Excluzîndu-l pe Dumnezeu din viaţa lui, traind in imperiul desfatarilor, ignorand intreaga panorama a fiintarii, a carei semnificatie devine limpede numai daca admiti dimensiunea ei eterna, autorul cartiiEclesiastul a ajuns la capatul drumului „cu mina goala, buza crapata si sufletul indoliat”. Iata lamentatia lui Solomon, atat de valabila pentru toti “inteleptii” pamantului:
Totul este deşertăciune.
1 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
Ecl 1.12; Ecl 7.27; Ecl 12.8-10;
2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Ps 39.5-6; Ps 62.9; Ps 144.4; Ecl 12.8; Rom 8.20;
3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
Ecl 2.22; Ecl 3.9;
4 Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare.
Ps 104.5; Ps 119.90;
5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Ps 19.5-6;
6 Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri.
Ioan 3.8;
7 Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.
Iov 38.10; Ps 104.8-9;
8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
Prov 27.20;
9 Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
Ecl 3.15;
10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
Ecl 1.12; Ecl 7.27; Ecl 12.8-10;
2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Ps 39.5-6; Ps 62.9; Ps 144.4; Ecl 12.8; Rom 8.20;
3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
Ecl 2.22; Ecl 3.9;
4 Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare.
Ps 104.5; Ps 119.90;
5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
Ps 19.5-6;
6 Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri.
Ioan 3.8;
7 Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.
Iov 38.10; Ps 104.8-9;
8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
Prov 27.20;
9 Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
Ecl 3.15;
10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
Sursa: http://codulluioreste.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu