joi, 17 ianuarie 2013

România, "paşalâcul" Washingtonului


сша румыния сша флаги 2012 октябрь коллаж гр
Colaj: Vocea Rusiei

Vă prezentăm opinia cititorului nostru, domnul Marian Rădulescu, în legătură cu extrădarea în SUA a unui român suspectat de trafic cu arme în Iran.

"În ziarul "România Liberă", cunoscut pentru atitudinea pro-americană notorie, a apărut următorul articol:
Iată cum, deschis şi pe faţă, autorităţile româneşti îşi manifestă slugărnicia şi umilinţa faţă de "Înalta Poartă" de la Washington şi oferă proprii cetăţeni pe tava unei puteri străine, urmând ca aceasta să dispună discreţionar de soarta acestora. În cazul acesta, Aurel Fraţilă, cetăţean român, este acuzat de terorism. A pus bombe, a sprijinit agenţi Al Quaeda? Nimic din toate acestea: a comercializat în Iran echipamente pentru avioane "care pot fi montate şi pe aparate civile, dar şi militare" după cum este menţionat în articolul RL.
Ceva este în neregulă aici: cum se poate ca o singură persoană fizică, fie el şi angajat MApN, să fi făcut aceste tranzacţii? Este vorba totuşi de echipamente pentru avioane, aflate pe stoc în unităţi specializate ale MApN. Acest Aurel Frăţilă nu putea efectua singur tranzacţiile cu Iranul, ci în cadrul unui colectiv şi cu aprobarea superiorilor! Nu cumva Aurel Frăţilă a fost scos în faţă, pe post de "acar Păun"?
Şi, ceea ce deranjează cel mai tare: dacă Frăţilă a comis o faptă penală, trebuia judecat şi condamnat de justiţia română! De ce a trebuit să fie extrădat în SUA, pentru a fi judecat acolo? A săvârşit infracţiuni pe teritoriu american cumva? A penetrat sisteme informatice proprietatea SUA? Nu, a vândut echipamente pentru avioane către Iran, prin intermediul Romarm. Iar Romarm este firmă românească, aşa că nu văd de ce-i "frigea grija" pe văcarii unchiului Sam pentru această tranzacţie! A, ştim că unchiul Sam a declarat unilateral Iranul stat terorist şi a decretat că nimeni n-are voie să facă afaceri cu Iranul!
Se pretinde că România este un stat suveran, membru al NATO şi UE. Dacă România ar fi fost cu adevărat un stat suveran, cetăţeanul român Aurel Frăţilă ar fi fost judecat şi condamnat de justiţia româna, conform unei legislaţii aliniate cu prevederile NATO referitoare la terorism. Iar nişte autorităţi cu verticalitate ar fi răspuns cererii americane demn şi hotărât că acest caz este numai de competenţa autorităţilor statului român. Însă, prin acceptarea extrădării,autorităţile române au intrat în sfera ridicolului, iar suveranitatea României este pur şi simplu o vorba goală!"
Sursa: romanian.ruvr.ru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu