Psihoterapia modernă se sprijină pe un suport arhaic structurat pe trei niveluri bioenergetice esenţiale, care contribuie decisiv la succesul actului terapeutic. În primul rând, psihoterapeutul trebuie să fie convins de eficienţa procedeului individualizat pe care îl aplică bolnavului. Acesta, la rândul său, să creadă cu tărie în eficacitatea tratamentului de care urmează să aibă parte. Iar familia şi prietenii din jurul celui aflat în suferinţă, să fie încredinţaţi că miracolul vindecării va avea loc cu adevărat. Cu alte cuvinte este vorba de autosugestie, sugestie şi un mediu psihoenergetic favorabil vindecării. Aceste criterii le găsim şi în practicile şamanice străvechi.
În procesul vindecării instanee sau rapide intervine şi ceva necunoscut, care nu poate fi definit, ce vine din afara fiinţei noastre - posibil de natură divină. În urma unui sondaj de opinie realizat în SUA, 73% dintre medicii chestionaţi au declarat că există asemenea miracole ale vindecării, majoritatea susţinând că au văzut vindecări miraculoase în faze terminale ale unor boli incurabile, determinate de procese psihofiziologice care sfidează ştiinţa medicală actuală. „Uneori oamenii se vindecă pur şi simplu, deşi medicii nu le mai dădeau nici o şansă şi cred că atunci intervine mâna lui Dumnezeu”, a declarat doctorul Mushir Hassan de la spitalul Elmbrook Memorial; iar oncologul Carl Olson de la St. Mary’s din Columbia spune că, „Dacă definim un miracol drept ceva ce depăşeşte limitele medicinei, ale ştiinţei în general, atunci nu am nici o îndoială că unele cazuri întâlnite în lunga mea carieră se încadrează în această categorie.”
Potrivit unor observaţii clinice pertinente, există numeroase cazuri în care boli socotite drept incurabile, întră în remisie datorită un factori necunoscuţi de medicina actuală. Pur şi simplu boala dispare, fără a se interveni în vreun fel cu mijloace medicale.
Sunt unul dintre beneficiarii vindecării instantanee prin psihoterapie spirituală şi pot declara, fără rezerve, că trăiesc datorită unui miracol divin. La 9 decembrie 1989 mă îmbolnăvisem subit de o maladie necunoscută şi deosebit de virulentă, imposibil de diagnosticat pe cale medicală. Suferinţele fizice erau atroce, aveam senzaţia că fiecare celulă din organismul meu exploda de durere, aveam o continuă stare de greaţă ce se intensifica odată cu trecerea timpului. Medicii au decis că nu mai eram transportabil la spital, iar în următoarele două zile au intervenit şi pierderi succesive ale cunoştinţei, îndreptându-mă către un final inevitabil.
După plecarea medicului care încercase fără succes să-mi facă o perfuzie la data de 11 decembrie, fetiţa mea, Ana-Maria - pe atunci în vârstă de 3 ani şi şase luni - s-a apropiat palidă de mine şi mi-a spus cu glas tremurând: „Tati, eu te fac bine”. Începuse să-mi atingă uşor cu degetele fruntea şi tâmplele, iar după câteva zeci de secunde miracolul se produse.
Durerile şi greaţa încetaseră cu totul, boala dispăruse cu desăvârşire. Nu îmi venea să cred simţurilor. M-am ridicat de jos şi am făcut câţiva paşi prin cameră. Răul din trupul meu, oricare ar fi fost, pierise fără urmă. Pentru a mă convinge că nu visez, am făcut câteva genuflexiuni, aplecări în faţă, lateral. Eram sănătos.
Cred că acel copil nevinovat primise pentru o clipă puteri divine, pentru a-l întoarce pe tatăl său din pragul morţii. După această dramatică întâmplare, Ana-Maria mi-a spus să nu mă îmbolnăvesc niciodată, pentru că ea nu mai avea cum să mă ajute. Miracolul săvâşit de Ana-Maria Rudan nu a putut fi explicat din punct de vedere medical nici până în ziua de azi.
Psihoterapia în toate formele sale rămâne, deocamdată, singurul mijloc de tratament alternativ care îşi dovedeşte eficienţa în boli considerate incurabile de medicina alopată actuală.
În curând vom publica un interviu, în exclusivitate, cu psihologul Ana-Maria Rudan. După mai bine de două decenii de la evenimentele din acel dramatic decembrie ’89, Ana-Maria va încerca să găsească o explicaţie pentru miracolul pe care l-a înfăptuit.
În foto: Ana-Maria, copilul care primise pentru o clipă puteri divine pentru a-l întoarce pe tatăl său din pragul morţii. |
Sursa: rudan.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu