luni, 23 iunie 2014

Nemuritoarele Spirite: Sanzienele, Dragaica si Marea Zeita, Hekate

Hekate_William_Blake
"Hekate" de William Blake
Initial am vrut sa va vorbesc despre Hekate. Dar mi-am dat seama ca acest lucru devine dificil daca las la final sau omit alte explicatii. Asadar, daca doriti sa  aflati influenta astrologica a lui Hekate in temele voastre natale, trebuie sa faceti cunostinta cu Dragaica! Si ca sa o cunoasteti pe ea, trebuie sa cunoasteti adevarata fata a Sanzienelor! Poate nu este unica modalitate, dar eu am gasit-o  ca fiind cea mai simpla.
Asadar, noaptea de 23-24 iunie – Noaptea Sanzienelor –  este serbata  in multe culturi stravechi  fiind  o noapte magica, dedicata unor fiinte supranaturale ce joaca  diferite  roluri in viata oamenilor. In unele culturi, Noaptea de Sanziene este un obicei  mai mult pagan, implicand un ritual magic…
In tara noastra Sarbatoarea Sanzienelor este privita ca un obicei folcloric; ar fi o sarbatoare legata de horele pe care stramosii nostrii, dacii, le incingeau in zilele insorite cand serbau belsugul agricol. Desigur, istoricii si-au dat seama de valoarea spirituala mostenita prin acest obicei, dar putini sunt cei care au inteles ca prin aceste manifestari se celebreaza cu totul altceva decat Soarele sau zeita belsugului agricol ori petitul tineretului de la sate. Pana nu demult nu se puteau accepta  adevaratele intelesuri ale Sanzienelor.
In ciuda a ceea ce se cunoaste,  Sanzienele nu sunt divinitati ale Soarelui (ale zilei), ci ale noptii. Manifestarile ce le sunt dedicate se desfasoara noaptea – noaptea dintre 23 si 24 iunie, noapte despre care se spune in folclor ca este magica. In acele ceasuri ale intunericului putem avea parte de cele mai benefice intamplari… dar si de cele mai rele! Si aceasta dubla oferta – foarte bine si foarte rau in acelasi continut – este caracteristica divinitatilor intunecate, magice, pastratoare ale misterelor si care pot face fata chiar si zeilor…

Dar ce legatura au Sanzienele cu magia?

Momentele cele mai importante, mai semnificative,  au loc tot noaptea. Barbatii – indiferent de varsta – urca pe dealurile din jurul satului. Se insira torte aprinse intr-un cerc care inconjoara asezarea sau locul unde se desfasoara sarbatoarea si, cel mai important, rotesc facliile in sensul de miscare a soarelui pe bolta.
Alt obicei, poate la fel de asteptat, este un fel de serbare a dragostei – o ocazie pentru tineri de a-si declara iubirea si intentia de a-si uni vietile.
In noaptea de Sanziene fetele au rolul hotarator – coronitele lor, impletite din florile de sanziana, sunt aruncate peste case – daca se prind de horn, sau raman agatate de casa, atunci vestea e cum nu se poate mai buna: belsug peste an si, mai ales, maritis foarte curand!
Tot fetele alcatuiesc hore, in care obiceiul este sa joace cat mai indracit – ca o manifestare a unei nopti in care femininul da frau liber sentimentelor, libertatii si chiar unei anumite “nebunii”.
Alt obicei important este ca fetele danseaza si canta la rascruci – obicei care nu se face doar in noaptea de Sanziene, dar si dupa apritia zorilor.[1]
Se spune ca aceasta noapte deschide pentru oricine portile supranaturalului.  Toti avem puteri de care nu suntem constienti  si pe care nu incercam sa le punem in valoare.  Ei bine, in noaptea Sanzienelor, se zice ca doar trebuie sa vrei si vei fi capabil sa intri in lumea magiei.
De asemenea, pentru practicantii artelor oculte, noaptea Sanzienelor este un prilej pentru a practica ritualuri, a rosti incantatii sau a invoca entitatile supranaturale. Se mai spune ca portile acestui domeniu ascuns sunt mai usor de descuiat in aceasta noapte si ca  numai atunci poti intelege glasul animalelor si poti invata secretele lumii necuvantatoarelor.[2]
Noaptea de Sanziene este mult mai cunoscuta pentru magia de leac – sau cea de noroc – bazata pe plante speciale, culese exact in acele ceasuri magice. De exemplu, noroc vei avea tot anul daca vei culege si manca la miezul noptii petalele florii de albastrica – floarea de grau. Verbina, trebuie culeasa in acea noapte, dupa un anume ritual – cu un cutit de argint – si are atat un rol curativ – impotriva durerilor de cap – dar este si leac pentru dragoste. Daca e pusa in pantofi, te face sa nu obosesti oricat ai umbla – are proprietati psihice. [3]
O alta planta sacra a noptii de Sanziene este „iarba-fiarelor” care se spune ca la rasarit picura sange. Pe vremuri se spunea ca era cautata mai ales de hoti, fiindca aceasta planta vrajita poate descuia lacate.
Dar si mai valoroasa e roua stransa chiar pe floarea Sanzienei. Aceasta intareste trupul, oasele si alunga bolile articulare. De fapt, spun unele legende, orice obiect pe care l-ai lasat de cu seara special pentru a se inroua, devine fermecat – un fel de talisman. Femeile pot folosi aceasta roua magica a florii de Sanziene mult mai eficient:  pentru a-si spori farmecul si a se marita mai repede, fetele trebuie sa se spele cu roua dimineata devreme. Si pentru femeile maritate acest ritual este benefic. Ele vor fi iubite mai abitir tot anul de sot si, drept urmare, vor fi binecuvantate cu copii sanatosi.
Prin natura ei, Sarbatoarea Sanzienelor este un cult al unei divinitati feminine nocturne, o divinitate legata de magie, dar si de sporul casei – sub toate aspectele. Este o  divinitate care le face pe femei sa se comporte mai liber decat de obicei, chiar lasand la o parte orice sfiala…
Interesant este ca sarbatoarea Sanzienelor de anul acesta, din 23 iunie 2013 incepe la numai cateva ore dupa ce se perfecteaza fenomenul de Luna Plina in Capricorn,  unde dubla conjunctie Luna -Pluton se opune celei formate din Soare-Lilith si Jupiter. Oare cat este de neobisnuita prezenta lui Lilith in acest joc? Absolut deloc intamplatoare, as zice! Pentru ca Lilith  face parte din Hekate.
Mircea Eliade vorbeste despre Diana, mentionand ca insasi numele vine de la combinatia de tranzitie catre crestinism “Sanctae Diaenae” sau “San-Diene”. Iar marele carturar Dimitrie Cantemir scrie ca ar fi vorba de Ceres (Demetra).[4]
Cum nici una dintre variante nu ar putea sa o excluda pe cealalta, Hekate Trimorphos sau  “cea care nu poate fi denumita“ , “cea cu trei infatisari “ poate fi la inceput Diana, la maturitate Demetra, pentru ca, in final, sa fie ea insasi, Stapana noptii, Hekate.
Mai mult, Hekate era numita “Artemis a rascrucilor” – Diana a rascrucilor, si de aici asocierea  Zeitei Diana cu Sanzienele.

Cine este Dragaica? Dar Hekate?

Antichitatea greco-romana o recunoaste pe Hekate ca zeita, stapana si protectoare a magiei. Iar cum magia apartine noptii… Hekate este, pana la urma, o Diana a noptii. Sunt autori  autohtoni care considera ca Dragaica este, de fapt, una si aceeasi cu… zeita Hekate!
Ca sa intelegem de ce Hekate este venerata actualmente ca marea zeita a New Age, a religiei Wiccan, a neopaganismului,  si cum este reportata in obiceiurile greco-dacice, avem de comparat cateva detalii ale Sarbatorii  Dragaicei cu ceea ce se stie despre misterioasa divinitate traco-elena.
In mitologie, Hekate semnifica “cea care lanseaza sageti sau cea care actioneaza cum doreste”; este zeita  magiei si a vrajitoriei! Se spune ca avea trei corpuri si trei capete: leu (forta), caine (viata de apoi) si iapa (fertilitate)[5]. Datorita aspectului ei era denumita Trivia. Statui ale zeitei cu cele trei capete erau construite la portile caselor sau la rascruci de drumuri si trecatorii ii aduceau ofrande la Luna Noua pentru a fi protejati si calauziti intr-un pas important din viata lor.
In ciuda confuziei, Dragaica nu poate fi echivalata cu Sanzienele sau cu zanele. Aproape in toate textele vechi ea este in fruntea zanelor, e cea mai frumoasa dintre ele. Se spunea ca in timpul deplasarii alaiului prin sate, Sanzienele o inconjoara pe Dragaica, ii canta si o numesc stapana lor. Daca la celelalte zane poti cunoaste unul dintre multele nume – asemeni demonilor din legendele solomonice sau enochiene – Dragaica, asemenea lui Hekate,  are un singur nume dar care nu se poate pronunta. Aveam de-a face deci cu o fiinta superioara zanelor, o zeita.
Exista legende care vorbesc chiar de nenorocirile care ii asteapta pe cei care calca pe locul unde, in noaptea Sanzienelor, acestea si Dragaica au dansat!
Sanzienele beau din apa fantanilor si o otraveau si – cine bea din acea apa “se damblageste”;  in alte surse se  precizeaza ca sarutau fetele sau flacaii in somn si acestia se umpleau de bube. Se spune ca insasi Dragaica striga oamenii la poarta, iar cine rapunde inainte de a treia chemare era lovit de o nefercire sau o boala.
In  astrologie, atributele lui Hekate (Asteroid 100) sunt mult asemanatoare cu cele ale Dragaicei din folclorul nostru si Stapana Sanzienelor!
De Dragaica (in  noaptea dintre 23-24 iunie) se spune ca se deschid portile lumii de dincolo iar mortii din neam se intorc printre rude. Hekate este cea care inchide ciclul reinvierii, alaturi de moarte si viata de dupa…
Si nu mai este nimic de adaugat in afara de faptul ca in momentul descoperirii sale, 11 iulie 1968, Hekate se afla in miscare retrograda, la gradul 15.34 Varsator, conjuncta cu Luna Neagra si in cuadratura cu Pluton.
Ca si zeita, Hekate (Dragaica  la noi) are puterea de a vindeca. Astfel, de ziua ei, aceasta vindeca bolnavii care o onoreza, mai ales copiii. Hekate este orgolioasa si razbunatoare (asemenea lui Lilith)  si nesocotirea ei sau a ritualurilor, duce exact la contrariu: oamenii se imbolnavesc, holdele si lucrarile de peste an sunt distruse, copiii sunt in pericol.
Sunt autori care afirma ca prezenta asteroidului in tema natala (intarit si de alte aspecte) poate indica o “zona  in care suntem la rascruce”[6]. Cateodata, timpul poate parea ca sta in loc in timp ce ne orientam catre un alt mod de a fi. Ea, prin pozitia in casa si zodie, ne arata unde ne vom intalni  cu experiente de  magie si mister.
In harta natala, Asteroid 100 Hekate indica o afinitate naturala pentru practicarea magiei, vrajitoriei. Aceasta prezenta in  tema natala include, de asemenea, alternative de vindecare si momente de expresie spirituala!
Posibile cuvinte-cheie:  talente magice, interes in arte oculte, vindecare prin terapii naturale, interes marit in studierea proprietatilor terapeutice ale planetelor; studiul  naturii la un nivel spiritual, capacitati mediumice, vise profetice, intuitie.

Sursa: http://www.astrotext.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu