sâmbătă, 13 aprilie 2013

Corpul fizic poate fi vindecat cu mintea noastră(II)



creier_03În relaţia corp-minte-spirit este important să conştientizăm că trupul fizic nu are cum să fie conştient de experienţa şi trăirea sa.  Corpul fizic exprimă ceea ce este păstrat în minte. Corpul exprimă şi se supune celor ce sunt în mintea noastră.
S-a descoperit că vindecarea apare din atitudine şi din sistemele de credinţe ce sunt menţinute în mintea noastră.
Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță
Emoţii distructive de tipul urii de sine, deznădejdii, disperării, regretului, deprimării, îngrijorării, neliniştii, nerăbdării, fricii, tristeţii, furiei, respingerii, jignirii, resentimentului, orgoliului, aroganţei sunt împotriva vieţii. Aceste emoţii negative însoţesc boala, o dezvoltă și o întrețin.
Emoţiile distructive potenţează procesul îmbolnăvirii. Vinovăţia inconştientă dă energie bolii, iar forma pe care o ia boala este o consecinţă a mecanismelor mentale deoarece corpul exprimă ceea ce credem cu mintea noastră. Corpul fizic face ce spune mintea să facă. Dacă mintea îi spune „am această boală”, atunci corpul se supune ei. Când acceptăm un sistem de credinţe îi dăm putere energiei colective specifice acelei credinţe. Când îl refuzăm, ne eliberăm din energia colectivă a acelei credinţe iar corpul va face întocmai ce crede mintea.
Un principiu de bază demonstrat clinic, este că suntem subiectul numai a ceea ce menţinem în mintea noastră. Corpul răspunde la ceea ce mintea crede. Corpul este depăşit în putere de influenţa tiparului de credinţe.
Dacă urmăm un gând sau suntem de acord cu el, efectul este de al aduce în conştiinţa noastră, el urmând apoi să se exprime în corp. Corpul va face ceea ce mintea crede.
Pentru a elimina boala este important să vedem ce se află în mintea noastră şi ce credință ţine boala. Corpul este ca un fel de aparat de radiografie care ne arată ce anume avem în mintea noastră. Este necesar să vindecăm originea de unde a pornit boala, adică din minte, pentru a apărea sănătatea în corpul fizic. Altfel mutăm boala de pe un organ pe altul până ne “trezim”.
Sănătatea este rezultatul unor atitudini mentale constructive. Boala şi vindecarea, reflectă energia care este pusă într-un anumit sistem de credinţe. Sănătatea este bunăvoinţa de a renunţa la credinţa în distructivitate.
Sănătatea are nevoie de bunăvoinţa și dorința de a adopta atitudini mentale constructive şi de a renunţa la cele distructive. Bunăvoinţa de a adopta o atitudine relaxată şi îngăduitoare faţă de viaţă este de a accepta şi de a intra într-o programare constructivă.
Cauza se afla la nivelul minţii, efectul la nivelul corpului şi nu invers. În persoana care nu este sănătoasă există o vinovăţie inconştientă.
Pentru a redobândi puterea personală cineva trebuie să înţeleagă că mintea însăşi este cauza bolii sale. Acest adevăr are nevoie de bunăvoinţa și dorința de a renunţa la poziţia de victimă şi de a-şi redobândi puterea personală de care are nevoie pentru sănătatea şi creşterea spirituală şi dezvoltarea sa în general.
Deoarece corpul reflectă ceea ce mintea gândeşte, iar mintea reflectă poziţia noastră spirituală, nivelul spiritual (adică a trăi conștient fiecare clipă) având cea mai mare putere peste toate. Prin urmare, pozitia noastră spirituală determină literalmente dacă avem un corp sănătos sau nu.
O credinţă care este menită în mod neintenţionat se poate manifesta în viaţa noastră justificând astfel sistemul de credinţe. Analizându-ne viaţa putem descoperi ce credinţe avem.
Stresul apare din împrăştierea puterii noastre interioare, în exterior, ceea ce vine din poziţia de victimă, din plasarea sursei fericirii în afara vieţii noastre şi denigrarea puterii propriei minţi și implicit a propriei ființe.
Vindecare vine din redobândirea puterii şi înţelegerea faptului că noi şi numai noi singuri creăm înţelesul oricărei circumstanţe, evenimente, loc, poziţie, lucru sau persoană din viaţa noastră. Noi creăm sensul, înţelesul, atitudinea şi modul în care ne agăţăm.
A fi sănătos înseamnă că ne-am redobândit puterea ca sursă şi nu mai îndepărtăm sursa sănătăţii corpului undeva în lume.
O persoană sănătoasă începe să dezvolte un simţ al sinelui care este independent de evenimentele exterioare şi de existenţa corpului însuşi.
Dacă ne punem sursa fericirii şi supravieţuirea noastră în ceva ce este în afara noastră, cum ar fi slujba noastră, proprietăţile noastre sau o anumită relaţie, atunci aproape ne pregătim pentru o îmbolnăvire, pentru că ceea ce apare în primul rând este frica de pierdere.
Noi ne facem victime când plasăm sursa fericirii noastre în afara noastră.
Precum soarele, Sinele interior este întotdeauna strălucitor, dar datorită norilor distructivi (credințele distructive din mintea noastră) noi nu putem trăi bucuria și strălucirea soarelui.
Îndepărtarea obstacolelor pentru a exprima această voinţă va avea drept rezultat un sens crescător ai viului, al vieţii, şi o bucurie pentru propria existenţă.
Spor la lucru cu mintea voastră, pentru a o disciplina și a fi conștienți de credințele pe care le aveți. Nu uitați în mintea voastră și în modul de a percepe realitatea stă și sursa bolii și sursa sănătății radiante. De voi depinde ce vreți să trăiți. Cu drag

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu