joi, 17 ianuarie 2013

Acţiunea vitaminei C


Absorbţia rapidă a vitaminei
Această substanţă uimitoare este rapid absorbită în sânge şi în celule, dar şi trimisă în spaţiul intercelular. Leucocitele, globulele albe, atât de importante pentru sistemul imunitar, conţin concentraţii înalte de vitamină C. La omul sănătos, ele sunt pline până la refuz cu molecule de vitamină C, astfel fiind „înarmate până în dinţi” pentru lupta cu germenii patogeni.
Supradozarea nu e posibilă
Vitamina C nu este toxică. Eventualul surplus de vitamină se elimină prin urină, într-un interval de 24 de ore. Rinichii reţin o cantitate redusă, pe care o reintroduc în metabolism. După ingerarea unei cantităţi exagerate de vitamină C, organismul foloseşte doar aproximativ jumătate.
Din când în când, câte un fruct
Potrivit unor cercetări de dată recentă, este important să consumăm alimente bogate în vitamină C, distribuite în porţii pe tot parcursul zilei. Deosebit de bogate în vitamina C sunt: fructele proaspete, legumele, salata, ficatul.
O lămâie întreagă pentru sănătate
Dacă nu beţi doar sucul stors din lămâie, ci îi mâncaţi şi pulpa, acţiunea vitaminei C va fi de 20 de ori mai puternică. Explicaţia constă în prezenţa bioflavonoidelor în pulpa fructului. Din acest motiv, biochimiştii ne sfătuiesc insistent să nu ne mulţumim cu zeama, ci să mâncăm lămâia în întregime.
Călăul radicalilor liberi
Alături de vitamina A, vitamina E şi Seleniu, vitamina C face parte din grupa principalilor antioxidanţi care combat radicalii liberi, ajutând celulele din corpul nostru să se reînnoiască în permanență şi să-şi păstreze sănătatea. Radicalii liberi sunt ansambluri de atomi cu un electron necuplat şi o foame nepotolită de oxidare. Ei vor să smulgă dintr-o moleculă oarecare a unei celule învecinate un electron, felul lor de mâncare preferat, şi să-l înghită. Când se întâmplă aceasta, atât molecula respectivă, cât şi echilibrul celulei sunt perturbate, declanşându-se prompt o serie de reacţii succesive.
Ofensiva radicalilor liberi
 După o ofensivă încununată de succes a radicalilor liberi, celula slăbită poate fi atacată de miliarde şi bilioane de alţi radicali liberi. Este o perspectivă deloc îmbucurătoare, fiindcă există un număr imens de radicali liberi, care nu aşteaptă decât o asemenea şansă. Ei se multiplică exploziv, se află la ei acasă în substanţele nocive şi toxice, iar activitatea lor distructivă e încurajată de razele ultraviolete. Radicalii dăunători iau naştere în organismul nostru pe mai multe căi. Iată câteva: o baie de soare cu durata de zece minute; plimbarea pe o arteră intens circulată; consumul unei cutii de ton – delicios, dar otrăvit cu conservanţi. Fumatul echivalează cu o fabrică uriaşă de radicali liberi. În ce măsură au de suferit celulele în urma atacului lor ne-o arată, de exemplu, numeroasele încreţituri fine de deasupra buzei superioare sau ridurile care brăzdează frecvent fețele fumătorilor. În consecinţă, amatorii de nicotină trebuie să se orienteze spre o hrană foarte bogată în vitamina C, întocmai ca oamenii care trăiesc într-un mediu poluat cu noxe (de pildă, în vecinătatea unor coşuri industriale care umplu aerul de fum).
Zvelţi şi în formă, cu două lămâi pe zi
Mâncând de două ori pe zi câte o lămâie, punem la adăpost moleculele de tiroxină, responsabile pentru supleţea şi vioiciunea noastră. Din păcate, mulţi nu cunosc încă acest lucru. De fapt, tiroida, mica glandă harnică, plasată în fața laringelui, produce deseori suficientă tiroxină, însă molecula ei simplă, extrem de vulnerabilă, cade imediat pradă radicalilor liberi, astfel încât nu mai poate ajunge la celule. Doar moleculele de tiroxină însoţite de cel puţin douăsprezece molecule de vitamină C, ca nişte „poliţişti imunitari”, sunt protejate împotriva radicalilor liberi şi pot parcurge drumul până la capăt, pătrunzând în celulele din organism. În concluzie: dacă mâncăm de două ori pe zi câte o lămâie, moleculele noastre de tiroxină sunt inatacabile, aşadar vom fi zvelţi şi în formă.
Riscurile sportului de rezistenţă
Radicalii liberi apar în număr mare şi atunci când practicăm sporturi care presupun un efort fizic apreciabil, susţinut pe o durată de timp îndelungată. Cu cât absorbim şi consumăm mai mult oxigen, cu atât mai multe molecule agresive de oxigen vor tinde să oxideze ceva. În cazul unui maraton, de exemplu, nici chiar o rezervă imensă de vitamină C nu mai oferă protecţie suficientă. Din această cauză, cei care practică un sport de rezistenţă, cum ar fi cicliştii, suferă adesea de infecţii ale căilor respiratorii superioare.
Sursa: holisterapi.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu