă decât cei lipsiţi de contact fizic. Îmbrăţişările şi atingerile făcute cu drag transmit vibraţii benefice în biocâmpurile celuilalt comunicând astfel emoţia iubirii.
Mângâierile din dragoste pot fi explicite, ca în cazul contactului sexual când trupul tău este simbolul iubirii tale, sau pot fi implicite, cum ar fi o atingere scurtă, o mâna pusă pe umăr sau un sărut rapid la plecare, ce presupun timp puţin, dar a căror valoare este foarte importantă în menţinerea  climatului afectiv al relaţiei.  
De exemplu, dacă principalul limbaj al iubirii unuia dintre parteneri este mângâierea fizică, nimic nu este mai important decât să-l stângi în braţe când plânge. Momentele de criză sunt o ocazie bună de manifestare a iubirii prin îmbrăţişări pentru a-ţi ajuta partenerul să  treacă mai uşor peste ele.

Descoperirea limbajului principal al iubirii partenerului, dar şi pe cel propriu, constituie o etapă esenţială în construirea şi păstrarea unei relaţii afective sănătoase, pline de iubire şi armonie. Aflarea limbajului propriu s-ar putea face analizând următoarele:
a. – ce îţi provoacă suferinţă din ce face sau nu face partenerul – opusul acestui lucru este probabil limbajul iubirii;
b. – lucrul pe care i l-ai cerut cel mai des partenerului ar putea de asemenea să fie lucrul care te-ar face să te simţi iubit;
c. – felul în care îţi exprimi iubirea ar putea indica faptul că acelaşi lucru te-ar face să te simţi iubit.
Vă sfătuiesc din toată inima să daţi atenţie acestei idei, să vă identificaţi propriul limbaj şi pe cele ale celor din anturaj, să începeţi să le învăţaţi, să faceţi eforturi să umpleţi „rezervoarele de iubire” ale celor dragi şi astfel să vă îmbunătăţiţi relaţiile cu partenerul, cu familia şi prietenii.
Şi nu uitaţi că elevarea spirituală creşte capacitatea de a intui şi de a învăţa limbajul de iubire folosit şi recepţionat de partenerul de relaţie. Şi invers, evoluţia într-un cuplu armonios creşte viteza de elevare spirituală. Creşterea potenţelor de iubire prin eforturi proprii continue măreşte considerabil şansa de îndumnezeire a fiecărui partener de relaţie şi implicit a cuplului în ansamblu.
 Ligia Otilia Teodor
Sursa: www.glasuliubirii.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu