joi, 16 august 2012

Un general SUA a venit în România. Care este motivul


O delegaţie oficială americană, condusă de generalul William M. Fraser, comandantul Comandamentului Transporturilor al SUA (USTRANSCOM), a venit în România pentru evaluarea facilităţilor puse la dispoziţia părţii americane din zona Constanţa şi Mihail Kogălniceanu, informează MApN.




Generalul a venit în România pentru evaluarea facilităţilor puse la dispoziţia părţii americane în Constanţa şi Mihail Kogălniceanu
Generalul a venit în România pentru evaluarea facilităţilor puse la dispoziţia părţii americane în Constanţa şi Mihail Kogălniceanu / FOTO: ghidulbacaului.ro

Oficialii americani au discutat marţi, la Cercul Militar Naţional, cu ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şi cu şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, principalele teme abordate fiind cooperarea militară româno-americană şi sprijinul reciproc acordat în cadrul operaţiilor din Afganistan, potrivit MApN.

De asemenea, în cursul zilei de miercuri, generalul William M. Fraser, însoţit de generalul maior Valentin Petre, şeful Direcţiei logistice din Statul Major General, a vizitat facilităţile din zona Constanţa şi a Aeroportului Mihail Kogălniceanu, a mai precizat sursa citată.


Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu