Unde există iubire, miracolele apar întotdeauna. Aceasta este cu putinţă pentru că, înainte de toate, DUMNEZEU este iubire.
Iubirea ne permite să ne transformăm ca prin farmec, într-un mod plăcut şi uşor. Datorită câmpului său magic care apare în jurul nostru, iubirea ne permite să construim o lume mai bună. Iubirea face să apară în mod spontan în fiinţa noastră dăruirea de sine, bunătatea, altruismul, bunăvoinţa, fericirea, încântarea, compasiunea...
Iubirea este cel mai puternic elixir magic, pe care fiecare dintre noi îl avem oricând la dispoziţie. Tocmai de aceea, este minunat să-l savurăm fără încetare.
Pentru că iubirea vine de la DUMNEZEU şi pentru că DUMNEZEU este înainte de toate iubire, prin intermediul energiei tainice a iubirii intrăm într-o comuniune profundă, amplă şi instantanee cu DUMNEZEU Tatăl. Aceasta explică, printre altele, starea de fericire, extazul, entuziasmul, bucuria, încântarea şi exaltarea care apar în fiecare dintre noi atunci când iubim.
Scufundându-ne plini de extaz în inimă,
descoperim totul cel vast şi nebănuit.
Acolo Îl găsim pe DUMNEZEU
care ne aşteaptă misterios şi veşnic răbdător.
Noi înşine existăm acolo şi suntem revelaţi
în profunzimile sufletului ca o divină capodoperă.
Din preaplinul de iubire care ne apare atunci,
dăruim mereu iubire celor care vin către noi
şi sunt pregătiţi să o primească.
Astfel devenim un stâlp uriaş de lumină
în jurul căruia creşte şi înfloreşte viaţa spirituală.
Rând pe rând abandonăm astfel toate vălurile
care ne acoperă şi ajungând la esenţă ne revelăm
veşnicul Sine, care este o scânteie din DUMNEZEU Tatăl.
Descoperindu-L pe DUMNEZEU, descoperim astfel totul,
şi apoi încântaţi avem revelaţia că, în realitate,
totul se oglindeşte în inima noastră.
Iubirea ne inundă ca un fluviu tumultuos fiinţa
şi devine hrana cea magică a sufletului
atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi.
Prezenţa lui DUMNEZEU în noi este
un Soare de lumină divină, fericire şi inspiraţie.
Atunci când iubim frenetic şi fără măsură,
urmăm cu uşurinţă şi îmbătaţi de extaz
calea regală a inimii extaziate de prezenţa lui DUMNEZEU.
Descoperim apoi mereu că inima are raţiuni
pe care raţiunea nu le cunoaşte.
Iubind totul Creaţiei Sale,
DUMNEZEU se oglindeşte fără încetare în noi
şi atunci Îl savurăm pe DUMNEZEU
sub forma iubirii nesfârşite.
Atunci inima îmbrăţişează totul
şi iubirea devine sângele pe care îl simţim
pulsând fără încetare în întregul univers.
Descoperim astfel, mintea cea plină de înţelepciune
a lui DUMNEZEU care se află dincolo de tot şi de toate.
Ea este în veşnicie prezentă în întregul univers.
Gândurile lui DUMNEZEU s-au materializat
într-un anume mod şi au manifestat în final
cele trei universuri.
Iubirea Sa învăluie în veşnicie totul.
Întregul MACROCOSMOS se oglindeşte în noi
şi fiecare dintre noi este una cu el.
Chiar dacă nu bănuim deocamdată aceasta,
DUMNEZEU este în noi şi noi suntem fără încetare în El.
Devenind o picătură ce se reintegrează
în marele ocean al manifestării,
viaţa divină se revarsă în noi şi astfel extazul ne topeşte.
Atunci când iubeşti fără măsură
eşti îmbrăţişat de tot şi cuprinzi cu inima
totul ce ţi se revelează în oceanul cel misterios al manifestării.
Abia atunci descoperim că tot ceea ce s-a trezit în noi
există în afara noastră în veşnicie
şi DUMNEZEU contemplă totul de dincolo de toate.
Atunci realizăm că suntem nemuritori
şi nu vom muri niciodată.
Pentru noi atunci iubirea este totul
şi bucuria iubirii ne expansionează în nemărginire.

Articol preluat de pe www.yogamagazin.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu