Potrivit agenţiei de presă AFP, comandantul forţelor speciale din Coreea de Sud, generalul Neil Tolley, a declarat în cadrul unei conferinţe privind forţele speciale, că mai multe comandouri americane şi sud-coreene au fost paraşutate în Coreea de Nord pentru spionarea instalaţiilor subterane militare.
"După 50 de ani, încă nu se ştie mare lucru despre capacităţile şi amploarea acestor instalaţii subterane (nord-coreene). Mijloacele noastre electronice de recunoaştere şi de supraveghere nu sunt atât de eficiente cât ne-am dori şi trebuie să trimitem oameni acolo", a spus generalul Neil Tolley.”
“Instalaţiile sunt puse la adăpost de sateliţii de spionaj, astfel că am trimis soldaţi sud-coreeni şi americani în Nord, pentru a efectua misiuni speciale de recunoaştere”, a mai precizat generalul american potrivit The Diplomat, o revistă specializată în relaţii internaţionale.
“De la sfârşitul Războiului din Coreea din 1953, Phenianul a construit mii de tuneluri. Cel puţin patru au fost săpate în zona demilitarizată, care marchează frontiera cu Coreea de Sud. Nu se ştie câte altele mai există. Printre instalaţiile militare identificate se află şi 20 de baze aeriene parţial îngropate şi mii de poziţii de artilerie. Am trimis soldaţi sud-coreeni şi americani în Nord, pentru a efectua misiuni speciale de recunoaştere”, a declarat generalul american.
Generalului Neil Tolley a mai spus că aceste comandouri au fost paraşutate cu minimum de echipament, pentru a evita să fie reperate.
Ce misiuni speciale de recunoştere necesită prezenţa umană la faţa locului, pentru a detecta şi localiza obiective militare din subsol care scapă mijloacelor electronice de supraveghere? Cititorii Jurnal paranormal pot să ghicească despre ce este vorba? Pentru a veni în ajutorul lor, voi cita un fragment din interviul pe care l-am dat recent revistei NEXUS new times magazine, interviu ce va apărea peste câteva zile intergral şi în Jurnal paranormal:
“Vreau să împărtăşesc cursanţilor din experienţa mea acumulată împreună cu generalul de divizie Vasile Dragomir, fost şef al Direcţiei Topografice Militare din cadrul M.Ap.N., cu prilejul cercetărilor în teren făcute între anii 1995 – 1999 pentru Studiul Multidisciplinar de Evaluare, Delimitare, Protecţie şi Conservare a Vestigiilor arheologice în zona Munţilor Orăştiei, comandat de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi două studii în teren comandate de Institutul de Geodinamică al Academiei Române, la care am folosit teledetecţia extrasenzorială.
Noi am localizat şi delimitat în subsol, prin teledetecţie extrasenzorială, peste 3 km de conducte antice din ceramică pentru aducţiunea apei potabile, opt cetăţi antice necunoscute, kilometri de ziduri de apărare şi consolidare a teraselor antropice antice, depozite de materiale arheologice, cavităţi subterane şi dispunerea unor stratificări geologice.
Prin teledetecţie extrasenzorială se pot repera şi localiza cu o precizie de plus/minus 10 milimetri orice construcţii subterane, indiferent de adâncimea la care se află acestea.
Ţin să precizez că investigaţiile pe care le-am condus eu în teren între anii 1995 – 1999 pentru studiul multidisciplinar comandat de MLPAT, precum şi pentru cele două studii comandate de Institutul de Geodinamică al Academiei Române erau de interes civil, nu militar. Prin urmare, datele prelevate nu sunt secrete militare”.
Privind lucrurile din această perspectivă, cititorii îşi pot face o idee pentru ce a fost necesară deplasarea comandourilor speciale americane şi sud-coreene în Coreea de Nord, pentru localizarea instalaţiilor militare subterane ce au scăpat operaţiilor de detecţie electronică satelitară. Cât despre informaţia strecurată de generalul Neil Tolley, potrivit căreia aceste comandouri au fost paraşutate cu minimum de echipament pentru a evita să fie reperate, de reţinut că în teledetecţia extrasenzorială se folosesc biolocatoare (instrumente ce pot fi confecţionate şi la faţa locului), deci cu minimum de echipament necesar pentru localizarea unor instalaţii subterane.
Sursa: rudan.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu