vineri, 19 aprilie 2013

Un poliţist ucis, explozii şi teroare la Boston. Un suspect al atacului de la maraton, arestat


Un ofiţer de poliţie care asigura securitatea în campusul Institutului de Tehnologie al Massachusetts (MIT) din Boston a fost ucis cu focuri de armă, iar zona a fost încercuită de poliţie şi FBI, potrivit CNN. Incidentul vine la câteva zile după atentatul de la maratonul din Boston. Schimburi de focuri şi explozii s-au auzit ulterior în districtul Watertown situat la nord de universitate. Cel puţin un suspect ar fi fost arestat, iar unele surse citate de Boston Globe spun că acesta ar avea legătură cu atentatul de la maraton. Un alt suspect ar fi încă îl libertate, iar operaţiunea poliţiei este în desfăşurare.

UPDATE 10.34:  Mai multe dispozitive explozive şi o oală sub presiunea au fost găsite vineri în incidentul din Watertown, în apropiere de Boston, au declarat surse pentru NBC News.
Agenţii FBI, prezenţi la faţa locului încearcă să stabilească dacă există vreo legătură între acest incident, declanşat după uciderea unui poliţist în campusul Massachusetts Institute of Technology, şi dublul atentat de la maratonul din Boston, relatează CNN.
Atentatul din Boston ar fi fost comis cu dispozitive explozive realizate cu ajutorul unei oale sub presiune.
UPDATE 10.12: Mai multe dispozitive explozive ar fi fost folosite împotriva poliţiei în incidentul din Watertown, în Massachusetts, a declarat Dave Procopio, purtătorul de cuvânt al poliţiei statului Massachusetts, relatează CNN.
Inciendentul de pe străzile din apropiere de Boston au avut loc în urma unui schimb de focuri mortal în campusul MIT.
Cel puţin o persoană a fost arestată în Watertown, vineri dimineaţă. Pentru moment nu se ştie oficial dacă această arestare are vreo legătură cu incidentul din campusul Massachusetts Institute of Technology sau cu alt incident din zona Boston.
Boston Globe citează însă surse aproapiate anchetei care spun că suspectul arestat azi este cel căutat pentru atacul terorist de la maraton.
UPDATE 09.40: Focuri de armă şi explozii s-au auzit vineri pe străzile situate în apropiere de MIT, unde este urmărită o persoană care a împuşcat un poliţist la această universitate din Boston, au declarat martori oculari, citaţi de AFP.
Este posibil ca o persoană să fi fost lovită de gloanţe în timpul schimbului de focuri, când poliţiştii puternic înarmaţi au lansat o amplă operaţiune de căutare după uciderea unui coleg de-al lor la Massachusetts Institute of Technology.
Focuri de armă şi explozii au fost auzite în districtul Watertown situat la nord de universitate. "Au fost auzite explozii şi ar putea fi grenade", a declarat pentru AFP un locuitor, Adam Brown.

Televiziunea NBC-WJAR a difuzat imagini cu un bărbat culcat la pământ pe stradă, înconjurat de poliţişti.
Cu două ore înainte, un bărbat înarmat a ucis un poliţist în campusul prestigiosului Massachusetts Institute of Technology, potrivit autorităţilor locale. O urmărire a fost lansată ulterior pentru găsirea suspectului. Numeroşi poliţişti se află la faţa locului, iar elicopterele survolează MIT.

Pe site-ul său de Internet, universitatea a anunţat că situaţia este "extrem de periculoasă" şi le-a cerut studenţilor să nu iasă din clădire, precizând că poliţia caută suspectul.
MIT, care numără 11.000 de studenţi, este situat la periferia Bostonului, unde un dublu atentat a provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor 180, luni, în timpul unui maraton.
Pentru moment nu a fost stabilită nicio legătură între cele două incidente.

Institutul de Tehnologie al Massachusetts din Boston a fost încercuit de oficiali din cadrul serviciilor de securitate în urma unor focuri de armă, a anunţat joi seara Universitatea pe site-ul său de Interne. 

"Rămâneţi în afara zonei până la noi ordine", potrivit alertei difuzate de site-ul de Internet.


CNN scrie că un poliţist care asigura securitatea campusului a fost ucis cu focuri de armă.

MIT este situat în Boston, unde un dublu atentat a provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor aproximativ 180, luni, la linia de sosire a maratonului.


Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu