joi, 16 august 2012

Israelul anunţă că este pregătit de BLITZKRIEG


Israelul şi-a pregătit populaţia pentru un eventual conflict pe mai multe fronturi, care ar dura 30 de zile, afirmă ministrul israelian al Protecţiei civile, Matan Vilnai, citat de AFP.

Tensiunile politice dintre Israel şi Hezbollah alimentează temerile că un nou conflict armat va izbucni în regiune.
Tensiunile politice dintre Israel şi Hezbollah alimentează temerile că un nou conflict armat va izbucni în regiune. / FOTO: GRUP RC

"Nu există niciun motiv să fim isterici. Niciodată până acum frontul intern nu a fost pregătit mai bine", a declarat Vilnai pentru ziarul Maariv. "Pot oferi asigurări că de data aceasta fiecare va şti exact ce trebuie să facă", a spus Vilnai, precizând că "Israelul s-a pregătit pentru scenariul unui conflict de 30 de zile, pe mai multe fronturi", care s-ar putea solda cu până la 500 de morţi.

La începutul lunii august, Ministerul israelian al Apărării anunţase că analiza scenariul unui conflict militar cu Iranul şi mişcarea Hezbollah, activă în sudul Libanului, existând şi ipoteza implicării Siriei în acest război. Experţi din cadrul Ministerului israelian al Apărării, citaţi de ziarul Haaretz, au estimat că aproximativ 200 de civili israelieni ar muri în cazul unui conflict cu Iranul şi mişcarea şiită Hezbollah, activă în sudul Libanului şi susţinută de regimurile de la Teheran şi Damasc. Conform experţilor israelieni, numărul victimelor civile israeliene ar ajunge la 300 dacă Siria va fi implicată în acest conflict.

În cazul în care Israelul ar ataca instalaţiile nucleare iraniene, Iranul va riposta cu rachete, însă, aproape sigur, va interveni şi mişcarea şiită Hezbollah, care ocupă poziţii la frontiera dintre Liban şi Israel. În conflict ar putea fi implicată şi Siria, în contextul în care regimul Bashar Al-Assad este, alături de Iran, un susţinător activ al Hezbollah.
Liderii politici de la Ierusalim au sugerat că Israelul va răzbuna atentatul comis în staţiunea bulgară Burgas, soldat cu moartea a cinci israelieni pe 18 iulie şi atribuit Hezbollah. Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a declarat că nu există dubii în legătură cu implicarea Hezbollah în acest act terorist. "Avem dovezi solide. Vom analiza aceste dovezi împreună cu serviciile de informaţii din SUA, Marea Britanie şi alte state", a precizat Barak. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, preşedintele Shimon Peres, Ehud Barak şi ministrul de Exerne Avigdor Lieberman au atribuit toţi atentatul de la Burgas mişcării teroriste Hezbollah, activă în sudul Libanului şi susţinută de regimurile din Siria şi Iran.

Efraim Halevy, fost director al Serviciului israelian de informaţii externe (Mossad), a sugerat că statul evreu ar putea ataca instalaţiile nucleare iraniene în următoarele săptămâni. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat că asigurările oferite de Statele Unite privind posibilitatea unei intervenţii militare împotriva Iranului nu sunt suficiente pentru a opri regimul islamist de la Teheran să se doteze cu arme nucleare. "Regimul de la Teheran crede că membrii comunităţii internaţionale nu manifestă suficientă voinţă pentru a opri Iranul", a spus Netanyahu după ce secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a reiterat, în Israel, că Statele Unite menţin opţiunea militară în cazul Iranului.
Regimul islamist de la Teheran susţine că programul nuclear iranian are scop strict civil, dar Occidentul şi Israelul suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme atomice. Statele Unite au avertizat Israelul să nu efectueze vreun atac unilateral împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, însă Netanyahu a sugerat că statul evreu ar putea opta pentru o intervenţie militară.

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu