Un uriaş roi galactic - una dintre cele mai mari structuri din Univers - a fost descoperit la o distanţă de 5,7 miliarde de ani lumină de Terra şi este creditat cu câteva noi recorduri cosmice foarte importante, au anunţat, miercuri, astronomii americani, citaţi de Reuters.
Specialiştii de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics consideră că acest roi galactic, ce prezintă o rată de formare a stelelor absolut uluitoare, ar putea să îi determine pe astronomi să regândească felul în care aceste structuri colosale şi galaxiile pe care le includ evoluează în timp.
Denumit oficial prin combinaţia de litere şi cifre SPT-CLJ2344-4243, roiul a fost botezat "Phoenix", după numele păsării din mitologie care s-a ridicat din morţi.
"În timp ce galaxiile din centrele roiurilor sunt de cele mai multe ori adormite de miliarde de ani, galaxia centrală din acest roi pare să fi reînviat şi să fi reînceput un nou proces de formare de stele", a spus Michael McDonald, de la Massachusetts Institute of Technology, autorul articolului despre roiul galactic Phoenix, publicat pe 16 august în revista Nature.
Pe baza observaţiilor făcute de Chandra X-ray Observatory, South Pole Telescope şi alte opt observatoare astronomice, oamenii de ştiinţă spun că centrul roiului Phoenix creează aproximativ 740 de mase solare pe an.
Prin comparaţie, roiul Perseus creează stele cu o rată de aproximativ 20 de ori mai înceată decât Phoenix.
"Acesta este un ritm uriaş", spune Marie Machacek, astrofizician la Smithsonian Astrophysical Observatory. Roiurile galactice uriaşe precum Phoenix găzduiesc mii de galaxii, iar oamenii de ştiinţă au încă foarte multe lucruri de aflat despre ce se petrece în interiorul acestor formaţiuni galactice.
Uriaşele găuri negre din galaxia centrală a unui roi galactic au fost multă vreme asociate cu rate lente de formare a stelelor, întrucât ele pompează energia în sistem şi împiedică răcirea gazelor necesare pentru crearea stelelor.
Însă savanţii spun că "uriaşa explozie stelară" detectată în interiorul roiului galactic Phoenix, care dă naştere la două stele pe zi, sugerează faptul că gaura neagră din galaxia centrală a acestui roi nu a reuşit să interfereze cu un flux de răcire extrem de puternic.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu